Anulare act. Hotărâre din 27-11-2013, Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 2356/219/2013
Dosar nr._ Cod operator date cu caracter personal 3187
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL CLUJ
SENTİNȚA CİVİLĂ nr.1264/2013
Ședința publică din: 27.11.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: M. L. S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanții M. D. M. și M. C. D. împotriva pârâtelor S.C. V. R. S.A. București și S.C. V. R. S.A. – prin Sucursala D., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții lipsă av.A. L., cu împuternicire avocațială la dosar și av.Magyari L. Geza pentru pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că la dosar a fost depusă întâmpinare și răspuns la întâmpinare.
Reprezentanta reclamanților declară că renunță la a mai solicita proba cu interogatoriu, nu are alte cereri de formulat în cauză, dorind acordarea cuvântului în fond.
Reprezentantul pârâtelor solicită încuviințarea interogatoriilor reclamanților.
Reprezentanta reclamanților se opune administrării acestei probe.
Instanța respinge cererea formulată de reprezentantul pârâților și nemaifiind alte cereri, unește cu fondul excepțiile ridicate prin întâmpinare, declară închisă faza de probațiune, constată dosarul în stare de judecată și dispune judecarea cauzei în fond.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare, iar pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris. Cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul pârâtelor solicită admiterea excepțiilor ridicate prin întâmpinare, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
J U D E C Ă T O R İ A,
I. Deliberând, reține că prin acțiunea înregistrată sub nr._, reclamanții M. D. M. și M. C. D. au chemat în judecată pârâtele S.C. V. R. S.A. București și S.C. V. R. S.A. –prin Sucursala D., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul abuziv, cu consecința anulării următoarelor clauze contractuale:
- pct.3 lit.d) – Data ajustării dobânzii și pct.5 lit.a) – Comisionul de risc din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/03.12.2007;
- pct.3.5 – Comisionul de risc și pct.3.6 – Comisionul de administrare din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/03.12.2007;
- clauzele prevăzute de pct.8.1 lit.c) și d) – Scadența anticipată și pct.10, în întregime –Costuri suplimentare, din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/03.12.2007.
- punctul 5.1 lit.b) cuprins în Actul adițional nr.2/08.11.2010, încheiat la Convenția de credit nr._/03.12.2007, referitor la Comisionul de administrare datorat lunar pe toată durata creditului;
Totodată, s-a cerut obligarea băncii la modificarea convenției de credit și a actului adițional, în sensul înlăturării clauzelor amintite, constatate ca fiind abuzive și dispunerii continuării fără acestea, cu modificarea corespunzătoare a scadențarului și comunicarea lui sub semnătură de primire reclamanților, precum și la înlăturarea obligativității de a achita comisionul de risc transformat în comision de administrare în procent de 0,22% aplicat soldului creditului lunar.
Nu în ultimul rând, s-a solicitat obligarea pârâtei bănci la plata sumelor de 2.496,43 CHF, reprezentând comisionul de risc încasat de către bancă cu începere de la data semnii convenției de credit și până la data de 15.09.2010, respectiv 2.492,89 CHF, reprezentând comisionul de risc transformat în comision de administrare încasat de bacă începând din 15.09.2010 și până la data înregistrării prezentei acțiuni, plus dobânda legală aferentă sumelor, cu începere de la data fiecărei plăți făcute cu titlu de comision și până la data achitării ei efective, fără perceperea unui eventual comision pentru restituirea/ridicarea sumelor, cu cheltuieli de judecată, învederându-se în esență următoarele motive:
În fapt.
La data de 03.12.2007 reclamanții au încheiat în calitate de împrumutați Convenția de credit nr._/03.12.2007, cu pârâta V. R. S.A., reprezentată la încheiere prin Sucursala D., valoarea creditului acordat fiind de 36.000 CHF, pe o perioadă de 240 de luni, cu o dobândă curentă stipulată la pct.3 lit.a) din condițiile speciale și un comision de risc prevăzut de pct.5 lit.a), de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.
Pentru garantarea restituirii, s-a instituit o ipotecă de rang I asupra unui imobil evaluat de un expert agreat de bancă la o valoare de 125% în raport de cuantumul creditului.
Convenția semnată a fost una standard, preformulată, fără negocierea clauzelor privind suma împrumutată, situație în care reclamanții consideră abuzive clauzele ce urmează:
- clauza prev. de art.3 lit.d) –Data ajustării dobânzii, în raport de dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000 și anexa cuprinzând clauzele considerate abuzive, unde la litera a) sunt stipulate acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contrac- tului, fără un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, situație incidentă în cazul de față.
Reclamanții subliniază faptul că pârâta în mod unilateral a înțeles să modifice nejustificat și nelegal dobânda, în sensul majorării acesteia, motivând demersul prin intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară, dobândă care nu poate fi știută și, cel mai important, nu a fost niciodată negociată. Banca nu poate modifica unilateral rat dobânzii fără a stabili un indice concret, transparent, negociat și acceptat.
