Pensie întreţinere. Sentința nr. 131/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 131/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 131/2016
Dosar nr._ -majorare pensie -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 131
Ședința publică de la 12.01.2016
Președinte-A. M. V.-Judecător
Grefier- L. A. C.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, formulată de reclamanta B. C.-A., împotriva pârâtului P. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, s-a depus la dosar de reclamantă chitanță taxă timbru, după care,
Procedând la verificarea, din oficiu, a competenței, conform art. 131 C.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului cauzei.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii, majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorei părților în funcție de venitul minim pe economia națională.
J U D E C A T A
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată la data de 28.09.2015, sub nr._ , pe rolul Judecătoriei C., reclamanta B. C.-A. a chemat în judecată pe pârâtul P. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea minorei P. Jaklin A.-M., născută la data de 13.11.2005.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr._/2007, pronunțată de Judecătoria C., s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare, în favoarea minorei, în cuantum de 97,5 lei, însă, între timp, nevoile acesteia au crescut, la fel și venitul minim pe economia națională în raport cu care solicită majorarea pensiei, în atare situație, suma stabilită drept pensie de întreținere nemaiacoperind cheltuielile necesare întreținerii minorei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 531 și urm. C. Civil.
La dosar, a fost depusă sentința civilă nr._/2007 pronunțată de Judecătoria C..
Analizând cererea de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2007, pronunțată de Judecătoria C., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 97,5 lei, lunar, cu titlu de pensie de întreținere, în favoarea minorei P. Jaklin A.-M., născută la data de 13.11.2005.
Potrivit disp. art. 531 C. civ., „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui ce prestează întreținerea și nevoia celui ce o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Potrivit art. 525 C.civ., „minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”.
Având în vedere dispozițiile legale enunțate, coroborate și cu art. 529 și art. 530 C.civ, instanța, ținând seama de nevoile minorei și de obligația ambilor părinți în creșterea și întreținerea copiilor, va pronunța soluția admiterii acțiunii și va majora cuantumul pensiei de întreținere la 220,5 lei, lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a acestei obligații.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere venitul minim pe economia națională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta B. C.-A., CNP_, cu domiciliul în C., .. 31, .. 3, ., împotriva pârâtului P. C., cu domiciliul în com. T., ..
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr._/2007 pronunțată de Judecătoria C., de la 97,5 lei, lunar, în favoarea minorei P. Jaklin A.-M., născută la data de 13.11.2005, la 220,5 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Cu apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. V. L. –A. C.
Red.A.M.V.
4 ex./14.01.2016
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 2263/2016.... → |
|---|








