Pretenţii. Sentința nr. 1310/2015. Judecătoria DETA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1310/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1310/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
OP 5271
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1310
Ședința publică de la 23 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. I. H.
Grefier I. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamantul M. A. M., prin mandatar Kerekes Ladislau, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. BROKER DE asigurare REASIGURARE S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un înscris din partea reclamantului, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Fiind primul termen de judecată, instanța, din oficiu, verifică competența generală, conform art. 1-3 din Legea 304/2004, materială, conform art. 94 aliniat 1 punctul 4 din Noul cod de procedură civilă, și teritorială, în baza art. 107 C.., apreciind că Judecătoria D. este competentă în soluționarea prezentei cauze.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă prin întâmpinare și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 30 aprilie 2015, reclamantul M. A. – M., prin mandatar Kerekes Ladislau, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L, ca instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1661,6 lei, cu titlu de penalități, dar și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, susține că autoturismul său marca Seat a fost avariat, iar în baza unei polițe RCA emise de pârâtă, a fost deschis dosarul de daună nr. RO-1340/14 ST.
Costul total al reparației a fost de 10.386,61 lei, astfel cum atestă factura . nr._/17.06.2014, sumă achitată de pârâtă la data de 10 sept.2014.
Ceea ce este de observat că, potrivit art. 36 alin. 5 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul ASF nr. 14/29.11.2001, despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maximul 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei.
Ultimul document depus, necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei este cererea de despăgubire transmisă către pârâtă la data de 20 iunie 2014. Raportat la data depunerii acestui document, potrivit normei mai sus – menționate, pârâta avea obligația de a-i plăti despăgubirea până la data de 30 iunie 2014.
Pârâta nu a respectat această obligație și i-a achitat suma de 10.386,61 lei cu întârziere, la data de 19 sept.2014.
În această situație, devine incident art. 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul ASF nr.14/9.11.2011.
În drept, invocă art. 36 și 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul ASF nr. 14/29 nov.2011.
În temeiul art. 223 Cod procedură civilă, solicită judecarea cauzei în lipsă.
La cerere au fost atașate: împuternicire avocațială, procură specială, factura fiscală nr._ din 17 iunie 2014; cerere de despăgubire dosar nr. RO- 1340/14 ST, confirmare de primire (2-8); dovada achitări taxei de timbru (fil.15).
S.C. A. I. BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L a formulat întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a societății de asigurare întrucât în opina sa reclamantul a pierdut din vedere că, deși dosarul de daună a fost gestionat în procedura amiabilă, totuși atât soluționarea daunei cât și plata despăgubirii a fost efectuată de . numele și pentru societatea de asigurare AXA VERSICHERUNG AG din Germania, astfel cum este individualizat și în extrasul de cont depus de reclamant la dosar.
De asemenea, S.C. A. I. BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L a fost chemată în judecată, în calitate de asigurator RCA deși, așa cum arată și denumirea, este broker român de asigurare, calitate în care nu încheie în nume propriu contracte de asigurare și nu emite polițe, societatea este mandatar al asiguratorului AXA VERSICHERUNG AG din Germania, emitentul poliței „Carte V.” pentru autovehiculul implicat în accident.
Reclamantul a indicat temeiurile juridice de drept material, invocând Norma ASF nr._ și de drept procedural civil pentru componența teritorială; însă pentru definirea cadrului procesual, raportat la împrejurarea că autovehiculul agresor era înmatriculat și asigurat RCA într-o altă țară din spațiul european, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Regulamentului General al Consiliului Birourilor, care reglementează funcționarea Sistemului „Carte V.”.
În opinia sa, lega specială a asigurărilor conține norme procedurale obligatorii, indiferent de natura civilă sau penală a litigiului dedus judecății, după cum aceasta stabilește și un mandat legal în favoarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de Birou Național Gestionar al „Cărții Verzi”, ca reprezentant legal al asigurătorilor străini de răspundere civilă auto.
În calitatea sa de Birou Național Gestionar „Carte V.” și în conformitate cu dispozițiile art. 9 lit. b din Convenție, BAAR a mandatat societatea comercială S.C. A. I. BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L printr-un contract de Mandat să gestioneze evenimentul și să regularizeze eventualele prejudicii cauzate terților, pe teritoriul României, de către asigurații societății de asigurare AXA VERSICHERUNG AG din Germania.
