Pretenţii. Sentința nr. 1349/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1349/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 36411/215/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1349

Ședința publică de la 04 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte - Anișoara G.- Judecător

Grefier-V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 155 B Lăpuș și pârâta ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. I., pentru reclamantă, pârâta fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze, după care a acordat cuvântul pentru propunerea probelor.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 258 alin.1 cu referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă și pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța constată că pârâta a depus la dosar întâmpinare cu caracter reconvențional, prin care solicită obligarea reclamantei la plata impozitelor aferente imobilelor deținute de toți membrii asociației precum și obligarea la plata unei sume de 10.000 lei lunar cu titlu de chirie și a pus în discuție disjungerea cererii reconvenționale față de acțiunea principală în pretenții.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, a fost de acord cu disjungerea cererii reconvenționale de acțiunea principală.

În temeiul art. 210 alin. 2 C.p.c., instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă de cererea principală în pretenții, deoarece nu au legătură și astfel s-ar tergiversa soluționarea cererii principale și a acordat termen pentru soluționarea acesteia la data de 25.03.2015..

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, a învederat că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 06.10.2014 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 155 B Lăpuș a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligată pârâta la plata sumei de 3145,95 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și a sumei de 2039,18 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate și impuse de furnizori .

În fapt, reclamanta a precizat că pârâta este proprietara imobilului situat în C., Calea București, ., . administrarea Asociației de Proprietari nr. 155 B Lăpuș, și nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada octombrie 2011 – iunie 2014, care se ridică la suma totală de 5185,13 lei.

A mai precizat faptul că pârâta a fost somată în repetate rânduri să-și achite întreținerea și penalitățile acumulate prin neplata la timp, dar fără rezultat.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 1488 C. Civ., dispoz. Lg. 230/2007, art. 12 – B, lit. c din HG 1588/2007.

Anexat cererii de chemare în judecată a depus următoarele înscrisuri: certificat fiscal, contract mandat reprezentant legal, delegație reprezentare, dovada proprietății, extras de cont, liste de plată, modul de calcul al penalităților, dovadă penalități- facturi furnizori, pv adunarea generală.

La data de 18.11.2014, pârâta . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:

Învederează că, după cum rezultă din actele anexate cererii de chemare în judecată, pârâta nu folosește imobilul în discuție neputând fi obligată la plata unor cheltuieli de întreținere ce nu s-au realizat. Practic, observând tabelele anexate, rezultă că singura coloană completată pentru . privind salariile și cheltuielile administrative. Cu alte cuvinte nu costuri cu utilitățile sunt cele ce compun sumele pretinse ci salariile celor angajați și așa zise cheltuieli administrative.

Pe cale reconvențională a solicitat obligarea asociației de proprietari la plata impozitelor aferente imobilelor deținute de toți membrii asociației, precum și obligarea la plata unei sume de 10.000 lei lunar cu titlu de chirie asupra terenului pe care este amplasată construcția precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 01.12.2014, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea solicitărilor pârâtei, având în vedere că acesta are aceleași obligații ca toți ceilalți proprietari, nu poate fi scutită de la plata sumelor repartizate lunar pe listele de plată.

Faptul că nu locuiește, nu are de plată cheltuieli pe număr de persoane, în schimb are de achitat cheltuieli: pe furnizori, pe suprafața cotă parte, pe suprafața utilă, către bugetul de stat, cheltuieli administrative.

În drept a invocat art. 201 alin. 2 C.p.c.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că, pârâta in calitate de proprietară a imobilului situat în C., .. IML, ., jud. D., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei octombrie 2011 – iunie 2014, în cuantum de 3145,95 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”.

Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada octombrie 2011 – iunie 2014 cota de contribuție ce îi revenea la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâta.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.

Întrucât pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, acesta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 2039,18 lei.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta către reclamantă la plata sumei de 5185,13 lei reprezentând: suma de 3145,95 lei contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada octombrie 2011 – iunie 2014 și suma de 2039,18 lei penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 155 B Lăpuș, cu sediul în C., .. 155 B Lăpuș, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., B.-dul. D., nr. 85, ..

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 5185,13 lei reprezentând: suma de 3145,95 lei contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada octombrie 2011 – iunie 2014 și suma de 2039,18 lei penalități de întârziere.

Disjunge cererea reconvențională și acordă termen pentru soluționarea acesteia la data de 25.03.2015, cu citarea părților.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 04.02.2015.

Președinte Grefier

Anișoara G. V. G.

RED.AG

TEHNORED. V.G. - 5 Ex./16.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1349/2015. Judecătoria CRAIOVA