Pretenţii. Sentința nr. 6036/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6036/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5338/215/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6036/2015
Ședința publică din data de 07 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamantul Ș. F. în contradictoriu cu pârâta N. NICOLIȚA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal si asistat de av. R. R., pârâta N. Nicolița, personal si asistată de av. P. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la legitimarea pârâtei N. Nicolița, aceasta prezentând B.I ..E nr._.
. original, înscrisul aflat în copie la fila 85 din dosarul de fond.
La interpelarea instanței, pârâta arată că înscrisul depus la dosar este scris de reclamant.
La solicitarea apărătorului reclamantului, interpelată fiind de instanță, pârâta arată că înscrisul i-a fost adus de reclamant acasă, nefiind scris în prezența acesteia.
. ca înțelege să se folosească în proces de înscrisul anterior menționat.
. nu mai are cereri de formulat în cauză.
De asemenea, apărătorul pârâtei învederează că nu mai are cereri de formulat in cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond:
. că-și menține concluziile de la termenul anterior, în sensul admiterii acțiunii formulate. La interogatoriu, pârâta a arătat ca nu a încheiat o convenție scrisă, înscrisul aflat la fila 85 din dosarul de fond fiind invocat ca si unul liberator de plată, cu cheltuieli de judecată.
. că-și menține concluziile de la termenul anterior, in sensul respingerii acțiunii, înlăturarea depozițiilor martorilor audiați, martorul R. este nesincer, cu cheltuieli de judecată
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 13.02.2013, sub nr._, reclamantul Ș. F. a chemat în judecată pe pârâta N. NICOLIȚA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1100 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor agricole efectuate de reclamant în perioada 10.04._10 pentru pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că a executat, în urma unei înțelegeri verbale cu pârâta, anumite lucrări agricole pentru diverse suprafețe de teren, în următoarele perioade de timp: 10.04.2010, 13.04.2010, 22.04.2010, 15.10.2010.
A stabilit de comun acord ca plata lucrărilor agricole să fie efectuată imediat ce vor fi realizate lucrările.
A precizat că evidența lucrărilor a fost realizată de acesta prin înscrisuri întocmite cu ocazia realizării fiecărei lucrări.
Reclamantul a arătat că a notificat-o pe pârâtă în prealabil prin B., anterior promovării acțiunii, să achite contravaloarea lucrărilor agricole executate, însă fără rezultat.
În drept, a invocat art. 1166, 1170, 1171, 1178 C.civ.
În scop probator a depus dovada achitării taxei de timbru, împuternicire avocațială, dovada de primire și procesul verbal de primire nr. 4/2013, notificare, înscrisuri întocmite cu ocazia realizării fiecărei lucrări.
La data de 13.05.2013, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că a achitat contravaloarea lucrărilor agricole executate de reclamant.
A precizat că nu a încheiat cu reclamantul o convenție care să ateste faptul că ar avea vreo datorie financiară de achitat față de acesta.
La termenul de judecată din data de 15.05.2014, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba testimonială cu câte doi martori.
La termenul de judecată din data de 19.06.2013, instanța a administrat proba cu interogatoriul părților.
În ședința publică din data de 30.10.2013, instanța a procedat la audierea martorilor R. C. și M. V., iar, la termenul de judecată din datat de 29.01.2014, R. P., sub prestare de jurământ, consemnând și atașând la dosarul cauzei depozițiile acestora.
La termenul de judecată din data de 29.01.2014, instanța a constatat că martorul J. M. a fost citat cu mandat de aducere, acesta fiind îndeplinit.
Având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 186 alin. 3 C.Pr.Civ, instanța a respins cererea formulată de către apărătorul pârâtei de a fi înlocuit martorul J. M..
A constatat că, în ședința publică din data de 30.10.2013, după audierea martorului R. C., apărătorul pârâtei a solicitat audierea în cauză în calitate de martor a numitului Ș. A., fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 138 alin. 1 pct. 2 C.Pr.Civ., nevoia administrării acestei dovezi rezultând din declarația martorului R. C., iar, partea nu a putut să o prevadă. Ca urmare, a încuviințat cererea formulată de către apărătorul pârâtei de a fi audiat în cauză în calitate de martor numitul Ș. A. care a fost audiat la data de 05.03.2014.
