Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1259/2015. Judecătoria DETA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1259/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 1259/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.
.
operator de date cu caracter personal nr. 5271
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1259
Ședința publică din data de 10 septembrie 2015
Președinte A. P. M.
Grefier F. V.
Pe rol se află acțiunii civile formulată de reclamanta G. S. în contradictoriu cu pârâții . de cadastru și Publicitate Imobiliară D., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică, a răspuns mandatar Talvan S.-I., pentru reclamantă, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează
faptul că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 01.09.2015, de către reclamantă, un act procesual prin care arată că este de acord cu constatarea că Judecătoria D. este competentă să judece numai cererea având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară dar judecata acestui capăt de cerere se poate face numai după ce va fi soluționat definitiv principalul capăt de cerere având ca obiect anulare act administrativ, este de acord cu disjungerea petitului principal având ca obiect anulare act administrativ și trimiterea acestui capăt de cerere la Tribunalul T. dar împreună cu aceasta și excepția de neconstituționalitate deoarece aceasta a fost formulată numai în legătură cu Hotărârea nr. 59/2014 a Consiliului Local al Comunei L. și ca atare aceasta trebuie să ajungă la Tribunalul T. împreună cu acest capăt de cerere. În acest sens a solicitat instanței să-și corecteze respectiva greșeală și să trimită la Tribunalul T. împreună cu acest petit și excepția de neconstituționalitate imediat în cel mai scurt timp. Reclamanta a mai precizat faptul că Judecătoria D., și nici Tribunalul T., conform legislației României, nu poate judeca (nu o poate declara admisă sau respinsă o excepție de neconstituționalitate așa cum a procedat în încheierea menționată și trebuie să-și repare greșeala neputând fi în cauză un recurs, deoarece nici Tribunalul T. nu poate declara admisă sau respinsă excepția de neconstituționalitate. Reclamanta a solicitat instanței să îi comunice în scris imediat repararea greșelii mai sus menționate, în caz contrar, prezenta cererea este formulată pentru a fi făcută respectiva reparație de către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al magistraturii care v-a trebui să se pronunțe, iar excepția de neconstituționalitate trebuie trimisă la cei în drept să o judece: Curtea Constituțională a României. La data de 04.09.2015 reclamanta a depus la dosar un act procesual prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 223/1974, Decretul nr. 467/1979, Legea nr. 59/1974 și Legea nr. 57/1968.
Mandatar Talvan S.-I., pentru reclamantă, a depus la dosar un act
Procesual prin care arată că urmare a încheierii de ședință din data de 20.08.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ și a Sentinței Civile nr. 1158 din data de 20.08.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, disjuns din dosar nr._, a solicitat verificarea competenței de a judeca procesul, cele două capete de cerere inițiale: anulare act administrativ, respectiv Hotărârea din 28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L. și radierea din cartea funciară D. a acestei hotărâri, iar instanța în mod greșit a disjuns cele două petite, care sunt intrinsec legate unele de altele și logic nu pot fi disjunse deoarece nu se poate judeca prima dată radierea din cartea funciară a hotărârii din 28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L., Tribunalul T. – Secția de contencios administrativ este competentă să judece și radierea din cartea funciară a actului administrativ pe care tot acesta l-a anulat. Prin același act procesual s-a precizat faptul că s-a ivit un conflict pozitiv de competență, considerând că are prioritate Tribunalul T. deoarece radierea din cartea funciară D. se poate face numai după ce se va pronunța Tribunalul T. pentru anularea actului administrativ, s-a solicitat suspendarea procesului în conformitate cu prevederile art. 135 punctul 1 Cod procedură civilă, s-ăl trimită pentru a fi judecat conflictul de competență de către Curtea de Apel Timișoara, s-a mai precizat că Judecătoria D. s-a pronunțat ilegal fără a avea dreptul să se pronunțe asupra unei excepții de neconstituționalitate asupra căreia nu avea dreptul legal să se pronunțe deoarece aceasta este de competența exclusivă a Curții Constituționale a României, și această situație trebuie îndreptată prin trimiterea la Curtea Constituțională a României excepția de neconstituționalitate a legilor anulate, în baza cărora Statul Român a devenit proprietar pe terenul aparținând imobilului nr. 195 B din ..
Instanța pune în discuție disjungerea cererii reconvenționale formulată de către pârâtă reclamantă-reconvențional . cu reclamanta pârâtă-reconvențional G. S., având ca obiect obligația de a face.
