Pretenţii. Sentința nr. 2364/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2364/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 35428/215/2014
DOSAR NR._ -pretenții- -pretenții-
ROMANIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA. JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2364
Ședința publică de la 23 februarie 2015
Președinte – M. M.
Grefier - C. C. S.
Pe rol, judecarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 3 cartier 1 Mai în contradictoriu cu pârâtul M. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
La data de 23 iulie 2014, reclamanta Asociația de P. nr. 3 cartier 1 Mai a chemat în judecată pe pârâtul M. D. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 1717,33 lei reprezentând penalități de întârziere pe perioada mai 2012-septembrie 2013
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a penalităților de întârziere pe perioada mai 2012-septembrie 2013
In drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii 230/2007.
Reclamanta, în dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, fiind depuse la dosar în copii: fișă calcul penalizări, copii liste de plată, copii notificare,extras de cont,copii ale Hotărârilor Adunării Generale 2012 și 2013.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține ca pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a penalităților de întârziere pe perioada mai 2012-septembrie 2013, astfel încât s-au acumulat restanțe în sumă 1717,33 lei, aspecte ce rezultă din situația centralizatoare privind cotele de întreținere si penalizările aferente depuse de reclamantă la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. i și art. 10 din Anexa nr. 2 a Legii locuinței nr. 114/1996 republicată si cu modificările ulterioare si art.46 din Lg.230/2007, fiecare proprietar din cadrul condominiului are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietațile individuale si care nu pot fi înregistrate pe fiecare dintre acestea sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.
Asociația de locatari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevazute si a altor cheltuieli restante, oricărui proprietar care se va face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 30 de zile de la termenul stabilit. Art. 13 din O.G. nr.85/2001 dispune că penalitățile pentru întârzierea plații cotelor de întreținere, hotărâte, potrivit legii, de adunarea generala a proprietarilor, se vor aplica pentru fiecare cota de întreținere lunară numai după o perioada de 30 de zile, care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere lunare la care s-a aplicat, iar potrivit art. 49 alin. 1 din Lg. 230/2007 asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, însă penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Instanța constată că pârâtul nu și-a achitat sumele în cauză, astfel încât va admite acțiunea si va dispune obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere pe perioada mai 2012-septembrie 2013 în sumă de 1717,33 lei.
În baza disp.art. 453 C.pr.civilă va obliga pârâtul la plata, către reclamantă a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 3 cartier 1 Mai CF_ cu sediul în C., cartier 1 Mai,., parter în contradictoriu cu pârâtul M. D. domiciliat în C.,b-dul1 Mai, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1717,33 lei reprezentând penalități de întârziere pe perioada mai 2012-septembrie 2013.
Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 23 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C.C.S. C. C. S.
Red.M.M./tehnored. C.C.S.
4 Ex./ 03.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2451/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1931/2015.... → |
---|