În calitatea sa de mandatar – gestionar, atribuită de BAAR, și în conformitate cu prevederile Art.6.2, pct.6.2.2. lit. C din Contractul de mandat, Gestionarul de daune are printre altele și obligația să reprezinte în fața instanțelor de judecată, în fața oricăror autorități publice sau private, precum și în fața oricăror persoane fizice sau juridice, formulând o apărare corespunzătoare, interesele asigurătorilor a căror răspundere este angajată în cazurile de daună pentru care sunt mandatați să le gestioneze, cu respectarea dreptului de despăgubire a persoanelor vătămate. Reprezentarea se poate face inclusiv prin avocați.
Rezultă că S.C. A. I. BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L are exclusiv, calitatea de mandatar comercial al societăți de asigurare AXA VERSICHERUNG, activitatea sa subordonându-se regulilor esențiale ale mandatului comercial, iar actele și faptele sale de comerț sunt socotite actele și faptele mandantului însuși, recte societatea de asigurare AXA VERSICHERUNG.
Este indubitabil că polița de asigurare „Carte V.” a fost emisă de societatea AXA VERSICHERUNG ca urmare a contractului de asigurare intervenit între persoana asigurată și această societate care, în calitate de asigurator și în schimbul primei de asigurare primită, s-a obligat să plătească o indemnizație în cazul produceri riscului asigurat.
Chiar dacă s-ar atribui pârâtei A. calitatea de corespondent al societății din străinătate, pârâta ar avea numai obligația de a gestiona și lichida cererea de daună, dar nu și calitatea de a sta în proces în nume propriu cu consecința ca hotărârea pronunțată de instanță să instituie în sarcina sa obligații de plată care nu îi sunt imputabile.
În concluzie, solicită admiterea excepției și a se lua act de faptul că societatea A. I. BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L nu are calitate de a sta în proces ca pârâtă.
Solicită respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pe fond, apreciază că acțiunea este neîntemeiată pentru faptul că Norma aplicabilă în speță este cea în vigoare la data producerii accidentului, respectiv Norma pusă în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA, și nu cea indicată ca temei juridic de reclamant, care a intrat în vigoare de la 01.01.2015.
P. urmare cererea de despăgubire formulată de reclamant a ajuns la dosarul de daună la data de 20 iunie 2014, iar plata a fost efectuată la 19 sept.2014, totuși reclamantul nu a formulat obiecțiuni în termen de 30 de zile de la primirea banilor în contul său, astfel cum prevede art. 65 alin. 3 din Norma CSA.
În consecință, solicită a se constata că procedura de despăgubire a persoanelor prejudiciate prin accidente rutiere cuprinde atât reglementări generale privind despăgubirea, cât și norme tehnice privind avizarea, constatarea prejudiciilor și plata despăgubirilor, conform cărora și reclamantul îi revenea obligația să se adreseze mai întâi asiguratorului până cel mai târziu la data de 19 oct.2014 și nu direct instanței la data de 30 aprilie 2014, data înregistrării prezentei cereri, în caz contrar fiind decăzut din dreptul de a mai solicita sume suplimentare celor deja încasate.
În dovedirea susținerilor și pentru apărări pe fondul cauzei, înțelege a se folosi de proba cu înscrisuri, pre cum și de orice altă probă a cărei necesitate de administrare ar rezulta din dezbateri.
În temeiul art.223 alin. 3 C.p.c. solicită judecarea cauzei în lipsă.
La întâmpinare au fost atașate: împuternicire avocațială; contract cadru de mandat; situație privind societățile de asigurare din străinătate cu care S.C. A. I. ROMÂNIA S.R.L este corespondent; copia Deciziei civile nr. 696/A/LP din 18 dec.2014 pronunțată de Tribunalul T.; Decizia civilă nr. 202 din 23 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă; Decizia civilă nr. 415 din 23 sept.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 25.05.2014 a avut loc un accident rutier în urma căruia autoturismul marca Seat cu numărul de înmatriculare TMț90-MZA, aflat în proprietatea reclamantului a fost avariat de un alt autoturism asigurat la societatea de asigurare Axa Versicherung Ag din Germania.
Potrivit art. 54 alin. 2 din Legea 136/1996, persoanele păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate, au posibilitatea de a-și exercita drepturile împotriva asigurătorilor prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR).
