Plângere contravenţională. Sentința nr. 8322/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8322/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 11125/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr.8322

Ședința publică de la 17.06. 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU

Grefier G. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta INTERPRINDEREA INDIVIDUALĂ O. G. și pe intimat I. T. DE MUNCĂ D., având ca obiect plângere contravenționala .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta prin reprezentant O. G. și asistată de avocat M., consilier juridic T. A. pentru intimată și martora L. M.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Instanța a procedat la luarea unei declarații martorei prezente L. M. sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Avocat M. pentru petentă, depune la dosar certificat de înregistrare . nr._, copia contractului de închiriere nr.25/06.02.2014.

Consilier juridic T. A. pentru intimată nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a observa înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat M. D. pentru petentă solicită în principal admiterea plângerii formulate, în sensul că solicită anularea procesului verbal de contravenție întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale prev. de art.16 din Legea 53/2003 în sensul că nu au fost consemnate data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea fapte, iar în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului întrucât a făcut dovada semnării CIM și înregistrat la ITM în ziua emiterii, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic T. A. pentru intimată solicită respingerea plângerii contravenționale și mențiunea procesului verbal de contravenție cu argumente invocate în întâmpinarea depusă, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.03.2014, sub nr._, petenta INTERPRINDEREA INDIVIDUALĂ O. G. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu I. T. DE MUNCĂ D. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/13.03.2014 din 04.11.2014 emis de I.TM. D., solicitând anularea acestuia, exonerarea de măsurile dispuse, iar în subsidiar modificarea procesului verbal de contravenție și înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, a arătat că la data de 11.03.2014, în urma unui control efectuat de inspectorii de muncă din cadrul intimatei, definitivat la data de 12.03.2014, s-a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, comunicat la data de 13.03.2014, prin care am fost sancționată cu o amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru faptul că nu am înregistrat contractul de muncă al doamnei L. M., fiind încălcate disp. art.16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

în timpul acestui control, doamna L. M. a dat o declarație, potrivit căreia a menționat faptul că s-a angajat cu data de 10.03.2014, fără a încheia contract individual de muncă.

Deși doamna L. M. nu a mai avut raporturi de muncă cu firma până la acea dată, iar contractual de muncă al acesteia a fost înregistrat la data de 12.03.2014, această declarație și nici starea de fapt ulterioară controlului nu au fost luate în considerare.

Motive de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție:

Stabilirea faptei ce a fost considerată contravenție si aplicarea sancțiunii s-a făcut de către inspectorul de munca fără a mi se acorda dreptul în prealabil să îmi formulez vreo apărare, în aceste condiții, fiind pusă în fața faptului împlinit nu am semnat procesul-verbal de contravenție, iar potrivit art. 16 alin. 1 din OG 2/2001:

„Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

Aceste aspecte din procesul verbal au fost consemnate la sediul ITM D. fără să se aibă în vedere că la data de 12.03.2014 a fost înregistrat contractul de muncă al numitei L. M..

De asemenea solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului deoarece sancțiunea este prea aspră în raport cu gradul de pericol social al contravenției comise, cu împrejurările în care fapta a fost săvârșită și nu a fost respectat principiul proporționalității.

În dovedirea acțiunii, s-au depus următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, procesul verbal de constatare a contravenției, în original si copie, plan de măsuri, anexele 1 și 2 la procesul verbal de contravenție, contractul individual de muncă, raport per salariat, contracte per salariat,

