Plângere contravenţională. Sentința nr. 3794/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3794/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 28461/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3794/2015
Ședința publică din data de 20.03.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind petenta . și pe intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.03.2015, fiind consemnate în încheierea se ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 13.03.2015 și 20.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.07.2014, sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA- DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ TÂRGU-J., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.07.2014 și exonerarea de la plata amenzilor contravenționale în cuantum total de 9000 lei. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunilor dispuse cu cea a avertismentului, având în vedere lipsa oricărei vătămări aduse valorilor sociale ocrotite de lege.
În motivarea în fapt, petenta a arătat că în urma controlului efectuat de către inspectorii intimatei la datele de 04.07.2014 și respectiv 07.07.2014, s-a constatat faptul că societatea nu a declarat la organul fiscal în termen de 30 zile înființarea sediului secundar, imobilul avut în vedere fiind dobândit spre folosință, conform contractului de închiriere nr. 335/24.02.2014. Totodată, s-a constatat faptul că societatea nu a făcut inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și a capitalurilor proprii în cursul exercițiului financiar aferent anului 2013.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991, petenta a invocat excepția prescripției dreptului de a mai aplica sancțiunea contravențională. Astfel, a arătat petenta faptul că depunerea inventarului general trebuia efectuată cel târziu la data de 31.12.2013, iar față de data la care s-a încheiat procesul-verbal contestat, respectiv data de 11 iulie 2014, petenta apreciază că în speță este împlinit termenul de prescripție de 6 luni de zile pentru aplicarea sancțiunii contravențională prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Totodată, petenta a susținut faptul că în cazul său, nu a fost cauzată nicio urmare socialmente periculoasă. În primul rând, petenta critică opțiunea agentului constatator de a aplica în sarcina sa maximul amenzii contravenționale prevăzută de lege, considerând că nu au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 OG 2/2001. Astfel, sancțiunea este disproporționată față de pericolul social al faptei, pericol social care trebuie apreciat pe de o parte raportat la scopul urmărit de către contravenient, iar pe de altă parte la toate împrejurările de fapt în care a fost săvârșită respectiva contravenție. Or, în speță trebuie avut în vedere faptul că fapta prevăzută de Legea nr. 82/1991 vine să sancționeze neinventarierea bunurilor, activelor și a capitalurilor proprii ale societății pentru a nu exista posibilitatea de fraudare și de sustragere a acestora de la achitarea obligațiilor bugetare aferente. Cu alte cuvinte, aceste inventarieri generale au scopul de a conferi organelor statului posibilitatea de a analiza și de a verifica realitatea operațiunilor efectuate de respectiva societate. În speță, societatea nu figurează cu datorii la bugetul statului, are întocmite balanțe de verificare lunară la zi, astfel încât nu se poate reține intenția acesteia de fraudare sau de sustragere de la achitarea obligațiilor fiscale.
Cu privire la fapta de a nu declara în termenul prevăzut de lege înființarea sediului secundar, petenta a arătat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției, respectiv fapta nu are caracter contravențional. A precizat că depune în acest sens Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 04.07.2014, prin care s-a hotărât deschiderea unui punct de lucru și rezoluția directorului ORC D. nr._/09.07.2014 prin care se admite cererea formulată de către aceasta în data de 04.07.2014, prin care s-a dispus înregistrarea modificării actului constitutiv referitoare la sediul secundar al societății.
Petenta a invederat instanței că toate aceste acte sunt încheiate anterior procesului-verbal de contravenție, astfel încât termenul considerat de organul fiscal ca fiind încălcat, respectiv cel de 30 zile de la deschidere nu fusese îndeplinit.
Pe de altă parte, petenta a arătat faptul că se constată de organul fiscal că sediul secundar a fost deschis încă din data de 24.02.2014, de vreme ce atunci a fost încheiat contractul de închiriere în baza căruia societatea a dobândit un drept de folosință asupra imobilul. Petenta a apreciat acest raționament pe deplin criticabil, întrucât simpla dobândire a unui imobil în folosință nu poate nicidecum conduce la ideea că aceasta echivalează cu deschiderea faptică a unui sediu secundar.
Petenta a argumentat faptul că deschiderea unui sediu secundar nu se poate face în mod legal decât în baza unei adunări generale a asociaților, întrunită în condițiile legii care să materializeze și să exprime voința societății în sensul deschiderii unui sediu și a hotărî îndeplinirea formalităților de publicitate.
