Ordin de protecţie. Sentința nr. 231/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 231/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 132/220/2015

ROMÂNIA

Dosar nr._

Operator 527

JUDECĂTORIA D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr.231

Ședința Camerei de consiliu de la 23 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. C.-I.

Grefier: G. R.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantele G. M. și C. N. în contradictoriu cu pârâtul T. N. pentru emitere ordin de protecție în condițiile Legii nr.217/2003.

Ministerul Public este reprezentat de P. procuror S. E. Eleonor de la P. de pe lângă Judecătoria D..

Cererea se judecă în Camera de Consiliu cu citarea părților.

La apelul nominal se prezintă pârâtul personal și avocatul desemnat din oficiu pentru acesta P. L., lipsesc reclamantele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că Postul de Poliție Jebel a depus la dosar procesul verbal de căutare a pârâtului din care rezultă că pârâtul locuiește în prezent la sora sa în . C. S.. Se susține că s-a luat legătura cu pârâtul telefonic și i s-a adus la cunoștință că există un mandat de aducere pe numele său pentru acest termen, iar acesta a promis că se va prezenta în cazul în care nu va fi internat în spital.

Totodată se învederează că pârâtul a depus un înscris prin care a arătat că în prezent locuiește la sora sa în localitatea Ticvaniu M., județul C. S., iar în cazul în care va fi internat în spital solicită judecarea cauzei în lipsă. Totodată a depus și acte medicale.

Fiind prezent pârâtul și întrebat despre evenimentul descris în cerere acesta arată că nu sunt adevărate acuzațiile ce i se duc și relatează cele întâmplate, aspectele învederate fiind consemnate în scris și atașate la dosar. Totodată precizează că în continuare va locui în localitatea Ticvaniu M., nr.67/a, județul C. S., unde solicită să-i fie comunicate toate actele de procedură.

Față de acestea și văzând că nu sunt probe de administrat, se constată închisă cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra cererii.

Pentru pârât, avocat P. L., solicită respingerea cererii reclamantelor întrucât nu sunt îndeplinite condițiile. Prin acțiune reclamantele au dorit evacuarea pârâtului din imobil.

Pârâtul, solicită respingerea cererii. Arată că nu va mai merge niciodată la imobilul din Liebling.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea cererii.

INSTANȚA,

Deliberând constată că:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 28 ianuarie 2015 reclamantele G. M. și C. N. solicită instanței emiterea unui ordin de protecție materializat prin evacuarea definitivă a pârâtului T. N. din locuința familiei situată în ., județul T., obligarea acestuia la a păstra o distanță de 200 metri față de ele și de locuința mai sus menționată și interzicerea oricărui contact inclusiv telefonic cu ele.

În motivarea cererii se arată că subsemnata G. M. este bunica numitei C. N., iar pârâtul a fost concubinul fiicei sale B. F., fostă C. care a decedat la data de 13.01.2013.

Susține că a mai formulat anterior plângere împotriva pârâtului la poliție.

Precizează că în imobilul din . locuiesc ele, încă un nepot, C. N. A., născut la data de 10.03.1980 și pârâtul.

Învederează că pârâtul este violent și exercită agresiuni împotriva lor. Astfel arată că după decesul fiicei sale pârâtul a continuat să locuiască în locuința sa și la data de 13.01.2015 pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice le-a agresat fizic.

Astfel, G. M. la acea dată, în jurul orei 10,45 a fost agresată fizic și verbal de pârât. Acesta a izbit-o de pardoseala bucătăriei de mai multe ori, s-a lovit la cap, în zona frontal dreaptă și și-a pierdut cunoștința câteva momente.

Nepoata sa C. N. a fost în dormitor, a auzit că se întâmplă ceva și a venit în bucătărie. Văzând că este căzută la podea l-a întrebat ce pârât ce s-a întâmplat iar acesta a lovit-o cu palmele de mai multe ori și a târât-o pe jos înapoi în dormitor. Aceasta l-a sunat pe nepotul său C. N. A. care nu se afla în locuință în momentul altercației iar acesta a venit de urgență, a chemat Poliția din . venit și a constatat cele întâmplate.

Chiar și în prezența organelor de poliție pârâtul a continuat să fie agresiv, le-a adus injurii, le-a amenințat cu moartea și cu incendierea locuinței, chiar și pe nepotul său.

