Pretenţii. Sentința nr. 7704/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7704/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 5173/215/2015

Dosar nr._ - pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7704/2015

Ședința publică de la 08 06 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C. - Judecător

Grefier C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. și pe pârâtul R. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, personal, lipsă fiind reclamantul, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în temeiul art.131 N.C.P.C. raportat la dispozițiile art. 94 pct 1 lit.j N.C.P.C. și art. 107 N.C.P.C și în raport de concluziile apărătorului prezent, instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.

Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de 60 de zile.

Instanța procedează la identificarea pârâtului, acesta prezentând CI . nr._ CNP_.

Din oficiu, instanța procedează la luarea unui interogatoriu pârâtului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Instanța din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Pârâtul, personal, având cuvântul, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului .

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;

Prin cererea formulată la data de 03.03.2015 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pârâtul R. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de 651,22 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.

În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 04.03-06.03.2012, pârâtul R. I., CNP_, a fost internat la Secția Chirurgie BMF a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 651,22 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 si 999 Cod Civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Având in vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora, iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar suinele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.

S., în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâta a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D..

In cauza de față apreciază faptul ca printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art.313 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat, rezulta ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sanatatii altei persoane, insa printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia ca in acele situații in care, din culpa beneficiarului ingrijirilor medicale nu a fost stabilita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.

Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care ar accepta ideea ca doar persoana vinovata de vătămarea sanatatii altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.

Având in vedere faptul ca pârâtul/pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea reclamantă a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că unitatea reclamantă, în speță, S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fară ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care 1-a accidentat.

Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.

Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, paratul, avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii . chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanța, astfel, se poate prezuma ca paratul isi recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sanatatii sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.3 13 din Legea nr.95/2006.

Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative- existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.

Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului/autorului accidentului pentru a atrage incidența prevederilor art. 3 13 din Legea 95/2006.

Prejudiciul cauzal unității reclamante constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției reclamante care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negative ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtei.

Raportul de cauzalitate intre fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezulta din materialitatea acestora.

Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei, fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.

Menționează că debilul solicitat reprezintă, potrivit ari. 313 din Legea nr. 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata" si face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din codul de procedură civilă Procedura fiscala cu privire la conținutul cît si cuantumul creanțelor fiscale in același timp obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscala:

- obligația de a plati la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat ;

- obligația de a plati majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.

Termenul de prescripție al dreptului la acțiune, este de 5 ani si potrivit alin.l termenul incepe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, întrucât debitul menționat în cererea lor de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă in impozite, taxe, contribuții, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora.

Menționează că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât unitatea reclamantă, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.

Precizează ca prezenta acțiune este supusa prevederilor Codului de procedura fiscala si nu Decretului 167/1958.

Întrucât cheltuielile de spitalizare nu au fost achitate la externarea pacientului din spital, solicita acordarea majorărilor de întarziere prevăzute de lege in temeiul art.120 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

In drept, își întemeiază acțiunea pe disp. art. 998 și 999 C.Civil, 112 Cod Procedura Civila si art. 313 clin Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

Potrivit art. 17 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare(OUG NR.80/2013 art.30), sunt scutiți de obligația achitării taxei de timbru, S. C. Județean de Urgenta C., fiind instituție publica, iar suma solicitata constituind venit public.

In temeiul art.242.alin2.Cod Procedura Civila solicită judecarea si in eventuala lipsa.

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.

Pârâtul, legal citat în procedura de regularizare, a depus întâmpinare, arătând că în perioada în care a fost internat era angajat la R. C., reclamantul încasându-și banii pentru cheltuielile cu servicii medicale de la CAS.

A anexat adeverința nr. 4014/20 03 2015 eliberată de R. C..

La termenul de judecată din data de 08 06 2015 instanța a procedat la luarea unui interogatoriu din oficiu pârâtului și, având în vedere dispozițiile art. 247-248 NCPC, a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, reținând următoarele:

Calitatea procesual pasivă aparține persoanei obligate în cadrul raportului juridic dedus judecatii.

În fapt, în perioada 04.03-06.03.2012, pârâtul R. I. a fost internat de urgență la Secția Chirurgie BMF a Spitalului Județean de Urgență C., beneficiind de asistență medicală de specialitate în urma unui accident rutier.

Contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a fost în cuantum de 651,22 lei, potrivit decontului de cheltuieli depus în copie la dosar (fila 5).

În drept, potrivit prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 actualizată, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

În speță, instanța constată că pârâtul a fost persoana căreia i s-a vătămat sănătatea, iar nu persoana care a adus daune sănătății altuia nefiind, pe cale de consecință, titular al obligației de dezdăunare în raportul juridic indicat de norma legală anterior menționată.

În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia, în aceste cazuri, pârâtul nu beneficiază de servicii medicale spitalicești din fondul asigurărilor sociale de sănătate, instanța reține că, în conformitate cu disp. art. 92 din Legea nr. 95/2006 actualizată, acordarea asistenței medicale publice de urgență este o datorie a statului și un drept al cetățeanului (textul nedistingând între cetățeanul asigurat și cel neasigurat).

Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006 persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale(…) în cazul urgențelor medicale.

Potrivit aceluiași act normativ serviciile medicale de urgență sunt suportate din Fondul național unic, format, potrivit art. 256, din contribuțiile persoanelor fizice si juridice, subvenții de la bugetul de stat, donații, dobânzi, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea patrimoniului CNAS și caselor de asigurări, precum și alte venituri în condițiile legii, sume proprii ale Ministerului Sănătății Publice.

Analizând temeiul de drept invocat de reclamant în susținererea cererii sale, instanța constată că actele normative care reglementează sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtului o obligație de a comunica numele persoanei care a provocat vătămarea, prin încălcarea căreia să fi provocat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului sau al Fondului Național Unic.

Pârâtul R. I. are calitatea de victimă a unui accident rutier și în calitate de victimă, nu îi incumbă obligația de a suporta contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea sa în cadrul unității sanitare reclamante, titularul acestei obligații fiind, conform dispozițiilor exprese ale art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății actualizată, autorul agresiunii.

Mai mult, deși reclamantul își întemeiază în drept cererea și pe dispozițiile art. 998 și 999 C.civ., instanța reține că pârâtul R. I. nu poate fi obligat la plata contravalorii zilelor de spitalizare pe temeiul răspunderii civile delictuale întrucât, fiind victimă a unei agresiuni, nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

În ceea ce privește demersurile pentru stabilirea persoanei vinovate de producerea agresiunii, instanța apreciază că dovada îndeplinirii acestora revine reclamantului care are obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului.

În speță, instanța constată că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de justificare a calității procesuale pasive a pârâtului și, pe cale de consecință, urmează să admită excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului R. I. invocată din oficiu de instanță, iar ca o consecință a admiterii excepției, să respingă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. I..

Respinge acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENTA C., cu sediul în C., ., în contradictoriu cu pârâtul R. I.-CNP_, domiciliat în C., ., ., jud. D..

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 08 06 2015.

Președinte Grefier

L. C. C. R.

Red. Jud. L.C..

Tehnored. gref. C.R.

4 expl./ 06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7704/2015. Judecătoria CRAIOVA