La data de 26.11.2014., intimatul ITM D. a depus întâmpinare la plângerea contravenționala formulata de petent prin care a solicitat Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a întocmit în mod corect în baza Legii nr.53/2003 republicata precum si cu respectarea O.G. nr.2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravențiilor. Fapta pentru care unitatea a fost sancționată consta in nerespectarea dispozițiilor art.260 alin. 1 litera e) din Legea nr.53/2003 si a fost sancționată cu amenda minima de 10.OOO lei si este evidențiata in procesul verbal de contravenție mai sus menționat si constă în primirera la muncă a persoanei L. M. fără a avea încheiat jn formă scrisă, contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr.53/2003 republicată. Fapta contravenționala este evidențiata in procesul verbal de contravenție . nr._/12.03.2014, act sancționator comunicat societății cu ajutorul serviciilor poștale conform O.G.nr.2/2001, conform copiei dupa confirmarea de primire act pe care4 depunem anexat iar in cuprinsul acestuia este prezentata detaliat la rubrica descrierea faptei starea de fapt găsita la fata locului cu ocazia controlului efectuat in data de 11.03.2014 ora 14:30 la punctul de lucru al unității situat in C., incinta BIG CRAIOVITA NOUA, . jud.D. incat va rugam sa respingeți ca neîntemeiata susținerea petentei potrivit căreia cele reținute nu corespund realității.

Că, la data de 11.03.2014 ora 14:30 agentul constatator din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă al I.T.M D., a efectuat un control in baza tematicii anexate in scopul identificării și combaterii muncii fără forme legale de angajare, control realizat in baza ordinului de deplasare nr.980, act pe care-l depunem anexat.

Cu aceasta ocazie a fost emisa înștiințarea . nr._, document pe care-l depunem anexat si semnat de către olteanu georgeta iar potrivit mențiunii din cuprinsul ÎNȘTIINȚĂRII unitatea era obligata sa se prezinte la data de 12.03.2014 ora 9:00 cu documentele solicitate. Astfel la momentul definitivării controlului si intocmirii actului sancționator 12.03.2014 reprezentantul unității s-a prezentat dar a refuzat sa semneze actul sancționator incat angajatorul nu a prezentat contractul de munca încheiat in forma scrisa pentru persoana găsita la lucru lazar mariana .având in vedere aceste aspecte va rugam sa constatați ca in mod corect a fost sancționată unitatea intrucat la momentul intocmirii actului sanctioantor 12.03.2014 unitatea nu a putut face dovada contrara celor reținute in cuprinsul procesului verbal. va solicitam sa respingeți ca neintemeiata susținerea petentei din cuprinsul plângerii potrivit căreia aplicarea sancțiunii s-a făcut de către inspectorul de munca fara a ml se acorda dreptul in prealabil sa imi formulez vreo apărare intrucat culpa in nementionarea obiectiunilor la rubrica distincata alte mențiuni aparține in totalitate unității .daca unitatea a refuzat sa semneze actul sancționator nu avea cum sa menționeze vreo apărare având in vedere dispozițiile art. 19 alin.3 din o.g. nr.2/2001 .daca unitatea semna actul sancționator avea posibilitatea sa consemneze distinc apărările la rubrica alte mențiuni incat nu a fost lipsita de apărare iar redactarea in aceasta modalitate a actului sanctionaotr aparține unității care a refuzat semnarea procesului verbal care respecta in integralitate dispozițiile art. 16 alin. 1 din o.g.nr.2/2001. cu privire la susținerea petentei potrivit căreia inspectorul a aplicat un cuantum al amenzii fara a avea in vedere toate imprejurarile va solicitam sa respingeți aceasta susținere intrucat s-a avut in vedere de către agentul cosntatator toate imprejuraruile si angajatorul nici in momentul redactării actului sanctioantom 2.03.2014 nu a prezentat in forma scriptica contractul individual de munca încheiat cu persoana lazar mariana conform prevederilor art. 16 alin. 1 din legea nr. 53/2003 .

La momentul controlului 12.03.2014 ora 14:26 a fost interievata persoana lazar mariana care se afla in locația respectiva si presta in concret activitate in folosul unității pe baza de declarație scrisa individual materializata in fisa de identificare . nr._ menționând la rubrica i forma in baza căreia prestez activitate - "urmează sa semnez contractu de munca inca nu am semnat ".aceasta persoana isi începuse activitatea din data de 10.03.2014 in funcția de vânzător si cunoastea foarte bine programul de lucru de 4 ore/zi respectiv de la ora 12 pana la ora 16 incat prestase activitate in folosul unității si anterior controlului.va depunem anexat fisa de identificare ce constituie o declarație nesusceptibila de interpretări si reprezintă inscrisuri pertinente, concludente si utile cauzei, completata pe propria răspundere de către aceasta persoana nefiind silita sau intimidata incat actul sancționator prezintă o stare de fapt conforma cu realitatea ,existenta la fata locului si concretizata in primirea la munca a unei persoane fara forme legale de angajare iar petenta nu si-a îndeplinit obligație prevăzuta clar de art.16 alin. 1 din legea nr.53/2003.