- clauza prev. de pct.5 lit.a) – Comisionul de risc, din Condițiile speciale ale Convenției de credit, în cuantum de 0,22% aplicat lunar la soldul creditului pe întreaga perioadă de derulare a convenției, este perceput și încasat în mod abuziv, în condițiile în care nu se specifică ce reprezintă și ce riscuri presupune „ punerea la dispoziție a creditului ” ca operațiune pentru care a fost perceput, potrivit pct.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit. Clauza nu a fost negociată, ci impusă la încheierea contractului, comisionul nu este identificat cu claritate, iar în condițiile în care creditul este garantat cu ipotecă asupra unui imobil ce depășea valoarea împrumutului la data perfectării contractului, potrivit evaluării băncii, a cărui poliță de asigurare a fost cesionată băncii. Văzând că în final riscul neexecutării contractului este suportat tot de către împrumutați, nu este justificată plata unui asemenea comision, cu atât mai mult cu cât creditul a fost contractat și obținut în franci elvețieni, lipsind riscul deprecierii intempestive a acestei monede; în realitate se apreciază constant în raport cu leul românesc, situație în care obligația de plată a acestui comision este exagerată și creează un dezechilibru important între drepturile și obligațiile contractuale.
- clauzele prevăzute de pct.8.1 lit.c) și d) – referitoare la scadența anticipată, prin modul lor de formulare, având în conținut expresiile „situații neprevăzute” „ în opinia băncii” „să devină improbabil” și „garantat necorespunzător”, nu oferă posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei motivului în temeiul căruia banca poate, în mod unilateral și-n urma unei simple notificări, să declare soldul creditului scadent anticipat, rambursabil imediat împreună
cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate conform convenției, lăsându-se băncii o mult prea largă, neindividualizată și deci abuzivă posibilitate de decretare a creditului ca fiind scadent, o apreciere discreționară în lipsa unor criterii bine și clar specificate în contract, asemenea clauze fiind abuzive în raport de Legea nr.193/2000.
- clauza prevăzută de pct.10 – referitoare la costuri suplimentare, obligă exclusiv pe împru- mutați să suporte orice creștere a costurilor băncii cu creditul acordat și nu numai, fără prealabilă negociere, ceea ce ceează, în detrimentul lor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta nefiind ținută să suporte niciun fel de cost în activitatea sa, împărțindu-și toate eventualele cheltuieli ivite în sarcina clienților.
- reclamanții mai susțin că toate aceste clauze cuprinse într-un contract de adeziune, au o cauză ilicită și deci sunt abuzive, deoarece banca a urmărit prin intermediul lor să obțină profit chiar cu încălcarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorului.
- în aceeași ordine de idei și punctul 5.1 lit.b) cuprins în Actul adițional încheiat la Convenția de credit nr._/03.12.2007, referitor la Comisionul de administrare datorat lunar pe toată durata creditului, se impune a fi anulat deoarece banca a stabilit acest comision în schimbul celui de risc, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, deși contractul de credit este exclus de la aplicarea acestui act normativ, conform art.95 din ordonanță. Însă, chiar dacă s-ar aplica dispozițiile ordonanței, includerea comisionului este abuzivă pentru considerentele anterior expuse.
În drept.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1,2,4 și urm., art.14 din Legea nr. 93/2000, ș.a., art.274 Cod procedură civilă.
În probațiune au fost depuse în copie convenția de credit – condițiile speciale și generale, practică judiciară relevantă în materie, precum și alte înscrisuri.
II. Prin întâmpinare (f.38), pârâta bancă a invocat prescripția dreptului material la acțiune în privința dreptului reclamanților de a solicita restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comision de risc/administrare, întrucât dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anterior introducerii acțiunii este prescris în condițiile art.3 din Decretul nr.167/1968, nulitatea clauzelor fiind relativă.
De asemenea, este dată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând că Legea nr.193/2000 nu permite decât instituției protecției consumatorului să acționeze, în timp ce constatarea existenței clauzelor abuzive se poate face pe calea dreptului comun, acțiunea fiind și inadmisibilă.
Pe fond, pârâta solicită respingerea acțiunii, arătând în esență următoarele:
- contractul a fost deschis negocierii cu clienții, reclamanții fiind cei care au stabilit para- metrii creditului și elementele acestuia vizând suma împrumutată în valută, durata și tipul dobânzii, etc., acceptându-le în forma propusă, iar nu impusă de bancă. Contractul a fost încheiat de bancă cu bună-credință, constând în informarea reclamanților cu privire la toate aspectele convenției, inclusiv despre comisioane și dinamica dobânzii. Nu există un dezechilibru contractual semnficativ, având în vedere valoarea considerabilă a creditului acordat și durata îndelungată a împrumutului, clauzele stipulate fiind echilibrate raportat la câștigul substanțial realizat de client.
- comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale – ipoteca, ci este perceput pentru gestionarea riscului de neplată, de neexecutare a garanției, de urmărire a garanției, deoarece benefi- ciarul poliței cesionată băncii rămâne totuși împrumutatul. Comisionul reprezintă o componentă a prețului creditului, fiind perceput lunar, fiind de notorietate că valorile imobilelor aduse în garanție au scazut cu până la 60%, astfel că nu mai acoperă creditul.
- comisionul de administrare îl înlocuiește pe cel de risc într-un cuantum egal, dar aceasta nu înseamnă că s-a perceput un nou comision.
- clauzele prevăzute de pct.8.1 lit.a) - e) – referitoare la scadența anticipată, reprezintă măsuri reparatorii atunci când, din perspectiva sa, reclamanții devin insolvabili, iar dacă banca nu ar avea la îndemână această clauză, situația ei ar deveni nejustificat de dificilă, contractul fiind puternic dezechilibrat în privința sa, singurul remediu fiind așadar scadența anticipată.
- clauza prevăzută de pct.10 – referitoare la costuri suplimentare, este firească, reclamanții trebuind să suporte toate cheltuielile ocazionate băncii de acordarea creditului.
- sumele încasate nu pot fi restituite, fiind inechitabil ca banca să returneze banii în situația anulării clauzelor, deoarece s-ar produce o îmbogățire fără justă cauză.
III. În vederea soluționării cauzei, s-a ținut seama de înscrisurile depuse de dosar de către părți în susținerea respectiv combaterea pretențiilor formulate prin acțiune.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța va admite acțiunea reclamanților, astfel cum a fost formulată, pentru următoarele considerente:
În privința legitimării procesuale a reclamanților și admisibilității acțiunii, instanța constată că, potrivit art.4 alin1 din Legea nr.193/2000, sunt abuzive clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul și care creează între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, în detrimentul consumatorilor, contrar principiului bunei-credințe, iar potrivit art.14 consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
În virtutea textelor de lege enumerate, cele două excepții nu pot fi primite, deoarece răspun- derea contravențională reglementată în sarcina profesioniștilor prin articolul 13 și întreg capitolul III din Legea nr.193/2000, nu înlătură atragerea răspunderii acestora potrivit dreptului comun în materie de nulitate.
Referitor la prescripție, este de observat faptul că legislația protecției consumatorului ocro- tește un interes general. Văzând de la natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția asigurată consumatorilor, inclusiv prin Legea nr.193/2000, care transpune în dreptul intern Directiva 93/13 CEE, privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, rezultă că instanța de judecată este îndrituită ca, în baza art.5 din vechiul cod civil – aplicabil în speță potrivit art.6 alin.1-3 din Legea nr. 287/2009, privind noul Cod civil – să pronunțe nulitatea, chiar și din oficiu, a clauzelor respective, deoarece nicio prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică și bunele moravuri.
Noțiunea de clauză abuzivă fiind asociată încălcării principiului bunei-credințe, înseamnă că stipularea unor asemenea clauze în contractele de consum, atrage sancțiunea nulității lor absolute pe motiv de cauză ilicită, și cum acțiunea în declararea nulității absolute este declarată imprescriptibilă extinctiv, potrivit art.2 din Decretul nr.167/1958, act normativ în vigoarea la data nașterii raportului juridic dintre părți, teză reluată firesc prin art.2502 alin.2 pct.3) din noul Cod civil, rezultă că reclamanții sunt îndrituiți să-și exercite dreptul la acțiune în vederea constatării nulității absolute și înlăturării clauzelor considerate abuzive fără fără a fi incident principiul prescriptibilității.
Văzând și caracterul accesoriu al cererii de restituire, dependentă în totalitate de acțiunea în declararea nulității absolute a respectivelor clauze, faptul că returnarea sumelor încasate de bancă nu reprezintă altceva decât repunerea părților în situația anterioară, atunci termenul de prescripție de 3 ani în cadrul căruia se poate cere restituirea începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecă- torești de desființare a clauzelor abuzive, rămasă cel puțin definitivă, conform dispozițiilor din vechiul Cod de procedură civilă.
Pentru aceste motive se va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii reclamanților de restituire a sumelor pretinse la plată.
Așa cum s-a arătat anterior, Legea nr.193/2000 transpune în dreptul intern Directiva nr.93/ 13 CEE din 5 aprilie 1993, stabilind în mod expres competența instanței de a constata caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate de comercianți cu consumatorii.
În jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a decis că protecția recunoscută consumato- rilor prin această directivă permite judecătorului național să verifice din oficiu dacă o clauză a con-
tractului dedus judecății are sau nu caracter abuziv. (a se vedea în acest sens cauza Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero C-240/98). Faptul executării clauzelor abuzive de către consumatorul ce aderă la condițiile redactate în prealabil, fără putere de influențare a conținutului lor, nu echivalează cu acceptarea acestora. Legea interzice profesioniștilor includerea de clauze abuzive în contractele lor și chiar stabilește ab initio un număr exemplificativ de clauze considerate abuzive.
Astfel, potrivit art.78 din Legea nr.296/2004 „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”.
Potrivit art.79 din aceeași lege „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechi- libru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
Potrivit art.80 din același act normativ „ O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consuma- torului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Iar potrivit art.80 „ Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Tot astfel sunt și prevederile cuprinse în Legea nr.193/2000:
Art.1 alin.3: „ Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”
Art.4 alin.1,2 și 3:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard prefor- mulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Potrivit vechiului Cod civil:
- art. 969 „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”
- art.966 „Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.”
- art.968„Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.”
- art.970 alin.1 „Convențiile trebuie executater cu bună-credință.”
Din interpretarea coroborată a textelor de lege amintite rezultă că principiul libertății con- tractuale și cel al forței obligatorii a contractului se aplică exclusiv convențiilor “legal făcute”, întrucât doar acestea au putere de lege, iar existența cauzei licite (morale) reprezintă o cerință de valabilitate a oricărui contract sau cauză stipulată în acesta, sub sancțiunea nulității absolute. Pentru a se bucura de forță juridică deplină, convențiile nu trebuie să intre în conflict cu buna-credință și bunele moravuri.
În materia protecției consumatorului, legiuitorul a exemplificat prin Anexa nr.1 la Legea nr. 193/2000, clauzele considerate abuzive de la bun început în contractele de adeziune, pe motiv de cauză ilicită sau imorală, având în vedere caracterul preformulat al acestor convenții și dezechilibrul pecuniar produs consumatorilor, contrar cerințelor bunei-credințe.
Potrivit art.4 alin1 din Legea nr.193/2000, sunt abuzive clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul și care creează între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, în detrimentul consumatorilor, contrar principiului bunei-credințe, iar potrivit art.14 consumatorii prejudiciați prin
contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
În virtutea textelor de lege enumerate, acțiunea reclamanților urmează a fi analizată pe fond, potrivit dreptului comun în materie de nulitate.
În speță, reclamanții au încheiat cu pârâta Convenția de credit nr._/03.12.2007 având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 36.000 CHF, pentru o perioadă de 240 de luni, cu o dobândă curentă variabilă de 4,25% pe an stipulată la pct.3 lit.a), dobânda anuală efectivă fiind de 7,33% pe an, conform art.3 lit.e). Totodată, la art.5 lit.a), s-a stipulat perceperea unui comision intitulat „de risc” în cuantum de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.
Potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive, pârâta bancă este ținută să dovedească în proces faptul că a negociat cu reclamanții inserarea în contract a tuturor clauzelor considerate prin acțiune abuzive și care nu definesc obiectul contractului încheiat între părți: un credit ipotecar.
Pe de altă parte, înlăturarea prezumției de clauze abuzive putea fi făcută de banca pârâtă doar prin dovada scrisă a caracterului lor negociat. Or, conform actelor depuse la dosar se constată că reclamanții au încheiat o convenție de credit standard, preformulată, plecând de la anumite condiții generale integrate contractului individual, condiții ce reprezintă indubitabil o formă de adeziune, întrucât ele nu au fost negociate, ci în mod necesar acceptate, ca o cerință pentru a încheia efectiv contractul de împrumut cu banca, chiar și suma împrumutată fiind plafonată de condiția unui venit minim lunar și a unor garanții impuse tot de către bancă.
În ce privește urmarea produsă prin încheierea convenției de creditare în condițiile arătate, instanța constată că între părți s-a produs de la bun început un important dezechilibru al prestațiilor, de ordin pecuniar, prin inserarea acestor clauze în detrimentul reclamanților, interesați prin prezenta acțiune să obțină în primul rând punerea convenției în acord cu legislația care le protejează impe- rativ drepturile de consumatori, instanța urmând a se pronunța asupra caracterului abuziv al tuturor clauzelor contestate.
Mai mult, este important de subliniat faptul că potrivit art.2 alin.2 lit.a) din Directiva 2008/ 48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, aceasta nu-și găsește aplicare în contractele de credit garantate cu ipotecă, precum cel în speță. Prin urmare, situația de fapt din cauza pendinte excede domeniului de aplicare al directivei amintite, care, în art.3 lit.g), definind noțiunea de cost total al creditului pentru consumatori, include în componența acestuia și comisioanele pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit de consum.