D. în urma îndeplinirii formalităților de publicitate începe să curgă termenul de 30 zile pentru declararea acestui sediu secundar la organul fiscal. Ori, cel mult se poate considera că acest termen legal începe să curgă de la data la care a fost adoptată hotărârea A. prin care s-a decis înființarea acelui punct de lucru. Mai mult, motivul pentru care această hotărâre A. nu a fost adoptată la momentul încheierii contractului de închiriere, ci ulterior este acela că în această perioadă, imobilul a fost supus amenajării, tocmai pentru a putea fi folosit în mod corespunzător ca și punct de lucru al societății. Așadar, nici măcar nu se putea desfășura activitate economică efectivă în acest spațiu, de vreme ce destinația acestuia nu era aptă să permită exercițiul acestei activități.
Petenta a menționat că în măsura în care se va reține că procesul-verbal este legal întocmit și că faptele întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor imputare nouă, apreciază că în speță se impune înlocuirea sancțiunilor contravenționale cu cea a avertismentului, având în vedere toate împrejurările de fapt ale speței.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001, OG n. 92/2003, Legea 82/1991.
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.07.2014, rezoluția directorului ORC D. nr._/09.07.2014, certificat constatator, certificat de înregistrare mențiuni, contract de închiriere, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 01/04.07.2014, adrese, declarații privind sediile secundare
La data de 21.10.2014 intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiate.
În prealabil, intimata a solicitat să se observe că în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă o are Agenția Națională de Administrare Fiscală București, unde să fie comunicate toate actele procedurale.
În fapt, intimata a arătat că în urma controlului efectuat în datele de 04.07.2014 și 07.07.2014 s-a constatat faptul că petenta nu a declarat la organul fiscal în termen de 30 de zile înființarea sediului secundar, imobilul avut în vedere fiind dobândit spre folosință conform contractului de închiriere nr. 335/24.02.2014.
Totodată, s-a constatat faptul că petenta nu a făcut inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii în cursul anului 2013.
A precizat intimata că excepția invocată de petentă nu are un temei real, deoarece la pct. 4 din Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se precizează că inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se face, de regulă, cu ocazia încheierii exercițiului financiar, avându-se în vedere și specificul activității fiecărei entități. Astfel, data de 31.12.2013 invocată de petentă nu are, conform prevederilor legale, caracter de termen limită, ci mai degrabă unul orientativ, legiuitorul dând posibilitatea ca inventarierea să fie făcută odată cu operațiunile specifice încheierii exercițiului financiar. În opinia intimatei, așa cum este și precizat și în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, fapta are un caracter continuu, inventarierea putând fi efectuată și ulterior încheierii exercițiului financiar.
În ce privește individualizarea sancțiunii, intimata a arătat faptul că petenta nu figurează cu datorii la bugetul statului și că are balanțe de verificare lunare la zi, dar acestea nu constituie elemente relevante, având în vedere că, realitatea înregistrărilor care stau la baza acestor documente nu au putut fi certificate în lipsa inventarierii. Intimata a mai arătat faptul că valoarea totală a mijloacelor fixe la data de 31.05.2014 conform situației prezentată olograf de administratorul petentei este de 2.090.839 lei precum și faptul că, în nota explicativă dată de administratorul R. L. I., acesta precizează că nu își amintește data ultimului inventar, iar toate aceste aspecte însumate, justifică în întregime cuantumul sancțiunii aplicate.
În legătură cu sancțiunea aplicată pentru nedeclararea sediului secundar, intimata a arătat că aceasta a avut la bază constatările echipei de control, care la data de 04.07.2014 a ridicat documente în original de la biroul situat în C., .. 3, conform procesului-verbal de ridicare înscrisuri nr. 140/1. În fapt, în procesul-verbal de control nr. 193/11.07.2014 se precizează că la data de 04.07.2014, controlul a fost efectuat la biroul petentei de la adresa mai sus menționată, unde biroul era deja în funcțiune. Așa cum este precizat și în conținutul procesului-verbal de contravenție, această faptă prezintă caracter continuu, fiind săvârșită în perioada aprilie – iulie 2014.
Intimata a subliniat faptul că demersurile ulterioare acțiunilor de control întreprinse de reprezentanții societății de declarare a sediului secundat nu justifică solicitarea petentei de anulare a acțiunii.
