Plângere contravenţională. Sentința nr. 2285/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2285/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 2285/2016
DOSAR NR._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2285
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 16.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul F. A.-I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județeană D., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/13.07.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul personal, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile art. 131, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța pune în discuție competența instanței de judecată.
Petentul apreciază că instanța este competentă cu soluționarea cauzei.
În conformitate cu prevederile art. 32, alin. 2 din O.G. 2/2001, raportat la art. 94, pct. 3 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul dispozițiilor art. 34, pct. 1 din O.G. 2/2001 instanța procedează la audierea petentului, care declară că insistă în plângerea contravențională formulată, își menține susținerile din plângere și nu mai are alte motive de adăugat.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și proba cu înregistrarea video, probe solicitate de către petent prin plângerea contravențională și proba cu înscrisuri solicitată de către intimat prin întâmpinare.
Petentul arată că insistă în probele solicitate prin plângerea contravențională și nu se opune probelor solicitate de către intimat.
Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri și proba testimonială, solicitate de către petent prin plângerea contravențională și proba cu înscrisuri solicitată de către intimat prin întâmpinare sunt admisibile, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care le încuviințează, mărginind numărul martorilor propuși de către petent la un singur martor, în temeiul art. 258, alin. 3 Noul cod de procedură civilă. În ceea ce privește proba cu înregistrarea video solicitată de către petent, instanța reține că, odată cu întâmpinarea, intimatul a înaintat la dosar planșa foto cuprinzând 9 fotografii radar și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.
La interpelarea instanței, petentul învederează că înțelege să solicite audierea martorului P. D.-Tibi, care este prezent în sala de ședință la termenul de astăzi.
Instanta procedeaza la identificarea si audierea martorului P. D.-Tibi a carui declaratie a fost consemnata si depusa la dosarul cauzei.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.
La interpelarea instanței, petentul învederează că este de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată.
În temeiul art. 244, alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă instanța ia act de solicitarea petentului și, în temeiul art. 389-393 Noul Cod de Procedură Civilă instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.07.2015 sub nr._, petentul F. A.-I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județeană D., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/13.07.2015.
În motivarea plângerii petentul a arătat că, în fapt, agentul constatator nu avea posibilitatea să vadă dacă a pus în pericol siguranța circulației, aspect pe care îl va demonstra cu martori.
În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. 195/2002.
În susținerea plângerii au fost depus la dosar, în xerocopie, procesul verbal de contravenție contestat și carte de identitate petent.
La data de 05.08.2015 petentul a depus la dosar originalul procesului verbal de contravenție contestat.
La data de 25.10.2015 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimatul consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Intimatul a arătat că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.
Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor-verbale de contravenție întocmite corect, este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.
În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. 195/2002, R.A. O.U.G. 195/2002 și ale O.G. 2/2001.
În susținerea întâmpinării intimatul a depus la dosar planșa foto cuprinzând 9 fotografii care au stat la baza emiterii procesului-verbal și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a probei cu martorul P. D.-Tibi, în conformitate cu dispozițiile art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constatând că probele solicitate de părți sunt admisibile, putând duce la soluționarea procesului, le-a încuviințat ca atare și a dispus administrarea acestora.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.07.2015 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 135 lit. h) din R.A. O.U.G. 195/2002, art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și art. 147 pct. 1 din R.A. O.U.G. 195/2002, constând în aceea că petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_ pe . la executarea virajului la stânga pe . a acordat prioritate de trecere la pietonii care traversau regulamentar ., pe sensul de deplasare al conducătorului auto, nu a purtat centura de siguranță și nu a avut actul de identitate asupra sa, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 210 lei,avertisment și avertisment, 2 puncte de penalizare și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța retine ca plângerea contravențională a fost formulată de către petent în termenul prevăzut de lege.
Analizând legalitatea procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale, instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere prevederile art.249 CPCiv retine ca sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Referitor la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
Instanța, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal, planșele foto radar înaintate la dosar și declarația martorului audiat în cauză, constată că starea de fapt a fost corect reținută de agentul constatator cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contravenție, astfel că acesta se bucură în continuare de prezumția de temeinicie instituită în favoarea sa, prezumție care nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză, declarația martorului audiat la propunerea petentului fiind subiectivă și nereușind să infirme starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal.
Astfel,in ceea ce priveste contraventia prevazuta de dispozițiile art. 135 lit. h) din R.A. O.U.G. 195/2002 martorul P. D.-Tibi a declarat pe de o parte că singurul lucru care i s-a reproșat petentului a fost acela că nu ar fi acordat prioritate pietonilor angajați în traversare pe trecerea de pietoni, desi petentul a fost sanctionat pentru trei contraventii., iar pe de alta parte a relatat ca persoana a pus piciorul pe trecerea de pietoni cu intentia de a traversa abia in momentul in care autoturismul condus de petent se afla deja pe trecerea de pietoni, desi din fotografiile depuse de intimat rezulta fara dubiu ca persoana traversase deja, pe marcajul pietonal, una dintre cele doua benzi ale sensului de deplasare in momentul in care autoturismul condus de petent a virat spre .>
In ceea ce priveste celalalte doua contraventii prevazute de art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și art. 147 pct. 1 din R.A. O.U.G. 195/2002, instanta constata ca petentul nu a formulat critici cu privire la retinerea acestor contraventii in actul sanctionator.
Cu privire la sancțiuni, instanța reține că acestea s-au aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și de mijloacele de săvârșire a acestora, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
În plus, instanța în temeiul art. 5 din OG nr. 2/2001, constată că fapta prevazuta de dispozițiile art. 135 lit. h) din R.A. O.U.G. 195/2002, reținută în sarcina petentului, prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, prin neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța apreciază că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F. A.-I. (C.N.P._), cu domiciliul în C., .. 12, .. 1, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județeană D., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.07.2015, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 16.02.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. S.M.B./Tehnored. A.S.
Ex. 4/25.02.2016
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1779/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 648/2016. Judecătoria CRAIOVA → |
---|