Pretenţii. Sentința nr. 711/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 711/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 22114/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 711/2015

Ședința publică din data de 22 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamantul U. M. C. în contradictoriu cu pârâta B. G. P., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal si martora B. A. O., lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

În temeiul art. 318-321 NCPC, instanța procedează la ascultarea martorei B. A. O., sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art. 319 NCPC, declarația acesteia fiind consemnată si atașată la dosar.

La interpelarea instanței, reclamantul învederează că nu are asupra sa interogatoriul în scris, așa cum i s-a pus în vedere prin încheierea din 27.11.2014, deoarece nu a reținut această obligație.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 254 NCPC, constată că reclamantul este decăzut din beneficiul probei cu interogatoriul pârâtei, deoarece nu și-a îndeplinit obligația de a prezenta interogatoriul scris pentru termenul de judecată de azi, când pârâta a fost citată cu mențiunea de a se prezenta pentru administrarea acestei probe.

Reclamantul U. M. C., prezintă instanței originalul contractului de împrumut încheiat cu pârâta, după care, instanța constatând că acesta corespunde copiei depuse la fila 5 din dosar, îl restituie reclamantului.

Reclamantul U. M. C., depune la dosar înscrisuri prin care susține că a luat legătura cu pârâta prin intermediul unei rețele de socializare în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă.

La interpelarea instanței, reclamantul învederează că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, potrivit dispozițiilor art. 392 NCPC, instanța declară deschise dezbaterile si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul U. M. C., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la restituirea împrumutului în cuantum de 4000 lei, fără alte cheltuieli sau sume din contract, dar cu cheltuieli de judecată, constatând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 240 lei, taxa judiciară de timbru de 100 lei pentru sechestru asigurator, onorariu avocat 600 lei și taxele către OCPI D., depunând în acest sens chitanțe de plată.

În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și retine cauza pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.06.2014, sub nr._, reclamantul U. M. C. a chemat in judecată pe pârâta B. G. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea împrumutului acordat acesteia in suma de 4000 lei, dobânda aferentă conform contractului, precum si instituirea sechestrului pe imobilul proprietatea acesteia pentru recuperarea prejudiciului.

În motivare, reclamantul a arătat că în data de 07.03.2014 a încheiat cu pârâta un contract prin care i-a împrumutat acesteia suma de 4000 lei, la care aceasta a fost de acord sa plătească o dobândă conform contractului de împrumut.

Părțile au stabilit de comun acord ca banii sa fie restituiți la data de 17.03.2014, așa cum este menționat la alineatul 3 al contractului.

Reclamantul a susținut și că a încercat de nenumărate ori sa ia legătura cu pârâta si sa ajungă la o înțelegere pentru a-i restitui suma de bani, însă a fost dus în eroare cu privire la restituirea sumei.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 2158, 2164, 2169 din Noul Cod Civil.

Cererea a fost legal timbrată.

În probațiune, reclamantul a depus contractul de împrumut încheiat cu pârâta, împuternicire avocațiala si chitanța de plată a taxei judiciare de timbru in cuantum de 50 lei, propunând spre audiere pe martorii B. A. O. si D. C..

La data de 04.07.2014, reclamantul a depus la dosar o precizare prin care a solicitat instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în mun. C., ., ., C., județul D., având nr. de carte funciară_ C. și nr. cadastral 5090/3.

Atașat cererii, reclamantul a depus chitanța nr._-183-0037/02.07.2014, chitanța nr._-183-0036/02.07.2014, certificat nr._/18.06.2014 privind identificarea numărului topografic/cadastral și de carte funciară, emis de OCPI D..

Prin încheierea din 10.07.2014, instanța a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de reclamantul U. M..

Pârâta B. G. P., legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin încheierea din 27.11.2014, instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu martora B. A. O., ce a fost audiată în cauză și a cărei declarație se află consemnată si atașată la dosar.

Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 07.03.2014, reclamantul U. M. C. i-a împrumutat pârâtei B. G. P. suma de 4000 lei, cu obligația de a-i fi restituită la data de 17.03.2014, întocmind în acest sens un înscris sub semnătură privată, în prezența martorei B. A. O..

Conform art. 2158 alin. 1 NCCiv. (aplicabil ca lege în vigoare la data încheierii contractului), împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani, iar potrivit art. 2164 NCCiv., împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate de bunuri pe care a primit-o, iar atunci când împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, indiferent de variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel.

Prin urmare, în cazul contractului de împrumut se aplică principiul consensualismului, contractul fiind valabil încheiat prin acordul de voință al părților, nefiind necesară întocmirea unui înscris pentru nașterea valabilă a contractului.

În prezenta cauză însă, instanța constată că părțile au încheiat, în scop probator, un înscris sub semnătură privată ce atestă existența operațiunii juridice de împrumut.

În speță, contractul de împrumut sub forma înscrisului sub semnătură privată este însușit de ambele părți, pârâta necontestând, sub nici un aspect, valabilitatea acestuia.

Existența operațiunii de împrumut, precum și obligația pârâtei B. G. P. de a-i restitui reclamantului U. M. C., suma de 4000 lei la data de 17.03.2014, sunt confirmate și prin depoziția martorei B. A. O., audiată în cauză. Martora, de profesie avocat titular înscris în Baroul D., a fost prezentă când părțile au semnat contractul de împrumut, ale cărui clauze de altfel le-a și conceput, asistând de asemenea, și la remiterea către pârâtă a sumei de 4000 lei.

Din înscrisurile depuse de reclamant la dosar, reprezentând redarea unor conversații purtate cu pârâta prin intermediul unei rețele de socializare, rezultă că, nici până în prezent, pârâta nu i-a restituit suma împrumutată, stare de fapt de asemenea confirmată și de martora audiată.

Potrivit principiilor de drept ce guvernează răspunderea civilă contractuală, instanța reține că, în această materie, neexecutarea se prezumă, fiind necesar doar ca reclamantul-creditor să dovedească existența raportului juridic, precum și drepturile și obligațiile ce constituie conținutul acestuia, pârâtului-debitor revenindu-i sarcina de a proba executarea obligațiilor asumate.

În cauză, referitor la executarea obligației de restituire a împrumutului în sumă 4000 lei, în sarcina pârâtei, instanța constată că debitoarea nu a probat, prin chitanță liberatorie, restituirea sumei împrumutate, și nici vreo altă modalitate de stingere a obligației.

Totodată, instanța reține că, reclamantul, prezent personal în ședință publică, a învederat că solicită doar restituirea sumei împrumutate de 4000 lei, neavând pretenții referitoare la alte sume rezultate din contract, condiții în care nu se mai impune analizarea valabilității clauzei privind penalitățile de întârziere stabilite în cuprinsul contractului.

Pentru considerentele expuse, reținând că reclamantul a dovedit existența contractului de împrumut încheiat între părți, iar cum pârâta nu a probat executarea obligației de plată la scadență, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta să restituie suma de 4000 lei.

În temeiul art. 451 și urm. NCPC, va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 885 lei cheltuieli de judecată din care 600 lei reprezentând onorariu avocat iar 285 lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată. Nu se vor acorda cheltuielile de judecată aferente cererii de instituire a sechestrului asigurător deoarece această cerere a fost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul U. M. C., cu domiciliul în comuna Podari, ., județul D. în contradictoriu cu pârâta B. G. P., cu domiciliul în mun. C., ., nr. 7, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4000 lei reprezentând împrumut nerestituit.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 885 lei cheltuieli de judecată din care 600 lei reprezentând onorariu avocat iar 285 lei taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. M. O.

Red./tehn.CM./MO.

4ex./20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 711/2015. Judecătoria CRAIOVA