Mandatar Talvan S.-I., pentru reclamantă, arată că este de acord cu disjungerea cererii reconvenționale formulată de către pârâtă reclamantă-reconvențional . cu reclamanta pârâtă-reconvențional G. S., având ca obiect obligația de a face.
Instanța dispune disjungerea cererii reconvenționale formulată de către pârâtă reclamantă-reconvențional . cu reclamanta pârâtă-reconvențional G. S., având ca obiect obligația de a face.
Instanța apreciind că cererea reconvențională formulată de către pârâta . legătură cu pretențiile alegate de către reclamanta G. S. în cauza pendinte, dispune disjungerea cererii urmând a se forma un alt dosar urmând a se forma un nou dosar având ca obiect obligație de a face iar ca părți . de reclamant și G. S. caliatte de pârât iar ca obiect –obligație de a face .În noul dosar se vor depune copiile ale înscrisurilor depuse în dosarul pendinte la filele 31-52, 66-67 ,71-77.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară T..
Mandatar Talvan S.-I., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară T., fiind de acord cu disjungerea cererii reconvenționale formulate de către pârâtă reclamantă-reconvențional .> Instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară T. având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 2 și 3 din Legea nr.7/1996 conform cărora birourile de cadastru și publicitate, unități teritoriale fără personalitate juridică, se înființează la nivelul unităților administrativ teritoriale în subordinea oficiilor teritoriale, unități cu personalitate juridică.
Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual iar potrivit art.56 alin.1 Cod procedură civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte la judecată.
per a contrario, în situația în care intimata nu are personalitate juridică (adică nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic) nu poate fi parte într-un proces civil pentru că nu are capacitate procesuală de folosință.
În această situație instanța va respinge cererea reclamanților formulată împotriva pârâtei BCPI-D. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Instanța pune în discuție excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 223/1974, Decretul nr. 467/1979, Legea nr. 59/1974 și Legea nr. 57/1968.
Mandatar Talvan S.-I., pentru reclamantă, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a Decretului nr. 223/1974, Decretul nr. 467/1979, Legea nr. 59/1974 și Legea nr. 57/1968.
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 223/1974, Decretul nr. 467/1979, Legea nr. 59/1974 și Legea nr. 57/1968 ,analizând admisibilitatea excepțiilor invocate de către reclamantă, instanța va avea în vedere prevederile art. 29 din Legea 47/1992-rep. privind Organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
În acest sens, instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, in baza art. 29 alin.6 din Legea 47/1992-rep., va verifica dacă sunt îndeplinite cumulat condițiile prevăzute în același articol, la alineatele 1, 2 și 3. Astfel, potrivit alin. 1 al art. 29 din Legea 47/1992, legea, ordonanța sau dispoziții din astfel de acte normative pot face obiectul controlului constituțional dacă au legătură cu soluționarea cauzei.
Față de cele de mai sus și având în vedere faptul că Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, în prezent abrogat, Decretul nr. 467/1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor și plantațiilor ce se preiau, cu plata, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege, Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar .Legea nr. 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare nu au legătură cu cauza dedusă judecății, nefiind respectată condiția prevăzută de art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 rep ,instanța va constata inadmisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate invocate de către reclamantă, drept urmare va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Instanța respinge cererea privind sesizarea Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 223/1974, Decretul nr. 467/1979, Legea nr. 59/1974 și Legea nr. 57/1968.
Instanța pune în discuție cererea privind îndreptarea erorii din cuprinsul încheierii de ședință din data de 20.08.2015 în sensul că asupra excepției de neconstituționalitate Hotărârea din 28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L. să se pronunțe Tribunalul T. .
Instanța respinge cererea privind îndreptarea erorii din cuprinsul încheierii de ședință din data de 20.08.2015, apreciind că în acest caz s-a pronunțat cu privire la acest aspect cu prilejul verificării competenței, stabilind că este competentă să soluționeze cererea având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu nu excepția de neconstituționalitate a Hotărârii nr. 59/28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L., apreciind că această excepție este invocată de către reclamantă în cadrul plângerii împotriva încheierii de carte funciară .
Mandatar Talvan S.-I., pentru reclamantă, învederează faptul că în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară, nu are probe de propus.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Mandatar Talvan S.-I., pentru reclamantă, învederează faptul că nu se pot administra probe și nu se poate continua procesul privind plângerea împotriva încheierii de carte funciară atâta timp cât nu este trimis la Tribunalul T..
