Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1142/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 1142/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 2688/216/2014

Dosar nr._ ordonanță președințial

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de date cu caracter personal: 5012

COMPLET SPECIALIZAT ÎN CAUZE DE MINORI ȘI FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1142

Ședința publică din data de 28 octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M.-M. B.

Grefier E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile de minori și familie privind pe reclamanta V. E.-M. și pe pârâtul C. A.-G., având ca obiect ordonanță președințială - restituire minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns atât reclamanta, cât și pârâtul.

Procedura legal îndeplinită, conform prevederilor art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a ridicat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș în soluționarea prezentei cauze.

Instanța pune în discuție excepția ridicată de pârât prin întâmpinare cu privire la necompetența Judecătoriei Curtea de Argeș în soluționarea prezentei cauze.

Reclamanta susține că minora C. N.-E. i-a fost încredințată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, spre creștere și educare, astfel că minora are domiciliul în . că pârâtul nu a adus minora la domiciliul său din . astfel hotărârea judecătorească.

Pârâtul solicită admiterea excepției ridicate întrucât Judecătoria Curtea de Argeș nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că domiciliul său este în Găești, județul Dâmbovița.

Instanța, văzând dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției de necompetență teritorială ridicată de pârât, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2688/30 septembrie 2014 reclamanta C. N. a solicitat instanței ca, în temeiul dispozițiilor art. 996, 997 și 998 alin. 2, 3 și 4 Cod procedură civilă, să pronunțe o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv și executoriu, prin care să dispună în regim de urgență, fără somație și fără citarea părților, obligarea pârâtului C. A. G. (tatăl minorei și fost concubin), la aducerea minorei la domiciliul reclamantei indicat în cerere și predarea către reclamantă a minorei prin intermediul unui executor judecătoresc și cu concursul organelor de poliție de la domiciliul pârâtului C. A. G. din Găești.

În motivarea plângerii s-a arătat că reclamanta a chemat în judecată pe fostul concubin, pârâtul din acțiune C. A. G., care este și tatăl minorei C. N.-E. rezultată din concubinajul acesta, pentru a fi obligat să-i restituie minora, care i-a fost încredințată prin hotărâre judecătorească și pe care tatăl pârât a luat-o la data de 05 septembrie 2014 și trebuia să o înapoieze la data de 07 septembrie 2014, dar pârâtul a refuzat să-i aducă copilul la domiciliul din Valea Danului, județul Argeș. Reclamanta a arătat că, în perioada cât a trăit în concubinaj cu pârâtul, a locuit împreună cu acesta și minora la domiciliul părinților săi din Găești, județul Dâmbovița, respectiv din anul 2007 și până la data de 8 martie 2010, când relațiile de concubinaj s-au deteriorat și în final au încetat definitiv, din vina exclusivă a pârâtului și membrilor familiei sale, reclamanta fiind nevoită să părăsească domiciliul acestora, datorită relelor tratamente la care a fost supusă, atât către reclamant, cât și de părinții săi, care nu o suportau și care nu erau niciodată mulțumiți de absolut orice ar fi făcut în casa lor. La momentul la care a părăsit domiciliul părinților pârâtului, reclamanta nu a avut posibilitatea să ia fetița cu ea, deoarece fostul concubin și părinții săi, fără motive și numai din răutate, s-au împotrivit în mod brutal și au profitat de situația că ea era singură, neajutorată și derutată datorită tratamentului inuman la care a fost supusă.

Mai arată reclamantă că după ce a întrerupt definitiv relațiile cu pârâtul, constatând irevocabil faptul că întemeierea unei familii cu acesta, oficializată cu acte în regulă, este exclusă pentru totdeauna, datorită comportamentului necorespunzător atât la pârâtului, cât și al părinților săi, a revenit și și-a stabilit domiciliul definitiv la părinții săi în . Argeș. De asemenea, învederează și faptul că la numai o lună de zile de la întoarcerea acasă, reclamanta și-a găsit și loc de muncă, având astfel și o sursă de venituri bănești și, în aceste împrejurări, dispunea de toate condițiile pentru a-și lua și fiica lângă ea, întrucât pentru creșterea și îngrijirea acesteia are toate condițiile, iar în timpul în care se află la serviciu, ar fi ajutată și de către părinți.

