Plângere contravenţională. Sentința nr. 9997/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9997/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 7254/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 9997/2015
Ședința publică de la 07.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ
Grefier L. T. N.
Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petenta D. S. C., in contradictoriu cu intimat I. J. de Politie D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petenta personal, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
Potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială.
Petenta apreciaza că instanța este competentă.
În temeiul art. 94 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod procedură civilă și art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 255 și 258 din Noul Cod procedură civilă, instanța pune în discuție probatoriul.
Petenta solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar si a probei testimoniale cu martorul Tocae A. F..
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri si proba testimoniala cu martorul Tocae A. F. solicitate de petenta prin actiune si proba cu inscrisuri solicitata de intimat prin intâmpinare sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisuri si proba testimoniala.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.
In temeiul art. 321 Noul Cod de Procedura Civila, instanta procedeaza la audierea martorului Tocae A. F., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.
Petenta solicita admiterea plângerii si anularea procesului verbal de contraventie contestat, iar in subsidiar solicita inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment.
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.03.2015, sub nr._, petenta D. S. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. J. de Politie D., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/16.03.2015.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, la data de 16.03.2015, a fost sancționat cu amendă contravențională in cuantum de 390 lei si retinerea permisului de conducere, reținându-se în sarcina sa că la data menționată în actul sancționator, ar fi condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, pe . directia Liceul Fratii Buzesti catre Muzeul Olteniei, iar la trecerea de pietoni de la intersectia cu . a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajati in traversare pe marcaj pietonal semnalizat corespunzator, pe directia sa de mers, conducatoarea auto aflându-se singura in autoturism.
Arata petenta ca cele mentionate in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii, intrucât in apropierea intersectiei . . redus viteza de deplasare si a oprit la trecerea de pietoni de lânga intersectie, acordând prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare si dup ace a constatat ca pe sensul acesteia de mers nu sunt angajati alti pietoni in traversare, si-a continuat deplasarea usor cu intentia de a opri si a se intâlni cu numita Tocae A. F., aflata in imediata apropiere.
Mentioneaza petenta ca procesul verbal de contraventie este nelegal si netemeinic, intrucât nu s-a mentionat in cuprinsul acestuia niciun martor asistent, nu s-a semnat procesul verbal de catre acesta si nici nu s-au mentionat imprejurarile care au facut imposibila prezenta unui martor asistent .
De asemenea, petenta arata ca nu s-a precizat in cuprinsul procesului verbal de contraventie daca abaterea savârsita a fost filmata, nu s-a consemnat descrierea completa a faptei in toate imprejurarile sale, a autovehiculului pe care era instalat cinemometrul de control rutier, a denumirii, a seriei acestuia pentru a se putea face verificari care sa concluzioneze ca filmarea apare ca legala cu suport logistic verificat metrologic.
In ceea ce priveste sanctiunea aplicata, petenta arata ca sanctionarea cu amenda in contextual circumstantelor savârsirii faptei, nu respecta proportia ce se impune a exista intre sanctiunea aplicata si gradul de pericol social concret al faptei.
In subsidiar petenta a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment.
În drept plângerea se întemeiază pe dispozițiile art. 31 din OG 2/2001.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar originalul procesului verbal de contravenție contestat.
La data de 15.04.2015 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
A solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri respective procesul verbal de contraventie.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 29.05.2015 petenta a depus la dosar raspuns la intâmpinare, prin care a solicitat respingerea apararilor formulate si argumentate invocate prin intâmpinare si admiterea plângerii asa cum a fost formulata.
Arata petenta ca procesul verbal a fost incheiat cu nerespectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de OG 2/2001R, intrucât nu s-a mentionat in cuprinsul acestuia niciun martor asistent, nu s-a semnat procesul verbal de catre acesta si nici nu s-au mentionat imprejurarile care au facut imposibila prezenta unui martor asistent .
In ceea ce priveste sanctiunea aplicata, petenta arata ca sanctionarea cu amenda in contextual circumstantelor savârsirii faptei, nu respecta proportia ce se impune a exista intre sanctiunea aplicata si gradul de pericol social concret al faptei.
