Validare poprire. Sentința nr. 1364/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 1364/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1878/216/2014

Dosar nr._ validare poprire

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de date cu caracter personal nr. 5012

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1364/2014

Ședința publică de la 18 decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. U.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. I. AL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. V., pe creditoarea C.A.R. C. I.F.N., prin reprezentant legal, și pe debitorul V. G.-L., terț poprit fiind S.C. L. D. S.R.L., legal reprezentată prin administrator V. G.-L., având ca obiect validare poprire.

Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 9 decembrie 2014, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată:

Sub nr._ /4 iulie 2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș cererea formulată de petentul B. I. al Executorului Judecătoresc I. V., pentru creditoarea C.A.R. C. I.F.N., prin reprezentant legal, privind pe debitorul V. G.-L., terț poprit fiind S.C. L. D. S.R.L., legal reprezentată prin administrator V. G.-L., prin care s-a solicitat instanței validarea popririi înființată de executorul judecătoresc I. V. la data de 5 mai 2014 în dosarul de executare numărul 559/E/2013 asupra drepturilor bănești prezente și viitoare ale debitorului V. G.-L., terț poprit fiind S.C. L. D. S.R.L.

În motivarea cererii, s-a arătat că s-a solicitat să se dispună validarea popririi, privind pe terțul poprit, pentru că în urma înființării popririi de către B. I. al Executorului Judecătoresc I. V., pe veniturile debitorului salariat al terțului poprit, nu s-a înființat poprirea, deși a trecut mai mult de o lună de zile de la data când trebuia să se consemneze suma poprită.

Odată cu cererea s-au depus înscrisuri la dosar în legătură cu obiectul cauzei (cererea de încuviințare a executării silite, încheierea executorului judecătoresc, contractul de împrumut nr. 116 din data de 21 aprilie 2011 încheiat între C.A.R. C. I.F.N., prin reprezentant legal, și V. G.-L., încheierea din 24 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, lista firmelor administrate, încheierea de înființare a popririi, comunicarea popririi).

Prin rezoluția judecătorului din data de 11 august 2014 s-a stabilit primul termen de judecată și s-a dispus citarea părților.

S-au dispus verificări cu privire la terțul poprit, s-au mai depus înscrisuri.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La cererea creditoarei C.A.R. C. I.F.N., prin reprezentant legal, împotriva debitorului V. G.-L., s-a declanșat executarea silită care face obiectul dosarului nr. 559/E/2013 al BIEJ I. V., titlul executoriu fiind contractul de împrumut nr. 116 din data de 21 aprilie 2011 încheiat între C.A.R. C. I.F.N., prin reprezentant legal, și V. G.-L..

Prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de executorul judecătoresc I. V. pentru creditoarea C. C. IFN, debitor fiind V. G. L., s-a încuviințat executarea silită a contractului de împrumut nr. 116 din 21 aprilie 2011 încheiat între creditoare și debitor și s-a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită, prin poprire, pentru recuperarea sumei de 7.085 lei reprezentând împrumut și dobânzile aferente.

În cadrul acestui dosar de executare silită, executorul judecătoresc I. V. a dispus la data de 5 mai 2014 înființarea popririi asupra drepturilor bănești prezente și viitoare ale debitorului V. G. L., terț poprit fiind S.C. L. D. S.R.L., poprire a cărei validare face obiectul cauzei de față.

Executorul judecătoresc, pentru creditoare, a solicitat validarea proprii, arătând că terțul poprit nu a pus în executare poprirea înființată și că au trecut mai mult de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze suma poprită la dispoziția executorului judecătoresc.

Art. 786 Cod procedură civilă prevede că în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2; să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, iar la cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

Potrivit disp. art. 789 alin. 6 Cod procedură civilă, dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor.

Conform disp. art. 789 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Potrivit disp. art. 789 alin. 4 Cod procedură civilă, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

În cazul de față, debitorul a precizat în fața instanței că el este administratorul Societății Comerciale L. D. S.R.L., societate aflată în insolvență, și că nu a plătit nici o sumă de bani din cea pentru care se face executarea silită (încheierea de ședință din 2 septembrie 2014). Din informațiile ca urmare a verificărilor în baza de date a ONRC cu privire la situația terțului poprit a rezultat că societatea figurează ca fiind în funcțiune, că debitorul V. G. L. are calitatea de asociat și de administrator.

Debitorul a mai precizat că în prezent nu mai lucrează la S.C. RO EDIL SERVICE S.R.L., societate la care lucra la momentul contractării împrumutului și că în prezent nu mai este salariat și nu obține venituri (încheierea de ședință din 30 septembrie 2014).

Din cuprinsul cererii prin care creditoarea C. C. IFN a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu împotriva debitorului V. G. L. (cerere aflată la fila 4 verso din dosar), rezultă că s-a solicitat înființarea popririi doar la S.C. RO EDIL SERVICE S.R.L. Aceeași societate a fost menționată și în contractul de împrumut nr. 116 din data de 21 aprilie 2011 încheiat între C.A.R. C. I.F.N., prin reprezentant legal, și V. G.-L. (aflat la filele 5 verso - 6 dosar), ca fiind angajatorul debitorului.

Din probele administrate rezultă deci că atât în cererea de executare silită prin poprire cât și în contractul de împrumut ce reprezintă titlul executoriu creditoarea a indicat ca angajator al debitorului, respectiv terțul poprit, societatea S.C. RO EDIL SERVICE S.R.L. și nu societatea S.C. L. D. S.R.L. Nu există nicio dovadă că S.C. L. D. S.R.L. datora debitorului sume de bani cu vreun titlu, debitorul având contract de muncă la angajatorul S.C. RO EDIL SERVICE S.R.L.

Deoarece din probele administrate nu rezultă că terțul poprit S.C. L. D. S.R.L., altă societatea decât cea pentru care creditoarea a solicitat înființarea popririi, îi datorează sume de bani debitorului V. G.-L., instanța va hotărî desființarea popririi, astfel încât cererea de validare a popririi este neîntemeiată, urmând ca în baza art. 789 alin. 4 Cod procedură civilă să fie respinsă și să se dispună desființarea popririi înființată de executorul judecătoresc I. V. la data de 5 mai 2014 în dosarul de executare nr. 559/E/2013 al BIEJ I. V. asupra drepturilor bănești prezente și viitoare ale debitorului V. G. L., terț poprit fiind S.C. L. D. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de executorul judecătoresc I. V., pentru creditoarea C.A.R. C. I.F.N., prin reprezentant legal, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, ., ., parter, județul Argeș, privind pe debitorul V. G.-L., CNP_, domiciliat în municipiul Curtea de Argeș, .. A11, ., județul Argeș, terț poprit fiind S.C. L. D. S.R.L., legal reprezentată prin administrator V. G.-L., cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_ .

Desființează poprirea înființată de executorul judecătoresc I. V. la data de 5 mai 2014 în dosarul de executare nr. 559/E/2013 al BIEJ I. V. asupra drepturilor bănești prezente și viitoare ale debitorului V. G. L., terț poprit fiind S.C. L. D. S.R.L.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2014.

Președinte,

M. U.

Grefier,

E. P.

Comunicat 4 ex.

1 ex. petentului B. I. V.,

1 ex. creditoarei C.A.R. C. I.F.N.

1 ex. debitorului V. G.-L.,

1 ex. terțului poprit S.C. L. D. S.R.L.,

legal reprezentat prin administrator V. G.-L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1364/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