Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 120/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 120/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 1986/216/2013

Dosar nr._ înregistrare tardivă a nașterii

Operator de date cu caracter personal nr. 5012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

COMPLET MINORI ȘI FAMILIE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 120/2014

Ședința publică de la 05 februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. T.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul G. A. și pe pârâta P. M. Curtea de Argeș – prin reprezentant legal, având ca obiect înregistrarea tardivă a nașterii.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: reclamantul, personal, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art. 231 al. 2 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei și stadiul soluționării acesteia. De asemenea, menționează că la data de 21 ianuarie 2014 s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, raportul de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul Medico-Legal Curtea de Argeș.

Reclamantul, personal, precizează că s-a prezentat la medicul legist și acesta a constatat că are vârsta de 21 ani și 10 luni. În continuare, adaugă că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanța, socotindu-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri în fond, având în vedere că mai sunt alte cereri de formulat.

Reclamantul, personal, solicită admiterea acțiunii și să se dispună înregistrarea nașterii sale la data de 17 februarie 1992, în localitatea Curtea de Argeș, județul Argeș, fiind fiul lui G. A. și al lui B. N., date ce corespund cu constatările raportului de expertiză medico-legală.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /01.08.2013, reclamantul G. A. a solicitat ca, în contradictoriu cu Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din C. Primăriei Curtea de Argeș, să se dispună înregistrarea tardivă a nașterii sale, eveniment ce a avut loc la data de 17.02.1992, în Curtea de Argeș, părinții săi fiind G. A. și B. N..

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 21 din Legea nr. 119/1996 și a arătat că o expertiză medico-legală este în măsură să determine data nașterii sale.

S-au depus acte de stare civilă în legătură cu obiectul cauzei, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale de către Serviciul Public de Asistență Socială al Consiliului Local Curtea de Argeș, iar pentru a se stabili vârsta și sexul reclamantului s-a dispus efectuarea unei expertize de către Cabinetul Medico-Legal Curtea de Argeș.

Examinând lucrările dosarului, instanța în fapt reține următoarele:

Din uniunea consensuală a numiților G. A. și B. N. au rezultat 6 copii, ultimul dintre aceștia fiind G. A., care s-a născut la data de 17.02.1992.

Majoritatea nașterilor a avut loc acasă, astfel că o parte dintre copii printre care și reclamantul nu au fost înregistrați la starea civilă.

Deoarece familia reclamantului locuiește în Curtea de Argeș, .. 166 B din anul 1989, reiese că nașterea lui G. A. s-a petrecut în această casă.

Raportul de expertiză medico-legală nr. A_, efectuat de Cabinetul Medico-Legal Curtea de Argeș, a confirmat faptul că reclamantul G. A., având înălțimea 1,67 cm, greutatea 75 Kg, fără tulburări psihice în momentul examinării, este de sex masculin și ar putea avea vârsta de 21 de ani și 10 luni.

Așa fiind, instanța constată că cele afirmate de reclamant corespund realității, și întrucât acestea nu apare în evidența Serviciului Public Comunitar din raza localității în care s-a născut, va admite cererea de față și va dispune înregistrarea tardivă a nașterii sale urmând ca în aceste evidențe să se menționeze următoarele: numele și prenumele G. A., data nașterii 17.II.1992, locul nașterii Curtea de Argeș, județul Argeș, numele mamei G. A. și numele tatălui B. N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiune formulată de reclamantul G. A., domiciliat în municipiul Curtea de Argeș, .. 166 B, județul Argeș, împotriva pârâtei P. M. CURTEA DE ARGEȘ – prin reprezentant legal primar N. D., cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș.

Dispune înregistrarea tardivă a nașterii reclamantului G. A., născut la 17.II.1992, în localitatea Curtea de Argeș, județul Argeș, fiul lui G. A. și al lui B. N..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată azi, 5.II.2014, în ședință publică.

Președinte,

E. T.

Grefier,

E. P.

Red. E.T./D.A.

Ex.4/05.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 120/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