Contestaţie la executare. Sentința nr. 4102/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 4102/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 4860/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_/ e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4102/2013

Ședința publică din data de 10.10.2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. C. - judecător

Grefier: D. E.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de contestatorul B. C., în contradictoriu cu intimata Asociația de Locatari nr. 213 D., având ca obiect – contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă contestatorul, cu datele de identitate menționate în caietul de ședință și reprezentantul intimatei, administrator M. Sinefta, cu delegație la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că cererea de acordare ajutor public formulată de contestator, constând în scutirea sa de la plata taxei judiciare ce a fost respinsă prin închierea din data de 12.09.2013, iar împotriva acesteia, contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare în termenul legal. De asemenea, pentru acest termen de judecată, contestatorul a fost citat cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru cu suma de 190 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Instanța, văzând că reclamantul – contestator nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu a depus timbrul judiciar stabilit în sarcina sa, invocă, din oficiu, excepția insuficientei timbrării a contestației la executare și o pune în discuția părților.

Ambele părți arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acestei excepții.

Instanța reține cauza în pronunțare, pe excepția insuficientei timbrării a contestației la executare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 03.07.2013, sub nr._, contestatorul B. C. a chemat în judecată pe intimata Asociația de Locatari nr. 213 D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea formelor de executare silite pornite împotriva lor de către intimată, în dosarul de executare nr. 154/2013 al B.E.J. O. P..

Intimata Asociația de Locatari nr. 213 D. nu a formulat întâmpinare ci doar concluzii scrise.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 399 și urm. din Codul de proc. civilă vechi, raportat la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 și data depunerii de către intimată a cererii de executare silită la executorul judecătoresc, respectiv data de 13.02.2013, dosar fila nr. 14.

La primirea dosarului judecătorul a stabilit, prin rezoluție, în sarcina contestatorului, obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 190 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995.

Contestatorul a formulat o cerere de acordare ajutor public, constând în scutirea sa de la plata taxei judiciare ce a fost respinsă prin închierea din data de 12.09.2013, iar împotriva acesteia, contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare în termenul legal.

Deși a fost legal citatat cu mențiunea achitării taxei de timbru și timbru judiciar sus menționate, până la termenul de judecată din data de 10.10.2013, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată, conform dispozițiilor instanței.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, instanța va admite excepția insuficientei timbrării a cererii și va anula contestația la executare ca insuficient timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrării a cererii, invocată din oficiu.

Anulează ca insuficient timbrată contestația la executare formulată de contestatorul B. C., cu domiciliul în D., ..40, ., ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu initimata Asociația de Locatari nr. 213 D., cu sediul în D., ..40, ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C.D. E.

C.C./ DE./4 ex./10.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4102/2013. Judecătoria DEVA