Anulare act. Sentința nr. 620/2013. Judecătoria DEJ

Judecătoria DEJ - Sentințe și decizii civile / 2013

Sentința nr. 620/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 627/219/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 620/2013

Ședința publică din data de 30.04.2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: M. Ș. G.

GREFIER: M. L. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanții C. G. A. și C. M. L., prin av. D.-Stina D. împotriva pârâtelor S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. - SUCURSALA D., având ca obiect nulitate act (constatare clauze abuzive în contract).

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc la data de 18.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.04.2013, respectiv la data de 30.04.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr._, reclamanții C. G. A. și C. M. L., prin Avocat D.-Stina D., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. - SUCURSALA D., ca prin hotărârea ce o va pronunța:

I. Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale cuprinse în convenția de credit nr._/ZG/12.02.2007 încheiată între împrumutătoarea S.C. V. ROMÂNIA S.A. și împrumutații C. G. A. și C. (fostă C.) M. L.:

1. Clauza prevăzută la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției – comisionul de risc este de 0,06% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a prezentei convenții de credit;

2. Clauza de la pct. 3.5. din Condițiile generale ale convenției (comisionul de risc)– pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale;

3. Clauza de la pct. 3.6. din Condițiile generale ale convenției (comisionul de administrare): pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate de părți în baza convenției, împrumutatul datorează băncii un comision; modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale;

4. Clauza de la pct. 8.1. lit. c) și d) din Condițiile generale ale convenției (Secțiunea 8 – Scadența anticipată): În cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției:

- lit. c) – în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției;

- lit. d) – în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător;

5. Secțiunea 10 – Costuri suplimentare – din Condițiile generale ale convenției;

6. punctul cuprins în actul adițional la contractul de credit nr._/ZG/12.02.2007 fără număr și necomunicat cu reclamanții, încheiat unilateral de către bancă, referitor la comisionul de administrare credit datorat de către reclamanți băncii;

II. Să înlăture din convenție obligativitatea impusă de către pârâte în sarcina reclamanților de a achita comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, în procent de 0,06 % aplicat soldului creditului lunar, cu consecința obligării pârâtelor la restituirea acestor sume;

III. Să oblige pârâtele la modificarea convenției de credit nr._/ZG /12.02.2007 în sensul încheierii unui act adițional prin care să fie eliminate clauzele menționate la primul petit ca urmare a constatării nulității lor absolute;

IV. Să oblige pârâtele la modificarea scadențarului de plată în sensul eliminării sumelor aferente clauzelor anulate, urmând ca scadențarul modificat să fie comunicat reclamanților.

V. Să oblige pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1058,63 euro sau a echivalentului în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă acesteia de la data plății și până la data achitării efective, reprezentând comision de risc/de administrare, perceput și încasat de către pârâte de la reclamanți în mod abuziv;

VI. Să oblige pârâtele la plata către reclamanți a sumelor percepute cu titlu de comision de risc/de administrare începând cu data înregistrării acțiunii (14.02.2013) și data pronunțării hotărârii și la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculate de la data plății și până la data achitării integrale a sumelor constând în comision de risc/de administrare percepute de către pârâte.

VII. Să oblige pârâtele la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată.

În motivare, învederează că între părți a fost încheiată o convenție de credit, reclamanții împrumutând de la pârâte suma de_ euro pentru o perioadă de 360 luni de la data încheierii convenției. Reclamanții arată că fiecare clauză din contract a fost stabilită unilateral de către pârâte, fără a exista posibilitatea vreunei negocieri. Mai arată că la data de 04.02.2010 a fost semnat actul adițional nr. 1 la contractul de credit referitor la modificarea dobânzii curente, fără vreo mențiune privitoare la comisionul de risc/administrare. La 17.09.2010 au notificat pârâtele în sensul că refuză în mod expres să semneze vreun act adițional.

