Revendicare imobiliară. Sentința nr. 252/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 252/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 252/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 252
Ședința publică de la 22 februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. C. I.
Grefier N. R.
Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect revendicare imobiliară.
Părțile în proces sunt: reclamanta Agenția D. Statului - reprezentată prin președinte I. D. H., pârâta . primar I. C. și intervenienții în nume propriu C. E., D. C.-L., C. M. și Ț. I.-Crenguța.
Dezbaterile asupra fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească, când instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 15 februarie 2016, când, în aceeași compunere, a dispus amânarea din nou a pronunțării pentru data de 22 februarie 2016, în vederea deliberării.
INSTANȚA:
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș sub nr._ /13 ianuarie 2011 reclamanta Agenția D. Statului a chemat-o în judecată pe pârâta . aceasta să-i lase în deplină proprietate și posesie clădirea și terenul aferent Circumscripției Sanitar-Veterinare Șuici, cu suprafața construită 100 m.p. și terenul de 1700 m.p.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a fost înființată prin Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce au în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea ADS.
Conf. art. 4 lit. b. din aceeași lege, reclamanta gestionează și exploatează eficient patrimoniul de stat, fiind de altfel stabilită obligația reclamantei de a închiria sau concesiona bunurile respective aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Potrivit art. 4 din HG 477/1990, inspectoratele sanitar-veterinare se organizează ca direcții sanitar-veterinare, unități bugetare cu personalitate juridică, iar potrivit art. 8 din același act normativ, D.S.V. - urile au în subordine C.S.V. - urile constituite la nivelul fiecărei comune prin reorganizarea dispensarelor care se desființează.
Ca urmare a H.G. 477/1990 s-a încheiat protocolul prin care . DSV Argeș dispensarele veterinare din localitate.
Conform ordinului M.A.A.P. nr. 17/2002, reclamanta a preluat contractele de concesionare a unor activități sanitar - veterinare publice de interes național și a unor bunuri imobile proprietatea statului.
Conform H.G. nr. 446/1999, Ministerul Agriculturii a procedat la concesionarea bunurilor imobile ce reprezintă sedii de circumscripții sanitare veterinare la nivel național printre care și cea de la Șuici, fiind astfel încheiat contractul de concesiune nr. 1659/1 septembrie 2009, între Ministerul Agriculturii și medicul veterinar R. I., având ca obiect imobilele revendicate respectiv o clădire în suprafață de 100 metrii și teren în suprafață de 1700 mp.
H.G. nr. 661/2004 a avut ca obiect concesionarea unor activității sanitar veterinare și aprobarea trecerii unor bunuri din domeniu public în domeniu privat al statului, hotărâre de guvern care a fost abrogată de O.U.G. 661/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activității de asistență sanitar veterinară.
În final reclamanta mai arată că imobilul care face obiectul prezentei cauze se află în proprietatea privată a statului român și în administrarea reclamantei.
La data de 23 martie 2011, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării arată că acțiunea în revendicare este acțiunea prin care reclamantul, presupus proprietar, solicită ca pârâtul, presupus posesor neproprietar, să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul asupra căruia poartă dreptul de proprietate litigios.
În prezenta cauză reclamanta se prevalează de calitatea sa de administrator al unor bunuri imobile despre care afirmă că s-ar afla în patrimoniul statului.
De asemenea mai precizează reclamanta, faptul că exercitarea dreptului de proprietate publică se realizează de către stat prin existența contractului de concesiune nr. 1659/01.09.1999 încheiat cu medicul veterinar concesionar R. I..
Cu alte cuvinte, posesia imobilului ce face obiectul prezentului litigiu se află la reclamantă iar . produce nicio tulburare de fapt acesteia.
Din aceste considerente apreciează că în cauza de față nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate specifice acțiunii în revendicare imobiliară respectiv existența unui drept de proprietate asupra unui imobil în patrimoniul reclamantei, tulburarea în exercitarea acestui drept de către pârâtă, imposibilitatea de exercitare a dreptului de proprietate aparținând reclamantului din cauza atitudinii pârâtei.
La data de 28 august 2012, s-a formulat cerere de intervenție principală de către C. E., C. A., D. C. L., C. M. și Titriga I. Crenguța, prin care au solicitat respingerea acțiunii întrucât terenul în litigiu este proprietatea acestora precum și suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș.
