Pretenţii. Sentința nr. 6681/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6681/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 39455/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6681

Ședința publică de la 20.05.2015

Completul compus din:

Președinte- Anișoara G. - Judecător

Grefier- V. G.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind pe reclamantul S. C. Județean de Urgență C. și pârâtul C. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut in ședința publica au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,

Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauze pentru soluționarea acestei excepții.

I N S T A N T A

La data de 25.11.2013 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pârâtul C. N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5084,48 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital și cu serviciile medicale.

În conformitate cu art. 416 C.p.c. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.

Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.

În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.

Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.

Termenul de perimare de 6 luni în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.

În prezenta cauza ce are ca obiect pretenții, ultimul act de procedură îl constituie încheierea instanței de judecată de la termenul din 09.04.2014 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 N.C.p.c.

Acest act de procedură nu a mai fost urmat în cursul firesc al procesului de alte acte de procedură timp de mai mult de 6 luni din vina părții, care nu a mai stăruit în judecată.

Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.

Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea.

Constată perimată cererea, având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D. și pârâtul C. N., cu domiciliul în comuna Almăj, ., jud. D..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică de la 20.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Anișoara G. V. G.

Red. A.G.

Teh. V.G. 4 ex./22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6681/2015. Judecătoria CRAIOVA