Obligaţie de a face. Sentința nr. 4808/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 4808/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1552/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4808/2013

Ședința publică din data de: 04.12.2013

Instanța constituita din :

PREȘEDINTE: M. A. H. – judecător

Grefier: R. C. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâtii: B. I. I. si C. L. D.- Serviciul Public Comunitar L. de Evidenta Persoanelor, având ca obiect obligatie de a face.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța avand nevoie de timp pentru deliberare a amanat pronunțarea pentru data de 04.12.2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu dispozitiile art.395 alin.1 Noul Cod procedură Civilă, constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 22.02.2013, sub nr._, reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâtii: B. I. I. si C. L. D.- Serviciul Public Comunitar L. de Evidenta Persoanelor solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze domiciliul paratului de la adresa situata in D. . . ., pe motiv ca in mod eronat s-a stabilit domiciliul, in mod real si-a dat acordul pentru stabilire resedinta.

Taxa de timbru si timbrul judiciar: cererea este legal timbrata cu taxă judiciară de timbru în suma de 12 lei conform chitanței de la fila 8.

Paratul C. L. D.- Serviciul Public Comunitar L. de Evidenta Persoanelor, prin notele de seidnta depus in cauza arata ca lasa la aprecierea instnatei solutionarea cererii.

Paratul B. I. I., nu a formulat intampinare si nici nu si-a precizat pozitia in cauza in vreo alta modalitate.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanta reține următoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr._/29.11.2010 la Serviciul Public Comunitar L. de Evidenta Persoanelor, paratul B. I. I. a solicitat stabilirea domiciliului la adresa situata in D. . . ., iar la rubrica conzimtamant al titularului spatiului de locuit figureaza datele de identificare si semnatura reclamantului. In cauza reclamantul sustine eronata stabilire a domiciliul in mod real fiind de acord cu stabilirea doar a resedintei.

Art.26 alin.1 din OG 97/2005 prevede ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala, iar in speta reclamantul a acceptat ca paratul sa isi inscrie domiciliul la adresa apartamentului acesteia, iar paratul nu a inteles sa solicite schimbarea acestei mentiuni din actul sau de identitate.

Domiciliul unei persoane este definit ca fiind locuinta sa statornica, iar OUG 97/2005 arata ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala,iar mentiunea din cartea de identitate cu privire la domiciliul unei persoane nu are efect constitutiv cat priveste determinarea acestuia, ci numai caracter de evidenta a persoanei respective.

In analizarea petitului dedus judecatii de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata instanta eeste datoare sa se raporteze la dispozitiile legale care reglementeaza evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, si care sunt continute in textul OUG 97/2005. Art.11 alin.1 din acest act normativ reglementeaza actul de identitate, precizand ca acesta este documentul care se elibereaza, in conditiile OUG 97/2005, cetateanului roman si care face dovada identitatii, a adresei de domiciliu si, dupa caz, a adresei de resedinta a titularului acestuia, art.13 din OUG 97/2005 prevazand ca actul de identitate se elibereaza de catre Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor de la locul de domiciliu sau de resedinta a persoanei fizice pe baza cererii scrise a acesteia.

Imprejurarea ca paratul nu mai locuieste faptic la domiciliul inscris in cartea sa de identitate, domiciliu situat la adresa apartamentului reclamantului, poate constitui un temei legal pentru schimbarea cartii de identitate a paratului, insa, pentru o atare finalitate, este necesar ca paratul insusi sa solicite eliberarea unei noi carti de identitate in favoarea sa, intemeiat pe faptul schimbarii domiciliului sau, reclamantul neavand recunoscuta de lege o atare posibilitate. In speta, in conditiile in care s-ar da curs favorabil solicitarii reclamantului, s-ar ajunge in situatia in care paratul ar fi o persoana fara domiciliu, imprejurare de neacceptat prin prisma textelor legale mai sus invocate.

Având în vedere cele retinute mai sus, cererea reclamantului urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulata de reclamantul R. I., cu domiciliul în municipiul D., ., . ., în contradictoriu cu pârâtii B. I. I., citat in municipiul D. ..29, . si C. L. D.- Serviciul Public Comunitar L. de Evidenta Persoanelor, cu sediul in municipiul D. . nr.4, judetul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.12.2013.

Președinte Grefier

M. A. H. R. C. S.

Red. HMA/SRC

5 ex/ 24.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4808/2013. Judecătoria DEVA