De altfel, în cauză se constată că banca a înțeles să perceapă reclamanților două costuri, unul sub forma dobânzii curente fixe, iar altul, stipulat prin clauză separată, sub forma comisionului de risc, transformat ulterior în comision de administrare, fără o distincție reală și obiectivă dintre cele două costuri, situație în care în mod firesc reclamanții au pus în discuție chesiunea inexistenței unei veritabile contraprestații pentru acest comision.
În esență, însă, art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu se opune ca, în cazul în care clauzele contractuale referitoare la elementele avute în vedere de această dispoziție, respectiv definirea obiectului principal al contractului, precum și caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil, dar și în cazul în care absența caracterului clar și inteligibil rezultă din ansamblul dispozițiilor contractului, aceste clauze să fie examinate în vederea aprecierii eventualului lor caracter abuziv.
Rezultă așadar, că toate clauzele contestate prin acțiunea de față, pot fi examinate spre a se vedea în ce măsură sunt sau nu abuzive.
a) Clauza de la art.3 lit.d) – Data ajustării dobânzii, din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prevede că „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Această clauză care a dat dreptul băncii să modifice unilateral dobânda, fără alte negocieri și fără să se raporteze la un indicator precis individualizat, nu reflectă în nici un caz transparență și claritate în sensul celor susținute prin întâmpinare, deoarece nu este circumscrisă unor ipoteze uni-
voce, verificabile pe baza unor elemente obiective; în lipsa acestora, clauza contravine dispozițiilor art.1 lit.a) din Anexa la Legea nr.193/2000.
Că nu s-a dorit claritate în formularea acestei clauze din partea pârâtei, se desprinde și din faptul că, deși în Condițiile generale ale convenției s-au definit nu mai puțin de 37 de termeni și expresii, banca nu a indicat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară”, omi- siune care îi permite să invoce de fiecare dată un alt indicator favorabil intereselor sale, având astfel un drept exclusiv și discreționar de a majora dobânda, ce aduce atingere echilibrului contractual prin dezechilibrul financiar pe care-l provoacă reclamanților, ținuți să achite ori de câte ori vor fi notificați sume în plus de bani în contul unei dobânzi variabile în raport de ceea ce banca va aprecia ca fiind o schimbare semnificativă pe piața monetară.
În condițiile în care modalitate de exprimare face ca interpretara clauzei să fie favorabilă numai băncii, servind exclusiv intereselor acesteia, fără a da obiectiv posibilitatea consumatorului să verifice dacă majorarea dispusă este judicioasă, necesară și proporțională scopului urmărit, atunci clauza analizată apare ca fiind abuzivă raportat la dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, urmând a fi anulată.
b) Comisionul de risc, transformat în comision de administrare.
Clauza cuprinsă în art.5 lit.a) – Comision de risc din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prevede perceperea unui astfel de comision în cuantum de „022% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit”.
Potrivit secțiunii 3, pct.3.5 din Codițiile generale ale convenției de credit „ pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată durata creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale.”.
Este de observat că acest comision de risc reprezintă o dobândă ascunsă, de vreme ce sumele încasate de bancă sunt înregistrate drept venit din dobânzi, semnificația fiind aceea de dublă plată, de două costuri în condițiile inexistenței unei veritabile contraprestații, fapt de natură să cauzeze un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților.
Ambele clauze sunt abuzive deoarece nu au fost negociate, înțelesul riscului nu a fost definit prin convenție în ce constă în mod concret și nici măcar lămurit obiectiv în cursul procesului. Astfel s-a ajuns ca pârâta să perceapă lunar sume importante de bani, în considerarea unui risc nedefinit și inexistent, ce nu s-a produs în persoana reclamanților, care au constituit în favoarea acesteia ipoteca la valoarea agreată de bancă, pentru garantarea întregului împrumut.
Astfel, prin dispozițiile art.7 lit.a) din Condițiile speciale ale convenției, secțiunea garanții, au fost stipulate, atât constituirea unei garanții reale imobiliare sub forma unei ipoteci de prim rang asupra bunului imobil acceptat de banca pârâtă, cât și cesionarea în favoarea acesteia a poliței de asigurare a bunului, vizând acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției, a cărui valoare de 125 % raportat la creditul acordat a fost considerată suficientă în urma evaluării făcute la cererea băncii.
Văzând că un asemenea comision de risc a fost impus reclamanților fără a fi definit în ce constă, lipsind criteriile necesare unei juste aprecieri, convenția stipulând doar plata de sume lunare cu acest titlu în mod netransparent, fără indicarea situațiilor considerate de risc și fără a se stipula în ce măsură ceea ce s-a plătit este supus restituirii, cât timp banca nu prestează reclamanților niciun serviciu în schimbul banilor încasați, iar prin convenție nu s-a prevăzut rambursarea acestor sume, comisionul fiind deci nerestituibil la finalul creditului, este evident faptul că o atare clauză este de natură să servească exclusiv intereselor băncii, lipsind consumatorul și instanța de posibilitatea de a verifica obiectiv dacă pârâta bancă este îndrituită la perceperea unui astfel de comision, necesar și proporțional în vederea realizării unui scop legitim și moral.