Reclamantul a depus concluzii scrise la data de 06.03.2014, iar pârâta la data de 11.03.2014.
Prin sentința civilă nr. 3877/19.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ș. F., în contradictoriu cu pârâta N. Nicolița, a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 1100 lei, reprezentând contravaloare lucrări agricole și 99 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește aplicarea în timp a Codului Civil, instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile din Vechiul Cod Civil, având în vedere că înțelegerea părților a avut loc în anul 2010, înainte de . Noului Cod Civil.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că, în anul 2010, reclamantul a efectuat o . lucrări agricole pentru pârâta N. Nicolița, astfel cum aceasta recunoaște în cuprinsul întâmpinării aflate la fila 16 a dosarului.
În ceea ce privește plata lucrărilor agricole efectuate de reclamant, pârâta nu a făcut dovada acoperirii acestora prin acte sau prin depozițiile martorilor audiați în cauză.
Martorul R. C. propus de reclamant a declarat că a lucrat ca ziler la reclamant și, în această calitate, în primăvara anului 2010, a arat, discuit și semănat un teren al pârâtei pe care l-a plantat cu orzoaică și un alt teren pe care a plantat porumb.
De asemenea, a declarat că, pentru un pogon de teren, se plătea suma de 160 lei pentru arat și încă 160 lei pentru discuit și semănat, indiferent de ce se planta pe teren.
A susținut că reclamantul nu a încheiat nicio chitanță cu pârâta și nici cu alte persoane pentru lucrările efectuate, plata fiind făcută după terminarea lucrărilor, conform înțelegerii făcute cu fiecare în parte, în funcție de posibilitățile materiale, de regulă după luarea pensiei, reclamantul ținând evidența lucrărilor efectuate și persoanelor pentru care se făceau aceste lucrări, pe un caiet.
Martorul R. P. a declarat că a lucrat ca tractorist pentru reclamant, în anul 2010, efectuând lucrări la două suprafețe de teren care aparțin pârâtei. A susținut că, la acea vreme, prețul era de 200/260 lei pogonul pentru arat, discuit și semănat, însă nu cunoaște dacă lucrările agricole pe care reclamantul le-a efectua pârâtei au fost achitate de aceasta.
Din depoziția martorului M. V., propus de pârâtă, instanța a reținut că acesta nu are cunoștință dacă pârâta a plătit reclamantului lucrările efectuate.
Din declarația martorului Ș. A., instanța a reținut că pârâta intenționa să facă un CAR pentru a achita lucrările agricole.
Pentru lucrările agricole, arat, discuit, semănat, reclamantul percepea suma de 260 lei pe pogon, la nivelul anul 2010, iar plata se efectua în funcție de posibilitățile beneficiarului, la pensie, la salariu.
Declarațiile martorilor se coroborează cu înscrisurile reclamantului din agenda cu evidența lucrărilor și plăților efectuate.
Potrivit art. 969 C.civ., 970 C.civ. "convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante. Convențiile trebuie executate cu bună credință. Ele obligă nu numai la ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa".
Ca urmare, având în vedere aceste prevederi legale, instanță a constatat întemeiată acțiunea și în consecință a admis-o, obligând pârâta către reclamant la plata sumei de 1100 lei, reprezentând contravaloare lucrări agricole.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâta către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 99 lei, reprezentând taxă de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta N. Nicolița, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs, dar și în raport de disp. art. 3041 C.p.c., tribunalul a constatat că recursul formulat este fondat astfel că, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ., a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă N. NICOLIȚA, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
S-a dispus ca, în rejudecare, instanța de fond să-i pună în vedere reclamantului să-și precizeze acțiunea în sensul de a indica pentru ce suprafețe de teren din proprietatea pârâtei a efectuat lucrări (întindere și localizare, în măsura în care se cunosc aceste aspecte), ce fel de lucrări a efectuat în concret, care a fost prețul fiecărei lucrări efectuate, care au fost datele la care s-a efectuat fiecare lucrare în parte, aspecte în funcție de care va aprecia dacă se mai impune sau nu suplimentarea probatoriului deja administrat în cauză.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.01.2015 sub nr._ 2015*.