În motivarea cererii arată că intervenienții sunt în fapt proprietarii terenului revendicat, fiind moștenitorii testamentului ai numitului S. C..
Dovedește cu acte ce le depun la dosar că sunt moștenitorii numitei Ș. V.-E. având calitatea de succesori cu titlu universal potrivit Testamentului autentificat sub nr. 600/15.03.1990 validat prin sentința civilă 1538/1994 a Judecătoriei Curtea de Argeș. În această calitate a dobândit drepturile patrimoniale cuvenite autoarei sale care nu s-au stins prin moartea acesteia întrucât dreptul de a solicita reconstituirea s-a transmis pe calea succesorală în beneficiul său. Face dovada că testatoarea Ș. V.-E. a preluat și averea fraților săi care nu au avut descendenți și potrivit rolurilor agricole ale testatoarei dar și ale fraților săi suprafața totală la care sunt îndreptățite este 47,50 ha recunoscându-se numai dreptul la 11,50 ha. A formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și, deși în primul ciclu procesual le-a fost admisă în tot și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru toată suprafața arătată, în rejudecarea aceleași cauze le-a fost admisă în parte plângerea, motiv pentru care a formulat recurs. Printre terenurile solicitate se afla și cel ce formează obiectul cauzei prezente, astfel că au interesul să le apere dreptul de proprietate. Nici reclamanta ADS și nici pârâta nu poate dovedi că au intrat printr-un titlu legal în stăpânirea terenului a cărui reconstituire o solicită astfel că solicită admiterea cererii sale de intervenție așa cum a fost formulată.
Prin O.U.G. nr. 89/01 noiembrie 2004, s-a aprobat vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar - veterinară. În anexa la acest act normativ este cuprinsă și C.S.V. Șuici, cu aceleași suprafețe.
OUG nr. 89/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/03 mai 2005, cuprinde, în anexă, C.S.V. Șuici, ca bun aparținând domeniului privat al statului.
Odată cu . H.G. nr. 661/2004, clădirile în care își desfășoară activitatea circumscripțiile sanitar-veterinare au fost trecute din domeniul public în domeniul privat al statului, în scopul vânzării acestora. Potrivit art. 3 alin. 5 din acest act normativ, vânzarea acestor imobile se face de către M.A.P.D.R., în numele statului, prin A.D.S.
A intervenit astfel o abrogare implicită a HG 447/2002, conform art. 65 din Legea 24/2000, potrivit căruia: în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicate.
Potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de aceleași nivel sau de nivelul superior trebuie abrogate.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 112 C.p.c. din 1865, art. 480 cod civil din 1864, Legea 286/2011, H.G. 517/1999 și Legea 213/1998.
În probațiune au solicitat înscrisuri și orice altă probă necesară procesului.
Reclamanta a depus la dosar procesul-verbal_/8 noiembrie 2002.
La momentul încheierii actelor respective bunurile imobile în litigiu nu se găseau în proprietatea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pentru ca acest minister să le poată preda reclamantei. Pe de altă parte, pârâta deține un titlu de proprietate cu privire la imobile, acestea fiind Hotărârea nr. 34/29 septembrie 2000 a Consiliului Local Șuici, prin care au fost cuprinse în patrimoniul comunei toate bunurile mobile și imobile de interes local, adoptându-se nomenclatorul terenurilor care definesc patrimoniul public și privat al comunei Șuici, imobilele revendicate figurând la poziția nr. 211, 212 și 213. Intervenienții au formulat cerere de reconstituire în baza Legii fondului funciar și au primit despăgubirii pentru terenul ce face obiectul prezentului dosar întrucât imobilele sunt proprietate publică, fiind inalienabile.
Reclamanta, la termenul de judecată din 7 iunie 2011, a ridicat excepția de nelegalitate a H.G. 447/2002 privind atestarea domeniului public al județului Argeș, în ceea ce privește circumscripția sanitar-veterinară Șuici.
A fost sesizată Curtea de Apel București pentru soluționarea excepției ridicate de reclamantă și s-a dispus suspendarea judecății în cauza de față până la soluționarea acelei excepții.