În continuare, reclamanții învederează motivele pentru care apreciază că cererea este admisibilă, făcând trimitere la prevederile din Legea nr. 193/2000 relative la noțiunea de consumator, cea de comerciant (profesionist), la definiția clauzelor considerate abuzive și al prevederile art. 14 din același act normativ referitoare la dreptul consumatorilor de a se adresa instanțelor judecătorești. În privința comisionului de risc, reclamanții arată că nu a fost negociat în mod direct, ci a fost impus de către bancă, menționând că acesta nu are nici o justificare în condițiile în care împrumutul a fost garantat cu ipotecă imobiliară, iar imobilul obiect al ipotecii a fost asigurat cu o poliță ce acoperă toate riscurile cesionată în favoarea băncii. Mai precizează că în raport și cu moneda în care a fost contractat împrumutul, riscul neexecutării contractului este suportat de către reclamanți, iar nu de către bancă. Astfel, reclamanții conchid că atât comisionul de risc, cât și cel de administrare sunt abuzive.

Totodată, reclamanții precizează că pct. 8.1 lit. c) și d) din contract sunt abuzive, deoarece formulările acestor clauze nu oferă posibilitatea unui observator independent sau unui consumator să aprecieze temeinicia acestora, lăsând la îndemâna băncii posibilitatea neindividualizată și abuzivă de a declara soldul creditului scadent.

Clauzele de la pct. 10 din contract sunt considerate abuzive de către reclamanți, deoarece permit băncii impunerea în sarcina împrumutatului a unor costuri ce pot apărea pentru bancă.

De asemenea, reclamanții mai adaugă faptul că banca nu le-a lăsat posibilitatea negocierii clauzelor contractuale, punându-le la dispoziție doar un formular tipizat, cu clauze pre-formulate.

În susținerea admisibilității cererii, reclamanții fac trimitere la directiva 93/13/CEE din 05.04.1993, la cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. Rocio Murciano Quintero.

Se precizează că prezenta convenție de credit nu este supusă prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, iar comisionul de administrare nu a fost acceptat prin act adițional de către reclamanți.

În drept, au fost invocate:

- art. 112 și art. 274 din C.p.c.;

- art. 1, 2, 4, 14 din Legea nr. 193/2000;

- art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992;

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 363/2007;

- art. 95 din O.U.G. 50/2010;

- art. 948, 969, 970 din Codul civil de la 1864.

În probațiune, reclamanții au înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copii: convenția de credit nr._/ZG/12.02.2007 însoțită de condițiile generale, planul de rambursare credit, actul adițional nr. 1/04.02.2010 la convenția de credit nr._/ZG/12.02.2007, planul de rambursare credit atașat actului adițional, refuzul reclamanților de a accepta cel de-al doilea act adițional, convocarea la conciliere punctul de vedere al băncii.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997, întrucât vizează protecția consumatorilor.

La data de 13.03.2013, pârâtele au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii.

Cu titlu de excepție, pârâtele au invocat prescripția dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri formulate de către reclamanți, arătând că timp de 6 ani reclamanții au stat în pasivitate.

Totodată, au invocat excepția prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare, arătând că în cauză este aplicabil un termen de prescripție de 3 ani calculat regresiv de la data introducerii acțiunii, motiv pentru care petitele nr. 5 și 6 din acțiune trebuie respinse, ca prescrise pentru intervalul 14.02._13.

Totodată, pârâtele au mai invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere nr. 1, 2, 3, 4, 5, și 6 din acțiune. În motivarea excepției, au învederat că art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 stipulează că instanța poate doar să constate existența unor clauze abuzive într-un contract de credit, nu și nulitatea absolută a unor asemenea clauze, iar petitul doi este inadmisibil întrucât actul normativ menționat mai sus s-ar referi doar la constatarea existenței clauzelor abuzive, iar nu și la inexistența unei obligații de plată. Judecătorul sesizat în aceste condiții poate doar să oblige instituția bancară la modificarea clauzelor constate drept abuzive, sub sancțiunea daunelor.

În continuare, pârâtele au arătat că pentru aceleași motive sunt inadmisibile și petitele 3,4,5,6.

Pe fond, pârâtele au arătat că între părțile litigante a fost încheiat contractul de credit nr._/12.02.2007, prin care li s-a acordat reclamanților un împrumut în sumă de_ euro pe o perioadă de 360 de luni. Prin actul adițional 1/04.02.2010 dobânda curentă a scăzut de la 5,95% la 5,825%. Creditul a fost garantat cu garanție imobiliară. Pârâtele au învederat că la data acordării creditului oferta comercială le-a fost prezentată reclamanților cu explicarea întregului cost al împrumutului.