La data de 12.03.2015, reclamantul Ș. F. a depus precizare scrisă cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, obligație stabilită de instanța de fond potrivit îndrumărilor instanței de control judiciar.
La termenul din 30.04.2015, instanța a respins ca neutilă cererea reclamantului privind suplimentarea probei testimoniale.
Prin notele scrise depuse la data de 27.04.2015, pârâta a reiterat apărările formulate anterior în cauză.
Analizând cererea reclamantului, prin prisma probatoriului administrat raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Reclamantul Șoimanu F. deține în proprietate mai multe utilaje agricole de care se folosește pentru a realiza venituri din prestarea unor lucrări agricole diverse – discuit, arat, semănat – în favoarea consătenilor acestuia din . reclamant, în calitate de prestator, pe de o parte și diverși locuitori ai comunei Malu M., în calitate de beneficiari, pe de altă parte, nu au fost încheiate convenții scrise cu privire la lucrările efectuate și contravaloarea acestora, toate înțelegerile fiind verbale.
În acest sens, nici înțelegerea intervenită între reclamant și pârâta N. Nicolița nu face excepție, părțile convenind verbal, în cursul anului 2010, ca reclamantul să efectueze în beneficiul pârâtei, următoarele lucrări: în data de 10.04.2010 – discuit, arat și semănat orzoaică în punctul denumit V., T130, P28, în suprafață de 5000 mp. (un pogon) pentru suma de 240 lei; în data de 13.04.2010 – discuit și semănat porumb în punctul denumit Drumul Gării, T36, P12, în suprafață de 5000 mp. (un pogon) pentru suma de 240 lei; în data de 22.04.2010 – discuit și semănat porumb în punctul denumit La Bazin, T168, P16, în suprafață de 7500 mp. pentru suma de 360 lei; în datele de 15.10.2010 și 25.10.2010 – discuit, arat și semănat grâu în punctul denumit Drumul Gării, T36, P12, în suprafață de 5000 mp. (un pogon) pentru suma de 260 lei.
Astfel, contractul de prestări servicii este un contract sinalagmatic nenumit, cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părți se obligă să efectueze anumite lucrări sau să presteze anumite servicii celeilalte părți, în schimbul obligației pe care aceasta și-o asumă de a-i plăti suma stabilită cu titlu de preț.
Întregul probatoriu administrat în cauză confirmă faptul că între părțile în litigiu a intervenit un astfel de contract de prestări servicii, reclamantul Șoimanu F. obligându-se să efectueze lucrările agricole menționate mai sus iar pârâta la rândul său să plătească prețul acestora. Sub acest aspect, instanța reține că nu doar martorii audiați în cauză au învederat că au cunoscut sau cel puțin au aflat de existența acestei înțelegeri între părți, ci și pârâta însăși recunoaște expres efectuarea acestor lucrări. Din acest punct de vedere, exceptând apărările scrise ale pârâtei din cuprinsul întâmpinării și al notelor de ședință, instanța reține că elocventă este recunoașterea neîndoielnică a pârâtei ce rezultă din modul în care au fost formulate întrebările nr. 1, 2 și 3, adresate reclamantului, din interogatoriul administrat în primul ciclu procesual, în ședința publică din 19.06.2013, filele 21-22.
