Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1071/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1071/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 2025/216/2011*
Dosar nr._ constatare nulitate act juridic
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de date cu caracter personal: 5012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1071
Ședința publică din data de 07 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M.-M. B.
Grefier E. Ș.
Pe rol fiind, în pronunțare, cauza civilă - în rejudecare - privind pe reclamanții M. FILOFTIA, M. GH. I., T. I. și T. D. și pe pârâții G. P. C. și G. R., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814 din data de 13 decembrie 1996 de Biroul Notarului Public L. Beudeanu.
Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 30 septembrie 2014, ocazie cu care susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._ 26 iulie 2011, reclamanții M. Filoftia și M. I. i-au chemat în judecată pe pârâții G. C. și G. R., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/13 decembrie 1996, întrucât cu privire la bunurile vândute a fost stabilit un preț derizoriu și fictiv, deși dispozițiile art. 1303 C.civ. de la 1864 prevăd ca prețul trebuie să fie sincer și serios.
În motivarea cererii s-a arătat că, în data de 13 decembrie 1996, reclamantul M. I., fiind într-o situație disperată ca urmare a decesului fiului său, a fost determinat de către pârâți să le cedeze bunurile care formează obiectul contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 814/13 decembrie 1996 de BNP L. Beudeanu, respectiv suprafețele de teren de 7.300 mp, 8.800 mp, 6.000 mp, 5270 mp, precum și casa, grajdul și restul anexelor gospodărești din pct. ,,Acasă”, deși nu a avut vreodată intenția de a înstrăina aceste bunuri, care în cea mai mare parte erau dobândite în timpul căsătoriei cu M. Filoftia. S-a mai arătat că unele aspecte privitoare la nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare, referitor la existența unei erori - obstacol, la înstrăinarea unor bunuri comune de către unul dintre soți, fără acordul celuilalt soț, la existența unei cauze ilicite a convenției au fost soluționate în dosarul civil nr.2525/2002 al Judecătoriei Pitești, prin sentința civilă nr.1842/10 decembrie 2002, rămasă definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește obiectul și cauza acțiunii deduse judecății, reclamanții au arătat că prețul de 20.000.000 Rol menționat în contract nu este sincer și serios, întrucât este atât de disproporționat în raport de valoare reală a bunurilor, încât nu a existat preț și oricum nu a fost achitat niciodată de pârâți.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.1292 și urm. C.civil. de la 1864.
La cerere au fost atașate în copie înscrisuri, respectiv: contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 814/13 decembrie 1996 de BNP L. Beudeanu, sentința civilă nr.1842/10 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș pronunțată în dosarul nr.2525/2002, decizia civilă nr.1498/13 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș și decizia civilă nr.440/R din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești.
La data de 8 noiembrie 2011, în termen procedural, pârâții G. C. și G. R. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția autorității de lucru judecat.
În motivare s-a arătat în esență că acțiunea dedusă judecății are același obiect, se întemeiază pe aceeași cauză și este între aceleași părți ca și în prima acțiune, care a fost respinsă prin sentința civilă nr.1842/10 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș pronunțată în dosarul nr.2525/2002, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.1498/13 ocombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș și decizia civilă nr.440/R din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești.
În drept, au fost invocate disp. art.115 C.pr.civ. de la 1865, art.1201 C.civ. de la 1864 raportat la art.166 C.pr.civ. de la 1865.
La cerere au fost atașate în copie înscrisuri, respectiv: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvențională și cererea completatoare formulate de reclamanții M. F. și M. I. în dosarul nr.2525/2002 al Judecătoriei Curtea de Argeș.
Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr.2525/2002 al Judecătoriei Curtea de Argeș la prezentul dosar.
La data de 5 decembrie 2011, reclamanții au formulat cerere completatoare și precizatoare, prin care au arătat în esență că solicită în contradictoriu cu cei doi pârâți să se constate nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru lipsa cauzei și pentru falsitatea cauzei. În motivare s-a arătat în esență că prețul menționat de 20.000.000 ROL nu poate constitui o cauză suficientă a obligației stabilite în sarcina vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor menționate în contract și în consecință lipsește cauza, ca urmare a lipsei contraprestației în contractele sinalagmatice.
În drept, au fost invocate disp. art.966 C.civil de la 1864.