Astfel, în temeiul art. 25 alin. 3 din Legea 32/2000 și art. 1 ind. 1 din Legea 136/1995, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), constituit ca o asociație profesională, independentă și autonomă, care grupează societățile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto, este Biroul Național din România.
După integrarea României în Uniunea Europeană, BAAR, în calitate de Birou Național, la data de 01.08.2007, a aderat la „Acordul multilateral între birourile naționale de asigurări ale statelor membre ale spațiului economic European și altor state asociate”, încheiat la data de 30 mai 2002, ocazie cu care a fost elaborat „Regulamentul General al Consiliului Birourilor”, document care reunește „Convenția Tip inter-Birouri” și „Convenția Multilaterală de garantare”.
Potrivit acestor documente, fiecare birou național semnatar acționează în contul tuturor asigurătorilor autorizați să practice în țara sa asigurarea RCA/Carte V., iar atunci când un vehicul care staționează în mod obișnuit pe teritoriul unui stat al cărui birou național a încheiat acordul, intră pe teritoriul unui alt stat din această categorie, vehiculul respectiv se consideră asigurat, fie că proprietarul, deținătorul, utilizatorul sau conducătorul acestuia dețin o poliță de asigurare sau nu. P. aceasta se instituie atât o prezumție de asigurare cât și o obligație de garantare a reparării unor eventuale pagube în sarcina biroului național al statului în care vehiculul este înmatriculat. Totodată, biroul gestionar, care în accepțiunea documentelor europene mai sus invocate, este biroul național al statului pe teritoriul căruia a avut loc accidentul, va gestiona toate cererile formulate în legătură cu un accident produs pe teritoriul său de competență de un vehicul înmatriculat într-un alt stat, în conformitate cu legislația din țara sa și cu prevederile poliței de asigurare pentru vehiculul respectiv, dacă o astfel de poliță există.
Ca atare, BAAR a mandatat societatea pârâtă A. Internațional Broker de Asigurare Reasigurare SRL printr-un contract de mandat să gestioneze evenimentul și să regularizeze eventualele prejudicii cauzate terților pe teritoriul României, de către asigurații societății de asigurare Axa Versicherung Ag din Germania.
În aceste condiții reclamantul s-a adresat pârâtei cu cerere de despăgubire, deschizându-se astfel dosarul de daună nr. RO-1340/14ST.
Cu toate acestea, așa cum am arătat mai sus, societatea pârâtă are calitatea de reprezentant, mandatar al asigurătorului, și nu calitate de asigurător. Ca atare, în temeiul art. 54 alin. 2 din Legea 136/1995 persoana păgubită poate să-și exercite drepturile doar împotriva asigurătorului, nu și împotriva reprezentantului acestuia.
În condițiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită plata unor penalități de întârziere care, în opinia acestuia, i se cuvin datorită plății cu întârziere a debitului reprezentând valoarea pagubei, instanța apreciază că, în temeiul art. 1385 alin. 3 Cod civil, pretențiile solicitate de reclamant pot face parte din valoarea totală a prejudiciului.
Or, față de textele de lege de mai sus, în litigiile de acest tip calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul de răspundere civilă, acesta fiind subiectul pasiv al dreptului dedus judecății, reprezentanța de asigurări sau Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), putând avea doar calitatea de reprezentant în proces.
În consecință, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția invocată de pârâtă, fapt pentru care o va admite, drept urmare cererea reclamantului va fi respinsă întrucât a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Deși prin întâmpinare pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța va respinge această cerere întrucât nu au fost dovedite astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. Internațional Broker de Asigurare Reasigurare SRL.
Respinge acțiunea promovată de reclamantul M. A. M., domiciliat în . jud. T., prin mandatar Kerekes Ladislau, cu domiciliul procedural ales la av. R. M. S., din Timișoara, ., nr. 12, ., în contradictoriu cu pârâta A. Internațional Broker de Asigurare Reasigurare SRL cu sediul în București, ., ., .-20, Sector 4, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Respinge cererea pârâtei cu privire la cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2015.
Președinte, D. I. H. | ||
Grefier, I. S. |
Red. DIH/I.S. - 21 Octombrie_ ex./emis 2
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1309/2015.... → |
---|