Instanța apreciază ca fiind concludentă și utilă proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pe cale de consecință încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța văzând că nu s-au solicitat probe noi, nu s-au invocat excepții,
instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ la data de 2.804.2015, reclamanta G. S. în contradictoriu cu pârâții . de cadastru și Publicitate Imobiliară D., a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară de reexaminare nr. 3943/2015 a registratorului șef prin care a fost soluționată cererea de reexaminare împotriva încheierii de carte funciară cu nr. 1825/2015 a registratorului din cadrul Biroului de C. și Publicitate Imobiliară D..
În motivare reclamanta a arătat că hotărârea nr. 59/28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L. este abuzivă, ilegală și neconstituțională și trebuie anulată și ca atare radiată din cartea funciară D., deoarece pe terenul în cauză, înscris în C.F. nr._ L. cu nr. topografic 1253/131-138/2 este construită casă și celelalte construcții anexe cu nr. 195 B ale căror proprietară este.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 176/26.02.1997 a cumpărat în conformitate cu Legea nr. 112/1995 toate construcțiile ale cărui proprietară este, iar în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2009 terenul aferent casei revine proprietarului construcțiilor.
Reclamanta a mai menționat faptul că hotărârea nr. 59/28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L. este și neconstituțională sens în care a formulat excepția de neconstituționalitate a acestei hotărâri și a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituțională a României.
În susținerea demersului său procesual reclamanta a depus și un set de înscrisuri în susținerea cererii sale.
La data de 11.05.2015 reclamanta a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Pârâților le-au fost comunicate atât cererea de chemare în judecată cât și actele alăturate acesteia.
La data de 29.05.2015 pârâtul B. de C. și Publicitate Imobiliară D. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa.
La data de 09.06.2015 pârâta . la dosar un act procesual intitulat Întâmpinare și Cerere reconvențională, prin care a solicitat, în principal respingerea acțiunii civile, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții civile, industriale și agricole, iar în subsidiar, a solicitat ca în situația în care obiectivul (ruină) nu mai poate fi adusă la stadiul funcțional, obligarea reclamantei la demolarea ruinei pe cheltuiala acesteia, să se dispună efectuarea mențiunilor în cartea funciară, prin radierea casei de locuit și înscrierea ruinei, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept actul procesual a fost întemeiat pe dispozițiile art. 205-206, art. 209 Cod procedură civilă precum și prevederile Legii nr. 112/1995 cu Normele metodologice de aplicare, HG nr. 923/2010, Ordinul ANCPI nr. 323/2013, Legea nr. 7/1996 și Legea nr. 10/1995, alăturat acestui înscris a fost atașat un set de înscrisuri.
La data de 17.06.2015 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare învederând faptul că Judecătoria D. a menținut obiectul dosarului doar ca plângere împotriva încheierii de carte funciară și a desconsiderat total punctul nr. 1 privind anulare act administrativ și citarea pentru aceasta în proces și a Consiliului Local al Comunei L., care nu a făcut întâmpinare, situație în care a solicitat judecarea cu prioritate a capătului de cerere nr. 1, a solicita ca instanța să își verifice competența judecării și a capătului de cerere nr. 1, anulare act administrativ, respectiv a hotărârii nr. 59/28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L., s-a solicita respingerea excepției lisei calității procesuale pasive a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară D., acesta este cel care, în mod abuziv, ilegal și neconstituțional a înscris în cartea funciară D. hotărârea nr. 59/28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L..
Reclamanta a mai precizat faptul că înainte de a înscris în cartea funciară D., funcționarii Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară T., asistent registrator M. A., registrator G. M. și registrator șef Iernuțianu M. aveau obligația legală să cunoască legile României în domeniu.
Abuzurile și ilegalitățile i-au pricinuit reclamantei pagube mari prin deposedarea ei de o parte din imobil pe care l-a cumpărat cu bună-credință de la Statul Român, și i se face și în continuare imposibilă folosința imobilului pe care l-a cumpărat.