Astfel pârâtul a fost dus la sediul Poliției pentru a da declarații și a i se preleva probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

Nepotul său a chemat și medicul de familie care a eliberat o trimitere către Spitalul Clinic de Psihiatrie din Timișoara, după care nepotul său a chemat serviciul de ambulanță care a venit în aproximativ o oră la sediul Poliției iar pârâtul a fost dus la Spitalul de Psihiatrie din Timișoara.

Menționează că în data de 14.01.2015 s-au prezentat la Institutul de Medicină Legală din Timișoara și le-au fost eliberate certificate medico – legale. Tot în aceiași zi s-au prezentat și la Poliția din Liebling pentru a depune plângere penală împotriva pârâtului.

Reclamanta G. M. arată că vârsta sa precum și starea de sănătate a nepoatei sale C. N. (aceasta are diagnosticul de epilepsie cu tulburări grave de comportament, fiind încadrată în grad de handicap) nu le permite să se protejeze împotriva violențelor fizice și psihice la care sunt supuse de pârât.

Pentru pârât, avocat din oficiu P. L., a depus întâmpinare (f.23) prin care solicită respingerea cererii de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamante.

În motivare arată că solicitarea reclamantelor de evacuarea sa definitivă din imobilul din ., județul T. este inadmisibilă pe calea procedurii ordinului de protecție. Acest petit poate face obiectul unei acțiuni de evacuare prevăzută de Codul de procedură civilă.

Cu privire la solicitarea reclamantelor de obligare a sa la păstrarea distanței de 200 metri față de acestea precum și interzicerea oricărui contact arată că aceste petite sunt lipsite de obiect atâta timp cât este internat la Spitalul de Psihiatrie Timișoara și nu poate părăsi această locație.

Față de cele expuse, solicită respingerea cererii reclamantelor.

La data de 5 februarie 2015 reclamantele au depus la dosar note (f.28) prin care solicită judecarea cauzei în lipsă întrucât G. M. arată că are o vârstă înaintată iar C. N. are diagnosticul de epilepsie cu tulburări grave de comportament astfel că nu se pot prezenta în instanță.

Solicită admiterea cererii formulată având în vedere imposibilitatea lor de a se proteja de violențele fizice și psihice la care sunt supuse de pârât, emiterea ordinului de protecție față de pârât, evacuarea definitivă a acestuia din locuința familiei situată în Liebling, nr.778, județul T., obligarea la a păstra o distanță de 200 metri față de ele și față de locuința lor și interzicerea oricărui contact cu ele.

Pârâtul, personal, a depus întâmpinare (f.41) prin care arată că în prezent locuiește la sora sa în localitatea Ticvaniu M., nr.67/a, județul C. S., iar dacă va fi internat solicită ca judecata să aibă loc în lipsa sa și să se pronunțe o hotărâre.

Odată cu întâmpinarea a depus și acte medicale, respectiv Bilet de ieșire din Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara – Secția Psihiatrie, Raport de analize medicale eliberat de aceiași unitate medicală, Bilet de ieșire din spital eliberat de Spitalul M. de Urgență Dr.V. P. din Timișoara, Buletin de analiză și Decizie Medicală asupra Capacității de Muncă nr.278/5.03.2014 eliberată de casa Teritorială de Pensii T.. (f.42-47)

La termenul de azi s-a prezentat pârâtul și a arătat că nu sunt adevărate acuzațiile ce i se duc. Susține că a locuit în Liebling la nr.778 timp de 20 de ani cu fosta sa concubină decedată la 13 ianuarie 2013. La adresa sus menționată mai locuiau mama acesteia G. M. și fiica C. N., persoană cu handicap.

Învederează că după decesul concubinei a rămas să locuiască în acea casă iar G. M. a început să se certe cu el pe fondul unui consum exagerat de alcool al acesteia. În data de 13 ianuarie 2015 aceasta era sub influența alcoolului iar el băuse două pahare cu țuică și îl tot ruga să bea în continuare. A refuzat și a împins-o la care aceasta a căzut. C. N. a venit să vadă cele întâmplate și singură s-a împiedicat în cămașa de noapte căzând și lovindu-se la față. Aceasta a chemat Poliția anunțându-l inițial pe fratele ei, după care a fost ridicat de o ambulanță și dus la Spitalul de Psihiatrie din Timișoara unde i s-a pus diagnosticul de depresie.