Prin sentința civilă nr. 6622/9 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a HG 447/2002 cu privire la CSV Șuici.
Prin încheierea din data de 29 mai 2012 instanța a dispus efectuarea a două expertize, una în specialitatea topometrie și una în specialitatea construcții.
La data de 10 octombrie 2012 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea construcții.
La data de 29 iunie 2015 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea topografie.
Cauza a fost repusă pe rol la Judecătoria Curtea de Argeș.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Legea aplicabilă este Codul civil din 1864 întrucât toate actele juridice invocate cât și introducerea prezentei acțiunii au fost înaintea intrării în vigoare a Codului civil actual, respectiv înainte de 1 octombrie 2011. Reclamanta nu și-a dovedit dreptul său de proprietate în sensul art. 480 C.civ. din 1864, deoarece acel protocol de predare-preluare și procesul-verbal nu sunt veritabile acte de dobândire a dreptului de proprietate și nu-i sunt opozabile pârâtei sau intervenienților.
Acțiunea în revendicare nu a avut o reglementare proprie în vechiul Cod civil din 1864, definițiile fiind date de literatura de specialitate plecând de la dispoziții de drept substanțial.
Literatura de specialitate și practica judiciară cristalizată sub imperiul vechiului cod civil au definit acțiunea în revendicare astfel: “Acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește”, altfel spus, prin această acțiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului. Temeiul juridic al revendicării îl constituie dreptul de proprietate asupra lucrului respectiv, așa cum era prevăzut de art. 480 din Codul civil din 1864 unde se arăta: ”Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.”
Terenul și construcția în litigiu se află în ., terenul având suprafața de 1700 m.p. iar construcția o suprafață de 100 mp. Aceste imobile au aparținut comunei Șuicii atât înainte de 1989, cât și după aceea.
Construcția în care și-a desfășurat activitatea Circumscripția sanitar-veterinară Șuici a fost predată către Direcția Sanitară - Veterinară și Siguranța Alimentelor Argeș.
Prin Hotărârea nr. 34/29 septembrie 2000 a Consiliului local Șuici a fost inclus în domeniul public și privat al comunei și terenul pe care se afla clădirea dispensarului veterinar.
Prin H.G. 447/2002 s-a atestat apartenența la domeniul public al județul Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș a bunurilor cuprinse în anexe, unde se regăsește și circumscripția sanitar-veterinară Șuici ( teren și clădire).
Reclamanta invocă în favoarea sa H.G. 446/6 martie 1999 prin care
s-a aprobat concesionarea unor activități sanitar-veterinare publice de interes național și a unor bunuri imobile proprietate publică a statului, bunuri prevăzute în anexa 2 la această hotărâre. La poziția 50 din acea anexă figurează și C.S.V. Șuici, cu suprafața de 100 m.p. și teren aferent de 1600 m.p.
Din succesiunea acestor acte pe care le invocă reclamanta nu se poate reține că aceasta ori Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor au avut calitatea de proprietar al imobilelor în litigiu, această calitate aparținând doar comunei Șuici, care a folosit imobilele înainte de 1989 iar apoi, prin hotărâre a guvernului, s-a stabilit că aceste imobile sunt domeniu public al comunei Șuici ( HG 447/2002).
Reclamanta nu a dobândit deci dreptul de proprietate prin modalitățile prevăzute de art. 480 C.civ. din 1864, care se aplică în speță.
Odată ce Guvernul României a stabilit regimul juridic al imobilelor în litigiu prin H.G. 447/2002, Guvernul nu mai putea, printr-o altă Hotărâre ulterioară și anume nr. 661/2004, să stabilească un alt proprietar pentru aceleași imobile.
Reclamanta, prin probatoriu administrat nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, în afară de stat, comună, oraș, municipiu sau județ, niciun alt subiect de drept nu mai poate fi titular al dreptului de proprietate publică, împrejurarea că persoane juridice de drept public au un drept real de administrare asupra bunurilor proprietate publică nu poate duce la o altă concluzie, aceste peroane juridice de drept public dobândesc dreptul real de administrare, modalitate specifică de exercitare a dreptului de proprietate.