Intimata a invederat că procesul-verbal atacat respectă întocmai condițiile de fond și de formă impuse de către legiuitor, iar fapta constatată a fost sancționată în funcție de natura și gravitatea sa, astfel că s-au respectat întru-totul dispozițiile legale.
În consecință, intimata consideră că cele susținute în acțiunea depusă de petentă sunt nefondate.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 NCPC.
Au fost anexate notă explicativă, situație mijloace fixe, proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri din data de 04.07.2014, proces-verbal din data de 11.07.2014.
La data de 14.11.2014, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că, în ce privește fapta de neefectuare a inventarierii prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991, societatea nu are calitatea de subiect activ, ci răspunderea revine administratorului. A mai arătat că din interpretarea dispozițiilor OMFP 2861/2009 rezultă că încheierea exercițiului financiar este termenul care depășit atrage după sine calificarea faptei ca și contravenție.
Cu privire la fapta de a nu declara în termenul prevăzut de lege înființarea sediului secundar, a precizat petenta că sunt încălcate dispozițiile art. 16 din OG ne. 2/2001, în sensul că nu sunt arătate toate împrejurările ce servesc la aprecierea gravității faptei. A mai arătat că simpla încheiere a unui contract de închiriere nu conduce implicit la concluzia că de la data încheierii convenției civile automat s-a înființat și acest sediu.
De asemenea, a mai învederat petenta că susținerile intimatei conform cărora, de vreme ce a solicitat, într-o teză subsidiară, înlocuirea sancțiunilor contravenționale ale amenzii cu avertisment, înseamnă că și-ar recunoaște vinovăția, sunt vădit nefondate.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.07.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în 5000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003 și sancționată potrivit art. 219 alin. 2 lit. d din OG nr. 92/2003 și cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991 și sancționată potrivit art. 42 alin. 1 din același act normativ.
S-a reținut prin procesul-verbal contestat că în urma controlului efectuat în data de 04.07.2014 la sediul secundar situat în C., .. 3 și la data de 07.07.2014, s-a constatat faptul că petenta nu a declarat la organul fiscal în termen de 30 de zile înființarea sediului secundar-birouri situat în C., .. 3, obligație prevăzută la art. 74 din OG nr. 92/2013, unde în prezent societatea își desfășoară activitatea, fiind închiriat în baza contractului nr. 335/24.02.2014, în vigoare de la data de 04.03.2014. S-a mai menționat că fapta are caracter continuu și a fost săvârșită în perioada aprilie-iulie 2014.
De asemenea, s-a constatat faptul că petenta nu a făcut inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii în cursul exercițiului financiar 2013, obligație prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, fapta având caracter continuu și fiind săvârșită în perioada decembrie 2013- iulie 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța reține că procesul-verbal contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în cauză neexistând motive de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ce privește susținerile petentei în sensul că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001, deoarece nu au fost arătate toate împrejurările care servesc la aprecierea gravității faptei de a nu declara în termenul prevăzut de lege înființarea sediului secundar, instanța le apreciază ca fiind nefondate. Astfel, instanța reține că agentul constatator a realizat o individualizare suficientă a faptei, prin arătarea împrejurărilor care servesc la aprecierea gravității acesteia. Dar, mai mult decât atât, instanța reține că sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții legale este sancțiunea nulității virtuale, care presupune dovedirea producerii unei vătămări prin încheierea procesului-verbal în acest mod, vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului sancționator, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În acest sens, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile. O astfel de prezumție este și cea de veridicitate a constatărilor directe ale agentului de poliție, consemnate ca atare într-un proces-verbal legal întocmit.
Totodată, instanța are în vedere că potrivit jurisprudenței CEDO (Cauza A. c. României), deși necalificată în dreptul nostru intern ca fiind de natură penală, procedura contravențională este subsumată noțiunii de „acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul general de aplicare al normei și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.
Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice, prevăzute de art. 6 paragr. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, între care și prezumția de nevinovăție a făptuitorului, care implică printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat.
Totuși, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În aceste condiții, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată astfel la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Or, în cauză, a fost respectat dreptul la apărare al petentei.
În cauza de față, instanța reține că petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003 și art. art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991.
În ce privește prima faptă, instanța reține că potrivit art. 219 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, constituie contravenție nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de înregistrare fiscală sau de mențiuni.