Banca a privit inclusiv acest comision drept o sursă de profit, un câștig de realizat pe seama reclamanților, obligați să achite acest comision pe lângă dobânda curentă, deci să suporte un cost
dublu pentru punerea creditului la dispoziție, comision care nu este supus restituirii și în schimbul plății căruia nu se oferă nimic, fiind perceput fără prestarea unui serviciu concret.
De altfel, tocmai ca o recunoaștere a caracterului abuziv și pentru acest comision, pârâta a înțeles unilateral să-l elimine, transformându-l în comision de administrare, fără să restituie recla- manților sumele deja achitate cu acest titlu. Evident, dezechilibrul produs în aceste condiții este unul semnificativ, deoarece împrumutații au fost și sunt ținuți fără voia lor să plătească în conti- nuare o astfel de sumă în contul unui comision neacceptat, în zilele de scadență, calculat procentual din soldul creditului, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, în detrimentului lor și în favoarea pârâtei, care le-a impus clauzele comisionului de risc transformat ulterior într-unul de administrare, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului și profitând de constrângerea economică a consumatorilor, care aveau nevoie de acordarea creditului și nu pot să ramburseze deodată creditul eventual declarat scadent anticipat, ceea ce contravine cerințelor bunei-credințe.
Pe de altă parte, comisioanele percepute în baza unui contract de credit, nu se confundă cu principalul obiect al acesteia, constând în acordarea efectivă a creditului convenit sub forma opera- țiunii juridice a unui împrumut. Drepturile și obligațiile părților, respectiv obiectul acestora în sensul de prestații la care sunt îndrituite sau de care sunt ținute părțile și care privesc punerea la dispoziție a creditului convenit și rambursarea acestuia cu o anumită dobândă curentă, intră în conținutul convenției ca raport juridic și diferă fundamental ca noțiune de obiectul contractului care, în cazul unui credit, se traduce prin acțiunea împrumutătorului de acordare și cea de primire efectivă
de către consumator a sumei totale puse la dispoziție într-o anumită monedă - ca obiect material al convenției - pe baza contractului de credit.
Cât privește noțiunea de preț, contractul de credit bancar fiind o variantă de împrumut, nu are un preț, ci doar costuri. Aceasta, deoarece banii nu sunt o marfă și nici un tarif, iar împrumutul nu reprezintă un serviciu prestat clientului. În consecință, și din acest punct de vedere nu se poate susține excluderea aplicabilității art.4 din directiva C.E.E., respectiv art.4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
În concluzie, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte împrumutatul în legătură cu contractul de credit nu definesc obiectul acestui tip de convenție.
Văzând cerințele textului art.4 alin.2 din Directiva 93/13/C.E.E., transpus în dreptul intern prin art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 în sensul că “Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”, reiese per a contrario că, în ipoteza în care definirea obiectului principal al contractului – idem și pentru preț dacă mai prezintă relevanță – nu s-a făcut într-un limbaj clar exprimat, pe înțelesul unui om cu un nivel de cunoștințe mediu (bunul simț comun), atunci prezumția de clauză abuzivă redevine aplicabilă.
Așadar, în măsura în care controlul caracterului abuziv al clauzelor referitoare la “obiectul contractului” sau “caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” pune în evidentă faptul că aceste clauze nu sunt redactate în mod clar și inteligibil, în atare situație se declanșează prezumția de clauză abuzivă care poate fi ridicată doar prin dovada scrisă, ce trebuia făcută în speță de bancă, potrivit art.4 alin.3 teza a II-a din legea națională menționată în materie.
Instanța mai observă că, potrivit dispozițiilor art.73 alin.1 și 2 din Ordonanța de Urgență nr.50/2010, păstrat și după modificările survenite prin Legea de aprobare nr.288/2010:
“ (1) În scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator.
(2) Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator:
a) costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile;
b) costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri;
c) alte costuri privind operațiunile de plată.”.
Iar potrivit art.36 din aceeași ordonanță de urgență:
“ (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”.
Așadar, legiuitorul a exclus posibilitatea plății unui comision de risc, dar care în speță a fost transformat în comision de administrare în mod unilateral și perceput ca atare de către bancă, fiind impus abuziv la plată în continuarea celui de risc, contrar cerințelor bunei-credințe, deși contractul de credit este exclus de la aplicarea acestui act normativ, conform art.95 din ordonanță fiind inserat în cuprinsul punctului 5.1 lit.b) din Actul adițional încheiat la Convenția de credit nr._/03. 12. 2007, plătibil împreună cu dobânda curentă.