Pârâtele apreciază că reclamanții nu au prezentat vreo justificare pentru faptul că au ales să contracteze împrumutul de la pârâte. Se face trimitere la caracterul obligatoriu al convenției, arătându-se că are putere de lege între părțile contractante. Redactarea clauzelor referitoare la dobândă, cât și la comisionul de risc, prin exprimarea în formă procentuală la care se adaugă un scadențar, îndeplinește condițiile de claritate cerute de legislația în vigoare. Se face trimitere la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În esență, pârâtele au susținut prin întâmpinare că au fost negociate clauzele contractuale prin acceptarea de către reclamanți a ofertei băncii, că aceste clauze contractuale nu încalcă exigențele bunei credințe, întrucât prin comisionul de risc banca se protejează împotriva riscului de neplată a creditului sau a unor situații neprevăzute care apar pe durata contractului, precum și că respectivele clauze nu au creat în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților datorită efectului pe care îl imprimă contractului aceste clauze. Menționează că în analiza dezechilibrului trebuie incluse și obligațiile băncii referitoare la punerea la dispoziția consumatorului a sumelor împrumutate care sunt asigurate prin împrumuturi de la alte bănci mai importante sau din depozitele persoanelor fizice sau juridice.

Totodată, pârâtele adaugă faptul că prevederile contractuale referitoare la comisionul de risc nu sunt abuzive, întrucât comisionul de risc face parte din prețul contractului, regăsindu-se în graficul de rambursare a creditului. Se arată că riscul bancar este un element de care banca trebuie să țină cont și să-l acopere. Pârâtele mai arată că prevederile contractuale referitoare la comisionul de risc au fost aplicate tuturor clienților băncii, nu doar reclamanților.

Pârâtele mai susțin și faptul că perceperea comisionului de risc are o justificare economică constând în faptul că băncile acționează pe piață cu scopul de atragere a depozitelor și de plasare a creditelor. Prin perceperea acestui comision se urmărește, printre altele, acoperirea riscului de credit (referitor la riscul ca debitorul să nu ramburseze sumele datorate la termenul și în cuantumul agreat prin scadențar), riscul de lichiditate (de a nu avea fonduri suficiente pentru împrumuturile acordate) și riscul de piață. Pârâtele conchid în această privință că pentru a se acoperi riscurile menționate, banca transferă costurile riscului către client, printr-un comision explicit.

Referitor la comisionul de administrare, pârâtele precizează că acesta este comisionul de risc redenumit.

În finalul întâmpinării, pârâtele arată că declararea creditului scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute (clauza de la pct. 8.1. c) din condițiile generale) nu se încadrează în ipoteza prevăzută de anexa 1 lit. g) la Legea nr. 193/2000, că punctul 10 din contract – clauza referitoare la costurile suplimentare – nu este abuzivă, fiind justificată din punct de vedere al întinderii în timp al contractelor.

Referitor la restituirea sumelor deja achitate, pârâtele conchid că o eventuală admitere a acțiunii nu poate avea un asemenea efect, având în vedere că este vorba de un contract cu executare succesivă, iar anularea unei clauze contractuale nu poate produce efecte retroactive, fapt care se explică prin imposibilitatea unei părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. Tot în privința comisionului de risc, se susține că nu se poate vorbi de o dublă garanție, întrucât acest comision nu reprezintă o garanței reală, ci un preț al creditului, care se percepe lunar, conform scadențarului.

În probațiune, pârâtele înțeleg să se prevaleze de proba cu interogatoriul reclamanților, înscrisuri, orice alt mijloc de probă care rezultă din dezbateri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 din C.p.c., art. 969 din C.civ., Directiva nr. 93/13/CEE și Legea nr. 193/2000.

În probațiune, pârâtele au depus la dosar, în copie, următoarele: convenția de credit nr._/ZG/12.02.2007, actul adițional nr. 1/04.02.2010, cererea de credit pentru persoane fizice

La dosar au fost depuse note de ședință de către reclamanți prin care s-a învederat că modalitatea de calcul a sumelor pretinse reiese din adunarea sumelor cuprinse la rubrica comision de risc din cadrul scadențarului.

