Pretenţii. Sentința nr. 1511/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1511/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 1511/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 1511/2016

Ședința publică de la 03 Februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A.-E. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. NR 3 SARARI SILOZ în contradictoriu cu pârâții D. M., D. I., D. G., D. M., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic P. I. pentru reclamantă și avocat Digă alexandru pentru pârâți, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Avocat Digă alexandru pentru pârâți, având cuvântul solicită instanței admiterea excepției lipsei calității procesuale a lui D. M..

Consilier juridic P. I. pentru reclamantă, având cuvântul învederează instanței că lasă la apreciere.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul apărătorilor părților asupra fondului cauzei.

Consilier juridic P. I. pentru reclamantă,a vând cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.

Avocat Digă alexandru pentru pârâți, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea în parte a cererii, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.07.2014, reclamanta Asociația de proprietari nr. 3 Sărari Siloz a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. M. obligarea pârâtei la plata sumei de 9734, 43 lei compusă din suma de 4927,12 lei reprezentând cheltuieli de întreținere precum si suma de 4807.31 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate si facturate de furnizori conform contractelor si calculate conform hotărârii adunării generale a asociației sau hotărârii comitetului executiv al asociației.

În fapt, pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului aflat în C., ., .. 8 aflat în administrarea Asociației de P. nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada iunie 2013- aprilie 2014 care se ridică la suma totală de 9734,43 lei.

Mai precizează faptul că pârâtul a fost somat în repetate rânduri să își achite întreținerea si penalități acumulate prin neplata la timp, dar fără rezultat.

În drept, își întemeiază acțiunea si pretențiile pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 si art. 12 B litera C din HG nr. 1588 din data de 19.12.2007 –Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Având în vedere motivele arătate, solicită să se admită cererea așa cum a fost formulată si să oblige pârâtul la plata sumei totale de 9734,43 lei.

Solicită conform art. 411 C. judecarea cauzei si în lipsă.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din legea nr. 230/2007, solicită scutirea de la plata taxelor de timbru.

Depune la dosar următoarele înscrisuri: C. nr._ din data de 17.06.2000, contract de mandat nr. 55 din data de 20.03.2012, delegație nr. 263 din data de 16.07.2014, proces verbal din data de 21.08.2013, liste de plată, datoriile apartamentului Dragușin M., mod de calcul penalități de întârziere si facturi fiscale si împuternicirea avocațială.

La data de 12.11.2014, reclamanta a depus precizare a acțiunii prin care dorește să învedereze că pârâta a achitat parțial suma datorată, drept pentru care înțelege să micșoreze câtimea obiectului cererii si solicite instanței să oblige pârâta la plata sumei totale de 7 777,95 lei care se compune din: 3 968,10 lei cote lunare datorate si 3 809,85 lei penalități de întârziere pentru perioada: august 2013 - aprilie 2014.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 204 Cod procedură civilă.

La dosarul cauzei a depus extras de cont actualizat.

Pârâta D. M. a depus note scrise prin care a solicitat să se dispună față de cererea introductivă a reclamantei respingerea cererii si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.

În fapt, pârâta are calitatea de proprietar al imobilului apartament situat în Mun. C., ., ., ..

În perioada Iunie 2013 - Aprilie 2014, din cauza unor probleme de ordin personal (starea de sănătatate proprie, probleme de sănătate ale soțului) a fost în imposibilitate de a-și achita în totalitate cheltuielile datorate la întreținere.

În timp, reprezentanții pârâtei l-au notificat (întâi verbal, apoi în scris) asupra necesității achitării cheltuielilor restante, lucru cu care au fost de acord.

La momentul la care a beneficiat de resurse financiare suficiente pentru a face cel puțin o plată parțială, i s-a comunicat din partea pârâtei debitul total în cuantumul indicat în petitul doi al cererii introductive.

Pârâta a încercat în repetate rânduri să discut cu reprezentanții pârâtei asupra cuantumului acestui debit, suma solicitată -9.734,43 lei - fiind disproporționate față de posibilitățile de consum și situația obiectivă a subsemnatei și a familiei.