Prin sentința civilă nr. 170/3 februarie 2012, Judecătoria Curtea de Argeș a admis excepția autorității lucrului judecat, ridicată de pârâți, și a respins ca inadmsibilă acțiunea reclamanților.
În motivarea sentinței s-a reținut că pirn contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/13 decembrie 1996 de către BNP L. Beudeanu, reclamantul M. I., în calitate de vânzător, a înstrăinat pârâților G. C. și G. R., în calitate de cumpărători, suprafețele de teren de 7.300 mp, 8.800 mp, 6.000 mp, 5270 mp, precum și casa, grajdul și restul anexelor gospodărești din pct. ,,Acasă”, prețul contractului fiind de 20.000.000 Rol . S-a mai reținut de instanța de fond că prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost formulată și precizată, reclamanții M. Filoftia, M. I. au solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a acestui contract pentru lipsa și falsitatea cauzei, motivat în esență de faptul că nu s-a plătit vreun preț al bunurilor cumpărate de către pârâți. S-a mai constatat de instanța de fond că prin cererea înregistrată sub nr. 2525/4 septembrie 2002 pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, reclamanții M. Filoftia și M. I. au chemat în judecată pe pârâții G. C. și G. R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/13 februarie 1996, întrucât M. I. a înstrăinat și cota devălmașă a soției sale, M. Filoftia, nulitatea absolută a aceluiași contract pentru eroare - obstacol, pe motiv că înstrăinătorul a intenționat să încheie un contract de întreținere, ci nu de vânzare-cumpărare.
Ulterior, la data de 15 octombrie 2002, reclamanții au formulat cerere completatoare prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/13 februarie 1996 întrucât acesta s-a întemeiat pe o cauză ilicită în sensul că pârâții au profitat de starea în care s-a aflat reclamantul M. I. pentru a obține avantaje disproporționate, existând o vădită disproporție între valoarea bunurilor înstrăinate și prețul de 20.000.000 ROL menționat în contract. S-a concluzionat de instanța de fond că este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, impusă de art. 1201 C.civ. de la 1864, având în vedere că prin sentința civilă nr. 1842/10 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș pronunțată în dosarul nr. 2525/2002, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1498/13 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș și decizia civilă nr. 440/R din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești, s-a reținut că nu a fost dovedită cauza ilicită, iar cu privire la pretinsa disproporție dintre bunuri și preț, acțiunea în leziune nu poate fi formulată de un major, ci numai de un minor, fiind respinsă acțiunea în constatarea nulității actului, reclamanții tinzând la infirmarea celor reținute prin hotărârile judecătorești menționate cu privire la valabilitate contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/13 decembrie 1996. S-a mai apreciat de instanța de fond că prin admiterea acțiunii de față s-ar încălca puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1842/10 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș pronunțată în dosar nr. 2525/2002, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1498/13 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș și decizia civilă nr. 440/R din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești.
Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs de către reclamanții M. Filoftia și M. I., care au apreciat că sentința este nelegală întrucât, în mod greșit, a fost a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, deși nu există identitate de cauză.
Prin decizia civilă nr. 2294/19 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținându-se că nu există autoritate de lucru judecat în cauză. În pricina de față reclamanții au solicitat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa și falsitatea cauzei, învederând că nu s-a plătit vreun preț al bunurilor de către pârâți. În dosarul anterior nr. 2525/2002 reclamanții au solicitat nulitatea absolută a contractului pe considerentul că aceasta a avut o cauză ilicită, pârâții încercând să profite de starea în care s-a aflat reclamantul M. I. și existând astfel o disproporție vădită între valoarea bunurilor înstrăinate și prețul de 20.000.000 ROL menționat în contract. Tribunalul a mai reținut că poate fi valorificată în cauza de față puterea lucrului judecat cu privire la chestiunile asupra cărora s-a statuat prin hotărârile judecătorești anterioare, însă nu se poate vorbi de o autoritate de lucru judecat, ca și excepție la care se referă art. 1202 C.civ. de la 1864 și art. 166 C.pr.civ de la 1865.
În rejudecare, pricina a fost înregistrată la Judecătoria Curtea de Argeș la data de 11 octombrie 2012.