În privința excepțiilor invocate s-a solicitat respingerea acestora, iar pe fond s-a învederat că sancțiunea în cazul constatării clauzelor abuzive este nulitatea absolută, întrucât prin normele de protecție a consumatorului sunt apărate interese generale ale societății. S-a mai arătat faptul că negocierea clauzelor contractuale poate fi dovedită doar prin înscrisuri.

Totodată, reclamanții au invocat în cauză concluziile Comisiei Europene și ale Guvernului României în cauza în cauza nr. C-571/2011 înregistrată pe rolul Curții Europene De Justiție.

La acest răspuns la întâmpinare a fost atașat planul de rambursare a creditului.

La termenul din 14.03.2013, pârâtele prin reprezentant au solicitat suspendarea judecării cauzei, întrucât au formulat o cerere de strămutare a cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul din data de 28.03.2013 instanța a respins cererea de suspendare a cauzei, precum și excepțiile procesuale invocate de către pârâte prin întâmpinare, încheierea pronunțată în cauză se află la filele 22-24 din dosar putând fi atacată odată cu prezenta hotărâre. Totodată, prin aceeași încheiere instanța a încuviințat pentru fiecare dintre părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, pentru reclamanți proba cu interogatoriul pârâtelor, iar pentru pârâte proba cu interogatoriul reclamanților.

La termenul de judecată din data de 18.04.2013 instanța a administrat proba cu interogatoriu luată fiecăruia dintre reclamanți, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, totodată, fiind depus și răspunsul pârâtelor la interogatoriul formulat de către reclamanți. Tot la acest termen instanța a acordat cuvântul în dezbateri pe fond, amânând pronunțarea succesiv la datele de 25.04.2013, respectiv 30.04.2013.

La data de 24.04.2013 pârâta a depus la dosar concluzii scrise, susținând în esență că reclamanții nu au fost interesați la data semnării contractului de vreo negociere a clauzelor contractuale și că nu au încercat negocierea vreunei clauze, în condițiile în care inițiativa negocierii trebuia să le aparțină.

Analizând probele administrate în cauză și susținerile părților, instanța reține următoarele:

În fapt, prin convenția de credit nr._/ZG/12.02.2007 reclamanții C. G. A. și C. (fostă C.) M. L. au contractat de la pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. un împrumut în valoare de 25.500 euro, pe o perioadă de 360 de luni de la data tragerii creditului, cu o dobândă de 5,95% pe an – dobândă fixă (dobânda a fost redusă ulterior prin încheierea actului adițional nr. 1).

Printre clauzele contractului a fost stipulată și perceperea unui comision de risc de 0,06% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a prezentei convenții de credit (pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției și pct. 3.5. din Condițiile generale ale convenției);

Clauza de la pct. 3.6. din Condițiile generale ale convenției prevede un comisionul de administrare pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/ rambursării creditului acordat, precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate de părți în baza convenției, modul de calcul și scadența plății acestuia urmând a fi stabilite în Condițiile speciale.

La pct. 8.1. lit. c) și d) din Condițiile generale ale convenției (Secțiunea 8 – Scadența anticipată) se stipulează că în cazul în care apare vreo situație neprevăzută care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției sau în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției.

Secțiunea 10 – Costuri suplimentare – din Condițiile generale ale convenției are următorul cuprins:

10.1. Referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricăror legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care:

- lit. a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca;

- lit. b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite;

- lit. c) al căror rezultat este:

i) – creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau punerea la dispoziție a oricărui credit;
ii) – reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției.

10.2. În oricare dintre cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterea costurilor sau a altor rambursări.

Totodată, pârâtele, prin reprezentant, învederează instanței că nu a fost încheiat separat vreun act adițional la convenția de credit dintre părți, referitor la comisionul de administrare, schimbându-se doar denumirea de comision de risc în comision de administrare.

