Plângere contravenţională. Sentința nr. 7867/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7867/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 2769/184/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr.7867
Ședința publică de la 10.06. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
Grefier G. D.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petenta P. N. L. și pe intimat I. D.- POLIȚIA MUNICIPIULUI C., având ca obiect plângere contravenționala
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenta asistată de avocat A. M. E., lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterii pe fondul cauzei.
Avocat A. M. E. pentru petentă, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.06.2014, sub dosar nr._, petenta P. N. L., în contradictoriu cu intimatul I. D., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 19.06.2014.
În motivare, a susținut că, din conținutul procesului verbal de contravenție, rezultă că în timp ce circula pe . Municipiului C., intersecția cu . Lăpuș nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton.
A mai susținut că, în data de 19.06.2014 orele 17,45 se deplasa dinspre C. către B., după trecerea intersectiei a fost oprită de un echipaj de poliție, care ia comunicat că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare, fapta care nu este real întrucât nu se afla niciun pieton angajat în traversare. Că, a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție pe motiv că nu i s-a permis să completeze rubrica alte mențiuni cu obiecțiunile sale și nu i-a fost înmânat procesul verbal de contravenție.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.07.2014, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în soluționarea cauzei, motivat de faptul că aceasta aparține Judecătoriei C., în a cărei circumscripție teritorială se află locul săvârșirii contravenției.
Prin sentința civilă nr. 2637/04.12.2014 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei C..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. suub dosar nr._ la data de 19.12.2014.
La dosar s-au depus în copie următoarele acte: împuternicire avocațială, copiile proceselor-verbale de contravenție.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:
Prin prezenta plângere contravențională, petenta P. N. L. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție CP nr._/19.06.2014 (fila 5 primul dosar) emis de I. D.. Însă, acest proces-verbal a fost anulat de către itimată astfel cum rezultă din copia xerox depusă la dosarul cauzei (fila 13 al doilea dosar).
În aceste condiții, se constată că plângerea contravențională formulată de petentă este lipsită de obiect, actul sancționator nu mai există și deci nu mai produce efecte.
Referitor la procesul verbal . nr._/19.06.2014 (fila 14 al doilea dosar), se constată că acesta a fost comunicat petentei prin poștă, la domiciliu, după depunerea cererii de chemare în judecată astfel cum însăși petenta a susținut prin răspunsul la întâmpinare, fiind depus în copie chiar de către petentă (filele 19 - 21 primul dosar). Însă, acest ultim proces-verbal, nu a fost contestat în nici un moment de către contravenienta-petentă, fapt pentru care instanța, nefiind învestită cu o asemenea, cerere nu îl poate analiza
Pentru aceste considerente, cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. 2 C.proc.civ., potrivit cărora, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, instanța va respinge plângerea contravențională împotriva procesului-verbal contravenție CP nr._/19.06.2014 ca fiind lipsită de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea formulată de către petenta P. N. L., domiciliată în B., .,.21, ., ., județul O. și pe intimat I. D.- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., ., județul D., ca fiind lipsită de obiect.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2015.
Președinte Grefier
N. P. G. D.
Redactat NP/Tehnored GD
Ex4/25.06.2015*
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8194/2015.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








