Plângere contravenţională. Sentința nr. 5895/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5895/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 35918/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5895/06.05.2015
Ședința publică de la 06.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent G. D. și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravenționala
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constatând că petentul are angajat apărător ales, lasă cauza la a doua strigare pentru a se respecta dreptul la apărare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Instanța ia act că s-a executat mandat de aducere, după care, în temeiul art. 311 Noul cod de pr.civ., procedează la administrarea probei testimoniale cu audierea martorului B. N., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 01.10.2014, petentul G. D. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 16.09.2014 de către I. D., solicitând anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 200 lei.
În motivare, petentul a arătat că în data de 15.09.2014, în jurul orelor 22:00-22:30 se afla pe . apropierea unui magazin unde parcase temporar autoturismul pentru a merge la magazin. După ce a ieșit din magazin trei bărbați s-au apropiat de el, iar doi dintre ei au început să-l agreseze, lovindu-l cu pumnii la nivelul feței și ulterior pe tot corpul, scopul fiind să-l jefuiască.
A menționat faptul că numitul Fărcașanu A., propus ca martor asistent, a încercat să aplaneze conflictul, fără a avea vreun rezultat.
A mai arătat că persoanele care l-au bătut i-au luat cu forța lanțul de aur de la gât și ceasul, ulterior ceasul fiindu-i înapoiat, iar portofelul nu mai avea banii și cartea de identitate.
A arătat că a țipat și a strigat, tulburând astfel liniștea publică fiind determinat de împrejurări.
Petentul a menționat că a fost luat de ambulanță și dus la spital, iar procesul verbal s-a întocmit în lipsa lui.
În drept a invocat dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 61/1991, OG 2/2001 și art. 194 din Cod pr.civ.
În scop probatoriu a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu un martor.
La data de 05.11.2014, intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
În motivare, a arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul - verbal a solicitat să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC instituția se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Așadar, a considerat că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
În scop probatoriu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv fișa de intervenție la eveniment, dovada de comunicare a procesului verbal și proba testimonială cu audierea martorului asistent F. A...
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În ședința publică din data de 18.02.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu audierea martorilor solicitați de petent și intimat.
În prezenta cauză au fost audiați martorii F. A. I. și B. N..
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal contravenție . nr._ încheiat la data de 16.09.2014, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa că a tulburat ordinea publică prin strigăte.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța reține că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 2 punctul 25 din Legea 61/1991 constituie contravenție tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
Deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplina a situației de fapt și încadrării în drept până la proba contrară.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea sancțiunii amenzii ) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, petentul nu a adus nici o proba pertinentă în combaterea prezumției de legalitate și veridicitate a procesului verbal.
Martorul asistent F. A. I. a declarat că este vecin de . M., persoana cu care petentul a avut un conflict. A arătat că a văzut conflictul dintre cei doi și faptul că petentul era în stare de ebrietate fiind cel care a provocat bataia. A arătat că cel vinovat de conflict este petentul care a venit la o oră târzie și a strigat în fața blocului, deranjând locatarii.
Martorul B. N. audiat la propunerea petentului a declarat cănu a fost de fată la incident, doar l-a văzut pe petent la spital având lovituri și hainele rupte.
Din fișa de intervenție întocmită în urma incidentului rezultă faptul că petentul a tulburat liniștea și ordinea publică.
Ca urmare, instanța in temeiul dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de către petentul G. D. cu domiciliul în C., . nr. 6, ., . în contradictoriu cu pârâtul I. D. cu sediul în C., ., jud.D..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06.05. 2015.
Președinte, Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDM
Teh.JA
4ex/18.05.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6618/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 6693/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|