În drept, în privința capătului de cerere privind constatarea clauzelor abuzive și a nulității absolute:

Referitor la domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, instanța reține că, în raport cu art. 2 rap. la art. 1 din acest act normativ, contractului în cauză îi sunt aplicabile dispozițiile acestei legi având în vedere că reclamanții au calitatea de consumatori, S.C. V. S.A. are calitatea de profesionist, iar contractul încheiat între părți are ca obiect prestarea de servicii de creditare.

În sensul art. 4 alin. (1) din același act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Totodată, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, o clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Directiva 93/13/CEE și Legea nr. 193/2000 restrâng în mod considerabil principiul libertății contractuale în favoarea consumatorului prin faptul că permit un control jurisdicțional al clauzelor abuzive. Această atingere adusă de legiuitor autonomiei de voință se justifică prin faptul că respectivele contracte de adeziune se întemeiază pe o asimetrie a puterii economice a părților. Întreprinderile redactează contractele în prealabil și le impun în mod unilateral consumatorului, fără ca acesta să aibă posibilitatea de a negocia în mod individual clauzele acestora. Principiul autonomiei de voință nu ar mai fi garantat în practică, întrucât consumatorul nu ar avea nicio influență asupra conținutului contractului.

Pentru a fi considerată abuzivă, o clauză contractuală trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:

1. Să fie inserată într-un contract încheiat între profesionist/-ști și consumator/-i având ca obiect vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii (condiție îndeplinită în cauză);

2. Să nu fi fost negociată direct cu consumatorul. Potrivit alineatului (2) al art. 4 din legea menționată, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv. În conformitate cu art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens;

3. Clauza să provoace un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului;

4. Clauza prin dezechilibrul provocat să intre în contradicție cu cerința bunei-credințe.

Potrivit art. 4 alin. (5) și (6) din același act normativ, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Totodată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Așadar, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de risc, trebuie arătat că din contract nu reiese care este scopul perceperii acestui comision, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de S.C. V. S.A., pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc.

Nu pot fi reținute susținerile pârâtei potrivit cărora perceperea comisionului de risc are o justificare economică constând în faptul că băncile acționează pe piață cu scopul de atragere a depozitelor și de plasare a creditelor și că prin perceperea acestui comision se urmărește, printre altele, acoperirea riscului de credit, riscul de lichiditate și riscul de piață, având în vedere că nu sunt menționate, în cuprinsul contractului, criterii certe de justificare a acestuia.

Dar chiar și în ipoteza în care ar fi fost exprimate în mod clar considerentele economice pentru care se percepe acest comision este discutabilă opțiunea băncii de a transfera orice risc pe seama consumatorului, în condițiile în care banca a solicitat și primit de la consumator garanții reale suficiente care depășesc valoarea creditului acordat. Oricum, în mod ciudat, banca transferă consumatorului riscul nerecuperării altor credite de la alți clienți ai băncii, ceea ce creează în mod vădit un dezechilibru în raporturile contractuale, în detrimentul consumatorului, dezechilibru care nu are o justificare obiectivă în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

În plus, nu se poate reține susținerea băncii că această clauză contractuală a fost negociată cu reclamanții la data încheierii contractului, în condițiile în care nu a reușit să facă proba negocierii și având în vedere că banca însăși arată și în motivarea întâmpinării că prevederile contractuale referitoare la comisionul de risc au fost aplicate tuturor clienților băncii, nu doar reclamanților, ceea ce confirmă practic faptul că indiferent de solicitările și demersurile reclamanților, banca nu ar fi renunțat la perceperea acestui comision, ceea ce echivalează cu imposibilitatea consumatorului de a influența natura ei. Aceeași concluzie reiese și din susținerile băncii relative la justificarea economică a comisionului de risc în care se dezvoltă ideea că în orice situație, ca urmare a riscurilor la care este expusă banca, aceasta este „nevoită” să transfere aceste riscuri către clienții contractelor de credit. Or, de esența negocierii este tocmai posibilitatea efectivă de a influența clauzele contractuale, aspect care este subminat în cauză având în vedere poziția dominantă a băncii în raportul contractual cu reclamanții.

Este indubitabil faptul că această clauză relativă la perceperea unui comision de risc de la consumator creează, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe, care impun echitatea, echilibrul și loialitatea în desfășurarea relațiile juridice (inclusiv contractuale). În condițiile în care banca acționează de pe o poziție de forță în raporturile cu consumatorul, nelăsându-i la îndemână decât acceptarea în . contractuale, nu se poate considera că a fost respectat principiul bunei-credințe în raporturile juridice.