În considerarea cel expuse, clauzele analizate, cuprinse la pct.5 lit.a) – Comisionul de risc, din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/03.12.2007, la pct.3.5 – Comisionul de risc și pct.3.6 – Comisionul de administrare din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. nr._/03.12.2007, la punctul 5.1 lit.b) din Actul adițional încheiat la Convenția de credit nr._/03.12.2007, referitor la Comisionul de administrare datorat lunar pe toată durata creditului, apar ca fiind abuzive raportat la dispozițiile art.1 și urm., art.4 alin.1 și urm. din Legea nr.193/ 2000, urmând a fi constatată nulitatea lor.
c) În privința clauzelor prevăzute de pct.8.1 lit.c) și d) – Scadența anticipată și de pct.10, în întregime – Costuri suplimentare, din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/ 03.12.2007, clauze care nu definesc obiectul principal al contractului, așa cum s-a arătat, plecând de la faptul că reclamanții au încheiat cu pârâta bancă o convenție standard de credit, preformulată, bazată pe anumite condiții generale integrate în contractului individual, condiții ce reprezintă indubitabil o formă de adeziune, întrucât ele nu au fost negociate, ci în mod necesar acceptate, ca o cerință pentru a încheia efectiv contractul de împrumut cu banca, rezultă în mod indubitabil caracterul lor abuziv în raport de dispozițiile art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000.
- astfel, clauza prev. de art.8.1 lit.c) din secțiunea 8 – Scadența anticipată,care dă dreptul pârâtei să declare unilateral soldul creditului scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate costurile datorate băncii, dacă reclamanții nu-și îndeplinesc obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor și a oricăror alte costuri datorate conform convenției, conform altor convenții încheiate cu banca sau conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți de finanțare/credit, precum și clauza prev. de art.8.1 lit.d) din aceeași secțiune, care prevede că, în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, pe lângă faptul că au fost impuse de pârâtă fără negociere în rândul condițiilor generale, creează prin consecințele pe care le pot produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, contrar cerințelor bunei-credințe.
De vreme ce reclamanții au dat pârâtei bănci toate garanțiile cerute și se achită pe parcursul derulării creditului de obligația principală a rambursării sumei împrumutate, împreună cu dobânzile și orice alte costuri legal datorate prin convenție, este ilicit și imoral să fie condiționați unilateral de către bancă, în sensul posibilității acesteia de a declara soldul creditului scadent anticipat oricând, pentru nerespectarea altor obligații convenționale subsidiare sau din convenții terțe, faptul fiind de natură să provoace împrumutaților o stare de insolvență imposibil de surmontat în condiții normale, de a remite băncii împrumutul, dobânzile acumulate și toate celelalte costuri scadente, printr-o singură plată.
Aceleași consecințe se pot produce și-n cazul clauzei prev. de art.8.1 lit.d), care dă dreptul exclusiv pârâtei să declare în situații neprevăzute, deci nedefinite obiectiv, soldul creditului scadent anticipat oricând, doar pentru simplul fapt că, în opinia acesteia, creditul nu ar mai fi corespunzător garantat.
Practic, în oricare din situații, consumatorii sunt ținuți să plătească sume disproporționat de mari, la aprecierea discreționară a băncii că nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile contractuale, fără criterii clar specificate în contract, comparativ cu pagubele pe care le-ar avea de suferit comer- ciantul, ceea ce contravine dispozițiilor art.4 alin.1 lit.i) din Anexa nr.1 la Legea nr.193/2000.
În cazul clauzei inserate în cuprinsul pct.10, în întregime – Costuri suplimentare din Condițiile generale ale Convenției de credit, reclamanții sunt obligați ca, în termen de 15 zile de la notificare, să plătească pârâtei toate sumele suplimentare ivite în condițiile intervenirii unor modificări, inclusiv de interpretare, ale oricăror acte normative aplicabile convenției, și care supun banca la plata de impozite, taxe sau orice alte sume datorate conform prevederilor legale în baza cărora funcționează și este organizată, precum și în caz de impunere sau modificare de rezerve, depozite speciale ori a îndeplinirii oricărei alte cerințe similare, de natură să afecteze activele, depozitele băncii sau creditele acordate ori obligația de a acorda credite, având ca rezultat creșterea costurilor pârâtei legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit, ori reducerea sumei sau a oricărei creanțe a convenției.
