Pretenţii. Sentința nr. 5042/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5042/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 43395/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta Civilă Nr. 5042/2015

Ședința publică de la 17 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ

Grefier L. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 2 A - 1 MAI și pe pârât M. C., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av.U. pentru reclamantă și procurator M. E. pentru pârât .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procuratorul paratului arată că acesta din urma nu s-a putut prezenta pentru interogatoriu fiind bolnav, suferind de dementă Alzheimer,aspect care rezulta din inscrisurile medicale aflate la dosar .Mai arată că pentru perioada noiembrie 2010 – februarie 2011 sunt erori de calcul la debitul restant pentru ca președintele Asociatiei a fost condamnat pentru infractiunea de delapidare ,iar erorile se pot observa și din extrasul de cont aflat la fila 85 din dosar .Prezintă in acest sens spre observare copii liste de plată din anul 2011 despre care arata ca se afla la dosar .

Instanța revine asupra probei cu interogatoriu pentru parat avand in vedere referatul de justificare de la fila 86 care confirma sustinerile procuratorului despre boala paratului.

Av. U. și procurator M. E . arata că sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la termenul de azi și că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de solutionat în temeiul art.392 ncprc instanta deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond .

Av. U. pentru reclamantă a solicitat admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecata .

Procurator M. E a solicitat respingerea actiunii,mentionand ca intentioneaza sa achite cheltuielile de intretinere ,dar nu si penalitatile deoarece sunt erori de calcul pe perioada pe care a mentionat-o .

Instanta considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei si conf.art.394 ncpc declara inchise dezbaterile pe fond.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data 19.12.2013 sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. nr. 2 A – 1 Mai a chemat in judecata pe pârâtul M. C-T.. solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestuia la plata sumei totale de 4547,03 lei ,din care suma de 2649,37 lei reprezinta cheltuieli de intretinere restante ,iar suma de 1897,66 lei reprezinta penalitati de intirziere calculate si impuse de furnizori,iar in suma de 2649,37 lei sunt incluse si penalitatile la sold restant de 889,05 lei.

În motivarea cererii a arătat că piritul in calitate de proprietar al apartamentului din C.,.,.,. achitat cheltuielile de intretinere pe perioada decembrie 2010 – octombrie 2013 ,desi a fost somat in mai multe rinduri in acest sens.

În drept a invocat dispozițiile art.. 1073 și urm. C.CIV., Legea 230/2007 si Normele Metodologice de aplicare a Legii 230/2007 care se regăsesc în HG 1588/19.12.2007.

A solicitat judecarea cauzei si in lipsă .

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari, acțiunea formulată de reclamantă, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și de aplicarea timbrului judiciar

În dovedirea acțiunii, a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: somații de plată,delegatie, certificat de inregistrare fiscala,procese-verbale din 15.05.2003si 08.04.2013 ale Comitetului Executiv al Asociatiei de P.,extras de cont -in original, liste de plată, baze de calcul.

Piritul nu a depus intimpinare.

La data de 31.03.2014 instanta a fixat primul termen de judecata la data de 23.05.2014 cu citarea partilor in sedinta publica.

Paratul a depus la dosar inscrisuri in copie: procura generala autentificata sub nr.1071/03.06.2008 de BNP D. si A. T.,referat de justificare(act medical),contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr.21/12.01.1999 de BNP M. D.,BI.

La termenul din 03.10.2014 instanta a admis cererea paratului de repunere in termenul de 25 de zile de formulare a intampinarii prevazut de art.201 alin.1 ncpc ce curge de la data comunicarii actiunii si a inscrisurilor si avand in vedere si art.186 ncpc,dar acesta nu a depus intampinare.

Instanta a admis proba cu inscrisuri solicitata de reclamanta in dovedirea actiunii si proba cu interogatoriu pusa in discutie din oficiu,revenind asupra acesteia din urma la ultimul termen avand in vedere actele medicale ale paratului (referatul de justificare de la fila 86)

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.21/12.01.1999 de BNP M. D. paratul a dobandit impreuna cu sotia sa ,M. Sevastita,dreptul de proprietate asupra apartamentului din C.,cart.1 Mai,.,..

Reclamanta a solicitat prin actiune obligarea paratului la plata sumei totale de 4547,03 lei ,din care suma de 2649,37 lei reprezinta cheltuieli de intretinere restante pe perioada decembrie 2010 – octombrie 2013 ,iar suma de 1897,66 lei reprezinta penalitati de intirziere calculate si impuse de furnizori,mentiond ca in suma de 2649,37 lei sunt incluse si penalitatile la sold restant de 889,05 lei,depunand la fila 85 extras de cont si aratand ca in acesta sunt trecute si sume pe perioade anterioare celei solicitate deoarece asa figureaza extrasul in contabilitatea Asociatiei,iar 27.02.2015 a aratat ca nu exista posibilitatea depunerii unui extras de cont care sa se refere strict la perioada din actiune deoarece asa este conceput programul de calculator care l-a generat.

Potrivit extrasului de cont si listelor de plată instanța constată că pentru perioada decembrie 2010 – octombrie 2013 ,pârâtul nu a achitat contravaloarea cotelor de întreținere datorate pentru apartamentul din litigiu astfel încât s-a ajuns la un debit restant la cheltuielile comune aferente acestei perioade în sumă de 1897,66 lei.

Reclamanta a calculat penalități de întârziere conform celor percepute de furnizorii de utilitati in suma de 2649,37 lei pe perioada februarie 2011-octombrie 2013,conform extrasului de cont si proceselor-verbale din 15.05.2003 si 08.04.2013 ale Comitetului Executiv al Asociatiei de P.,

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari „toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, obligație stabilită si prin art. 32 din H.G nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 25 alin.1 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă

Potrivit art. 25 alin.3 din HG nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 în cazul în care terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.

Totodată, instanța reține că potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În speță, instanța constată că, deși a fost depășit termenul scadenței cheltuielilor de întreținere ce revin pârâtului, acesta nu a făcut dovada achitării lor.

F. de considerentele expuse instanța considera intemeiata actiunea astfel ca o va admite și va dispune obligarea pîrîtul la plata către reclamantă a sumei totale de 4547,03 lei din care suma de 1897,66 lei reprezintă cheltuieli de întretinere restante pe perioada decembrie 2010-octombrie 2013, iar suma de 2649,37 lei reprezinta penalitati de intirziere pe perioada februarie 2011-octombrie 2013.

In baza art.453 alin 1 ncpc va obliga pârâtul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecata catre reclamantă constand in onorariu de avocat conform chitantei nr.42/03.06.2014 emisa de Cabinet de Avocat U. M. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de reclamanta Asociatia de P. nr.2A -1 Mai cu sediul în C. ,., ., Jud.D. cod fiscal_ împotriva pârâtului M. C. domiciliat în com.L.,. si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in C. . ,.,Jud.D. .

Obligă pîrîtul la plata către reclamantă a sumei totale de 4547,03 lei din care suma de 1897,66 lei reprezintă cheltuieli de întretinere restante pe perioada decembrie 2010-octombrie 2013, iar suma de 2649,37 lei reprezinta penalitati de intirziere pe perioada februarie 2011-octombrie 2013.

Obliga pârâtul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecata catre reclamantă.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare,cererea de apel urmând a se depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședința publică de la 17.04.2015 .

Președinte Grefier

Red.CCM/Tehn .LN 4 ex.10.06. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5042/2015. Judecătoria CRAIOVA