La data de 22.06.2015 pârâta Comune L. a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 23.06.2015 reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta .> La termenul din data de 20.08.2015 s-a dispus disjungerea în vedere suspendării a capătului de cerere principală având ca obiect anulare act în vederea declinării la Tribunalul T. Secția C. Administrativ și s-a constat ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a Hotărârii nr. 59/2014 pronunțată de către Consiliul Local L., în consecință s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
La data de 04.09.2015 reclamanta a depus la dosar un act procesual prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 223/1974, Decretul nr. 467/1979, Legea nr. 59/1974 și Legea nr. 57/1968.
La termenul din data de 10.09.2015 Mandatar Talvan S.-I., pentru
reclamantă, a depus la dosar un act procesual prin care arată că urmare a încheierii de ședință din data de 20.08.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ și a Sentinței Civile nr. 1158 din data de 20.08.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, disjuns din dosar nr._, a solicitat verificarea competenței de a judeca procesul, cele două capete de cerere inițiale: anulare act administrativ, respectiv Hotărârea din 28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L. și radierea din cartea funciară D. a acestei hotărâri, iar instanța în mod greșit a disjuns cele două petite, care sunt intrinsec legate unele de altele și logic nu pot fi disjunse deoarece nu se poate judeca prima dată radierea din cartea funciară a hotărârii din 28.10.2014 a Consiliului Local al Comunei L., Tribunalul T. – Secția de contencios administrativ este competentă să judece și radierea din cartea funciară a actului administrativ pe care tot acesta l-a anulat. Prin același act procesual s-a precizat faptul că s-a ivit un conflict pozitiv de competență, considerând că are prioritate Tribunalul T. deoarece radierea din cartea funciară D. se poate face numai după ce se va pronunța Tribunalul T. pentru anularea actului administrativ, s-a solicitat suspendarea procesului în conformitate cu prevederile art. 135 punctul 1 Cod procedură civilă, s-ăl trimită pentru a fi judecat conflictul de competență de către Curtea de Apel Timișoara, s-a mai precizat că Judecătoria D. s-a pronunțat ilegal fără a avea dreptul să se pronunțe asupra unei excepții de neconstituționalitate asupra căreia nu avea dreptul legal să se pronunțe deoarece aceasta este de competența exclusivă a Curții Constituționale a României, și această situație trebuie îndreptată prin trimiterea la Curtea Constituțională a României excepția de neconstituționalitate a legilor anulate, în baza cărora Statul Român a devenit proprietar pe terenul aparținând imobilului nr. 195 B din ..
Examinând cererea formulată, pe baza materialului probator existent la dosar instanța reține următoarele :
Prin Încheierea nr. 1825 din 03.02.2015 B. de C. și Publicitate Imobiliară D. s-a dispus la solicitarea Comunei L. ,intabularea dreptului de proprietate privată al Comunei L. asupra terenului cu nr. top 1253/131-138/2 intabulat în CF nr._ L. în baza HCL nr. 59/28.10.2014.
Reclamanta G. S. a formulat cerere de reexaminare a încheierii nr. 1825 din 03.02.2015 iar OCPI T.- BCPI D. prin încheierea nr. 3943 din 26.02.2013 a respins cererea motivând că la baza intabulării dreptului de proprietate privată a Comunei L. asupra terenului cu nr. top 1253/131-138/2 intabulat în CF nr._ L. stă Hotărârea Consiliului Local nr. 59 din 28.10.2014 prin care se atestă apartenența la domeniul privat al comunei L. a acestui imobil, care era înscris anterior în proprietatea Statului Român, nefiind proprietate particulară, astfel că registratorul de carte funciară a respectat dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.
Împotriva acestei încheieri reclamanta a formulat plângere prin care a solicitat anularea încheierii învederând faptul că HCL nr. 59/28.10.2014 care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate este nulă, abuzivă și ilegală întrucât terenul în discuție trebuia să-i revină dumneaei în calitate de proprietar al construcției.
Analizând documentele din dosarul de carte funciară instanța constată că plângerea formulată este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Potrivit cărții funciare nr._ L., proprietar al terenului cu număr cadastral 1253/131-138/2, anterior intabulării dreptului Comunei L., a fost Statul Român, iar asupra construcției e intabulat dreptul de proprietate al reclamantei G. S..
. BCPI D. intabularea dreptului de proprietate asupra terenului intabulat în CF_ L. în temeiul HCL nr. 59/28.10.2014 prin care se atestă apartenența acestui teren la domeniul privat al UAT L. și înscrierea dreptului în cartea funciară.
