Anulare act. Sentința nr. 899/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 899/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 34385/215/2013

Dosar nr._ -anulare act-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 899/2015

Ședința publică de la 26.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantii R. D., B. M., R. V., P. C., Horascu I. si P. E. contradictoriu cu pârâtele . si Asociatia de P. . obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns av. B. pentru reclamanti, reclamantul B. M. personal si c.j. Patrulescu pentru pârâta Asociatia de P. .> Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, dupa care,

Aparatorul reclamantilor depune la dosar inscrisuri, respectiv extras din Ordinul nr. 483/2008, tabel cu proprietarii din blocul Z2 care nu doresc incheierea unui contract de furnizare termica cu ..

Instanta pune in discutie obiectiunile la raportul de expertiza formulate de catre reclamanti.

Aparatorul reclamantilor solicita admiterea obiectiunilor.

Aparatorul pârâtei Asociatia de P. . obiectiunilor.

Instanta respinge ca neintemeiate obiectiunile la raportul de expertiza formulate de reclamanti, având in vedere ca expertul a raspuns la obiectivele stabilite, mai mult obiectiunile formulate de reclamanti reprezentând noi obiective.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul reclamantilor solicita admiterea actiunii, constatarea nulitatii relative a contractului de prestari servicii de calcul nr. 158/28.02.2013, constatarea nulitatii partiale a listelor de cheltuieli pentru incalzire intocmite de asociatie pentru lunile martie si aprilie, in suma de 1671,55 lei, cu cheltuieli de judecata.

Arata aparatorul reclamantilor ca nu exista o licitatie, nu a fost respectat procentul de 80%, exista aparate depasite care nu au fost verificate, nu au fost respectate clauzele contractuale.

Aparatorul pârâtei Asociatia de Propritari . actiunii.

Arata aparatorul pârâtei ca exista un contract incheiat cu blocul Z2 si nu se putea solicita proprietarilor sa incheie contract cu o noua firma, de asemenea arata ca activitatea de calcul a energiei termice s-a desfasurat in conformitate cu legislatia in vigoare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 21.10.2013, sub nr._, reclamantii R. D., B. M., R. V., P. C., Horascu I. si P. E. contradictoriu cu pârâtele . si Asociatia de P. . ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate nulitatea relative a contractului de prestari servicii de calcul nr. 158/28.02.2013 si nulitatea partiala a listelor de cheltuieli pentru incalzire intocmite de catre Asociatia de P. . lunile martie si aprilie 2013, in suma totala de 1671,55 lei.

În motivarea actiunii s-a aratat ca pârâta Asociatia de P. . incheiat cu pârâta . contractul de prestari servicii de calcul nr. 158/28.02.2013, având ca obiect prestarea de servicii standard de exploatare a repartitoarelor de costuri, in vederea intocmirii notelor de calcul a costurilor de caldura individuale pentru fiecare apartament din bl. Z2, ..

Se mai arata ca pentru a se incheia un astfel de contract cu o firma autorizata, Asociatia de P. trebuia sa obtina trei oferte de la firmele specializate si acreditate in domeniu, sa aleaga oferta cea mai avantajoasa si apoi sa obtina acordul a 80% din proprietari pentru incheierea contractului cu firma aleasa conform art. 6 lit I din Ordinul Presedintelui ANRC nr. 233/2004 modificat prin Ordinul Presedintelui ANRC nr. 255/2006 art. II – anexa nr. 3.

Mentioneaza reclamantii ca pârâta a prezentat trei oferte si nu a obtinut acordul a 80% din proprietari, din anexa 1A la contract rezultând ca un numar de 6 proprietari au refuzat sa semneze, proprietarul V. M. nu isi recunoaste semnatura, iar semnatura proprietarilor Ianosek M. si D. F. din anexa 1A la contract nu corespunde cu cea din tabelul proprietarilor care nu doresc incheierea contractului, astfel rezulta un total de 9 proprietari care nu au semnat.

Arata reclamantii ca in aceste conditii contractul incheiat de catre Asociatia de P. cu . este nul, lipsind consimtamântul numarului legal de proprietari.

De asemenea, se arata ca Asociatia de P. avea obligatia sa solicite . sa verifice buna functionare a calorimetrelor, deoarece acestea au fost achizitionate si montate de aproximativ 9 ani, iar conform contractului nr. 42/27.09.2004 de vânzare cumparare si montare art. 8.4, firma vânzatoare nu garanta functionarea calorimetrelor decât pe o perioada de 12 luni, insa de la data incheierii contractului de vânzare cumparare si montare, nu s-a efectuat nici o verificare a acestora, fiind posibil ca aceste calorimetre sa fie defecte si ca atare si contorizarea sa nu fie reala.

Precizeaza reclamantii ca urmare a incheierii contractului cu ., au fost intocmite notele de calcul al comsumului de energie termica pe lunile martie (5636,52 lei pentru 6 apartamente) si aprilie (2252,93 lei pentru 6 apartamente).