Conform art. 249 C.P.C. sarcina probei în cauza de față incumbă reclamantei.

Sub acest aspect, având în vedere și dispozițiile art. 254 C.P.C, probele propuse de aceasta nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului.

În cadrul probei cu înscrisuri solicitată, a observat lipsa a două înscrisuri care reprezintă fundamentul legal al sumelor solicitate cu titlu de penalități, și anume: procesele verbale ale Adunării Generale prin care s-a hotărât asupra procentului de penalizare aplicat la debitul principal(procent situat la limita de 0,1%/zi de întârziere, dar care nu poate fi justificat scriptic de reclamantă);hotărârea Adunării Generale prin care s-a stabilit modul de repartiție al penalităților percepute de furnizori; sub acest aspect am observant o . fișe de calcul al penalităților, însă toate poartă mențiunea ".".

Chiar și în situația în care pârâta ar produce înscrisurile indicate anterior, pârâta își menține obiecțiunile asupra debitului total și al sumelor componente ca fiind nerealiste și eronat stabilite.

Mai mult, date fiind obiecțiunile pe care le avea asupra debitului imputat - în special asupra penalităților- a procedat la acționarea în instanță a reclamantei din prezenta cauză, în cadrul unei acțiuni în constatare având ca obiect constatarea inexistentei unui drept de creanță al Asociației de P. nr. 3 Sărari Siloz asupra subsemnatei în cuantum de 9.734,43 lei (4.927,12 lei - debit principal si 4.807,31 lei - penalități de întârziere) constând in cheltuieli restante la întreținere datorase pentru perioada Iulie 2013 - Aprilie 2014.

Dosarul în cauză are numărul_/215/2014, conform exemplarului de primire pe care-l anexează prezentei.

De asemenea, dată fiind identitatea de părți, obiect și cauză solicită să dispună conexarea celor două cauze.

Date fiind aspectele învederate precum și dezbaterile generate de acestea consideră, având în vedere și dispozițiile art. 254 alin. 2 pct. 2 C.P.C, că litigiul intervenit între pârâta si reclamantă poate fi soluționat pe baza unei expertize tehnice -specialitatea contabilitate - care să aibă ca obiectiv atât identificarea înscrisurilor indicate anterior cât și calculul debitului principal și al penalităților datorate de pârâta cu titlul de cheltuieli de întreținere.

Anexează prezentei și un set de acte medicale care au ca scop proba faptului că pârâta nu a dat dovadă de rea-credință în ceea ce privește achitarea cheltuielilor de întreținere.

La dosarul cauzei a depus următoarele înscrisuri:acte medicale;exemplar primire acțiune în constatare inexistență debit; delegație avocațială.

Prin încheierea de ședință din data de 12.11.2014, instanța a dispus încuviințare probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probă solicitată de către reclamantă și pârâtă.

La data de 03.12.2014, pârâta D. M. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În fapt, pârâta are calitatea de proprietar al imobilul apartament situat în Mun. C., ..42, ., ..

În perioada Ianuarie 2013 - Aprilie 2014, din cauza unor probleme de ordin personal (starea de sănătatate proprie, problem de sănătate ale soțului) a fost în imposibilitate de a-și achita în totalitate cheltuielile datorate la întreținere.

În timp, reprezentanții pârâtei l-au notificat (întâi verbal, apoi în scris) asupra necesității achitării cheltuielilor restante, lucru cu care a fost de acord.

La momentul la care a beneficiat de resurse financiare suficiente pentru a face cel puțin o plată partială, i s-a comunicat din partea pârâtei debitul total în cuantumul indicat în petitul doi al cererii introductive.

Pârâta a încercat în repetate rânduri să discute cu reprezentanții pârâtei asupra cuantumului acestui debit, suma solicitată - 9.734,43 lei - fiind disproportionate față de posibilitățile de consum și situația obiectivă a pârâtei și a familiei.

În cadrul discuțiilor purtate la sediul Asociației nu i s-au prezentat:procesele verbale ale Adunării Generale prin care s-a hotărât asupra procentului de penalizare aplicat la debitul principal;hotărârea Adunării Generale prin care s-a stabilit modul de repartiție al penalităților percepute de furnizori.

