Pretenţii. Sentința nr. 5143/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5143/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 1642/215/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5143/2015

Ședința publică de la 20 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. C. - judecător

Grefier A. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. NR 22 ROVINE și pe pârâți Ș. C. și D. B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. C. pentru reclamantă, lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Consilier juridic C. C. pentru reclamantă depune la dosar delegație de reprezentare.

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probatorii.

Consilier juridic C. C. pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează, pentru reclamantă, în baza art. 258 N.C.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Consilier juridic C. C. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de întreținere și penalităților de întârziere, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 27.01.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 20 ROVINE a chemat în judecată pe pârâții Ș. C. și D. B. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 4019,82 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 3323,26 lei și penalități de întârziere, respectiv suma de 696,56 lei, aferente perioadei decembrie 2013 – decembrie 2014 .

Reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului situat în C., .. D28, ., ., imobil ce aparține de Asociația de P. Nr. 20 Rovine și nu și-au îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere pe perioada decembrie 2013 – decembrie 2014, în cuantum de 4019,82 lei.

A precizat că pârâții au fost somați în nenumărate rânduri, dar fără rezultat.

În drept a invocat art. 1516 și urm. C.civ., și Legea 230/2007 .

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În scop probator a depus la dosar, în copii, liste de plată, extras de cont, CUI, proces verbal al Adunării Generale, baza de calcul a penalităților, facturi furnizori, contract de mandat

Pârâții, legal citați, nu a formulat întâmpinare și nu au solicitat administrarea de probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâții, membrii ai Asociației de P. Nr. 20 Rovine nu au achitat cheltuielile de întreținere pentru locuința situată C., .. D28, ., ., pentru perioada decembrie 2013 – decembrie 2014, în cuantum de 3323,26 lei.

Conform art. 32 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 - privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1588/2007, pârâtului îi revine obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În conformitate cu art. 39 din Normele Metodologice, cheltuielile pe consumuri individuale reprezintă cheltuielile asociației pentru: apă rece și canalizare; apă caldă menajeră; energia termică, combustibilul și apa rece pentru prepararea apei calde; gaze naturale; încălzirea apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință.

De asemenea, art. 34 din HG nr. 1588/2007 prevede că în cazul cheltuielilor care sunt determinate de numărul persoanelor care locuiesc în condominiu și nu pot fi individualizate pe fiecare proprietar pe baza unor dispozitive de măsură, acestea se repartizează proporțional cu numărul de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în clădire în luna pentru care se calculează lista de plată și reprezintă cheltuielile asociației pentru: apă rece, caldă și canalizare; combustibil pentru prepararea apei calde de consum; energia electrică utilizată pentru funcționarea instalațiilor comune; colectarea deșeurilor menajere, vidanjare.

Potrivit art. 25 alin. (1) din același act normativ, „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.”

În scopul recuperării acestor cheltuieli, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Ca atare, având în vedere că deși a fost depășit termenul scadenței cheltuielilor de întreținere ce revin pârâților corespunzător fiecărei luni din perioada decembrie 2013 – decembrie 2014, astfel cum acestea au fost repartizate conform listelor de plată a cotelor de contribuție, iar pârâții nu au făcut dovada achitării lor, instanța urmează a obliga pârâții la plata cheltuielilor comune de întreținere neachitate pe perioada decembrie 2013 – decembrie 2014, în cuantum de 3323,26 lei.

În ceea ce privește obligarea pârâților la plata sumei de 696,56 lei, reprezentând penalități de întârziere, instanța reține că potrivit art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, fără ca suma acestora să depășească suma cotei restante la care s-a aplicat.

În aplicarea acestor texte legale, conform Proceselor verbale ale Adunării Generale a Asociației din data de 01.03.2013 și 21.02.2014 (filele 19-29), reclamanta a stabilit perceperea unui procent de penalizare în cuantum de 0,2%, pentru fiecare zi de întârziere la plată, iar începând cu data de 01.03.2014, de 0,15% astfel încât în mod corect au fost calculate, până în luna decembrie 2014, penalitățile de întârziere în cuantum de 696,56 lei, aferente debitului scadent.

Totodată, instanța reține că potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Având în vedere motivele de fapt și de drept expuse, urmează a fi admisă acțiunea și obligați pârâții în solidar către reclamantă la plata sumei de 4019,82 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 3323,26 lei și penalități de întârziere, respectiv suma de 696,56 lei, aferente perioadei decembrie 2013 – decembrie 2014.

Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 20 ROVINE, cu sediul în C., .. D31, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții Ș. C. și D. B. M., ambii domiciliați în C., .. D28, ., .

Obligă pârâții în solidar către reclamantă la plata sumei de 4019,82 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 3323,26 lei și penalități de întârziere, respectiv suma de 696,56 lei, aferente perioadei decembrie 2013 - decembrie 2014.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică de la 20 Aprilie 2015.

Președinte,Grefier,

L. C. A. G.

Red L.C/Tehnored A.G.

5ex/ 28.04.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5143/2015. Judecătoria CRAIOVA