Reclamantii arata ca au procedat la calcularea acestor valori si in urma acestui calcul a rezultat o diferenta in plus de 1111,16 lei pe luna martie si 559,69 lei pe luna aprilie.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 1246, 1248, 1252, 1254 Ncc, art. 48 din Legea 230/2007 si art. 6 lit I din Ordinul Presedintelui ANRC nr. 233/2004 modificat prin Ordinul Presedintelui ANRC nr. 255/2006 art. II – anexa nr. 3.

In sustinerea actiunii au fost depuse la dosar copii de pe urmatoarele acte: contract prestari servicii nr. 158/28.02.2013, cerere d-nul V. M. nr. 165/06.03.2013, cerere d-nul P. C. nr. 166/06.03.2013, tabel cu proprietarii care nu doresc incheierea contractului, liste de plat ape martie si aprilie 2013, calculul pretentiilor, valoarea contractului, contractul nr. 42/27.09.2004 de vânzare cumparare si montare, adresa nr. 790/19.03.2013 a Biroului de Metrologie Legala.

La data de 30.12.2014, pârâta Asociatia de P. . la dosar intâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantilor.

Prin intâmpinare s-a aratat ca pârâta Asociatia de P. . contractul de prestari servicii de calcul nr. 158/28.02.2013 cu ., la solicitarea si presiunile reclamantilor.

Arata pârâta ca in anul 2004 toti cei 32 proprietari ai blocului Z2 au montat repartitoare de costuri energie termica cu . SRL, pentru o perioada de 5 anicu posibilitatea prelungirii pentru inca 5 ani, respectând cerintele in vigoare la acea data.

Se mai arata ca in anul 2006 Asociatia de proprietari . a dobândit personalitate juridica prin desprindere de Asociatia de P. nr. 2 V. C., dar nu a incheiat un nou contract cu prestatorul, care intre timp prin fuziune cu alte SC a devenit ., relatia contractuala a continuat in sensul ca prestatorul a calculate lunar valoarea energiei termice pentru fiecare apartament, iar beneficiarul a achitat contravaloarea prestatiei.

Arata pârâta ca pentru toata perioada 2006-2013, prestatorul . a calculate si repartizat sumele datorate pentru energia termica in virtutea vechiului contract, asociatia achitând prestatia cu avizele de legalitate lunare ale tuturor comitetelor executive ale asociatiei, inclusiv comitetul executiv format din reclamanti.

Mentioneaza pârâta ca la data de 28.02.2013 se incheie contract cu . la care si-au dat acordul 26 de proprietari din 32, iar in data de 28.03.2013 se solicita si obtine punctul de vedere al ANRSC Bucuresti prin care se arata ca s-a procedat legal de catre asociatie calculând conform datelor afisate de repartitoare.

Pârâta arata ca contractul invocat este o continuare a raporturilor existente intre prestator si Asociatia de P. . fiind montate repartitoare de costuri setate strict pentru prestatorul in cauza, iar o eventuala anulare a contractului ar insemna cheltuieli suplimentare nejustificate prin incheierea unui contract cu alt prestator.

De asemenea, se arata ca nu este vorba de acordul a 80% dintre proprietari deoarece intre prestator si asociatie sunt raporturi contractuale din anul 2004, data la care procentul de 80% a fost indeplinit.

Mentioneaza pârâta ca listele de plata nu pot fi anulate la solicitarea si motivarea subiectiva si nelegala formulata de reclamanti, sumele calculate si repartizate pe liste de plata fiind facute in deplina concordanta cu prevederile legale.

Pârâta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a probei cu interogatoriu.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 205 C..

La data de 24.01.2014, reclamantii depun la dosar raspuns la intâmpinare, prin care au aratat ca isi mentin solicitarile din cererea formulata si motivata.

Reclamantii arata ca in anul 2004 prin contractul nr. 42/27.09.2004, incheiat intre . si Asociatia de P. nr. 2 V. C. din C. ce avea ca obiect livrarea si montajul de echipamente de catre prestatorul ., se mentiona ca furnizorul garanteaza buna functionare a aparatelor pe o durata de 12 luni de la data montajului, consemnata prin raportul de furnizare de servicii montaj, dar nu mai mult de 18 luni de la data livrarii.

Mentioneaza reclamantii ca in anul 2006 la dobândirea personalitatii juridice a Asociatiei de proprietari nu s-a incheiat un alt contract de furnizare servicii.

Se mai arata ca reclamantii au dorit si doresc ca in baza Legii 230/2007 sa se calculeze si sa se repartizeze valoarea energiei termice pentru incalzire in functie de energia radianta in sistem pausal, intrucât repartitoarele nu au fost verificate, iar . nu era in legalitate.

De asemenea, reclamantii arata ca nu este indeplinita conditia legala de 80% pentru intocmirea unui contract, chiar . prin adresa nr. 124/11.02.2013 mentionând in mod expres ca nu detine contract, iar pentru incheierea unui contract trebuie indeplinita conditia legala, ca 80% din numarul proprietarilor sa fie de acord.