Altfel spus, în virtutea acestor prevederi din convenție, niciodată pârâta nu acceptă scăderea profitului urmărit prin creditul pus la dispoziția reclamanților, chiar dacă legiuitorul ar interveni cu modificări, inclusiv de interpretare, ale actelor normative în materie, ci doar majorarea acestuia, chiar și atunci când cresc costurile băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție în general a oricărui credit, deci fără vina consumatorului și fără o negociere prealabilă, contrar principiului bunei-credințe, sau când se reduce orice creanță de achitat potrivit convenției, însemnând exclu- derea tuturor acelor stări, situații sau împrejurări profitabile reclamanților, în sensul de a plăti la un moment dat sume sau creanțe mai mici decât cele dorite de bancă.
Și aceste clauze sunt de natură să producă un dezechilibru semnificativ în drepturi și obligații, în devafoarea consumatorului, ținut să remită băncii în cazurile menționate orice sume de bani stabilite discreționar, fără criterii obiective și clar definite prin convenție, la libera apreciere a pârâtei, care nu dorește să-și asume nicio obligație de plată, inclusiv față de stat, de natură să-i crească costurile și deci să-i scadă profitul, decât impunând-o ca sarcină de plată clienților săi, care se poate dovedi importantă ca valoare, obligație impusă prin conținutul preformulat al condițiilor generale ale contractului, contrar principiului bunei-credințe ce trebuie să caracterizeze orice relație contractuală.
În considerarea celor expuse, instanța va respinge excepțiile invocate de pârâtă, iar pe fond va admite acțiunea reclamanților, în sensul constatării nulității absolute a clauzelor abuzive, iar în vederea restabilirii situației anterioare, privind comisioanele ilegal încasate conform graficului de rambursare anexă la convenție, se va dispune obligarea pârâtei bănci la plata sumelor de 2.496,43 CHF, reprezentând comisionul de risc încasat cu începere de la data semnării convenției de credit și până la data de 15.09.2010, precum și a sumei de 2.492,89 CHF, reprezentând comisionul de risc transformat în comision de administrare încasat de bacă începând din 15.09.2010 și până la data înregistrării prezentei acțiuni, plus dobânda legală aferentă sumelor, cu începere de la data fiecărei plăți făcute cu titlu de comision și până la data achitării ei efective, fără perceperea unui eventual comision pentru restituirea/ridicarea acestor sume.
De asemenea, se va dispune obligarea băncii pârâte la modificarea contractului de credit, în sensul înlăturării clauzelor constatat ca abuzive și continuării convenției cu modificarea corespun- zătoare a scadențarului și comunicarea lui sub semnătură de primire reclamanților, ca urmare a excluderii clauzelor abuzive, respectiv a comisioanelor contestate.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepțiile de prescripție a dreptului la acțiune, de lipsă calitate procesuală activă și de inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fond admite acțiunea formulată de reclamanții M. D. M. și M. C. D., cu domiciliul procesual ales în D., ., județul Cluj – Cabinet Avocat A. L., împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A. cu sediul în București, șoseaua M. B. nr.171, sector 2, citată și prin S.C. V. R. S.A. – Sucursala D., cu sediul în D., ..1, județul Cluj, banca pârâtă având domiciliul procesual ales pentru comunicare de acte la sediul Societății de Avocați Nemeti& partners din Cluj-N., ., ..
1. Constată nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute la: pct.3 lit.d) – Data ajustării dobânzii și pct.5 lit.a) – Comisionul de risc din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/03.12.2007; pct.3.5 – Comisionul de risc și pct.3.6 – Comisionul de administrare din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/03.12.2007; la pct.8.1 lit.c) și d) – Scadența anticipată și pct.10, în întregime – Costuri suplimentare, din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/03.12.2007.
2. Constată nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute la punctul 5.1 lit.b) din Actul adițional încheiat la Convenția de credit nr._/03.12.2007, referitor la Comisionul de adminis- trare datorat lunar pe toată durata creditului.
3. Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. București la modificarea contractului de credit și a actului adițional amintit, în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive și continuării convenției cu modificarea corespunzătoare a scadențarului ce se comunică sub semnătură de primire reclamanților ca urmare a excluderii comisionului de risc și de administrare.
4. Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. București la plata sumelor de 2.496,43 CHF, reprezentând comisionul de risc încasat de la data semnării convenției de credit și până la data de 15.09.2010, precum și a sumei de 2.492,89 CHF, reprezentând comisionul de risc transformat în comision de administrare încasat de bacă începând cu 15.09.2010 și până la data înregistrării prezentei acțiuni, plus dobânda legală aferentă sumelor, cu începere de la data fiecărei plăți făcute cu titlu de comision și până la data achitării ei efective, fără perceperea unui eventual comision pentru restituirea/ridicarea acestor sume.
5. Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. București la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2013.
Judecător, Grefier,
I. C. G. M. L. S.
Tehnored.I.C.G.
Nr.ex.6/23.12.2013
| ← Pretenţii. Hotărâre din 20-03-2013, Judecătoria DEJ | Anulare act. Sentința nr. 620/2013. Judecătoria DEJ → |
|---|
