Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7598/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7598/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 40184/215/2014

Dosar nr._ reziliere contract/pretenții/evacuare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7598

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Completul constituit din:

Președinte: D. R. C.

Grefier: C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. C., în contradictoriu cu pârâta S. V. L., având ca obiect reziliere contract/pretenții/evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că reclamanta a depus la dosar, la data de 26.05.2015, prin Serviciul Registratură al instanței, precizare la acțiune în dublu exemplar.

În temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.10.2014, sub nr._, reclamanta R. C. a chemat în judecată pe pârâta S. V. L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună rezilierea contractului nr. 464/27.11.2007 încheiat între R. C. și pârâtă; evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în C., . și obligarea pârâtei la plata sumei 8294,17 lei reprezentând contravaloare chirie pentru spațiul situat în C., ., aferentă perioadei martie 2014 – august 2014 și a penalizărilor aferente la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că spațiul cu suprafața de 94,93 mp situat în C., . – proprietatea Municipiului C., aflat în administrarea R. C. este deținut de pârâtă în baza contractului de închiriere nr. 464/27.11.2007, prelungit prin acte adiționale până la data de 17.03.2015.

Reclamanta a arătat că spațiul sus menționat a fost dat în administrarea R. C. în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului C. cu nr. 282/2008.

A menționat că în perioada martie 2014 – august 2014, pârâta nu a achitat chiria lunară de 816,40 lei plus TVA legal, conform art. 5.1 din contractul sus menționat, a fost înregistrată în evidențele financiar contabile ale regiei cu un debit în cuantum de 8294,17 lei, la care urmează să achite penalizări în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 3 din actul adițional nr. 616/28.10.2008, încheiat la prezentul contract.

Având în vedere ca locatara nu și-a mai îndeplinit obligația prevăzută la art. 6.2.1 din contractul părților și coroborat cu art. 969 Vechiul Cod civil, a solicitat să se constate intervenită rezilierea contractului de închiriere cu nr. 464/27.11.2007 și în consecință să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în C., ., precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 8294, 17 lei.

A mai arătat că temeiul stabilirii tarifului de închiriere pentru spațiul sus menționat îl reprezintă HCL nr. 214/2007, chiria urmând să se actualizeze lunar în funcție de rata inflației.

Deși, prin adresa nr._/10.09.2014, pârâta a fost somată în vederea clarificării situației debitului restant, reclamanta încercând astfel preîntâmpinarea unui posibil litigiu, aceasta nu s-a prezentat, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 din vechiul Cod Civil, contractul părților, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 214/2007.

În conformitate cu art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri:

La data de 04.02.2016, reclamanta a formulat precizare la acțiunea introductivă, învederând instanței că înțelege să modifice capătul de cerere în sensul majorării sumei solicitate de la 8294,17 lei la_,05 lei reprezentând contravaloare chirie pentru spațiul situat în C., ., aferentă perioadei septembrie 2014 – ianuarie 2015.

Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a formulat probe în apărare.

La data de 22.04.2015, reclamanta a depus la dosar o nouă precizare prin care a arătat că valaorea chiriei lunare este de_,05 lei pentru perioada 2014 – ianuarie 2015, iar cuantumul penalităților este de 1564,01 lei pentru perioada 2014- ianuarie 2015.

În ședința publică din 08.05.2015, instanța a pus în vedere reprezentantului reclamantei să lămurească modul în care s-a determinat chiria lunară.

Relațiile solicitate au fost comunicate cu adresa nr. 7917/22.05.2015, din care reiese că diferențele privind chiria lunară prevăzute în contractul părților sunt rezultate din actualizarea lunară în funcție de rata inflației, cuantumul fiind operat din oficiu, astfel cum s-a convenit prin art. 5.3. din contractul de închiriere nr. 464/2007 ce a fost prelungit până la data de 17.03.2015, fapt pentru care solicită obligarea pârâtei la plata sumei totale de_,06 lei cu titlu de chirie și penalități de întârziere aferentei perioadei martie 2014 – ianuarie 2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține constată și reține următoarele:

La data de 27.11.2007 inter R. C., in calitate de locator si parata S. V. L., in calitate de locatar, s-a incheiat contractual de inchiriere nr. 464 avand ca obiect spatiul comercial situat in C., ., in suprafata de 94,93 mp.