În cursul noii judecăți s-au luat interogatorii reclamanților și pârâtului G. C. și s-au audiat martorii D. T. și B. I..
La data de 28 ianuarie 2013, după ce cauza a fost înregistrată în rejudecare, a decedat reclamantul M. I. (f.27), astfel că au fost introduși în proces moștenitorii acestuia, numiții T. I. și T. D. (moștenitori testamentari).
În ședința de judecată din 8 mai 2014, pârâții, prin apărător, au ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M. Filoftia, deoarece ea a renunțat la moștenirea averii soțului său, defunctul M. I.. Această excepție a fost unită cu fondul prin încheierea de ședință din aceeași dată a instanței.
Pârâții au mai depus și unele note scrise de ședință pentru termenul de judecată din 18 septembrie 2014.
Reclamanții au depus concluzii scrise.
Examinând întregul material probator aflat la dosar, cât și pe cel din dosarul atașat nr. 2525/2002 al Judecătoriei Curtea de Argeș, instanța reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. Filoftia, analizată cu prioritate conform art. 137 alin. 2 C.pr.civ. de la 1865, este apreciată ca fiind neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Aceasta deoarece, chiar dacă a renunțat în mod expres la succesiunea soțului său M. I., reclamata M. Filoftia a formulat cererea introductivă de instanță, în nume propriu, alături de reclamantul M. I., bunurile menționate în contractul de vânzare-cumpărare în litigiu fiind bunuri comune dobândite de ambii reclamanți în timpul căsătoriei acestora. Deci M. Filoftia nu a participat în proces doar că soție a lui M. I., pentru ca hotărârile judecătorești să-i fie opozabile, ci ea a declanșat litigiul, deoarece a avut un interes personal să solicite nulitatea absolută a acelui act juridic. Ea s-a considerat vătămată în drepturile sale legitime, apreciind că soțul său a fost indus în eroare la încheierea actului și astfel bunurile ce fac obiectul înscrisului au ieșit din patrimoniul lor comun în mod nelegal.
Așadar, nu prezintă nicio relevanță faptul că M. Filoftia a renunțat la succesiunea soțului său, ea având calitatea procesuală distinctă de reclamantă, în nume propriu.
Între reclamanții M. I. și M. Filoftia și pârâții G. C. și G. R. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 814/13 decembrie 1996 de către BNP L. Beudeanu din Curtea de Argeș, prin care reclamanții vindeau pârâților suprafețele de 7.300 mp. din pct.,,Acasă”, 8800 mp din pct.,,L.”, 6.000 mp din pct.,,Cotârlău”, 5.200 mp. teren, precum și casa, grajdul și restul anexelor gospodărești din pct.,,Acasă”, toate din ., contra unui preț de 20.000.000 ROL. Vânzătorii și-au păstrat uzufructul viager, cumpărătorii urmând să intre în posesia bunurilor după decesul reclamanților.
În anul 2002, în dosarul înregistrat sub nr. 2525 al Judecătoriei Curtea de Argeș, părțile s-au mai judecat cu privire la aceleași contract de vânzare-cumpărare, reclamanții solicitând atunci nulitatea absolută a acestui contract pe considerentele că M. I. a înstrăinat nelegal și cota devălmașă a soției sale, M. Filioftia, că a existat o eroare – obstacol întrucât înstrăinătorul a intenționat să încheie un contract de întreținere, iar nu de vânzare-cumpărare și că actul atacat este întemeiat pe o cauză ilicită și falsă, deoarece pârâții au profitat de stare precară în care se afla atunci M. I., pentru a obține avantaje disproporționate, existând o vădită disproporție între valoarea bunurilor vândute și prețul menționat în contract.
Toate aceste chestiuni au fost analizate și soluționate în litigiul anterior, prin sentința civilă nr. 1842/10 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1498/13 octombrie 2003 a Tribunalului Argeș și decizia civilă nr. 440/R/15 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești.
Astfel, cu privire la aspectele care au făcut obiectul acelei judecăți și care au fost detaliate mai sus există prezumția puterii de lucru judecat la care se referă art. 1200 pct. 4 și 1202 alin. 2 C.civ. de la 1864, deci ele nu mai pot fi reanalizate în cauza de față, pentru că altfel s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, așa cum s-a statuat în mod constant în ultima vreme în deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului. Singurul aspect ce mai poate fi lămurit în prezenta cauză este, așa cum au precizat și reclamanții, prin apărător, acela dacă a existat în mintea reclamanților, la momentul încheierii actului atacat, contraprestația din partea pârâților, adică dacă s-a stabilit un preț pentru acele bunuri vândute, preț care să fi fost și plătit.
