Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7966/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7966/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 26051/215/2014
Dosar nr._ - Revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
SENTINTA CIVILA NR. 7966
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: D. C. P.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședință publică din data de 28 mai 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre privind pe reclamantul E. P. I. în contradictoriu cu pârâții V. M. și V. C., având ca obiect revendicare imobiliară .
INSTANȚA
Deliberind,constata ca prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei C. la data de 01.07.2014,reclamantul E. P. I., in contradictoriu cu piritii V. M. si V. C., a solicitat ca prin hotarirea ce se va pronunta sa fie obligati piritii sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafeta totala de teren, de 40 mp teren ocupat fara drept din suprafata totala de teren de 2176 mp,proprietatea reclamantului situata in ..14,P.771-772.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca a dobindit imobilul-teren prin contractul de vinzare-cumparare autentic nr.3773 din 03.11.2011 insa nu se poate bucura in totalitate de acesta intrucit este ocupat de piriti care au edificat un gard despartitor intrind pe proprietatea reclamantului.
Reclamantul mai solicita si sa se dispuna granituirea proprietatilor prin stabilirea unei linii de hotar, in drept, reclamantul invocand dispozitiile art.560 si urmat.din NCC iar in dovedire a solicitat incuviintarea probei cu interogatoriul piritilor,martori,expertiza si inscrisuri, depunind copii xerox certificate dupa: proces-verbal din 30.08.2013,acte de identitate si stare civila privind pe reclamant,contract de vinzare-cumparare autentic nr.3773 din 03.11.2011,incheierea de carte funciara nr._ din 17.11.2011 a OCPI D.,extras de carte funciara nr._ a comunei Dragotesti,memoriu tehnic justificativ din iunie 2015,TDP nr.446-_ din 07.06.1996,chitanta nr._/23.07.2014 privind plata taxei judiciare de 40 lei,
In faza prealabila judecatii cauzei piritii au formulat intimpinare prin care au invocate exceptia lipsei de interes al reclamantului in formularea actiunii cunoscind inca de la data dobindirii terenului ca acesta are o suprafata mai mica in fapt ,din masuratori,fata de cea din acte iar pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii aratind ca gardul despartitor dintre proprietati a existat mai inainte ca piritii sa cumpere terenul lor de 2200 mp in anul 1998 si linia de hotar nu a fost modificata niciodata,in dovedire depunind in copii certificate inscrisuri constind in :process-verba de identificare a imobilului din data de 12.08.2005,schita parcelara,TDP nr._ din 25.07.2008.
La propunerea partilor,prin aparatori alesi,s-au incuviintat si administrat probe cu inscrisurile depuse aratate mai sus,proba cu expertiza tehnica specialitatea topografie,intocmit de expertul desemnat I. I., al carui raport si supliment la raport a fost omologat ca fiind legal si corespunzator obiectivelor formulate si face parte integranta cu prezenta hotarire(v.f.56-68 si 94-99).
Analizind continutul inscrisurilor si lucrarilor aflate la dosarul cauzei,aratate mai sus,se retin ca imprejurari de fapt cele ce succed.
In privinta reclamantului E. P.,din probele administrate rezulta ca acesta are in proprietate o suprafata totala de teren de 1877 mp,din masuratorile expertizei si in S acte=2200mp sau Scadastru=2023 mp,deci in minus cu 299 mp in fapt decit in acte, situat pe teritoriul comunei Dragotesti,jud.D.,in T.14,P.771-772, conform actului de dobindire reprezentat de contractual de vinzare-cumparare authentic nr.3773 din data de 03.11.2011.In registrul cadastral al comunei Dragotesti acest teren,categoria intravilan,arabil si curti/constructii ,a figurat inregistrat la rolul fostului proprietar C. N. cu suprafata de 2176 mp,conform TDP nr.446-_/07.06.1996 eliberat pe numele autoarei C. C.E..
In privinta piritilor,acestia au in proprietate un teren categoria intravilan, cu Sacte=2200 mp,Sexpertiza=1877 mp,in minus cu 146 mp decit in acte, si este situat pe raza comunei Dragotesti,in T.14,P.773-776,conform TDP nr._ din 25.07.2008 eliberat dupa defunctul O. ST.M. de la ai carui mostenitori au dobindit piritii.
F. de imprejurarile de fapt retinute si expuse mai sus rezulta ca fata de actele de proprietate detinute de parti acestea au in posesie efectiva suprafete mai mici decit cele inscrise in acte iar piritii nu ocupa teren din proprietatea reclamantului si linia de hotar in lungime de 158,46 mp, dintre proprietatilor partilor invecinate este reprezentata de semne vechi cum ar fi:stilp din lemn in pamint,pct.8,bondoci din lemn in pamint,pct.19-20,tarusi vechi in pamint,pct.41-43,astfel ca linia de hotar propusa de expertul desemnat si expertul asistent este nemodificata pe aliniamentul punctelor topografice 3-12-18(dud),22-23-24-42-41-40-39-38-37-36,conform planului topographic anexat la suplimentul raportului de expertiza,f.94-96,astfel ca actiunea formulata de reclamant este intemeiata doar in parte urmind a fi admisa in privinta capatului de cerere privind granituirea si va fi respinsa ca neintemeiata cererea in revendicare.
Vazind si dispoz.art.451-453 din NCPC va fi obligat reclamantul catre piriti la plata cheltuielilor de judecata in procent de 1/2 efectuate cu onorariul de expert in cuantum de 1000 lei,urmind sa le achite suma de 500 lei,proportional cu respingerea actiunii in revendicare.
PENTRUACESTEMOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea privind pe reclamantul E. P. I., cu domiciliul în C., .. 64, .. 1, apt. 103 B, județul D. în contradictoriu cu pârâții V. M. și V. C., ambii cu domiciliul în comuna Drăgotești, . D. .
Respinge excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii. Respinge capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 40 m.p.
Admite capătul de cerere privind grănițuirea terenurilor proprietatea părților și stabilește ca linia de hotar între terenul proprietatea reclamantului și terenul proprietatea pârâților să fie dată de aliniamentele punctelor: 3-8-12-18-22 ( pe d = 30,56 m, varianta 2 . linie roșie la raportul de expertiză întocmit de expert I. I. și continuare la aliniamentul punctelor: 22-23-29-43-42-41-40-39-38-37-36 conform concluziilor raportului de expertiză ( f. 60-61 și suplimentul la raportul de expertiză, f. 94-96) întocmite de expertul desemnat I. I., omologate în cauză și face parte integrantă cu prezenta hotărâre.
Obligă reclamantul către pârâți la plata cheltuielilor de judecată în procent de 1/2 din cheltuielile efectuate cu onorariul de avocat de 1000 lei, respectiv va plăti acestora suma de 500 lei ,direct proporțional cu admiterea în parte a acțiunii.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
M. V. C. D. P.
Red. MV / tehn CDP
5 ex/29.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7957/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 7924/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








