Rectificare carte funciară. Sentința nr. 912/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 912/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 503/216/2012
Dosar nr._ Operator prelucrare date cu caracter personal nr. 5012
perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 912
Ședința publică de la 1 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. U.
Grefier: C. G.
Pe rol, fiind spre judecare, constatarea perimării cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. MERIȘANI S.A., prin administrator judiciar TRUST AXA IPURL reprezentată de Ș. A., și pe pârâții: S. V., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, reprezentată prin prefect S. C., C. L. DE FOND FUNCIAR NUCȘOARA, reprezentată prin primar C. B., și intervenient forțat, AGENȚIA D. STATULUI, reprezentată prin președinte D. L. Ș. M., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei și stadiul de soluționare al cererii, menționând că în data 25 septembrie 2013 pârâta C. L. DE FOND FUNCIAR NUCȘOARA a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere de constatare a perimării acțiunii, întrucât a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 26 iunie 2012, după care:
Instanța ia act de excepția perimării acțiunii invocată de către pârâta comisie locală și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Sub nr. 3305/216/7 decembrie 2011 s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. MERIȘANI S.R.L., prin administrator judiciar TRUST AXA IPURL, reprezentată de Ș. A., împotriva pârâților Rastiu P. E., Savescu I., G. A.-T., P. M., P. C. I., Delcuescu N.-S., P. GH. D., P. I., Puscatu E., A. I. I., G. I., S. V., F. M., P. V. I., I. A., P. V. S. I., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, reprezentată prin prefect C. S., C. L. DE FOND FUNCIAR NUCȘOARA, reprezentată prin primar C. I., intervenient forțat fiind AGENȚIA D. STATULUI, reprezentată prin președinte D. L. Ș. M., prin care s-a solicitat să se dispună rectificarea documentației cadastrale și rectificarea mențiunilor înscrise în cărțile funciare aferente acestei documentații cadastrale.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința nr. 705/F pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în ședința publică din 7 noiembrie 2005 în dosarul nr._ pentru S.C. A. MERIȘANI S.A., a fost numit administrator judiciar TRUST AXA IPURL, reprezentată de Ș. A.. La acest moment, având în vedere faptul că S.C. A. MERIȘANI S.A. se află în procedura insolvenței, pentru maximizarea averii acesteia se impune obținerea acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile curți construcții în suprafață de 1,81 ha, de către administratorului judiciar numit, procedură care nu poate fi inițiată atâta timp cât există suprapuneri de acte, respectiv documentațiile cadastrale obținute nelegal de pârâți. S-a mai arătat că în temeiul Legii nr. 268/2001 A.D.S. a preluat în portofoliu S.C. A. MERIȘANI S.A., fiind acționar majoritar al acesteia, iar prin protocoalele de predare-primire încheiate între A.D.S. și C. L. de Fond Funciar Nucșoara, a fost predată acesteia din urmă o suprafață totală de 113,30 ha teren. S-a menționat că prin aceste protocoale nu au fost predate terenuri cu categoria de folosință curți-construcții, ci numai pășuni, fânețe și ape bălți. După eliberarea titlurilor de proprietate și punerea în posesie pe aceste terenuri predate de ADS, terenuri ce aveau ca și categorie de folosință fânețe, pășune, etc. și nicidecum curți-construcții, s-a procedat la întocmirea documentației cadastrale în baza unui plan parcelar din data de 6 mai 2008 întocmit la solicitarea Primăriei comunei Nucșoara. Ulterior, conform acestor documentații cadastrale s-au efectuat intabulări în cărțile funciare, însă pe un teren cu categoria de folosință curți-construcții și nicidecum pășuni sau fânețe așa cum era specificat și predat prin protocoalele încheiate anterior între ADS și CLFF Nucșoara și așa cum au fost eliberate inițial titlurile de proprietate pârâților. De asemenea aceste intabulări au fost făcute nerespectându-se nici consemnările din titlurile de proprietate eliberate. S-a mai precizat că suprafața de 1,81 ha, având categoria de folosință curți-construcții, este teren domeniu privat al statului, conform inventarierii realizate în temeiul Ordinului comun nr._ . Astfel, s-a susținut că documentațiile cadastrale și implicit intabularea în cartea funciară a titlurilor de proprietate eliberate anterior nu corespund amplasamentelor și categoriei de folosință predate de ADS prin protocol și ocupă parte din terenurile curți-construcții și clădirile de pe acesta, aflate în proprietatea privată a statului, fiind în administrarea ADS și nepredate. În drept, s-au invocat disp. art. 34 din legea nr. 7/1996, disp. art. 907 și urm. Noul Cod Civil, legea nr. 268/2001, HG nr. 626/2001, Legea nr. 85/2006 coroborate cu celelalte acte normative incidente cauzei. pentru dovedirea acțiunii s-au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică de specialitate.
S-au depus la dosar înscrisuri (adresa nr._/11 martie 2011 a ADS, anexă și fișa corpului de proprietate, documentație cadastrală, titlul de proprietate, sentința nr. 705/F/7 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr. 666/2005), s-au citat părțile și s-au solicitat înscrisuri și informații de la BCPI Curtea de Argeș.