In ceea ce priveste starea de fapt descrisa de catre agentul constatator in cuprinsul procesului verbal de contraventie, cu toate ca in favoarea pârâtului opereaza prezumtia instituita privind legalitatea, veridicitatea si autenticitatea actului intocmit de un functionar public aflat in exercitarea atributiilor sale de serviciu si in limitele competentei sale, insa are un caracter care dispenseaza de sarcina probei si este susceptibila de a fi combatuta prin proba contrara.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba testimoniala, fiind audiat martorul Tocae A. F..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr._ din data de 16.03.2015 incheiat de catre un agent constatator din cadrul IPJ D.-Biroul Rutier, petenta D. S. a fost sanctionata pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art.135 lit.h din ROUG nr.195/2002 cu amenda in cuantum de 390 lei si suspendarea dreptului de a conduce pe 30 de zile.
S-a retinut ca, in data de 16.03.2015 petenta a condus autoturismul Renault cu nr.de inmatriculare_ pe . directia Liceul Fratii Buzesticatre Muzeul Olteniei, iar la trecerea pentru pietoni de la intersectia cu . a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajati in traversare prin loc marcat si semnalizat cu indicator si marcaj pietonal pe sensul sau de mers.
Potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001-privind regimul juridic al contraventiilor, instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Respectand dispozitiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 si implicit principiul preeminentei dreptului, instanta urmeaza a examina mai intai legalitatea procesului verbal si ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalitatii, instanta retine ca procesul verbal de contraventie a fost intocmit in mod legal, agentul constatator consemnand toate elementele indicate de dispozitiile art.17 alin.1 din OG nr.2/2001, in lipsa carora actul sanctionator ar fi fost lovit de nulitate absoluta.
Sub aspectul temeiniciei procesul verbal de contraventie atacat, instanta retine ca procesul verbal de contraventie este un act administrativ de autoritate intocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autoritati administrative, investit cu autoritatea statala pentru constatarea si sanctionarea unor fapte care contravin ordinii publice, dupa o procedura speciala prevazuta de lege, astfel ca se bucura de prezumtia de autenticitate si veridicitate care insa este relative si poate fi rasturnata prin probe de catre contravenient, conform art.249 C.p.civ care reglementeaza sarcina probei.
Petenta avand posibilitatea exercitarii drepturilor procesuale in vederea dovedirii plangerii formulate, a propus si instanta a incuviintat audierea unui martor.
Martora Tocae A. F. audiata in cauza a declarat in fata instantei ca, petenta se deplasa din directia Fratii Buzesti catre I. Scolar, iar dupa ce a trecut de intersectie a fost oprita de un echipaj al politiei si sanctionata contraventional pe motiv ca nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversare. Martora a precizat ca in momentul in care petenta a trecut peste acea trecere de pietoni nici o persoana nu se afla in traversare.
In urma administrarii probei testimoniale, instanta constata ca petenta a facut dovada netemeiniciei celor consemnate in cuprinsul actului sanctionator, astfel incat, din declaratia martorei audiata care a atestat fapte percepute proprius sensibus, rezulta ca petenta nu a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa.
Pe cale de consecinta, prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului-verbal de contraventie a fost rasturnata in urma probatoriului administrat in cauza.
F. de cele ce preced, apreciind intemeiata plangerea, instanta, in baza dispozitiilor art.34 din OG 2/2001, o va admie, va anula procesul verbal de contraventie si va exonera petentul de sanctiunile aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulata de petenta D. S. C., domiciliata in C., .. 3, ., . in contradictoriu cu intimat I. J. de Politie D., cu sediul in C., ., jud. D..
Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._/16.03.2015 si exonereaza petentul de plata amenzii.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședința publică azi, 07.09.2015.
PresedinteGrefier
T. G. C. L. T. N.
Red.T.G.C.
Tehnored.L.T.N.
4ex/02.10.2015
← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2015/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9998/2015.... → |
---|