Pretenţii. Sentința nr. 334/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 334/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 344/219/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 334/2013
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: S. R.
GREFIER: A.-M. H.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. M. D. împotriva pârâtului M. M., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
În baza înscrisurilor de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamantul S. M. D. împotriva pârâtului M. M. se solicită obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 889,71 lei sumă care reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei D. A. în cadrul Spitalului M. D., ca urmare a faptei săvârșite de acesta cu dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi următoare datei externării victimei 14.07.2012 până la recuperarea prejudiciului cauzat.
În motivarea acțiunii se arată că victima D. A. ca urmare a agresiunii corporale din data de 07.07.2012 produsă de numitul M. M. a fost internată la S. M. D. unde a beneficiat de servicii medicale iar contravalorea prestațiilor medicale este în sumă de 889,71 lei, conform decontului anexat.
În drept, acțiunea se întemeiază pe prev.art.313 din Legea nr.95/2006 modificată prin OUG. 72/2006 potrivit căruia persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei personae răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția cu privire la acțiunea civilă formulată. În consecință se va face aplicarea art.225 Cod proc.civilă.
Analizând probele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul S. M. D. a chemat în judecată pârâtul M. M. pentru a fi obligat la plata sumei 889,71 lei sumă care reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei în cadrul Spitalului M. D., ca urmare a faptei săvârșite de acesta cu dobânda legală. Astfel, victima D. A., ca urmare a agresiunii corporale din data 07.07.2012 produsă de pârâtul M. M. a fost internată la S. M. D. unde a beneficiat de servicii medicale iar contravaloarea acestora este în sumă de 889,71 lei conform decontului anexat(f.6), iar suma precizată, reprezentând o consecință directă a faptei săvârșite de pârât.
Potrivit art.313 din Legea 95/2006 modificată prin OUG nr.72/2006 persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată.
Din adresa nr._/18.12.2012 emisă de Poliția D., rezultă că numitul D. A. a fost agresat la data de 07.07.2012 de numitul M. M..
La 15.01.2013, pârâtul a fost somat de reclamant să achite contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, însă până în prezent nu și-a onorat obligația de plată(f.8).
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 319 din Legea 95/2006, art.998 și urm. cod civil și art.1 din HG.784/2005, instanța va admite acțiunea civilă formulată de reclamantul S. M. D. împotriva pârâtului M. M. și în consecință, va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 889,71 lei sumă care reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei D. A., cu dobânda legală începând cu prima zi următoare datei externării victimei 14.07.2012 până la recuperarea prejudiciului cauzat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul S. M. D. cu sediul în D. ..14-16 județ Cluj, D. împotriva pârâtului M. M. domiciliat în D. . ..18, județ Cluj și în consecință, obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 889,71 lei sumă care reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei D. A., cu dobânda legală începând cu prima zi următoare datei externării victimei 14.07.2012 până la recuperarea prejudiciului cauzat.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. R. A.-M. H.
Red.SR/DV
Ex.4/05.04.2013
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 822/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 740/2013. Judecătoria DEJ → |
|---|