Chiar și în situația în care pârâta ar produce înscrisurile indicate anterior, pârâta își menține obiecțiunile asupra debitului total și al sumelor componente ca fiind nerealiste și eronat stabilite.

Sub acest aspect, consideră că litigiul intervenit între reclamantă și pârâtă poate fi soluționat pe baza unei expertize tehnice - specialitatea contabilitate - care să aibă ca obiectiv atât identificarea înscrisurilor indicate anterior cât și calculul debitului principal și al penalităților datorate de subsemnata cu titlul de cheltuieli de întreținere.

În dovedirea celor susținute solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiză tehnică de specialitate, proba cu interogatoriul pârâtei precum și orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.

La data de 14.01.2015, reclamanta a depus cerere de introducere în cauză a moștenitorilor autoarei D. M. ce a avut calitatea de pârâtă- pentru continuarea judecății.

Învederează instanței de judecată că numita D. M. ce avea calitate de pârâtă în cauza de față a decedat, rămânând moștenitori: D. I.- soț supraviețuitor

D. G.- fiică,D. M. fiică, toți cu domiciliul în C., ., .. 1, ., județul D..

Solicită să se introducă în cauză- în calitate de pârâți si să fie citați la adresa indicată mai sus pentru ca hotărârea ce va fi pronunțată să le fie opozabilă.

Precizează că a luat act despre decesul numitei D. M.- prin cererea de scădere la calcularea cotelor lunare de întreținere dat nu sunt în posesia înscrisului doveditor ( si nici nu avea posibilitatea de a intra în posesia acestuia ) să fie citați moștenitorii cu mențiunea de a-i pune la dispoziția instanței.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 243 alin.1 pct. 1 C..

Prin încheierea de ședință din data de 14.01.2015, instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtei, în calitate de pârâți respectiv D. I., D. G. si D. M..

Prin încheierea de ședință din data de 11.02.2015, instanța a dispus încuviințarea probei cu expertiză tehnică specialitatea contabilitate cu obiectivele stabilite la acest termen de judecată, probă solicitată de pârâți.

Raportul de expertiză specialitatea contabilitate a fost efectuat de către expert Stamin A. si depus la data de 08.07.2015, asupra căruia reclamanta a formulat obiecțiuni ce au fost încuviințate de instanța de judecată la termenul de judecată din data de 25.11.2015 la care expertul a răspuns la data de 24.11.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. M., instanța o va admite, având în vedere că, în temeiul actului de partaj voluntar autentificat la BNP sub nr. 1988/2015, nuda proprietate asupra imobilului arondat asociației reclamante i-a revenit pârâtei D. G., iar uzufructul i-a revenit pârâtului D. I., care s-au obligat să preia toate datoriile către furnizorii de utilități.

În ceea ce privește pe pârâții D. G. și D. I., instanța constată că acestia datorează reclamantei suma de 2449,97 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada iunie 2013-aprilie 2014, așa cum au fost calculate legal prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de către expert Stamin A..

În drept, potrivit art. 46 coroborat cu art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/06.07.2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari în termen de maxim 20 de zile calendaristice de la afișare pe lista de plată.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.3 Sărari Siloz, împotriva pârâtei D. M., pentru lipsa calității procesuale pasive, va admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.3 Sărari Siloz, împotriva pârâților D. I. și D. G. și va obliga pârâții D. I. și D. G. să achite recamantei suma de 2449,97 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada iunie 2013-aprilie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.3 Sărari Siloz, , cu sediul în C., Împăratul T., nr.223, ., . împotriva pârâtei D. M., cu domiciliul în C., Sararilor, nr.44, ., . pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.3 Sărari Siloz, împotriva pârâților D. I. și D. G. toți cu domiciliul în C., Sararilor, nr.44, ., ..

Obligă pârâții D. I. și D. G. să achite recamantei suma de 2449,97 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada iunie 2013-aprilie 2014.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2016.

Președinte,Grefier,

C. M. R. B. A. E.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B

C.R. 11 Februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1511/2016. Judecătoria CRAIOVA