Pârâtele susțin faptul că prevederile contractuale referitoare la comisionul de risc nu sunt abuzive, întrucât comisionul de risc face parte din prețul contractului, regăsindu-se în graficul de rambursare a creditului.

Referitor la acest aspect, trebuie stabilit dacă la definirea obiectului principal al contractului (prețul contractului) trebuie avut în vedere un criteriu obiectiv prin raportare la natura contractului încheiat sau un criteriu subiectiv rezultând din interpretarea contractului încheiat între părți. Din această perspectivă instanța apreciază că trebuie abordat un criteriu mixt constând în interpretarea în concret a contractului prin raportare la natura contractului de credit în general, întrucât doar acest criteriu respectă finalitatea urmărită de Legea nr. 193/2000 de protecție a consumatorului împotriva clauzelor abuzive.

Folosirea criteriului mixt reiese inclusiv din jurisprudența Curții Europene de Justiție care într-o . cauze referitoare la interpretarea, pe cale de hotărâre preliminară, a art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE (C-484/08, C‑478/99, C‑237/02 etc.) a statuat că este de competența instanței naționale să verifice, dacă este cazul, având în vedere structura globală a contractului și normele care guvernează acest contract în dreptul național, dacă respectiva clauză de rotunjire în litigiu se încadrează în unul dintre cele două elemente de fapt prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE.

În plus, prin acest raționament Curtea a statuat că instanța națională este singura competentă să stabilească, în funcție de situația de fapt (clauzele contractuale), care este obiectul principal (prețul) al contractului dedus judecății.

Analizând în concret contractul de credit încheiat între părți se poate observa că obiectul principal al contractului (prețul) este reprezentat de suma împrumutată la care se adaugă dobânda fixă stabilită fără echivoc și nicidecum vreun comision. Comisionul de risc nu reprezintă preț al serviciului de creditare, ci o sarcină în plus impusă reclamanților, justificarea prezentată de către pârâte în întâmpinare venind în contradicție cu susținerea că acest comision ar fi o contraprestație pentru furnizarea creditului.

Mai mult, în Cauza C‑484/08 - Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc), Curtea Europeană de Justiție (CJCE) a apreciat că posibilitatea de derogare pe care articolul 8 din Directiva 93/13 o acordă statelor membre le permite acestora să adopte dispoziții mai stricte decât cele stabilite de directivă, care să urmărească să asigure consumatorului un nivel maxim de protecție. Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din directivă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Cu toate că statul român a ales să nu deroge de la prevederile art. 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, hotărârea menționată anterior este relevantă sub aspectul argumentelor care susțin o aplicare cât mai restrictivă a normei derogatorii cuprinse de art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 și art. 6 din Legea nr. 193/2000 în cazurile concrete deduse judecății în fața instanțelor naționale cum este prezenta cauză.

Pentru toate aceste motive, instanța apreciază ca fiind abuzivă clauza referitoare la comisionul de risc.

În privința sancțiunii care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale, deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând și din practica Curții Europene de Justiție. Având în vedere natura interesului protejat (normele juridice în cauză ocrotind un interes general, iar nu unul individual), precum și considerentele prezentate în soluționarea excepției prescripției prin încheierea din data de 28.03.2013 (filele 122-124 din dosar), instanța apreciază că sancțiunea care intervine în cazul constatării existenței unei clauze abuzive nu poate fi decât nulitatea absolută.

Clauza de la pct. 3.6. din condițiile generale referitoare la perceperea unui comision de administrare nu a fost implementată prin condițiile speciale ale convenției de credit, însă în măsura în care această clauză contractuală este interpretată în sensul că lasă posibilitatea băncii să stipuleze unilateral un comision de administrare, atunci aceasta este abuzivă. Deoarece instanța apreciază că, în raport cu neprecizarea în condițiile speciale ale convenției a comisionului de administrare, interpretarea de mai sus este singura care poate produce vreun efect, pentru restabilirea echilibrului contractual, în sensul Legii nr. 193/2000, instanța urmează să constate caracterul abuziv al acestei clauze.

