Pretenţii. Hotărâre din 19-10-2015, Judecătoria CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 12482/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTIȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. și pe pârât P. V., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța pune în discuție excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât, prin întâmpinare.

Pârâtul solicită admiterea excepției nulității cererii de chemare în judecată, excepției lipsei calității procesuale active și excepției lipsei calității procesuale pasive.

Pârâtul învederează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul solicită respingerea acțiunii.

INSTANȚA

Constată că la data de 24 iunie 2015 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul P. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 746,38 lei reprezentând contravaloare zile de spitalizare.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 2012 pârâtul a fost internat la secția NCH în perioada 18 iunie -19 iunie 2012 contravaloarea zilelor de spitalizare fiind de 746,38 lei, sumă ce nu a fost achitată.

Reclamantul a mai arătat că, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul și că a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, dar pârâtul a refuzat.

În drept au fost invocate disp. art. 998 și 999 Cod Civil, art. 112 C. pr. civilă, art. 313 din Legea 95/2006.

La data de 3 august 2015 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată.

De asemenea pârâtul consideră că temeiul de drept este eronat invocat de reclamant având în vedere că la data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Noul Cod Civil, temeiul de drept nefiind art. 998-999 Vechiul Cod civil, ci art. 1349 și art. 1357 Noul Cod Civil.

În cuprinsul întâmpinării pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocând în drept disp. art. 32, lit. b, art. 35 și art. 246 Noul C.pr. civilă.

S-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului potrivit disp. art. 32 lit. b, art. 36 și arrt. 246 N.p. civilă.

Reclamantul, în dovedirea acțiunii și pârâtul, în combaterea susținerilor acțiunii au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse copiile următoarelor înscrisuri: decont de cheltuieli, Rezoluția din 8 august 2012 decizie de impunere anuală din anul 2012, situație contribuție asigurări de sănătate, adeverință nr. 3099/26 aprilie 2013, adeverință nr. 27/22 mai 2013, certificat de atestare fiscală din 4 august 2015.

Referitor la excepția nulității cererii de chemare în judecată ,instanța reține că în cerere au fost menționate motivele de fapt și de drept ale acesteia ,astfel că va respinge excepția nulității cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ,instanța reține că față de prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, reclamantul, în calitate de furnizor de servicii medicale,are calitate procesuală activă în cauză.

În consecință,instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului,instanța reține că pârâtul a beneficiat de serviciile medicale furnizate de reclamant astfel că are calitate procesuală pasivă în cauză.

În consecință, instanța va respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Pârâtul a fost internat la secția NCH a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 18.06-19.06.2012 ca urmare a unei agresiuni, contravaloarea zilelor de spitalizare fiind de 746,38 lei,sumă ce nu a fost achitată.

Potrivit prev. art. 313 din Legea 95/2006,persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale,constând în cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Având în vedere și temeiul juridic invocat de reclamant respectiv art. 998-999 c.civ,instanța reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.

În cauză, instanța constată că nu se poate reține în sarcina pârâtului în calitate de victimă a agresiunii, existența faptei ilicite pretins a fi săvârșite,întrucât art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006 nu impune în sarcina victimei agresiunii astfel de obligație iar reclamantul nu poate pretinde victimei să identifice autorul,cât timp răspunderea pentru prejudiciul produs unității spitalicești revine autorului faptei.

Astfel,având în vedere că nu există faptă ilicită iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, instanța reține că nu se mai impun a fi analizate celelalte condiții.

În consecință,instanța va respinge acțiunea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului,invocate de pârât, prin întâmpinare.

Respinge acțiunea formulată de reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. cu sediul în C., . CF_ în contradictoriu cu pârât P. V. CNP_ domiciliat în C., . A.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 octombrie 2015

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Red.M.M./tehnoredM.M.

4 ex./26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 19-10-2015, Judecătoria CRAIOVA