Plângere contravenţională. Sentința nr. 97/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 97/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 33018/215/2014

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 97/2015

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de petentul P. S. N., cu domiciliul în C., Calea București nr. 90, ., ., județul D. in contradictoriu cu intimata Politia Locala a Municipiului C., cu sediul în C., .. 22, județul D., având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, petentul a fost legitimat de instanță și identificat cu CI . nr._, CNP_, după care

Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.

Petentul arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 94 pct. 4 din codul de procedură civilă și art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța încuviințează pentru petent, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisuri.

Instanța ia act că intimata nu solicită administrarea de probe în apărare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită anularea procesului verbal întrucât nu se afla în localitate în ziua respectivă.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 5.09.2014, sub nr._ petentul P. S. N. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._ din 18.08.2014 solicitând anularea acestuia si exonerarea sa de plata amenzii contravenționale in cuantum de 500 lei aplicata pentru ca a comercializat pepeni verzi.

În motivarea plângerii, petentul a mentionat ca nu detine certificat de producator nici el si nici un alt membru de familie. Masina mentionata in procesul verbal ii apartine unui vecin al sau, care este plecat din tara.

Mai arata ca in data respectiva el nu se afla in localitate fiind plecat la Bucuresti cu treburi personale, atasand in dovedire biletele de tren.

In dovedire s-a solicitat proba cu inscrisuri.

In dovedire s-a depus procesul verbal de contraventie in copie, copii bilet de tren si copia cartii de identitate a petentului.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.

Constatand ca cererea de chemare in judecata indeplineste conditiile prevazute de art. 194-197 Cod procedura civila la data de 30.09.2014, prin rezolutie, instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimata, cu mentiunea pentru aceasta ca are obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel, conform art. 208 alin. 2 Cod proc civila, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 165 Cod proc civila.

Intimata nu a depus intampinare la dosar.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 19.08.2014 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Politiei Locale a Municipiului C. procesul-verbal . nr._ prin care s-a reținut ca petentul P. S. N. a expus spre vanzare pepeni verzi la intersectia Calea Bucuresti cu . avea acord de ocupare a domeniului public emis de Primaria Mun. C..

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi in cuantum de 500 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mentiunile obligatorii prevazute de art 17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulitătii actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că petentul nu a reusit să răstoarne prezumtia de temeinicie si veridicitate a procesului verbal de contraventie contestat, desi îi revenea această obligatie potrivit disp art 249 Cod procedura civila.

Astfel, desi acesta a sustinut ca nu se face vinovat de savarsirea faptei contraventionale nu a facut dovada faptului ca cele retinute de agentul constatator in procesul verbal nu ar corespunde realitatii prin administrarea unor probe in acest sens.

In aceste conditii, instanta constata ca petentul nu a facut dovada unei alte situatii de fapt decat cea retinuta prin procesul verbal, astfel ca urmeaza a mentine procesul verbal contestat ca fiind legal si temeinic.

Biletele de tren depuse in dovedire fara a fi completate cu alte probe nu fac dovada faptului ca petentul s-a aflat in Bucuresti la data respectiva, acestea nefiind nominale.

De asemenea, faptul ca masina in care se afla depozitata marfa nu este proprietatea petentului nu are relevanta asupra existentei contraventiei.

În ceea ce privește sancțiunea aplicata având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite iar pe de altă parte art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că sancțiunea a fost corect individualizate de către agentul constatator, aplicandu-i-se acestuia sanctiunea minima prevazuta de lege.

Pe cale de consecință, ținând cont de aplicarea prezumtiei de temeinicie a procesului verbal, posibilitatea aplicarii acestei prezumtii fiind recunoscută chiar de către CEDO, instanța urmează să respingă prezenta plângere formulata de petentul P. S. N., ca neîntemeiată și să mențină procesul verbal de contraventie ca legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petentul P. S. N., cu domiciliul în C., Calea București nr. 90, ., ., județul D. in contradictoriu cu intimata Politia Locala a Municipiului C., cu sediul în C., .. 22, județul D..

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în sedință publică, azi, 13.01.2015.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red. C.G.B.

Tehnored. C.G.B.

4 ex. / 22 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 97/2015. Judecătoria CRAIOVA