Plângere contravenţională. Sentința nr. 3598/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3598/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 12817/303/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3598/2013
Ședința publică din data de 6 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: R. M.
Grefier: M. G. M.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenta ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Se constată că intimata a depus, prin serviciul Registratură, un set de înscrisuri în susținerea procesului-verbal de contravenție.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că nu mai există alte cereri de formulat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin plângerea formulată și înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimată la data de 15.05.2012 și exonerarea sa de la executarea sancțiunilor aplicate iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, în esență, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pe motiv că autovehiculul înmatriculat sub nr._ a circulat pe DN 7 km 411+865m Săcămaș fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta a arătat că autovehiculul în cauză deținea rovinietă valabilă, achiziționată la data de 03.05.2011 și valabilă până la data de 02.05.2012 însă în acest interval de timp s-a schimbat nr. de înmatriculare al autovehiculului din GA-671-CE în_ .
Petentul a anexat plângerii copia procesului-verbal de contravenție, situație roviniete emise și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar planșa foto menționată în cuprinsul actului sancționator precum și actele care au stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenție.
Plângerea este scutită da plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.36 din același act normativ.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și planșa foto.
Prin sentința civilă nr._ din data de 29.11.2012 Judecătoria Sectorului 6 București a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei D.. Pe rolul Judecătoriei D. plângerea a fost înregistrată sub nr._ .
Analizând plângerea de față prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimată la data de 15.05.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 din OG 15/2002 și sancționată de art.8 alin.2 din același act normativ – reținându-se în sarcina acestuia că în data de 19.04.2012 autovehiculul înmatriculat sub nr._, proprietatea sa, ar fi circulat pe DN 7 km 411+865m Săcămaș, fără a deține rovinietă valabilă. Totodată în sarcina petentului s-a reținut și obligația de a achita un tarif de despăgubire.
În cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.
Verificând, potrivit art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare ,, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”, iar conform prevederilor art. 1 alin. 2 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, respectiv persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România. Din aceste dispoziții legale reiese cu evidență faptul că obligația de a achita taxa de utilizare a drumurilor naționale revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, fie ca proprietari ai autovehiculului, fie ca utilizatori legali ai acestuia, sub sancțiunea angajării răspunderii contravenționale a acestora.
Cu privire la motivul de nulitate al procesului verbal de contravenție constând în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator de pe acesta, invocat de petentă, instanța reține următoarele: dispozițiile art. 4 din Legea nr. 455/2001 potrivit cărora în înțelesul legii „2. înscris în forma electronica reprezintă o colecție de date în forma electronica între care exista relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; 3. semnătura electronica reprezintă date în forma electronica, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în forma electronica și care servesc ca metoda de identificare;”
Totodată, în art. 5 din același act normativ se dispune că “Înscrisul în forma electronică, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”., iar în art. 7 se arată că “În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronică îndeplinește aceasta cerință dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că un înscris care are asociată o semnătură electronică extinsă, cum este și procesul verbal contestat, nu-și pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronică. Prin urmare, nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenție, care în formă electronică are atașată semnătura electronică a agentului constatator, să existe și semnătura olografă a acestuia. În speță, procesul-verbal a fost întocmit și semnat de către agentul constatator D.-G. C., calificat în acest sens în baza certificatului_c4c3c1ae7c (fila nr. 48 din dosar).
În ce privește temeinicia actului sancționator, din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că atâta timp cât nu a probat împrejurarea că la data săvârșirii faptei deținea rovinietă valabilă, procesul-verbal de contravenție constituie o dovadă suficientă a vinovăției acesteia. Astfel, din înscrisurile prezentate de intimată, respectiv planșa foto, rezultă că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe drumurile publice la data de 19.04.2012 fiind surprins în trafic de camera video amplasată pe DN 7 km 411+865 m Săcămaș, județul Hunedoara. Din verificările efectuate de agentul constatator, s-a constatat că autovehiculul nu figura în baza de date în care erau înregistrate toate rovinietele valide în ziua respectivă, rezultând că acesta a fost pus în circulație fără a fi achitată, în prealabil, taxa de utilizare a drumului.
Apărarea petentei conform căreia autovehiculul și-a schimbat numărul de înmatriculare din GA-671-CE în_ nu poate fi primită având în vedere că din situațiile privind rovinietele emise petentei aflate la filele nr. 21 și 26 din dosar rezultă în mod clar că este vorba de două autovehicule distincte, cu serii de sașiu diferite.
În speță, petenta nu a înțeles să facă proba contrară celor reținute în procesul verbal sau să susțină existența unei alte situații de fapt decât cea descrisă în acesta, astfel că prezumția de temeinicie a actului sancționator nu a fost răsturnată.
Pentru săvârșirea contravenției reținute, agentul constatator a aplicat petentei o amendă contravențională în cuantum de 250,00 lei, fiind vorba de minimul prevăzut în Anexa 2 a OG 15/2002 pentru această contravenție, cuantum pe care instanța îl apreciază ca fiind proporțional cu gravitatea faptei săvârșite.
Este adevărat că potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.
Cum în cauză nu au fost dovedite asemenea circumstanțe, petenta aflându-se într-o situație identică cu a oricărui alt contravenient care nu respectă dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment întrucât s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestei contravenții. O soluție contrară ar genera o situație de inegalitate între petentă, care ar ajunge astfel ca autovehiculul său să circule fără a avea achitat tariful de utilizare a drumurilor, și alți utilizatori care și-au achiziționat rovinietă.
În aceste condiții, instanța apreciază că pentru corectarea conduitei petentei este necesară menținerea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal contestat.
În ce privește obligația de plată a tarifului de despăgubire, în prealabil instanța reține că la data de 23 iulie 2012 a fost adoptată Legea nr. 144/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 509/24 iulie 2012 prin care s-a modificat OG 15/2002, în sensul că dispozițiile art. 8 alin. 3 din OG 2/2001 au fost abrogate.
Ori, atâta timp cât art. 15 alin. 2 din Constituția României prevede că legea dispune numai pentru viitor, excepție făcând legea penală sau contravențională mai favorabilă, iar, potrivit art. II din Legea 144/2012 – „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi (27 iulie 2012) se anulează”, instanța va da eficiență acestor dispoziții legale.
Prin urmare, pentru cele ce preced, instanța, în temeiul prevederilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, va admite în parte plângerea petentei, în sensul că o va exonera pe petenta de la plata tarifului de despăgubire și va menține în rest procesul-verbal de contravenție contestat.
Instanța constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată drept pentru care nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. M. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun. Oradea, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în municipiul București, .. 401A, sector 6 și, în consecință:
Exonerează petenta de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28,00 euro, respectiv 122,49 lei aplicat prin înștiințarea de plată anexă la procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15 mai 2012.
Menține în rest procesul-verbal de contravenție atacat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 septembrie 2013.
Președinte,Grefier,
R. M. M. G. M.
Red./teh. R.M./M.G.M./4 ex. – 06.09.2013
← Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 1695/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2952/2013. Judecătoria DEVA → |
---|