Așa cum au reținut instanțele de judecată în litigiul anterior dintre părți început în anul 2002, natura contractului este aceea de ,,vânzare-cumpărare”, iar nu de ,,întreținere”, deci implicit elementul preț a fost stabilit la încheierea lui.
Mai mult decât atât, în acel litigiu anterior, reclamanții, deși au avut și apărare calificată prin avocat, nu au invocat exclusiv acest motiv de nulitate reprezentat de lipsa totală a prețului, ci au fost oscilanți, spunând când că nu au primit vreun preț, când că au primit un preț derizoriu, când că pârâții au încercat să profite de stare precară în care se afla atunci M. I.. Aceste oscilații ale reclamanților nu pot fi interpretate decât în sensul unui abuz de drept din partea lor. După ce au văzut inițial că au pierdut în procesul anterior, unde au inovat foarte multe motive de nulitate a actului în litigiu, au ajuns acum, după mai bine de alți 9 ani, să invoce singurul motiv care le-a mai rămas, acela că actul juridic nu a avut o cauză la încheierea lui (lipsa cauzei), în sensul că nu a existat o contraprestație din partea cumpărătorilor.
Din probele testimoniale administrate în dosarul nr. 2525/2002 (în apel) a rezultat că reclamanta M. Filoftia știa de faptul că soțul său a primit prețul pentru vânzarea acelor imobile către pârâți în anul 1996, iar din probele administrate în cauza de față nu s-a făcut dovada certă că prețul respectiv nu ar fi fost stabilit și plătit.
Martorul B. I. a declarat doar că știe de la reclamantul M. I. și de la soția sa că pârâții nu le-ar fi dat prețul de 20.000.000 ROL stabilit. Acest martor este apreciat ca fiind subiectiv, iar declarația sa trebuie privită cu mari rezerve, mai ales că el nu cunoaște situația dintre părți existentă în legătură cu acel contract, ci ceea ce a declarat în legătură cu neplata prețului cunoaște exclusiv de la cei doi vânzători reclamanți, care aveau un interes ulterior să spună acest lucru. Oricum martorul respectiv nici nu știe ce bunuri s-au vândut prin contractul în litigiu, el declarând că în afara de casa mare de pe terenul vânzătorilor nu s-au mai vândut și alte anexe, ceea ce este contrazis de însuși conținutul contractului de vânzare-cumpărare și de susținerile părților.
În raport de cele ce precedă, instanța urmează să respingă ca nefondată cererea reclamanților, aceștia nefăcând dovada lipsei contraprestației (prețului) cumpărătorilor pârâți în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat.
Văzând și dispozițiile art. 274-277 C.pr.civ. de la 1865, reclamanții fiind în culpă procesuală, vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, cheltuieli făcute de aceștia în primul ciclu procesual, în recurs și în rejudecare, ele ridicându-se la suma de 1.800 lei ( 800 lei onorariu avocat – f. 14 – dosar rejudecare, 500 lei onorariu avocat – f. 30 dosar primul ciclu procesual, 500 lei onorariu avocat - f. 13 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M. FILOFTIA, excepție ridicată de pârâții G. C. și G. R..
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții M. FILOFTIA, domiciliată în ., având CNP:_ și M. I. (decedat în cursul procesului), cu ultimul domiciliu în comuna Tigveni, ., județul Argeș, – pentru acesta continuată de reclamanții T. I., domiciliat în Pitești, .. 1B, județul Argeș, având CNP:_, și T. D., domiciliată în Pitești, .. 1B, județul Argeș, având CNP:_, împotriva pârâților G. C. și G. R., ambii domiciliați în ..
Obligă pe reclamanții M. Filoftia, T. I. și T. D., în solidar, la 1800 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.-M. BratuElisabeta Ș.
Red. Jud. M.M.B.
Tehnored. A.D.
7 ex. /07.11.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 606/2014.... | Cereri. Sentința nr. 1134/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ → |
|---|
