Partaj judiciar. Sentința nr. 1519/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1519/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 1519/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 1519/2016

Ședința publică de la 03 Februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A.-E. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D. M., D. NICOLIȚA în contradictoriu cu pârâta P. L. A., având ca obiect partaj judiciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat R. pentru reclamanți, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 21.01.2016 s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură un set de acte, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul apărătorului reclamanților asupra fondului cauzei.

Avocat R. pentru reclamanți, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței ieșirea din indiviziune asupra terenului și construcției, învederează că proprietari sunt reclamanții în cote de 5/8 și 3/8 .

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanmța constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15.09.2015, reclamantul D. M. si D. Nicolița au solicitat în contradictoriu cu pârâta P. L. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în . I Liliacului nr. 1, județul D..

Potrivit art.980 C.proc.civ. precizează următoarele: partajul urmează a avea loc intre acestia, care dețină o cota de 5/8 din intregul imobil si parata care deține o cota de 3/8 din intregul imobil; aceștia dețin cota de 5/8 in baza Contractului de întreținere nr.2518 din 29.10.1998 incheiat la BNP Cernobai E. din C., iar parata deține cota de 3/8 in baza Certificatului de moștenitor nr.51 din 24.04.2015 incheiat la SPN D. T. si S. T. din C.; bunurile supuse partajului sunt: un teren in suprafața de 153 mp situat in . Malu M., ..D., cu următorii vecini: la nord R. C., la sud drum comunal, la vest A. C. si la est drum comunal; pe teren este edificata o casa din chirpici, acoperita cu țigla, cu 2 camere si dependințele aferente, plus o anexa gospodăreasca din paianta acoperita cu țigla;

Evaluează bunurile supuse partajului la suma de 20.000 lei;

Mai arată că imobilul nu este locuit in prezent, iar aceștia se ocupa de administrarea lui.

In fapt, in anul 1998 a încheiat cu B. M. ( decedata ulterior ) Contractul de intretinere nr.2518, in baza căruia a dobândit in proprietate cota de 5/8 din imobilul situat in . Malu M., ..l, jud.D., compus in intregime din suprafața de teren de 1153 mp si o casa din chirpici cu 2 camere, dependințe plus o anexa gospodăreasca.

In fapt instrainatoarea a continuat sa locuiască in imobil pana la deces.

In acest timp cota de 3/8 a rămas in proprietatea lui B. M. -conform Certificatului de moștenitor nr.681 din 14.04.1987 emis de notariatul de Stat D., ulterior aceasta cota a intrat in proprietatea paratei dupa decesul lui B. M. - conform Certificatului de moștenitor nr.51 din 24.04.2015 emis de SPN D. T. si S. T. din C..

Imobilul supus cererii de partaj nu este locuit de niciuna dintre parti, dar este administrat de aceștia

Intre ei si parata exista o buna intelegere, dar faptul ca parata locuiește in mun.Cluj N. nu le-a permis sa discute decât prin telefon, astfel incat nu avea o alta posibilitate de a iesi din indiviziune.

In probatoriu intelege sa se folosească de inscrisurile depuse la dosar odată cu acțiunea, precum si de proba cu expertiza tehnica de specialitate.

La dosarul cauzei depun urkmătoarele înscrisuri:cererea in 2 exemplare, inscrisurile in 2 exemplare ,-pentru comunicare, taxa de timbru 1000 lei, imputernicire avocațiala.

In drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.669 si urm.C.civ., 1143 si urm.C.civ., art.979 si urm.C.proc.civ.

De asemenea depune la dosarul cauzei următoarele acte: Contract de intretinere nr.2518 din 29.10.1998; certificat de nomenclatura stradala; certificat de identificare a imobilului emis de OCPI D.; schița amplasării terenului vizata de Consiliul Local Malu M.; adeverința din anul 1998 emisa de Primăria Malu M.; certificat de moștenitor nr.51 din 24.04.2015;certificat de moștenitor nr.681 din 14.04.1987 dispoziție de achitare a taxei de timbru în cuantum de 1000 lei RON, împuternicire avocațială, certificat de nomenclatură stradală nr. 8332 din data de 10.09.2015, certificat nr._ din data de 11.09.2015, schița amplasării terenului vatra de casă, adeverința nr. 3811 din data de 29.10.1998, certificat de moștenitor nr 51 din data de 24.04.2015, încheiere de legalizare nr. 2444 din data de 24.04.2015, certificat de moștenitor nr. 681 din data de 14.04.1987.

La data de 12.11.2015, pârâta P. L. a depus întâmpinare si a arătat următoarele: este de acord cu cele susținute de reclamanți în cererea de chemare în judecată si anume este de acord cu compunerea masei partajabile, este de acord ci cotele menționate în acțiune pentru fiecare parte, este de acord cu evaluarea bunurilor. Acesta nu se poate deplasa în C. pentru a fi prezenta la aceasta judecată si solicit admiterea cererii așa cum a fost formulată

Mai solicită ca la atribuirea bunurilor să aibă în vedere faptul că acesta nu dorește bunuri în natură ( dacă va fi posibil) si solicită să întrebe reclamanții dacă vor fi de acord cu acest aspect.