Astfel cum prevăd dispozițiile art. 74 din același act normativ, contribuabilii au obligația de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înființarea de sedii secundare.
În cauza de față, instanța reține că prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 04.07.2014, s-a hotărât deschiderea unui punct de lucru al societății petente, iar prin rezoluția ORC D. nr._/09.07.2014, s-a admis cererea formulată de petentă și s-a dispus înregistrarea modificării actului constitutiv referitoare la sediul secundar al societății petente, mențiunea privind înființarea sediului secundar fiind înscrisă în Registrul Comerțului la data de 10.07.2014.
Instanța apreciază că, în accepțiunea dispozițiilor legale, termenul de 30 de zile a început să curgă de la data înființării sediului secundar cu respectarea condițiilor legale, prin înregistrarea sediului secundar în Oficiul Registrului Comerțului, astfel că la data efectuării controlului de către inspectorii intimatei, acest termen nu era împlinit.
Dar, chiar și în ipoteza în care s-ar considera că termenul de 30 de zile ar curge de la data înființării în fapt a sediului secundar, instanța reține că simpla încheiere a contractului de închiriere cu privire la spațiu la data de 24.02.2014 nu poate conduce la această concluzie, cu atât mai mult cu cât din adresele depuse la dosar, rezultă că imobilul a fost supus amenajării, prima plată a chiriei aferentă imobilului fiind amânată până la data de 01.08.2014, astfel încât nu s-a putut desfășura activitate efectivă în acest spațiu.
Prin urmare, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, instanța reține că procesul-verbal de contravenție nu a fost temeinic întocmit sub acest aspect.
În ce privește a doua faptă reținută în sarcina petentei, potrivit art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991, constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. 3 cu privire la efectuarea inventarierii.
Astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, persoanele prevăzute la art.1, respectiv societățile comerciale au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau lichidării și în alte situații prevăzute de lege.
Potrivit art. 36 din același act normativ, persoanele prevăzute la art. 1 alin. 1-3, printre care și societățile comerciale, depun un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
Conform pct. 5 din OMFP 2861/2009, efectuarea inventarierii se efectuează de regulă cu ocazia încheierii exercițiului financiar.
Astfel cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța reține că sfârșitul anului calendaristic pentru efectuarea inventarierii este un termen de recomandare, această inventariere putând fi efectuată cel târziu înainte de împlinirea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, când situația financiară anuală trebuie depusă la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Prin urmare, instanța apreciază că de la acest moment începe să curgă termenul de prescripție de 6 luni a dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, prevăzut de art. 13 din OG nr. 2/2001.
Or, în cauză, la data întocmirii procesului-verbal de contravenție și aplicării sancțiunii contravenționale, acest termen nu se împlinise, astfel că nu poate fi primită susținerea petentei în sensul că s-a prescris dreptul intimatei de a aplica sancțiunea contravențională.
De asemenea, instanța apreciază ca nefondată susținerea petentei în sensul că aceasta nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției, răspunderea revenind administratorului.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, societățile comerciale au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar. Prin urmare, aceste persoane juridice răspund contravențional în caz de nerespectare a obligațiilor legale.
Instanța mai reține că agentul constatator a perceput personal fapta săvârșită, astfel că actul sancționator care cuprinde aceste constatări personale constituie o probă suficientă care să dovedească situația de fapt reținută în sarcina contravenientei, atât timp cât aceasta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări de natură a înlătura prezumția de temeinicie de care beneficiază procesul-verbal. Mai mult decât atât, intimata a depus în susținere notă explicativă, situație mijloace fixe. Pe de altă parte, petenta nu a contestat fapta reținută în sarcina sa.
Față de cele expuse, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit în ce privește contravenția prevăzută de art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991.
Însă, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate petentei pentru contravenția prevăzută de art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991, instanța reține că față dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, se impune reducerea amenzii contravenționale de la suma de 4000 lei la suma de 1.000 lei
În raport de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.07.2014, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. a din OG nr. și va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei. Totodată, va modifica procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.07.2014, în sensul reducerii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991 la suma de 1.000 lei.
De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul procesual ales în C., .. 47, județul D., în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul în București, ., sector 5.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.07.2014, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003 și exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei.
Modifică procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.07.2014, în sensul reducerii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 82/1991 la suma de 1.000 lei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Dact.C.A.
4 ex. 2 ex. .>
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 4267/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3636/2015.... → |
|---|
