Plângere contravenţională. Sentința nr. 1113/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1113/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 1113/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 1113/2016
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A.-E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta R. R. în contradictoriu cu intimatul C. SA C., având ca obiect plângere contravențională PVC . 15 NR._.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța acordă cuvântul petentei asupra competenței instanței și duratei estimative a procesului.
Petenta R. R., având cuvântul învederează instanței că lasă la apreciere.
În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanța verifică si stabilește că este competenta general, material si teritorial cu soluționarea cauzei.
În temeiul art. 238 Cod proc.civ. având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se solicită a fi administrat, instanța estimează la 30 de zile, durata necesara pentru cercetarea procesului .
Instanța acordă cuvântul petentei asupra probatoriului.
Petenta R. R., având cuvântul asupra probatoriului solicită instanței încuviințarea probei cu acte și învederează instanței că este de acord cu proba cu acte solicitată de intimat.
Instanța încuviințează cererea de probatorii formulată de petentă și intimat, respectiv proba cu acte, ca fiind utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul petentei asupra fondului cauzei.
Petenta R. R., având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție, art.11 din Legea 195/2002R, anularea sancțiunii contravenționale, învederează că proprietarul are obligația de a solicita transcrierea dreptului de proprietate, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.08.2015 pe rolul Judecătoriei C., sub numărul_ petenta R. R. în contradictoriu cu intimatul C. SA C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/03.08.2015 încheiat de agent constator V. T. angajat al C. SA –Cestin, cu autorizația de control nr._, emis împotriva sa de către Compania Națională de autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în suma de 250 lei potrivit art.8 alin3 indice 2 din OG nr.15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
În fapt în data de 03.08.2015 a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 250 lei pe motiv că la data de 24.03.2015 ora 10:48 a circulat pe DN 56 km 3+860m Podari, județul D. cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ fără a deține rovinieta valabila .
A mai precizat că acest autoturism a fost vândut în data de 17.03.2015 către C. G., cu domiciliul în . Breasta, ., județul D. și a fost scos din evidențele fiscale ale primăriei comunei Ghindeni la data de 17.03.2015 conform adeverinței depuse în copie.
A mai precizat că procesul verbal i-a fost adus la cunoștință în data de 12.08.2015.
În drept plângerea nu a fost întemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri:copie CI, copie proces verbal de contravenție, copie contract de vânzare-cumpărare cumpărător, copie carte de identitate, copie adeverință de scoatere din evidențele fiscale a autoturismului, dovada achitării taxei judiciare de timnbru.
La data de 23.10.2015 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
În fapt, la data de 24.03.2015, pe DN56 Km3+860m, pe raza localitatii Podari, jud. DJ, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând R. D., CNP/CUI_, cu domiciliul/sediul în D. . . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 03.08.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C..
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Solicită să se observe că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 15/2002, semnat olograf. în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drep legal.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între petent și cocontractant produce efecte doar față de părțile care I- au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabila terților.
Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și inmatriculare a vehiculelor competent.
Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitatâ de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale H.G. nr. 610/1992, ale O.U.G. nr. 195/2002, ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Astfel, conform art. 24 alin.2 lit.d din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: "Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”.
Art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că "în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmătriculării a fostului proprietar.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România
La dosarul cauzei intimatul a depus probă foto cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constator.
La data de 11.11.2015 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, Intimat C. SA CESTR1N a aratat ca Art. 11 alin.4 din OUG nr. 195/2002 prevede: “în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.
In fapt articolul Art. 11 alin.4 din OUG nr. 195/2002 corect, complet si actualizat prevede urmatoarele:
“(4) în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente • transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.”
Astfel, obligația solicitării transcrierii transmiterii dreptului de proprietate ii revine noului proprietar si anume domnului C. G., cu domiciliul in .. Breasta), ., Județul D. avand CNP:_, Carte de identitate . nr:_.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de disp. art. 8, alin. 2 din OG15/2002, constând în aceea că a circulat pe drumul public fără a detine rovinieta valabilă.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contraventie și actele dosarului, instanta retine ca petenta a facut dovada contrara starii de fapt retinuta de agentul constatator, astfel că prezumția de temeinicie a procesului verbal a fost răsturnată sub acest aspect.
Astfel, petenta a făcut dovada că a înstrăinat autoturismulla data de 17.03.2015, dată de la care acest autoturism a ieșit din patrimoniul său, astfel că nu putea săvârși contraventia reținută în sarcina sa.
Potrivit disp. art. 1 din OG 2/2001 Modif., "Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București."
Deci, pentru existența răspunderii civile contravenționale, trebuie ca fapta să existe, să fie săvârșită de către cel sancționat, cu vinovăție și să existe un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciul ce constă în încălcarea legii.
În speță, petenta a făcut dovada că, deși fapta există, aceasta nu a fost săvârșită de către petentă, cu vinovăție, acesta înstrăinând autoturismul în 17.03.2015, iar fapta a fost săvârșită la 24.03.2015.
Pe cale de consecință, instanța va admite plangerea si va dispune anularea procesului verbal contestat, în condițiile art. 34 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta R. R., cu domiciliul în C., Ș. V., nr.29, ., . în contradictoriu cu intimatul C. SA C., cu sediul în București, sector.6, ..401A .
Anulează procesul-verbal de contravenție ., nr._/03.08.2015 emis de C. SA .
cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27.01.2016.
Președinte,Grefier,
C. M. R. B. A. E.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
C.R. 02 Februarie 2016
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1519/2016. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 1664/2016. Judecătoria CRAIOVA → |
---|