Obligaţie de a face. Sentința nr. 3217/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 3217/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1042/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/200

Dosar nr. 1._

SENTINTA CIVILĂ NR. 3217/ 20.06.2013

Ședința publică din 20 iunie 2013

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. M. - judecător

GREFIER: C. A.

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHERȘA S., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL D., reprezentat prin Primar .

La apelul nominal făcut în sedință publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ce învederează că, prin serviciul registratură și prin fax, la data de 18.06.2013, reclamantul a depus o cerere prin care a arătat că înțelege sa renunțe la judecată, iar, la data de 18.06.2013, pârâtul a depus o nota de ședință ce cuprinde punctul de vedere raportat la exceptia de necompetență materială a Judecătoriei D..

Față de manifestarea expresă de voință a reclamantului, în conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, a reținut cauza spre solutionare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria D. sub nr. 1.042/221/11.02.2013, reclamantul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHERȘA S., cu sediul în municipiul A. - I., ..5, județul A., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL D., reprezentat prin Primar, cu sediul în municipiul D., .. 4, judetul Hunedoara, a solicitat:

● obligarea pârâtului să comunice datele necesare executării silite in dosarul executional nr. 1331/ex/2012

În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 6-13, 17-24).

In drept, reclamantul se prevalează de disp. art. 373/2 C.proc.civ.

Cererea formulată de reclamant a fost timbrată corespunzător.

Pârâtul MUNICIPIUL D., reprezentat prin Primar, legal citat si cu copia cererii, a formulat și depus întâmpinare prin care a solcitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, anexând înscrisurile de la filele 31-62 din dosar.

Pentru judecarea în condiții de legalitate si temeinicie a cauzei, instanta de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; s-a invocat din oficiu și s-a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Judecătoriei D. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara - Secția C. Administrativ .

Pentru termenul de judecată din 20.06.2013, reclamantul a depus o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecată.

Având în vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de judecată constată aplicabilitatea disp. art. 246 C.proc.civ. .

Raportat la voința expresă a reclamantului privind renunțarea la judecată, instanța de judecată va lua act de această manifestare de voință. Totodată, instanța de judecată va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de cererea de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHERȘA S., cu sediul în municipiul A. - I., ..5, județul A., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL D., reprezentat prin Primar, cu sediul în municipiul D., .. 4, judetul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2013 .

P.,GREFIER,

B. M. C. A.

Red. 26.06.2013

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/CA

ROMANIA

JUDECATORIA D.

DOSAR NR. 1._

MINUTA/20.06.2013

Ia act de cererea de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHERȘA S., cu sediul în municipiul A. - I., ..5, județul A., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL D., reprezentat prin Primar, cu sediul în municipiul D., .. 4, judetul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2013 .

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3217/2013. Judecătoria DEVA