Contestaţie la executare. Sentința nr. 7022/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7022/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 1116/215/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7022/2015

Ședința publică de la 26.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. - M. D.

Grefier: C. - E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect "contestație la executare" formulată de contestatorii B. D. și B. G. C., în contradictoriu cu intimata B. Comercială Română SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina contestatorilor, după care,

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat P. I. pentru contestatori, intimata fiind lipsă.

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod Procedură civilă, instanța constată că potrivit art. 94 Cod Procedură civilă raportat la art. 653 Cod Procedură civilă, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 238 Cod Procedură Civilă, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea apărătorului contestatorilor, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de două luni.

La interpelarea instanței, avocat P. I., pentru contestatori arată că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, stabilită de instanță.

Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării contestației la executare și acordă cuvântul asupra excepției.

Avocat P. I. pentru contestatori arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

INSTANȚA:

Deliberând asupra contestației la executare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 21.01.2015, sub nr._, contestatorii B. D. și B. G. C. au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata B. Comercială Română SA, împotriva somației mobiliare emise la data de 15.12.2014, precum și împotriva încheierii din aceeași dată emisă de executorul judecătoresc, prin care a solicitat anularea formelor de executare sus menționate ca fiind emise în mod abuziv, precum și cenzurarea cheltuielilor menționate în încheierea contestată.

De asemenea, au solicitat repunerea în termenul legal de contestație, dat fiind faptul că actele de executare contestate le-au fost înmânate în urmă cu două zile de adjudecătorul imobilului, ce a fost executat silit în luna noiembrie 2014.

Au susținut că actele de executare contestate au fost comunicate de executorul judecătoresc, în mod abuziv, la adresa din C., .. S 45, ., . în care acest apartament a constituit obiectul executării silite, a fost adjudecat în luna octombrie a anului 2014, iar procesul verbal de adjudecare s-a emis în luna noiembrie.

Au arătat că la solicitarea adjudecătorului, au eliberat în aceeași lună apartamentul și l-au predat, fapt adus la cunoștința executorului judecătoresc, căruia i-au comunicat și noua adresă.

Contestatorii au mai arătat că deoarece nu mai locuiau la vechea adresă din luna noiembrie, actele comunicate le-au fost înmânate de actualul proprietar în urma cu două zile, motiv pentru care solicită repunerea în termenul de contestare a acestor acte.

Cât privește contestația formulată împotriva somației mobiliare și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, contestatorii au precizat că acestea au fost emise abuziv în vederea majorării nejustificate a cheltuielilor pe care urmează să le plătească.

În urma vânzării la licitație publică a imobilului proprietatea contestatorilor, creditoarea a fost de acord cu adjudecarea imobilului pentru suma de 32.000 Euro, chiar dacă raportul de evaluare stabilea ca valoare a acestuia suma de 40.000 Euro. Mai mult, decât atât, asupra salariului contestatorului B. D. a fost instituită poprirea, încă de la deschiderea dosarului de executare silită.

În privința autoturismului asupra căruia se intenționează să se continue executarea silită, au precizat faptul că valoarea de circulație a acestuia este foarte mică, din cauza vechimii -1996, dar și a uzurii ridicate. În acest fel, nu se vor acoperi nici cheltuielile cu evaluarea mașinii, respectiv onorariul expertului evaluator, cu atât mai mult, banca nu va mai recupera nimic și nu se vor recupera din cheltuielile judiciare.

Un alt doilea motiv de contestație îl reprezintă cheltuielile de executare în cuantum de 3006,61+721, 58 lei Tva reprezentând onorariul executorului pentru continuarea executării silite pentru diferența de creanță rămasă de executat în sumă de 101.517,43 lei, suma mult prea mare, atât timp cât anterior s-au mai achitat sume foarte mari reprezentând cheltuieli de executare în care era inclusă și creanța actuală.

Astfel nu se mai justifică aceste cheltuieli ce au fost prevăzute inițial în onorariul executorului, fapt pentru care solicită cenzurarea acestor cheltuieli în temeiul art. 669 alin. 4 Cod procedură civilă.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 711 și următoarele Cod procedură civilă.

În dovedirea contestației, au solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar în copie următoarele acte: împuternicire avocațială, somație mobiliară, încheiere din data de 15.12.2014, desfășurător cheltuieli efectuate în dosar.

În apărare, la data de 26.02.2015, intimata B. Comercială Română SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

În fapt a arătat că, contestatorii au obținut de la BCR Patria un credit în sumă de 39.700 Euro reprezentând un Maxicredit cu ipotecă cu dobândă fixă pe 1 an pentru nevoi personale. Creditul a fost garantat de către contestatori cu imobilul situat în C., .. S45, ., . nu au respectat graficul de rambursare s-a inițiat procedura executării silite față de aceștia prin toate formele legale de executare, respectiv: imobiliară, mobiliară și poprire.

Executarea silită a avut ca obiect bunul adus în garanție, care a fost vândut în luna septembrie 2014, fiind întocmit act de adjudecare de către B. D. D. la data de 08.10.2014.

Prețul încasat nu a acoperit toată creanța creditorului față de contestatori, așa încât pentru diferența rămasă în sumă de 101.517,43 lei s-a inițiat procedura executării silite mobiliare, sens în care s-au întocmit de către B. D. D., în cadrul dosarului de executare nr. 2016/25.06.2013, somația mobiliară și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emise în data de 15.12.2014.