Mai arată reclamanta că fostul concubin, pârâtul C. A. G., a chemat-o în judecată pentru ca minora să-i fie încredințată acestuia, iar procesul a durat cca. doi ani jumătate, judecându-se inițial la Judecătoria Găești, județul Dâmbovița, după care competența a fost declinată în favoarea instanțelor din județul Argeș, funcție de domiciliul ei.

În tot acest timp minora s-a aflat la domiciliul fostului concubin, care însă îi interzicea reclamantei să mai ia legătura cu copilul, reclamanta reușind acest lucru cu foarte mare greutate și numai cu sprijinul poliției.

Prin soluționarea procesului, instanța de fond – Judecătoria Curtea de Argeș - prin sentința civilă nr. 537 pronunțată la data de 26 aprilie 2011, în dosarul nr._, a dispus ca minora să-i fie încredințată reclamantei spre creștere și educare și, cu toate acestea, fostul concubin i-a făcut greutăți în continuare, șicanând-o și uzând de toate posibilitățile, respectiv căi atac ( apel și recurs), cu speranța că minora va rămâne la el, dar până la urmă, instanța de apel - Tribunalul Argeș - prin decizia civilă nr. 269 din 21 noiembrie 2011 i-a respins apelul, iar instanța de recurs - Curtea de Apel Pitești - prin decizia civilă nr. 860 din 30 martie 2012, i-a respins recursul fostului concubin și a hotărât ca minora să rămână la reclamanta mamă și de fapt să fie menținută hotărârea instanței de fond pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș .

Ulterior, pârâtului C. A. G. i-a fost admisă o acțiune de a avea legături personale cu minora și de a o lua din două în două săptămâni la domiciliul său din Găești, situație total nefavorabilă pentru minoră, care pe timpul acestor deplasări era filmată, înregistrată video și audio de către tată. Pârâtul C. A. G., care în loc să folosească timpul în care minora este la el în favoarea minorei, acesta efectiv o incită împotriva reclamantei și a părinților săi (bunicii fetiței) și acestea toate un singur scop, de a-și face probe cu însăși minora pentru a le folosi în eventuale procese împotriva reclamantei și a părinților săi.

Reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 C.pr.civ. pentru emiterea ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia măsurii și nesoluționarea fondului procesului.

Reclamanta a depus la dosarul: copie carte identitate a reclamantei, adeverința încadrare în muncă, copie certificat de naștere al minorei C. N.-E., copie adeverință medicală minora C. N.-E., copie sentință civilă nr. 537/2011 în dosarul nr._, relație portal Tribunalul Argeș în dosarul nr. 2207/2010, relație portal Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, copie decizia civilă nr. 860/30 martie 2012, dosarul nr._, concluzii scrise în dosarul nr._ a Judecătoriei Curtea de Argeș, copie sentință civilă nr. 1087/26 noiembrie 2013 în dosarul nr._ a Judecătoriei Curtea de Argeș, contract de asistență juridică nr. 44/21 septembrie 2014, împuternicire avocațială nr. 55/21 septembrie 2014.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a ridicat în principal excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș, arătând că este vorba de o competență de drept comun, reglementă de art. 107 alin. 1 C.pr.civ., potrivit căruia cererea se soluționează de către instanța de la domiciliul pârâtului. Pe fondul cererii a arătat că susținerea reclamantei sunt total nefondate.

Examinând cu prioritate excepția ridicată de pârât, conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța o apreciază ca fiind întemeiată.

Prezenta cerere este o cerere care atrage competența teritorială de drept comun a instanței de judecată, respectiv instanța în circumscripția căreia domiciliază sau își are sediul pârâtul,m conform art. 107 alin. 1 C.pr.civ.

Nu suntem în prezența unei competențe teritorial alternative și nici în prezența unor cereri speciale în materie de tutelă și familie la care se referă art. 114 C.pr.civ., deci susținerile pârâtului cu privire la instanța competentă sunt întemeiate.

Așa fiind, în baza art. 132 alin. 3 C.pr.civ., instanța va admite excepția și-și va declina competența de soluționare a cererii de față în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița, unde domiciliază pârâtul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș, excepție ridicată de pârât.

Declină, în favoarea Judecătoriei Găești, competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta V. E.-M., domiciliată în . Valea Danului nr. 368, județul Argeș, având CNP:_, împotriva pârâtului C. A.-G., domiciliat în Găești, .. 56, județul Dâmbovița, având CNP:_.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-M. B. E. Ș.

Red. Jud. M.M.B.

Tehnored. A.D.

4 ex/31.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1142/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