Instanța va avea în vedere că în cadrul plângerii de carte funciară va trebui să verifice dacă registratorul de carte funciară a respectat obligațiile care îi revin și care decurg din principiul legalității de CF cât și obligațiile care îi revin din prisma principiului specialității cărții funciare.
În cauză registratorul de carte funciară a respectat atât obligațiile care îi revin și care decurg din principiul legalității de CF cât și obligațiile care îi revin din prisma principiului specialității cărții funciare. Potrivit art. 29 din Legea nr. 7/1996, la soluționarea cererii de înscriere, registratorul va cerceta dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, respectiv dacă actul a fost încheiat cu respectarea formelor prevăzute de lege, dacă indică numele sau denumirea părților, individualizează imobilul cu un număr cadastral unic, este însoțit de o traducere legalizată dacă nu este întocmit în limba română și de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini care a stat la baza întocmirii actului, este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară.
Aceste condiții nu pot aduce atingere fondului dreptului care se cere a fi înscris și nici nu permit registratorului să se subroge în drepturile persoanelor care ar putea fi lezate prin aceste acte care stau la baza înscrierii, persoane care au la îndemână calea acțiunilor în justiție pentru realizarea drepturilor lor.
Este adevărat că art. 24 din Legea nr. 7/1996 și art. 888 NCC stabilesc că dreptul de proprietate asupra unui imobil se va înscrie în cartea funciară pe baza actului pe care s-a transmis sau constituit în mod valabil, dar registratorul de carte funciară nu are aptitudinea de a verifica valabilitatea fondului actului cu ocazia analizării cererii de întabulare.
Și aceasta pentru că în conformitate cu dispozițiile art. 29 din lege el verifică dacă înscrisul este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, pe lângă alte condiții care nu interesează în speța de față.
Rezultă că registratorul de carte funciară și instanța în cazul în care se formulează plângere împotriva încheierii sunt limitați la verificarea respectării unor condiții formale, extrinseci actului administrativ, neputând verifica în această procedură aplicarea dispozițiilor de drept material.
Prin prisma acestor considerente, instanța apreciază că atâta timp cât hotărârea consiliului local nu a fost desființată și nu prezintă vicii de formă în ceea ce privește adoptarea hotărârii, ea trebuie întabulată în cartea funciară.
Astfel, în mod corect OCPI T. -BCPI D. a admis cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al Comunei L., înscrierea fiind efectuată în temeiul unui act emis de autoritățile administrative respectiv Hotărârea Consiliului Local L. prin care s-a atestat apartenența la domeniul privat al Comunei L. a terenului intabulat în CF nr._, nefiind atributul registratorului de carte funciară să analizeze legalitatea Hotărârii Consiliului Local L. .
În consecință, în temeiul art. 31 din Legea 7/1996, instanța, apreciind susținerile reclamantei ca fiind neîntemeiate, va respinge plângerea formulată și va menține încheierea nr. 3943/26.02.2015 și încheierea nr. 1825/03.02.2015 a OCPI T.-BCPI D..
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Disjunge cererea reconvențională formulată de către pârâtă reclamantă-reconvențional . cu reclamanta pârâtă-reconvențional G. S., având ca obiect obligația de a face, urmând a se forma un nou dosar având ca obiect obligație de a face iar ca părți:. de reclamant și G. S. caliate de pârât iar ca obiect –obligație de a face .În noul dosar se vor depune copiile ale înscrisurilor depuse în dosarul pendinte la filele 31-52, 66-67 ,71-77.
Admite excepția lipsei calității procesuale a Biroului de C. și Publicitate Imobiliară D., iar în consecință, respinge cererea reclamantei G. S. având ca obiect plângere împotriva încheierii CF, formulată împotriva pârâtei BCPI-D. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Constată inadmisibile excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 223/1974, a Decretului nr. 467/1979,a Legii nr. 59/1974 și a Legii nr. 57/1968 invocate de către reclamantă, în consecință respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale .
Respinge plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de reclamanta G. S. având CNP_, cu domiciliul în . B, județul T., în contradictoriu cu pârâta . sediul în ., județul T..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2015.
Președinte Grefier
A. P. M. F. V.
Redactat APM 2.10.2015.
Tehnoredactat FV 2.09.2015.
5 exemplare / 3 exemplare comunicate părților.
← Succesiune. Sentința nr. 1260/2015. Judecătoria DETA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din... → |
---|