Reclamantii arata ca reprezentantul ., asa cum este consemnat in contractul nr. 158/2013 este . in calitate de prestator, firma ce ii apartine ing. D. Ceran, asa cum este publicat in MO nr. 3062 din 14 iulie 2010 partea a IV-a, iar acest aspect contravine Ordinului Presedintelui ANRSC nr. 259/13.10.2004.

In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu expertiza specialitatea contabilitate, raportul de expertiza fiind intocmit de catre expert Stamin A. si depus la dosar la data de 09.10.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoare:

Prin cererea formulată reclamanții R. D., B. U. M., R. V., P. C., H. I. și P. E. au solicitat anularea contractului de prestări servicii nr.158/28.02.2013 motivată de faptul că nu există acordul a 80% din proprietari pentru încheierea contractului.

În fapt la data de 28.02.2013 a fost încheiat între . în calitate de prestator și A sociația de P. . de beneficiar contractul de prestări servicii de calcul nr.158 având ca obiect citirea periodică a indicației repartitoarelor, calculul consumului individual de căldură, pe baza indicației repartitoarelor și contorului general montat la . și predarea către beneficiar a notelor de calcul a consumurilor de căldură individuale pentru fiecare apartament, întreținerea și verificarea repartitoarelor.

Conform anexei 1A la contractul de prestări servicii de calcul nr.158/28.02.2013 din totalul de 32 de apartamente, 26 de apartamente au fost de acord să beneficieze de contorizarea consumului de energie termică ceea ce reprezintă 81% din totalul imobilelor, iar 6 apartamente nu au fost de acord să beneficieze de contorizare.

Apărarea reclamanților în sensul că din cei 26 de proprietari care au semnat V. M. nu își recunoaște semnătura, iar semnăturile proprietarilor Ianosek M. și D. F. din anexa 1A la contract nu corespunde cu cea din tabelul proprietarilor care nu doresc încheierea contractului, nu poate fi primită de către instanță întrucât numai persoanele în cauză își pot contesta propria semnătură și nu un terț.

În ceea ce privește susținerea reclamanților în sensul că pârâta nu a prezentat 3 oferte de la firme specializate și acreditate în domeniu urmând să aleagă oferta cea mai avantajoasă instanța reține că aceasta nu este susținută de nici o probă.

Întrucât 80% din proprietari și-au exprimat acordul cu privire la încheierea contractului, contractul fiind astfel încheiat cu respectarea dispozițiilor legale instanța urmează a respinge capătul de cerere ca neîntemeiat.

Neîntemeiat este și capătul de cerere privind anularea parțială a listelor de cheltuieli pentru încălzire întocmite de către Asociația de P. . martie, aprilie 2013 în sumă totală de 1671,55 lei pentru apartamentele proprietatea reclamanților.

Potrivit art.9 lit.l din contractul de prestări servicii de calcul nr.158/28.02.2013 pentru apartamentele a căror proprietari nu au dorit să beneficieze de acest sistem, se va face aproximarea consumurilor conform Ordinului ANRSC nr.343/2010.

Raportul de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit în cauză de expert Stamin A. concluzionează că, cuantumul energiei termice aferentă lunilor martie-aprilie 2013 pentru imobilele proprietatea reclamanților a fost calculată de către . în conformitate cu Ordinul ANRSC nr.343/2010 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestora.

Dispozițiile art.48 alin.1 din Legea nr.230/2007 invocate de reclamanți în susținerea capătului de cerere se referă la stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului și nu repartizarea costurilor privind proprietatea individuală.

Mai mult potrivit art.1, alin 7 și art. 5 alin.3 din Norma Tehnică aprobată prin Ordinul A.N.R.S.C NR. 43/2010 în cazul apartamentelor fără repartitoare de costuri, unitățile de consum se calculează doar de către operatorii economici autorizați de A..N.R.S.C. conform prevederilor acestei norme, iar în conformitate cu prevederile art. 43 repartizarea costurilor pentru energia termică pentru încălzire pe baza indicațiilor repartitoarelor de costuri se realizează numai de către operatorii economici autorizați de A.N.R.. neavând dreptul de a face realizarea costurilor.

Față de considerentele expuse instanța urmează a respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulata de reclamantii R. D., domiciliat in C., .. 5, ., jud. D., B. M., domiciliat in C., .. 5, ., jud. D., R. V., domiciliat in C., .. 5, ., jud. D., P. C., domiciliat in C., .. 5, ., jud. D., Horascu I., domiciliat in C., .. 5, ., jud. D. si P. E., domiciliata in C., .. 5, ., jud. D. contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul in C., .. M23, . si Asociatia de P. . in C., .. 5, ., uscatorie, jud. D..

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce va fi depus la sediul Judecatoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

9 ex. /11.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 899/2015. Judecătoria CRAIOVA