.astfel, nu are nici o relevanta contractul individual de munca depus de către unitate fiind nul intrucat nu are semantura si stampila unitatiii si nci semnătura salariatului respectiv a persoanei lazar mariana si nu cuprinde numărul cu care a fost inregistrat acest contract de munca in registrul revisal incat acest contract individual de munca a fost doar intocmit fara respecta dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 fiind nul iar aaceasta persoana a prestat efectiv activitate fara ca angajatorul sa-l fi intocmit in forma scriptica contractul individual de munca anterior începerii raporturilor de munca conforma art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 .Daca ar fi fost incheiat contractul individual de munca pentru aceasta persoana depistata fara forme legale de angajare si ar fi fost indeplinite condițiile obligatiorii prevăzute de art.16 alin.2 din Legea nr.53/2003,potrivit cărora angajatorul avea obligația sa transmită contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca in programul revisal așadar anterior datei specificata in fisa de identificare respectiv 10.03.2014 .

In dovedirea faptei contravenționale este contractul individual de munca care nu poarta data intocmirii si nu este semnat de angajat respectiv la2ar mariana iar din documentul depus de către petenta pe care apare metniunea utilizator SI PAROLA se poate constata foarte clar ca aceasta a fost eliberat la data de 12.03.2014 ora 13:36;35 desi definitivarea controlului si intocmirii actului sancționator s-a realizat la data de 12.03.2014 ora 9:00 cand reprezentantul unității s-a prezentat la agentul cosntatator si a refuzat sa semneze actul sancționator incat este dovedita fara putința de tăgada ca, contractul individual de munca privind persoana depistata fara forme legale-L. M. nu era transmis incat a fost intocmit dupa efectuarea controlului, pro causa si nu a existat in forma scriptica anterior inceperii raporturilor de munca conform dispozițiilor art. 16 alin. 1 din legea nr. 53/2003. in cuprinsul acestei fise de identificare aceasta persoana a menționat ca urmează sa semnez contractul de munca inca nu am semnat pana la data de 14:26 si data de 11.03.2014 momentul controlului incat desfășura efectiv activitate in folosul petentei in funcția de vânzător fara a semna vreun contract de munca obligație prevăzuta clar de art. 16 alin. 1 din Legea nr.53/_

Daca nu s-ar fi efectuat acest control inopinant in locația respectiva nu ar mai fi fost depistata aceasta persoana prestând activitate fara forme legale, iar fapta săvârșita este de o gravitate considerabila ,dat fiind practica agenților economici de a primi la lucru persoane fara a le intocmi forme legale, fapte ce aduc prejudicii atat statului, cat si persoanelor angajate cărora nu le sunt garantate drepturile acordate de Legea nr.53/2003. Descrierea faptei s-a realizat in detaliu pe prima pagina a actului sancționator .

Petenta avea obligația de a respecta dispozițiile art.16 alin. 1 si 4 din Legea nr.53/2003, prevederi de care societatea nu a ținut cont si a acceptat sa primească in desfășurarea activității o persoana fara forme legale de angajare incat reprezintă culpa exclusiva a unității care a fost de acord astfel cu aceasta situație contrara dispozițiilor Legii nr.53/2003 republicata.Astfel angajatorul nu a respectat dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.53/2003 potrivit cărora anterior inceperii activității era obligata sa-i incheie persoanei anterior menționate contract individual de munca in forma scrisa iar contractul individual de munca se inregistreaza in registrul de evidenta al salariatilor-REVISAL, care se transmite I.T.M. anterior inceperii activității iar ceea ce se desfășoară impotriva legii nu poate fi acceptat.

In ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia unitatea a fost sancționată cu maximul amen2ii va solicitam sa respingeți acest aspect ca neintemeiat având in vedere ca unitatea a fost sancționată cu minimul amenzii prevăzut de art. 260 alin. 1 lit.e) din legea nr. 53/2003 incat nu se impune problema reindividualizarii amenzii sau red02area acesteia iar scopul acestor controale il constiutuie identificarea si combaterea muncii fara forme legale de angajare.

Dovedirea faptei consemnate în procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/12.03.2014,iar documentele care dovedesc fapta consemnata în procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor sunt următoarele: fisa de identificare completata de către lazar mariana, înștiințarea . nr._ siprocesul verbal de control . nr._/12.03.2014, document premergător actului sancționator si semnat si stampialt fara nici o obiectiunece prezintă detalit starea de fapt găsita cu ocazia controlului la fata locului incat va solicitam proba cu înscrisurile care au stat la baza sancționării societății.

Prin efectuarea acestui control, agentul constatator a dorit sa stopeze fenomenul muncii la negru, iar la petenta a fost găsita o persoana care presta activitatea în folosul acesteia fără a avea forme legale de angajare până la data și ora controlului și dacă nu se efectua acest control din partea organelor abilitate ale statului persoana lazar mariana muncea și în continuare fără a avea întocmit contract individual de munca deși statul dorește combaterea muncii la negru iar petenta a eludat astfel legea prin nerespectarea dispozițiilor art.260 alin. 1 litera e) din Legea nr.53/2003 republicată.

Având în vedere că, primirea la muncă fără forme legale constituie o faptă contravențională distinctă prevăzută de art.260 alin.l litera e) din Legea nr.53/2003 republicată, iar petenta desfășura activitate cu o persoana pentru care nu se întocmise contract individual de muncă și agentul constatator a apreciat în mod corect gradul de pericol social al faptei, cu grave implicații pentru persoanele primite la lucru fără forme legale sancționând societatea cu amenda minimă -10.000 lei.

Față de modul în care este descris elementul material al contravenției primirea la munca, rezultă că, ilicitul, se consumă în momentul în care angajatorul a acceptat ca persoana lazar mariana să presteze activitatea, fapt dovedit clar și neechivoc prin documentația anexată, persoana care nu semnase contractul individual de munca până la ora controlului și nu menționează în cuprinsul declarației nici o mențiune cu privire la primirea unui exemplar din contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul.

Din cele arătate rezultă că, plângerea contravențională este neîntemeiată și în concluzie solicităm respingerea acesteia și menținerea în totalitate a valabilității procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.03.2014, din care reiese în mod indubitabil veridicitatea situației de fapt găsite cu ocazia controlului efectuat la societate. In drept, întâmpinarea noastră se întemeiază pe prevederile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă, ale Legii nr.53/2003 republicată și ale O.G. nr. 2/2001 actualizată.

In dovedirea faptei contravenționale solicitam proba cu inscrisurile atașate intampinarii si proba cu martori, respectiv persoana depistata L. M..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora L. M..

Analizând în mod coroborat ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.03.2014 întocmit de ITM D., petenta ÎNTEPRINDEREA INDIVIDUALĂ O. G. a fost sancționată contravențional în baza art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 republicată pentru faptul că la controlul din data de 11.03.2014 (fila 4), s-a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 16 din Codul muncii privind întocmirea contractului individual de muncă al numitei L. M. care presta activitate de vânzător.

Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, în temeiul art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța constată că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată, potrivit căreia: „Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:…e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”. Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 Codul muncii, „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”.

In procesul contraventional operează două prezumții care se neutralizează reciproc. In favoarea petentului, prezumția de nevinovație, având în vedere natura „penală” a contravenției, iar în favoarea intimatului, prezumția instituită de art. 269 alin. 2 C.proc.civ. privind legalitatea, veridicitatea si autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale. Aceste două prezumții au un caracter relativ, dispensând de sarcina probei și fiind susceptibile să fie combătute prin probe contrarii, fiecare parte urmând să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.