Examinând clauza de la pct. 8.1. lit. c) și d) din Condițiile generale ale convenției (Secțiunea 8 – Scadența anticipată), instanța reține că pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu alte raporturi juridice, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu împrumutul contractat.

Astfel, consumatorul s-ar putea afla în situația în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției sau în ipoteza apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.

Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul aprecierii discreționare a băncii, inclusiv în cazuri care exced unei culpe minime a reclamanților, poziționându-i într-o situație evident defavorabilă, contrar bunei-credințe.

În plus, formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv.

Pârâtele au arătat prin întâmpinare că declararea creditului scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute (clauza de la pct. 8.1. c) din condițiile generale) nu se încadrează în ipoteza prevăzută de anexa 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000, însă clauzele indicate în anexă au fost reglementate cu titlul exemplificativ, iar nu limitativ.

Referitor la secțiunea 10 – Costuri suplimentare – din Condițiile generale ale convenției, se poate observa că prin aceste clauze contractuale banca transferă către reclamanți orice costuri care exced noțiunii de obiect principal al contractului ce ar putea apărea ulterior încheierii contractului, a căror surveniență și cuantum sunt imprevizibile și fără vreo legătură cu vreo culpă a reclamanților. În plus, aceste costuri pot să nu aibă nicio legătură cu împrumutul ce face obiectul contractului analizat.

O atare clauză contractuală creează, fără putință de tăgadă, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților astfel încât, având în vedere lipsa dovedirii negocierii acesteia, instanța va constatat că este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Faptul că împrejurările de natură să conducă la suplimentarea costurilor nu au intervenit și că transferul costurilor către reclamanți nu a devenit efectiv nu au nici o înrâurire asupra caracterului evident abuziv al acestor clauze.

Referitor la punctul cuprins în actul adițional la contractul de credit nr._/ZG/12.02.2007 fără număr și necomunicat cu reclamanții, încheiat unilateral de către bancă, referitor la comisionul de administrare credit datorat de către reclamanți băncii, instanța va constata că nu a fost încheiat în mod valabil, separat, vreun act adițional la convenția de credit dintre părți, referitor la comisionul de administrare, schimbându-se doar denumirea de comision de risc în comision de administrare.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al comisionului de risc, va fi înlăturată din convenție obligativitatea reclamanților de a achita acest comision (redenumit de către bancă ulterior încheierii convenției comision de administrare), în procent de 0,06 % aplicat soldului creditului lunar.

Asupra petitului referitor obligarea pârâtelor la modificarea convenției în sensul înlăturării clauzelor abuzive și la modificarea scadențarului de plată prin luarea în considerare a sumelor aferente clauzelor abuzive înlăturate, instanța îl apreciază admisibil și în acțiunea de drept comun vizând constarea clauzelor abuzive (nu doar în acțiunea privind tragerea la răspundere contravențională a băncii), prin raportare la dispozițiile art. 6, 7 și 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. În consecință, acest capăt de cerere va fi admis.

Totodată, pârâta S.C. V. România S.A. va fi obligată la plata către reclamanți a sumei de 1058,63 euro reprezentând comision de risc/de administrare achitat băncii de către reclamanți (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data achitării de către reclamanți a comisionului de risc/de administrare și până la data plății integrale de către bancă a debitului.

Cuantumul acestei sume reiese din adunarea sumelor cuprinse la rubrica comision de risc din cadrul scadențarului (calculul a vizat perioada cuprinsă între data încheierii contractului și data sesizării instanței), iar plata ratelor și a tuturor accesoriilor la zi de către reclamanți nu a fost contestată de către bancă. Dobânda legală aferentă acestei sume va fi calculată de la data achitării de către reclamanți a comisionului de risc/de administrare care este data scadenței potrivit prevederilor Vechiului Cod comercial aplicabil în cauză și O.G. nr. 9/2000.