Intervenientul forțat ADS a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii, arătând că terenul pentru care reclamanta solicită rectificarea cărților funciare nu a făcut obiectul protocoalelor de predare-preluare teren cu destinație agricolă încheiate cu CLFF Nucșoara, reclamanta predându-l ADS în baza Legii nr. 268/2001, această suprafață aflându-se și în prezent în patrimoniul ADS, așa cum rezultă din inventar. Odată cu întâmpinarea s-au depus și înscrisuri (protocol de predare-primire a terenurilor cu destinația agricolă din domeniul privat al statului).
Pârâta C. L. de Fond Funciar Nucșoara a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că s-a procedat în mod legal la reconstituirea dreptului de proprietate, că nu există suprapuneri de acte, respectiv documentații cadastrale, care au fost obținute legal. Odată cu întâmpinarea s-au depus și înscrisuri (acte autentice de vânzare-cumpărare, extras de pe tabelul cu foștii moșieri expropriați, extras de pe situația terenurilor expropriate, plan parcelar).
Prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2012, s-a consemnat că reclamanta, prin reprezentant, a precizat că obiectul acțiunii îl reprezintă cererea de rectificare carte funciară și documentație cadastrală, pentru fiecare dintre pârâți, care sunt proprietari distincți, precum și că nu se cunosc exact numerele de carte funciară pentru că nu le-a putut identifica din actele pe care le-au avut la dispoziție, dar au solicitat aceste relații la OCPI Argeș, urmând a intra în posesia datelor și a le depune la dosar. Astfel, instanța a dispus disjungerea fiecărei cereri formulate de către reclamantă împotriva fiecărui pârât, fiecare cerere înregistrându-se distinct în ECRIS sub un număr nou de dosar, ca obiect al dosarului inițial rămânând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. MERIȘANI S.A., prin administrator judiciar „TRUST AXA IPURL”, împotriva pârâtei Rasti P. E.. Prin aceeași încheiere de ședință instanța i-a pus în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar în scris precizări cu privire la numărul de carte funciară a cărei modificare o solicită, urmând ca, în funcție de acesta, instanța să solicite biroului de cadastru și publicitate imobiliară, sau, după caz, oficiului cadastru și publicitate imobiliară, raportat la anul înscrierii, actele menționate de Legea nr. 7/1996.
Astfel, sub nr._ /21 februarie 2012 s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. MERIȘANI S.R.L., prin administrator judiciar TRUST AXA IPURL, reprezentată de Ș. A., împotriva pârâților S. V., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, reprezentată prin prefect C. S., C. L. DE FOND FUNCIAR NUCȘOARA, reprezentată prin primar C. I., intervenient forțat fiind AGENȚIA D. STATULUI.
Prin încheierea de ședință din 3 aprilie 2012 instanța i-a pus în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar în scris precizări cu privire la numărul de carte funciară a cărei modificare o solicită, urmând ca, în funcție de acesta, instanța să solicite biroului de cadastru și publicitate imobiliară, sau, după caz, oficiului cadastru și publicitate imobiliară, raportat la anul înscrierii, actele menționate de Legea nr. 7/1996.
Prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2012, s-a dispus conceptarea în mod corect a reclamantei cu denumirea S.C. A. MERIȘANI S.R.L. și nu S.C. A. MERIȘANI S.A. și s-a dispus, în baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății cauzei privind pe reclamanta S.C. A. MERIȘANI S.R.L., prin administrator judiciar TRUST AXA IPURL, reprezentată de Ș. A., și pe pârâții: S. V., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, reprezentată prin prefect C. S., C. L. DE FOND FUNCIAR NUCȘOARA, reprezentată prin primar C. I., intervenient forțat fiind AGENȚIA D. STATULUI, reținându-se că judecata cauzei este împiedicată din vina reclamantei care nu și-a îndeplinit obligația de a preciza în concret obiectul cererii de chemare in judecată, respectiv numărul de carte funciară a cărei rectificare o solicită.
La data de 3 septembrie 2013 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și citarea părților.
La data de 25 septembrie 2013 pârâta C. L. de Fond Funciar Nucșoara a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să se dispună perimarea cererii de chemare în judecată, conform disp. art. 248 și urm. Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate, în baza art. 137 Cod procedură civilă (în forma în vigoare anterior datei de 15 februarie 2013), excepția perimării acțiunii, excepție invocată de pârâtă, instanța reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18 iulie 2012, când părților le-a fost comunicată încheierea de suspendare a cauzei, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
În conformitate cu dispozițiile articolului 248 Cod procedură civilă (în forma în vigoare anterior datei de 15 februarie 2013), orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit articolului 252 Cod procedură civilă (în forma în vigoare anterior datei de 15 februarie 2013) perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei, de mai mult de un an, instanța urmează a constata, pe calea excepției invocată de pârâtă, ca fiind perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării acțiunii, excepție invocată de pârâta C. L. DE FOND FUNCIAR NUCȘOARA.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. MERIȘANI S.R.L., prin administrator judiciar TRUST AXA IPURL, reprezentată de Ș. A., cu sediul în Câmpulung, .. 113, județul Argeș, împotriva pârâților S. V., domiciliată în ., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, reprezentată prin prefect C. S., C. L. DE FOND FUNCIAR NUCȘOARA, reprezentată prin primar C. I., intervenient forțat fiind AGENȚIA D. STATULUI, reprezentată prin președinte D. L. Ș. M., cu sediul în București, sector 1, .. 43.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
M. U. C. G.
Red.M.U
Tehnored .C.G/4 ex/14.11.2013
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 612/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 986/2013.... → |
---|