În același sens, cu privire la situația de fapt reținută prin procesul-verbal atacat, potrivit art. 47 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ordonanța se completează cu dispozițiile din Codul de procedură civilă, în procedura contravențională, fiind aplicabile principiile de drept procesual civil, iar, părțile fiind obligate să respecte principiul stabilit în art. 249 C.proc.civ. care prevede că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Raportând conduita petentei la conținutul acestui text de lege și luând în considerare și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța apreciază că agentul constatator a reținut în sarcina acesteia săvârșirea contravenției de a primi la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) C.muncii.

În ceea ce privește dovedirea faptei de către intimată în lumina jurisprudenței CEDO, instanța reține că procesul-verbal de contravenție este un act întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiind de prezumția de legalitatea, de autenticitate și de veridicitate, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de lege.

În Jurisprudența CEDO, s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt contrare Convenției dar acestea nu trebuie să depășească limitele rezonabile, în acest sens prezumția de veridicitate operând până la limita în care persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie a celor consemnate în procesul verbal.

Din Hotărârea din 23 noiembrie 2006 a Marii Camere, pronunțată în cauza Jussila împotriva Finlandei, unde CEDO analizează propria jurisprudență în materie, evidențiind existența unor „acuzații penale” cu grad de severitate diferit, rezultă că este necesară o distincție intre „infracțiunile” prevăzute de dreptul penal și restul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, situație în care „garanțiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenție nu se vor aplica în aceeași măsură „faptelor penale” altele decât infracțiunile.

Astfel, instanța constată că starea de fapt reținută de agentul constatator corespunde adevărului. Din proba cu procesul verbal de sancționare contravențională care se coroborează cu fișa de identificare și cu procesul verbal de control, rezultă că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, întrucât aceasta nu a făcut dovada contractului individual de muncă al angajatei la data controlului.

Pe cale de consecință, având în vedere faptul că procesul-verbal de contravenție atacat, este un act administrativ care, potrivit principiilor generale ale dreptului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și temeinicie, și văzând că petenta nu a dovedit nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal, în vederea anulării acestuia, instanța, în baza art. 34 din OG nr.2/2001, constată că cererea de anulare în totalitate a procesului verbal de sancționare contravențională . nr._/12.03.2014 este neîntemeiată în sensul că petenta a fost legal sancționată cu amendă contravențională pentru fapta de a primi la muncă o persoană fără contract de muncă valabil încheiat.

Însă, instanța constată că petenta a făcut dovada unei stări de fapt care determină aplicarea în speță a dispozițiilor art. 5 alin. 2 lit a și art. 7 din OG nr. 2/2001 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Astfel, instanța constată din fișa de identificare coroborată cu declarația martorului audiat în cauză (filele 36 și 61) L. M. se afla în vederea angajării, respectiv pentru a încheia contractul individual de muncă, contract care nu a fost încheiat în ziua respectivă lipsind administratorul petentei. Așadar, se consideră că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată este mult prea oneroasă în acest caz. Aspect care determină convingerea că sancțiunea avertismentului pentru fapta comisă este în măsură să atingă scopul urmărit de pedeapsa contravențională, respectiv acela de a sancționa faptele contrare dispozițiilor legale dar și pe cel exemplificativ-educativ.

Pe cale de consecință, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, va admite în parte cererea de anulare a procesului verbal de sancționare contravențională, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului și va menține în rest procesul-verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta ÎNTEPRINDEREA INDIVIDUALĂ O. G., cu sediul în C., ., ..1, . în contradictoriu cu intimata ITM D., cu sediul în C., ..51, județul D..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de_ lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.03.2014 cu sancțiunea avertismentului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la sediul Judecatoriei C..

Pronunțată în ședința publică din data de 17 iunie 2015.

Președinte Grefier

N. P. G. D.

Redactat NP/Tehnored GD

Ex4/16.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8322/2015. Judecătoria CRAIOVA