La data de 21.01.2016, pârâta P. L. a depus întâmpinare însoțită de următoarele acte:adresa către Primăria Comunei Malu M.; răspuns de la Primăria Comunei Malu M.;dovada achitării impozitului pentru anul in curs;memoriu tehnic intocmit la cererea reclamanților de către expert f» autorizat pentru lucrări de cadastru, pentru imobilul din speța.

Mai solicită să se observe ca in Certificatul de nomenclatura stradala, depus la dosar, se regăsește, pe langa adresa imobilului, si mențiunea: " D. M. figurează in evidentele noastre in registrul agricol vol. 13, poziția 37, cu un imobil clădire de locuit si teren aferent in suprafața de 1153 mp proprietate personala ".

La solicitarea instanței a depus aceste inscrisuri in probatoriu si solicită sa aibă in vedere în privința lor, reclamanți, Contractul de intretinere reprezintă dovada dreptului de proprietate iar în privința paratei, certificatul de moștenitor, eliberat in condițiile Noului Cod Civil, reprezintă dovada dreptului de proprietate ( art.1132; 1133 C.civ.).

Analizând actele dosarului instanța constată și reține următoarele:

În speță, reclamantul solicită ieșirea din indiviziune asupra casei de locuit cu două camere și dependințe, a unei anexe și asupra terenului în suprafață de 1153 mp, situat în . Malu M., .. 1, jud D..

Prin contractul de întreținere autentificat la BNP sub nr. 2518/29.10.1998 reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 5/8 din imobilul menționat, de la autoarea B. M., care deținea imobilul, așa cum s-a precizat în acest act juridic, în cotă de 1/8 prin moștenire de la soțul său predecedat, B. A., conform certificatului de moștenitor nr. 681/1987 și 4/8 ca bun comun.

Prin certificatul de moștenitor nr. 51/24.04.2015 i s-a constatat calitatea de moștenitoare a pârâtei, de pe urma defunctului B. M. și cota acesteia de 3/8 din dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr. 681/14.04.1987.

Prin acest din urmă certificat de moștenitor, emis în 1987, s-a constatat calitatea de moștenitori ai defunctului B. A., în persoana numiților B. M. și B. M., masa succesorală fiind compusă din 1/1 teren loc de casă în suprafață de 250 mp, moștenit de defunct de la părinții săi de peste 40 de ani și 1/2 din casa cu două camere din chirpici, construită în timpul căsătoriei.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie sistarea stării de indiviziune pretins existente asupra terenului în suprafață totală de 1153 mp, deși nu se face dovada cu nici un act de proprietate că autorii B. M. și B. A. au dobândit această suprafață de 1153 mp.

Părțile nu au făcut dovada faptului că a obținut un titlu pentru întreaga suprafață de teren, nici urmând procedura prevăzută de legile fondului funciar și nici nu au făcut dovada că a solicitat a se constata dreptul de proprietate asupra terenului de 1153 mp, ca efect al prescripției achizitive de lungă durată.

Reclamantul susține că face dovada dreptului de proprietate cu contractul de întreținere.

Instanța reține că, deși în contractul de întreținere autentificat la BNP sub nr. 2518/29.10.1998 se menționează că reclamantul primește în proprietate cota de 5/8 din terenul de 1153 mp, acest act nu are la bază un titlu valabil emis pentru întreaga suprafață, în certificatul de moștenitor nr. 681/1987 fiind menționată doar o suprafață de 250 mp.

Se menționează că pentru pârâtă constituie titlu de proprietate certificatul de moștenitor nr. 51/2015, susținere pe care instanța o va înlătura, având în vedere că în acest certificat se menționează cota acesteia de 3/8 din dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr. 681/14.04.1987, fără a se face vorbire despre terenul aferent.

Pentru considerente expuse, instanța constată că reclamantul nu face dovada cu un just titlu că părțile sunt coindivizare asupra întregului teren de 1153 mp, ci doar cu privire la construcții, motiv pentru care instanța va respinge acțiunea, atât cu privire la ieșirea din indiviziune asupra terenului, cât și asupra construcțiilor, apreciind că se impune aceeași soluție și pentru construcții, imobilul apărând ca un tot unitar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanții D. M., D. NICOLIȚA, ambii cu domiciliul în Bucovăț, ., județul D. în contradictoriu cu pârâta P. L. A., cu domiciliul în Cluj N., Mecanicilor, nr.62, județul D. .

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2016.

Președinte,Grefier,

C. M. R. B. A. E.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B C.R. 11 Februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1519/2016. Judecătoria CRAIOVA