Pretenţii. Sentința nr. 534/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 534/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 21/219/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr.534/2013
Ședința publică din data de 17.04.2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. D. R.
GREFIER: C. E. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C S. C. S.A., în reorganizare judiciară, in judicial reorganization, en redressement- reprezentată prin RVA INSOLVENCY SPECIALISTS S.P.R.L.-Administrator judiciar și D. I.-Administrator Special, în contradictoriu cu pârâta S.C. S. C. S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, constată că s-a depus prin serviciul registratură, la data de 17.04.2013, de către pârâta S.C. S. C. S.R.L., răspunsul la interogatoriul formulat de către reclamantă, la filele 66-68.
Având în vedere că reclamanta a solicitat, în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, în baza actelor de la dosar, instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.01.2013 sub nr._, reclamanta .C S. C. S.A., în insolvență la momentul depunerii cererii, a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. C. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 15.372,83 lei, reprezentând debit, a sumei de 3.895,91 lei, reprezentând penalități contractuale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată, în esență, că în baza contractului de distribuție nr.2159/22.09.2011, cu Anexa nr.1, au fost emise facturile fiscale nr.ISCC225934/12.01.2012, cu valoare restantă de 141,44 lei, scadentă la data de 11.02.2012, nr.ISCC225972/12.01.2012, cu valoare restantă de 1.996,26 lei, scadentă la data de 11.02.2012, nr.ISCC226471/16.01.2012, cu valoare restantă 1.281,23 lei, scadentă la data de 15.02.2012, nr.ISCC226470/16.01.2012, cu valoare restantă de 798,75 lei, scadentă la data de 15.02.2012, nr.ISCC226477/16.01.2012, cu valoare restantă de 465,72 lei, scadentă la data de 15.02.2012, nr.ISCC226507/16.01.2012, cu valoare restantă de 1.281,23 lei, scadentă la data de 15.02.2012, nr.ISCC227788/23.01.2012, cu valoare restantă de 3.113,37 lei, scadentă la data de 22.02.2012, nr.ISCC229357/31.01.2012, cu valoare restantă de 2.348,94 lei, scadentă la data de 01.03.2012, nr.ISCC232351/17.02.2012, cu valoare restantă de 1.047,99 lei, scadentă la data de 18.03.2012, nr.ISCC235573/05.03.2012, cu valoare restantă de 2.897,90 lei, scadentă la data de 04.04.2012. Se arată că pârâta nu a contestat primirea produselor, nu a făcut dovada stingerii obligației de plată, astfel că s-a făcut dovada creanței certe, lichide și exigibile.
În drept, au fost invocate prev. art.969-970, 1073 din vechiul Cod civil, art.14, 1270, 2537 din Codul civil republicat.
În dovedirea cererii, au fost anexate în copie, calcul penalități, facturile menționate, contract de distribuție nr.2159/22.09.2011, Anexa nr.1, contract de fidejusiune, notificare, invitație la conciliere directă, cu proces verbal de neprezentare, informații ORC, dovada schimbării formei juridice și a stării de insolvență.
La data de 12.02.2013 reclamanta a depus la dosar o cerere de micșorare a câtimii pretențiilor la suma de 10.000 lei, menținându-și pretențiile cu privire la penalitățile de întârziere. Totodată a depus la dosar dovada stării de reorganizare judiciară a reclamantei.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor de la dosar, precum și ținând cont de poziția procesuală a pârâtei, instanța va dispune admiterea cererii așa cum a fost modificată, constatând că sunt întrunite în speță condițiile răspunderii civile contractuale, putând fi angajată răspunderea pârâtei, motiv pentru care se va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de debit, sumă ce rezultă din cuprinsul contractului dintre părți, a facturilor emise și depuse la dosar, recunoscută și de către pârâtă prin interogatoriul administrat în cauză. Totodată, se va dispune și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.895,91 lei, reprezentând penalități contractuale de întârziere, constatând că, deși pârâta nu este de acord cu modul de calcul al acestora, nu își motivează poziția, iar reclamanta a depus la fila 9 din dosar calculul acestora, din cuprinsul căruia rezultă că penalitățile pretinse, aferente facturilor neachitate la scadență, sunt calculate la data de 09.11.2012, în timp ce pârâta a achitat parțial debitul la data de 31.01.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea modificată, formulată de reclamanta S.C. S. C. S.A.-în reorganizare judiciară, in judicial reorganization, en redressement, cu sediul în București, ..162, sector 2, reprezentată prin RVA Insolvency Specialists S.P.R.L.-Administrator Judiciar și D. I.-Administrator Special, în contradictoriu cu pârâta S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în D., ., ., jud.Cluj.
Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei, cu titlu de debit, precum și la plata sumei de 3.895,91 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
C. D. R. C. E. M.
Red./Dact.C.D./4 ex./31.05.2013
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 910/2013. Judecătoria DEJ | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 1217/2013.... → |
|---|