Potrivit art. 4 din contract, termenul de inchiriere este de un an, pana la data de 27.11.2008 si incepe sa curga de la data incheierii procesului verbal de predare primire.

Durata contractului a fost modificata prin mai multe acte aditionale, ultimul avand numarul 1412/27.03.2014, in care se prevede ca se prelungeste contractual de inchiriere pana la 17.03.2015. (fila 25)

Chiria a fost stabilita la valaorea de 816,40 lei urmand a se plati lunar pana cel tarziu pe 28 ale lunii respective (art. 5.1 din contract, fila 18) si se actualizeaza lunar in functie de rata inflatiei operand din oficiu, fara ca acasta sa scada sub cuantumului din luna anterioara, iar in cazul in care se modifica prin act normative nivelul chiriilor, se aplica tarifele din acest act normative, prin act additional.

Neplata la termen a chiriei atrage, potrivit art. 5.6 din contract o penalizare de 0,01 % din suma datorata pentru fiecare zi de intarziere, incapand cu prima zi care urmeaza aceleia in care suma a devenit exigibila.

Reclamantul a sustinut ca parata nu a mai achitat chiria din luna martie 2014, care se ridica la valaorea de15 227,05 lei, la care au fost calculate penalitati de 1564,01 lei (fila 55, 56) iar parata nu a formulat aparari si nu a invocat imprejurari care sa inlature aceste pretentii.

Prin contractual depus la dosar reclamanta a facut dovada existentei obligatiei de plata iar parata nu a probat executarea acesteia sau existenta unor cause de stingere.

In concluzie, in temeiul principiului care consacra forta obligatorie a contractelor, parata urmeaza a fi obligata la plata sumei de 15 227,05 lei reprezentand contravaloare chirie aferenta perioadei martie 2014-ianuarie 2015 la care se adauga penalitati de 1564,01 lei.

Cu privire la cerere de reziliere a contractului, avand in vedere ca acesta a incetat pe parcursul procesului prin ajungerea la termen iar reclamanta a solicitat desfiintarea acestuia pe cale judiciara, prin hotararea prin care se va solution cauza (fila 52), instanta considera ca pretentia a ramas fara obiect intrucat actul juridic nu isi mai produce efectele ca urmare a vointei partilor exprimata pe parcursul existentei sale.

Referitor la evacuare, avand in vedere ca parata nu a facut dovada predarii bunului ce a constituit obiect derivat al contractului iar reclamanta nu are posibilitatea juridica de a intra stapanirea acestuia, instant va dispune evacuarea sa din imobilul situat in C., ., fiind detinut de parata fara vreun titlu care sa justifice exercitarea in continuare a dreptului de folosinta.

F. de solutia cererii de chemare in judecata, in temeiul art 453 NCPC parata va fi obligată la plata sumei de 1693 lei cheltuieli de judecata catre reclamantă reprezentand taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta R. C., cu sediul în C., . A, jud. D., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO7403230, în contradictoriu cu pârâta S. V. L., CNP_, cu domiciliul în C., .. 21, .. 1, ., privind rezilierea contractului 464/27.11.2007 ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta S. V. L. la plata către reclamanta R. C. a sumei de 16 791,06 lei, din care 15 227,05 lei chirie aferentă perioadei martie 2014-ianuarie 2015 și 1564,01 lei penalități, în temeiul contractului 464/27.11.2007.

Dispune evacuarea pârâtei S. V. L. din imobilul situat în C., ..

Obligă pârâta S. V. L. la plata către reclamanta R. C. a sumei de 1693 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R. C. C. Ș.

Red./tehn. CDR

4 ex/14.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7598/2015. Judecătoria CRAIOVA