Aceste acte de executare au fost comunicate contestatorilor la domiciliul cunoscut de către executor conform contractului de credit, titlu executoriu.

În acest context, intimata a invocat excepția de tardivitate în formularea contestației la executare în ce privește contestarea celor două acte de executare silită.

A învederat că cererea de executare silită formulată de creditorul BCR SA împotriva contestatorilor formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2016/25.06.2013 al B. D. D. G..

Din formularea petitului contestației la executare rezultă că se contestă un anumit act de executare, pentru neregularități de comunicare, și nu se contestă executarea silită însăși pornită împotriva contestatorilor.

În speță, somația de o zi, emisă la data de 15.12.2014 în dosarul execuțional, a fost comunicată contestatorului B. D. la data de 22.12.2014, prin depunerea acesteia la cutia poștală. Comunicarea acestei somații s-a făcut la domiciliul cunoscut de creditor și indicat în contractul de credit.

Contestația la executare formulată de contestator a fost înregistrată la instanța de judecată la data de 21.01.2015, fiind depășit astfel termenul legal de 15 zile.

Pe fond, intimata a susținut că executarea silită în dosarul execuțional nr. 2016/25.06.2013 este corect efectuată de către executorul judecătoresc.

Astfel, în dosarul execuțional a fost emisă somație imobiliară și s-a început executarea silită imobiliară împotriva împrumutului ipotecar, după obținerea încuviințării silite de către B. D. D. G..

Creanța pentru care s-a început executarea silită este cea calculată la data de 25.06. 2013, în sumă de 49.312,77 euro, fiind formată din 38.239,10 euro credit restant, diferență dobânzi restante și comisioane restante. Pe de altă parte, creanța față de contestatori s-a actualizat permanent pe perioada executării silite.

Întrucât, debitorul principal a refuzat îndeplinirea de bunăvoie a obligațiilor față de bancă s-a solicitat executarea silită a împrumutatului și a garantului, contestatori în prezenta cauza. Astfel, intimata a executat bunul adus în garanție, fiind încasată suma de 31.700 euro, rămânând o diferență în sumă de 101.517,43 lei, pentru care s-a continuat executarea silită prin executare silită mobiliară.

Somația comunicată la data de 15.12.2014, precum și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, fac dovada continuării executării silite prin executare silită mobiliară, iar faptul că aceste acte de executare au fost comunicate la aceeași adresă de către executor se datorează faptului că nu s-a informat executorul de o eventuală schimbare a domiciliului contestatorilor. Prin urmare, având în vedere culpa contestatorilor în neprecizarea noului domiciliul al acestora, nu se poate aprecia ca fiind lovite de nulitate aceste acte de executare silită.

Cu privire la obiectul executării silite mobiliare, executorul judecătoresc urmează să stabilească valoarea bunului mobil scos la vânzare corespunzător procedurii.

În ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de judecată, a arătat că acestea au fost stabilite de executorul judecătoresc prin raportare la creanța recuperată, precum și la creanța rămasă de recuperat, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în OMJ nr. 2550/C/2006, modificat prin OMJ nr. 2561/30.07.2012.

La dosar a fost depusă copie conformă cu originalul a dosarului execuțional nr. DDG 2016/25.06.2015.

La data de 28.02.2015, instanța a încuviințat cererea de acordare a unui nou termen de judecată, solicitată de reprezentantul contestatorilor pentru a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Prin prezenta acțiune, contestatorii B. D. și B. G. C. au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata B. Comercială Română SA, împotriva somației mobiliare emise la data de 15.12.2014, precum și împotriva încheierii din aceeași dată emisă de executorul judecătoresc, prin care au solicitat anularea formelor de executare sus menționate ca fiind emise în mod abuziv, precum și cenzurarea cheltuielilor menționate în încheierea contestată.

Potrivit art. 248 alin. 1 din Cod procedură civilă "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Prin art. 1 alin. 1 din OUG nr._, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență", iar potrivit alin. 2 din același act normativ "taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

Potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Prin încheierea din data de 28.02.2015, instanța în temeiul art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, raportat la valoarea obiectului contestației la executare, a stabilit taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, acordând un nou termen de judecată pentru îndeplinirea acestei obligații sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Conform dispozițiilor art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 "În cazul contestației la executare silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei."

In cauza, contestatorilor li s-a pus in vedere prin reprezentantul legal obligația de a achita taxa judiciară de timbru in cuantum de 1000 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Instanța constată că deși contestatorii au fost înștiințați prin reprezentantul legal cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în suma de 1000 lei, sub sancțiunea anulării ca netimbrată a cererii de chemare în judecată, acordându-se termen pentru depunerea dovezii de îndeplinire a acesteia, contestatorii nu s-au conformat obligației stabilite în sarcina lor.

Constatând ca la acest termen, contestatorii nu s-au conformat obligației de timbrare, când procedura de citare a fost legal îndeplinita si pentru celelalte considerente expuse mai sus, instanța urmează sa admită excepția netimbrării contestației la executare.

Pe cale de consecință, va anula ca netimbrată contestația la executare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării contestației la executare.

Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorii B. D. și B. G. C., ambii cu domiciliul în municipiul C., ., județul D., în contradictoriu cu intimata B. Comercială Română SA, cu sediul în municipiul București, .. 5, sector 3.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2015.

Președinte, Grefier,

R. - M. D. C. - E. C.

Red. R.M.D./ Teh. T.L.

Ex. 4/03.07.2015

Cod operator 2995

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7022/2015. Judecătoria CRAIOVA