Conf. art. 9 din Legea 213/1998: ”Trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului. Trecerea unui bun din domeniul public al unei unitatii administrativ-teritoriale in domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local.”
Conf. art. 21 din aceeași lege: ”Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unitatilor administrativ-teritoriale se intocmeste, dupa caz, de comisii special constituite, conduse de presedintii consiliilor judetene, respectiv de primarul general al municipiului Bucuresti sau de primari.Inventarele intocmite potrivit prevederilor alin. (1) se insusesc, dupa caz, de consiliile judetene, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau de consiliile locale. Inventarele astfel insusite se centralizeaza de consiliul judetean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, si se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotarare, sa se ateste apartenenta bunurilor la domeniul public judetean sau de interes local.”
Astfel, Hotărârea de guvern nr. 447/2002, a fost una legală care a respectat prevederile art. 21 din Legea 213/1998. Din momentul publicării în monitorul oficial al României, era cert că imobilele din prezenta cauză aparțineau domeniului public al pârâtei. Pentru a se schimba ulterior proprietarul, era nevoie de acordul acestuia respectiv al Consiliului Local al Comunei Șuici să poată fi respectate disp. art. 9 alin 2 din Legea 213/1998, în niciun caz, Guvernul, care nu mai era proprietar, nu putea să stabilească alt regim juridic sau să schimbe proprietarul.
Pe de altă parte, se încălca principiul securității juridice fără nicio justificare, aspect care încalcă prevederile Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
De altfel, prin niciun act normativ nu s-a stabilit că terenul și clădirea în litigiu sunt proprietate publică ori privată a statului, ulterior emiterii H.G. 447/2002. A fost vorba doar de concesionarea acestor bunuri și preluarea lor prin protocol, iar după un timp s-a ajuns inexplicabil să se vorbească în acea H.G. nr. 661/2004 despre trecerea bunurilor respective din proprietatea publică în cea privată a statului ( fără documente de proprietate – n.n.), în scopul vânzării acestora, ceea ce este inadmisibil.
Potrivit Constituției, în aplicarea și interpretarea legii au prioritate tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, iar Convenția amintită mai sus a fost ratificată de România în anul 1994.
Mai mult decât atât, așa cum a fost arătat mai sus, reclamanta este doar un administrator al unor bunuri mobile și imobile ale statului, deci ea nu poate avea niciodată calitatea de proprietar al domeniului public ori privat al statului, pentru a putea revendica astfel de bunuri.
În ceea ce privește cererea de intervenție, având în vedere și soluția dată capătului principal de cerere, urmează să fie admisă ca întemeiată.
În raport de cele ce precedă, nefiind întrunite condițiile art. 480 C.civ. din 1864, instanța va respinge ca nefondată cererea de față și va admite cererea de intervenție principală.
În baza art. 274 - 276 C.pr.civ. de la 1865, aplicabil și acesta în speță, reclamanta este în culpă procesuală, însă pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată cu avocații care au împuterniciri avocațiale la dosar, neexistând nicio chitanță iar intervenienții nu au solicitat cheltuieli de judecată, astfel încât reclamanta nu va fi obligată la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta AGENȚIA D. STATULUI, reprezentat prin președinte N. Giugea, cu sediul în București, . 43, sectorul 1, împotriva pârâtei . prin primar I. C., cu sediul în ..
Admite cererea de intrevenție formulată de intervenienții C. E., domiciliată în ., județul Argeș, CNP:_ C. A., domiciliat în ., D. C. L., domiciliată în .>satul Rudeni nr. 112, județul Argeș, CNP:_, C. M., domiciliată în . nr. 112 A, județul Argeș, CNP:_ și Ț. I.-Crenguța, domiciliată în Curtea de Argeș, .. 69, județul Argeș, CNP:_, împotriva reclamantei AGENȚIA D. STATULUI, reprezentat prin președinte N. Giugea, cu sediul în București, . 43, sectorul 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 februarie 2016.
Președinte, B. C. I. | ||
Grefier, N. R. |
Red. B.C.I./N.R
Tehnored. A.D.
9 ex./24 februarie 2016
Operator de date cu caracter personal nr. 5012
.>
- 1 reclamantă
- 1 pârâtă
- 5 intervenienți
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 241/2016.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 282/2016.... → |
|---|
