Plângere contravenţională. Sentința nr. 976/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 976/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1157/216/2013

Dosar nr._ Operator prelucrare date cu caracter personal nr. 5012

plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 976

Ședința publică de la 15 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. U.

Grefier: C. G.

Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale înregistrată sub numărul_ /09 mai 2013, formulată de către reclamantul N. M. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/24 aprilie 2013 întocmit de Poliția municipiului Curtea de Argeș, pârât fiind I. POLIȚIEI JUDEȚENE ARGEȘ.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art. 231 alin. 2 Cod procedură civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns personal reclamantul și martora reclamantului N. E., lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtului.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei și stadiul de soluționare a cererii, după care:

În baza art. 311 Cod procedură civilă, instanța procedează la identificarea și audierea martorei prezente, N. E., depoziția acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

La întrebarea instanței, reclamantul precizează că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau de administrat, solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra fondului.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de solicitat sau de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului.

Reclamantul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, respectiv, în principal, solicită anularea actului sancționator și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 de lei și, în subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată:

Sub nr._ /9 mai 2013 s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de reclamantul N. M. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției PA nr._ din 24 aprilie 2013 întocmit de Poliția municipiului Curtea de Argeș, pârât fiind I. Poliției Județene Argeș PENTRU POLIȚIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal și exonerarea reclamantului de la plata amenzii de 200 lei, iar, în subsidiar, înlocuirea acestei sancțiuni cu avertismentul.

În motivarea plângerii, s-a arătat că fapta pentru care a fost încheiat procesul-verbal și anume tulburarea liniștii vecinilor cu strigăte și larmă nu există, sesizarea organelor de menținere a ordinii publice fiind făcută nu de vecini, ci de fosta soție a reclamantului, care locuiește încă în același apartament cu acesta, despre care reclamantul afirmă că este cunoscută ca având tulburări de comportament, aspectele semnalate organelor de menținere a ordinii publice fiind rodul imaginației acesteia. S-a mai arătat că procesul-verbal nu conține semnătura reclamantului și nici a unui martor cum se impunea, în mod obligatoriu și nici nu a fost comunicat reclamantului potrivit legii. Reclamantul a apreciat că procesul-verbal este întocmit cu încălcarea prevederilor art. 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și, prin urmare se impune anularea acestuia. În drept, au fost invocate O.G. nr. 2/2001 și Legea nr. 61/1991, iar în probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori.

S-au depus la dosar înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei (copia procesului-verbal contestat, copie CI, act medical). S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reclamantului.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10 iunie 2013, s-a solicitat menținerea procesului-verbal și a sancțiunii aplicate, pârâtul arătând că reclamantul a fost sancționat prin procesul-verbal . nr._ din 24 aprilie 2013 pentru săvârșirea faptei constând în aceea că, în data de 24 aprilie 2013, ora 0025, aflându-se la domiciliul său din Curtea de Argeș, .. A3, ., și fiind sub influența alcoolului a tulburat liniștea vecinilor prin strigăte și larmă. S-a mai arătat că polițiștii s-au deplasat la fața locului ca urmare a apelului la numărul 112 efectuat de V. E., fosta soție a reclamantului, care a fost găsit sub influența băuturilor alcoolice și manifestând un comportament agitat și că nu a putut fi identificat un martor care să semneze procesul-verbal, având în vedere ora foarte târzie a intervenției. În drept, au fost invocate disp. art. 205 Cod procedură civilă, Legea nr. 134/2010, O.G. nr. 2/2001 și Legea nr. 61/1991, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsa pârâtului. S-au depus la dosar: fișa intervenției la eveniment și procesul-verbal întocmit cu ocazia intervenției.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat solicitările formulate prin plângerea contravențională și a precizat că prin întâmpinarea depusă de pârât acesta nu a făcut dovada încheierii procesului-verbal în prezența unui martor și nici a comunicării acestuia către reclamant în condițiile legii.

S-a fixat primul termen de judecată și s-au citat părțile.

În cursul judecății s-a audiat martora N. E..