Referitor la restituirea sumelor deja achitate, pârâtele au susținut prin întâmpinare că o eventuală admitere a acțiunii nu poate avea un asemenea efect, având în vedere că este vorba de un contract cu executare succesivă, iar anularea unei clauze contractuale nu poate produce efecte retroactive, fapt care se explică prin imposibilitatea unei părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. Or, prin aceste afirmații pârâta face confuzie între efectele contractului de credit/de împrumut și efectele contractului de locațiune în sens general, primul vizând bunuri generice a căror proprietate este transmisă prin remiterea sumei cuprinse în contract, în timp ce al doilea contract are ca efect transmiterea folosinței bunurilor individual determinate. Așadar, atât timp cât nu a fost cedată folosința vreunui bun, nu se poate pune problema imposibilității returnării acestei folosințe.

Oricum, după cum a fost învederat în analiza primului capăt de cerere, comisionul de risc nu face parte din obiectul contractului, rațiunea acestuia fiind cu totul alta și, nicidecum, prețul folosinței vreunui bun.

Pentru aceleași considerente va obliga pârâtele la plata către reclamanți a sumelor percepute cu titlu de comision de risc/de administrare începând cu data înregistrării acțiunii (14.02.2013) și data pronunțării hotărârii și la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculate de la data plății și până la data achitării integrale a sumelor constând în comision de risc/de administrare. Se vor avea în vedere doar sumele plătite efectiv de către reclamanți.

În raport cu art. 274 din C.p.c., va obliga pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanții C. G. A. și C. M. L., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat D. Stina D. din Municipiul D., P-ța Bobâlna, nr. 18, camera 2, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. cu sediul în Mun. București, Șoseaua P., nr. 42, sector 2, și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA D., cu sediul în Mun. D., .. 1, jud. Cluj.

I. Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale cuprinse în convenția de credit nr._/ZG/12.02.2007 încheiată între împrumutătoarea S.C. V. ROMÂNIA S.A. și împrumutații C. G. A. și C. (fostă C.) M. L.:

Clauza prevăzută la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției – comisionul de risc este de 0,06% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a prezentei convenții de credit;

Clauza de la pct. 3.5. din Condițiile generale ale convenției (comisionul de risc)– pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale;

Clauza de la pct. 3.6. din Condițiile generale ale convenției (comisionul de administrare): pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate de părți în baza convenției, împrumutatul datorează băncii un comision; modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale;

Clauza de la pct. 8.1. lit. c) și d) din Condițiile generale ale convenției (Secțiunea 8 – Scadența anticipată): În cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției:

- lit. c) – în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției;

- lit. d) – în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător;

Secțiunea 10 – Costuri suplimentare – din Condițiile generale ale convenției:

10.1. Referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricăror legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care:

- lit. c) al căror rezultat este:

i) – creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau punerea la dispoziție a oricărui credit;
ii) – reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției.

II. Înlătură din convenție obligativitatea reclamanților de a achita comisionul de risc (redenumit de către bancă ulterior încheierii convenției comision de administrare), în procent de 0,06 % aplicat soldului creditului lunar. Constată că nu a fost încheiat în mod valabil, separat, vreun act adițional la convenția de credit dintre părți, referitor la comisionul de administrare, schimbându-se doar denumirea de comision de risc în comision de administrare.

III. Obligă pârâtele la modificarea convenției de credit nr._/ZG /12.02.2007 în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive prin prezenta și la modificarea scadențarului de plată prin luarea în considerare a sumelor aferente clauzelor abuzive înlăturate, urmând ca scadențarul modificat să fie comunicat reclamanților.

IV. Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1058,63 euro reprezentând comision de risc/de administrare achitat băncii de către reclamanți (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data achitării de către reclamanți a comisionului de risc/de administrare și până la data plății integrale de către bancă a debitului.

V. Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumelor percepute cu titlu de comision de risc/de administrare începând cu data înregistrării acțiunii (14.02.2013) și data pronunțării hotărârii și la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculate de la data plății și până la data achitării integrale a sumelor constând în comision de risc/de administrare.

VI. Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 30.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER, M. Ș. G. I. M. L.

Tehnoredactat M.Ș.G.

Nr. ex. 4/30.05.2013

← Anulare act. Hotărâre din 27-11-2013, Judecătoria DEJ		Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 910/2013. Judecătoria DEJ →

Anulare act. Sentința nr. 620/2013. Judecătoria DEJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 620/2013. Judecătoria DEJ