În acest sens, instanța reține că pârâta a recunoscut, în mod expres și dincolo de orice îndoială, lucrările efectuate de reclamant în folosul său în cursul anului 2010, reprezentând 0,50 ha cu porumb în punctul Drumul Gării în schimbul prețului de 260 lei, 0,75 ha cu porumb în punctul La Bazine pentru prețul de 390 lei și, de asemenea, tot în punctul Drumul Gării, cultivat grâu pentru suma de 260 lei. În acest context, se constată că și depozițiile martorilor audiați la solicitarea părților – R. C., M. V., R. P., Ș. A. – confirmă efectuarea de către reclamant, în anul 2010, în beneficiul mai multor săteni din . care și pârâta, cunoscută în comună sub numele de J., a unor lucrări de discuit, arat și semănat grâu, porumb și orzoaică în punctele denumite popular Drumul Gării, La vie sau V., La Bazine, Artie sau Harte, înțelegerea fiind ca plata să se facă ulterior, în funcție de posibilitățile materiale ale fiecăruia, la pensie sau la salariu. Cât privește unele contradicții sau neconcordanțe existente între cele relatate de martorii audiați, instanța apreciază că sunt rezonabile și explicabile prin aceea că martorii au fost audiați la peste trei ani de la data efectuării lucrărilor agricole, sunt persoane cu o educație simplă, obișnuiți să muncească cu ziua, și cărora nu li se poate pretinde să identifice exact ce suprafață, . discuit/arat/semănat ca zilieri în perioada aprilie-octombrie 2010.
Referitor la suprafața de 5.000 mp. discuită, arată și semănată cu orzoaică în punctul denumit V. (La Vie), T130, P28, singura rămasă nerecunoscută de pârâtă, instanța constată că efectuarea de către reclamant a acestor lucrări agricole rezultă chiar din mențiunile inserate în cuprinsul înscrisului depus de pârâtă în copie la fila 85 din primul dosar, și în original, în rejudecare, la fila 24.
Astfel, din examinarea înscrisului depus la fila 24, instanța reține că acesta reprezintă un început de dovadă scrisă care, completat cu restul probatoriului administrat în cauză, dovedește existența convenției de prestări servicii încheiate între părți, lucrările efectuate și prețul stabilit.
Însă, contrar apărărilor și susținerilor pârâtei, acest înscris nu valorează și chitanță liberatorie de plată deoarece nu cuprinde nicio mențiune în acest sens, adică nu cuprinde suma achitată, persoana care ar fi primit banii și nici semnătura acesteia. Sub acest aspect, instanța reține că martorii audiați în cauză au declarat fie că nu cunosc dacă pârâta a plătit sau nu prețul lucrărilor efectuate, fie că au auzit de intenția acesteia de a contracta un împrumut CAR pentru a plăti ori că pârâta a refuzat ulterior să mai plătească reclamantului prețul stabilit. Totodată, instanța reține că nu prezintă relevanță în speță dacă înscrisul depus de pârâtă este sau nu scris de reclamant, deoarece pârâta a recunoscut expres mențiunile din cuprinsul acestuia, a declarat că nu a fost scris în prezența sa însă i-a fost prezentat de reclamant și că înțelege să se folosească de el în proces.
Nu în ultimul rând, pretențiile reclamantului sunt susținute și de evidențele scrise ținute de acesta în privința lucrărilor efectuate anual pe raza comunei Malu M., filele 17-22, evidențe în care pârâta N. Nicolița, cunoscută și J. în comună, este singura persoană care figurează cu debite restante, înscrisuri care se coroborează și cu restul probatoriului administrat.
În drept, potrivit art. 969 alin. 1 C.civ., convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, iar în caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate, creditorul poate solicita instanței să-l oblige pe debitor la executarea contraprestației.
Prin prisma art. 1169 Cod civil, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei în ceea ce privește existența obligațiilor contractuale revine reclamantului-creditor, iar sarcina probei executării acestora – respectiv a plății prețului, revine pârâtei-debitoare.
Astfel, se reține că, deși în cauză s-a făcut dovada existenței convenției (contractului de prestări servicii), precum și a executării integrale de către reclamant a obligației de a efectua lucrările agricole stabilite, la rândul său, pârâta nu a făcut dovada plății contravalorii acestor lucrări, prin niciunul din mijloacele de probă permise de lege.
Având în vedere situația de fapt și de drept rezultată din probele administrate, instanța constată că reclamantul și-a probat pretențiile deduse judecății în cauză, motiv pentru care, fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1100 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor agricole efectuate de acesta în beneficiul pârâtei, în perioada aprilie – octombrie 2010.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. F., cu domiciliul în . D., în contradictoriu cu pârâta N. NICOLIȚA, cu domiciliul în . D..
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1100 lei reprezentând contravaloare lucrări agricole.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 702 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./14.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6064/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6848/2015.... → |
---|