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 24 aprilie 2013 întocmit de Poliția municipiului Curtea de Argeș, reclamantul N. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că la data de 24 aprilie 2013, ora 0025, la domiciliul său din Curtea de Argeș, .. A3, ., ., a tulburat liniștea vecinilor prin strigăte și larmă. De asemenea, s-a menționat în procesul-verbal refuzul contravenientului de a semna procesul-verbal, fiind sub influența alcoolului și împrejurarea că nu a fost găsit niciun martor, dată fiind ora târzie.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, înscrisuri și depoziția martorei audiate de instanță, precum și din susținerile reclamantului, rezultă că în data de 24 aprilie 2013, ora 0025, în Curtea de Argeș, .. A3, ., fosta soție a reclamantului, V. E., a apelat numărul unic de urgență 112 solicitând intervenția organelor de menținere a ordinii publice motivat de pretinsa tulburare a liniștii publice de către reclamant.

Martora N. E., audiată în fața instanței, a relatat că, în seara de 24 aprilie 2013, venind acasă pe la ora 2230, a auzit scandal din locuința reclamantului, mai exact vocea soției a acestuia, care, ulterior, pe la ora 2300, a și bătut la ușa sa strigând după ajutor, pretinzând că este amenințată de reclamant. Martora a declarat că nu a deschis ușa, dar s-a uitat pe vizor, ocazie cu care a văzut-o doar pe fosta soție a reclamantului, acesta din urmă apărând pe palier doar după apelul efectuat la numărul unic de urgență 112 de soția reclamantului. A mai arătat că, deși a lăsat lumina aprinsă, polițiștii sosiți în urma apelului de urgență nu au ciocănit la ușa sa, fiind foarte târziu. Martora a precizat că și în trecut au existat incidente asemănătoare, soția reclamantului fiind cea care provoca scandal și deranja vecinii, iar în urma discuțiilor cu fiul reclamantului a aflat că, în data de 24 aprilie 2013 reclamantul consumase într-adevăr băuturi alcoolice, dar tot fosta sa soție fusese cea care provocase scandalul.

Se confirmă astfel, pe de o parte faptul că nu vecinii, ci fosta soție a reclamantului este cea care a apelat numărul unic de urgență 112, iar pe de altă parte că aceasta este cea care, în seara zilei de 24 aprilie 2013, a deranjat prin strigăte vecinii, pretinzând că este amenințată de reclamant.

Art. 3 pct. 25 din Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, prevede că tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, constituie contravenție.

Art. 4 alin. 1 lit. b din aceeași lege prevede că sancțiunea pentru contravenția prev. la art. 3 pct. 25 se sancționează cu amendă de la cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei.

Potrivit disp. art. 21 din O.G. nr. 2/2001 care reprezintă actul normativ cadru în materia contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Nu s-a constatat existența nici unui motiv de nulitate a procesului-verbal în discuție, care să poată fi analizat din oficiu, iar motivele invocate de petent în plângere nu sunt întemeiate, apreciindu-se că procesul-verbal este întocmit cu respectarea normelor imperative.

În speță, sancțiunea aplicată reclamantului este amenda în cuantum de 200 lei, în condițiile în care nu s-a susținut și nici dovedit că și anterior petentul ar mai fi săvârșit fapte de natură contravențională.

Se apreciază că raportat la disp. art. 21 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei este prea aspră raportat la situația concretă, sancțiunea cu avertismentul fiind suficientă și proporțională cu fapta pentru care a fost aplicată.

Plângerea formulată de petent este întemeiată sub acest aspect, astfel încât în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001 urmează a fi admisă în parte și a se modifica procesul–verbal . nr._ din 24 aprilie 2013 întocmit de Poliția municipiului Curtea de Argeș în sensul înlocuirii amenzii aplicate petentului cu avertismentul, în temeiul art. 7 alin. 3, coroborat cu art. 38 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de reclamantul N. M., având CNP_, domiciliat în Curtea de Argeș, .. A3, ., ., împotriva procesului-verbal . nr._ din 24 aprilie 2013 întocmit de Poliția municipiului Curtea de Argeș, pârât fiind I. POLIȚIEI JUDEȚENE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.

Modifică procesul–verbal . nr._/24 aprilie 2013, în sensul că înlocuiește amenda de 200 lei aplicată reclamantului cu avertismentul. I se atrage atenția reclamantului asupra pericolului social al faptei săvârșite și i se recomandă să respecte dispozițiile legale.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2013.

Președinte,

M. U.

Grefier,

C. G.

Red. MU

Tehnored. CG/2 ex/15.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 976/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