Menționează că din data de 13 ianuarie 2015 nu a mai fost în Liebling și nu s-a mai întâlnit cu reclamantele. După externarea din spital a locuit la sora sa în Ticvaniu M. județul C. S., acum se internează din nou în spital iar la externare se va muta la copii săi în Ardeal. Susține că nici la telefon nu a mai discutat cu reclamantele. (f.51)

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Imobil situat în ., județul T., înscris în C.F. nr.2260 Liebling, nr.top 4455-4490/21 construcții cu teren aferent a fost anterior proprietatea soților G., respectiv G. D. și G. M., iar în urma decesului soțului reclamantei G. M. (4.08.1991) aceasta a devenit unic proprietar, astfel cum rezultă din Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.370/17.06.1968 la notariatul de Stat Local D. și Certificatul de moștenitor nr.65/13 martie 1992 eliberat de eliberat de Notariatul de Stat Local D.. (f.6-9)

Pârâtul a întreținut relații de concubinaj cu mama reclamantei C. N. și fiica reclamantei G. M. până la decesul acesteia care a avut loc în data de 13 ianuarie 2013. Acesta a locuit în imobilul din ..778 timp de 20 de ani cu fosta sa concubină. La acea adresă mai locuiau mama acesteia G. M. și fiii C. N. A. și C. N., aceasta din urmă persoană cu handicap.

La data de 13 ianuarie 2015 între reclamante și pârât a intervenit un conflict soldat cu agresiune fizică a reclamantelor din partea pârâtului pe fondul consumului de alcool atât al reclamantei G. M. cât și al pârâtului.

Potrivit certificatelor medico legale de la filele 11 -12 dosar reclamantele în urma acestui incident au suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 7 și respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Pârâtul din data de 13 ianuarie 2015 nu a mai fost în Liebling și nu s-a mai întâlnit cu reclamantele, fiind internat o perioadă în spital respectiv din 14.01.2015 până la 30.01.2015 iar după externarea din spital a locuit la sora sa în Ticvaniu M. județul, C. S.. Mai mult acesta nici la telefon nu a mai discutat cu reclamantele. Potrivit susținerii acestuia urmează a se interna din nou în spital iar la externare se va muta la copii săi în Ardeal.

Din starea de fapt expusă și evoluția evenimentelor de la 13 ianuarie 2015 până la zi se reține că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.23 alin.1 din Legea nr.217/2003 rep. pentru emiterea unui ordin de protecție a reclamantelor față de pârâtul T. N..

Astfel, din acest text de lege rezultă că „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică, ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție”.

În speță starea de pericol nu subzistă în condițiile în care reclamantele locuiesc în ., iar după acel eveniment izolat pârâtul nu a mai contactat victimele și mici măcar nu a mai intrat în localitatea de domiciliu al acestora și locuiește la sora sa în alt județ, respectiv în localitatea Ticvaniu M., județul C. S..

Pe de altă parte, între reclamante și pârât nu este o legătură de rudenie și nu sunt membri a aceleeași familii ca să se poată prevala de prevederile art.23 din Legea nr.217/2003. Din definițiile date noțiunii de „membru de familie” în art.5 al aceluiași act normativ nu rezultă că pârâtul, în raport de reclamante, s-ar încadra în vreuna din cele cinci variante.

Așa fiind, față de cele expuse, în temeiul art.27 din Legea nr.217/2003 rep. se va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele G. M. și C. N. în contradictoriu cu pârâtul T. N..

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

In numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantele G. M. (cu domiciliul în ., județul T., CNP_) și C. N. (cu domiciliul în ., județul T., CNP_) în contradictoriu cu pârâtul T. N. (cu domiciliul procedural ales în localitatea Ticvaniu M., nr.67/a, județul C. S. CNP_1), pentru emitere ordin de protecție în condițiile Legii nr.217/2003.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2015.

Președinte,

L. C.-I.

Grefier,

G. R.

Red:L.C.I./02.03.2015

Tehnored:G.R./ „

6 ex./emis 4 . ..pârât/1 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 231/2015. Judecătoria DETA