Plângere contravenţională. Sentința nr. 441/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 441/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 3750/216/2013
Dosar nr._ operator de date cu caracter personal nr. 5012
plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 441/2014
Ședința publică de la 30 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. P.
Grefier F. B.
Pe rol fiind spre soluționare cauza civilă privind pe reclamantul G. I. și pe pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș pentru Poliția Orașului Mioveni, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
-pricina se află la primul termen de judecată;
-are ca obiect plângere contravențională;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, în baza art. 130 Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 și la art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței, fapta contravențională fiind săvârșită în localitatea Mioveni, ce se află în raza de competență a Judecătoriei Pitești și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
După strigarea cauzei se prezintă reclamantul G. I. care depune la dosar împuternicire avocațială din partea apărătorului său G. R.; instanța îi aduce la cunoștință că a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale.
INSTANȚA
Asupra plângerii de față, constată:
Sub numărul_ din 11.12.2013, s-a înregistrat la instanță plângerea reclamantului G. I. împotriva procesului verbal de contravenție . numărul_ încheiat la 07.12.2013 de Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș pentru Poliția Orașului Mioveni, solicitând anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii contravenționale aplicate și anularea sancțiunii reținerii certificatului de înmatriculare.
În motivarea plângerii s-a arătat, în esență, că reclamantul este doar utilizator al autoturismului pe care îl conducea la momentul controlului, proprietară fiind o persoană juridică bulgară, astfel încât reclamantul nu poate solicita societății bulgare schimbarea certificatului de înmatriculare deoarece în cuprinsul acestuia este doar rubrica cu numele utilizatorului, nu și adresa de domiciliu.
În termen legal pârâta a formulat întâmpinare (f.20-21) prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției.
La termenul de judecată din 30.04.2014, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș, fapta fiind comisă pe raza localității Mioveni, județul Argeș, ce se află în competența teritorială a Judecătoriei Pitești.
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța apreciază că este întemeiată deoarece potrivit dispozițiilor imperative ale art. 32 alin. 1 din OG numărul 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se judecă de către judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, prevederile legale menționate coroborându-se cu dispozițiile art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Ca urmare, în baza textelor de lege menționate raportat la art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, se va admite excepția invocată și se va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, județul Argeș, reținându-se că fapta a fost săvârșită în localitatea Mioveni, județul Argeș, localitate ce se află în raza teritorială a Judecătoriei Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamantul G. I., domiciliat în ., ., județul A rgeș, CNP_, în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș pentru Poliția Orașului Mioveni, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 30 aprilie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
G. PahonțuFlorina B.
Red. GP
Tehnored. FB/21.05.2014/4 ex.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 396/2014.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








