Pensie întreţinere. Sentința nr. 1193/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 1193/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 726/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. – JUDEȚUL HUNEDOARA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1193

Ședința publică din data de 01 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. F.

GREFIER: S. Ș.

S-a întrunit în ședință publică astăzi, data de mai sus, luând spre examinare cauza civilă de față ce are ca obiect soluționarea cererii de reducere a pensiei de întreținere formulată de reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâta R. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul depune la dosarul cauzei sentința civilă prin care s-a stabilit obligația de întreținere și învederează instanței faptul că nu deține copia certificatului de naștere a minorului.

La interpelarea instanței, reclamantul arată că nu realizează niciun fel de venituri, cu excepția indemnizației pentru persoane cu handicap în cuantum de 33,5 lei lunar și învederează că nu mai are alte probe de propus.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții procesuale de invocat sau alte probe de administrat în cauza civilă de față, instanța declară epuizată procedura probatorie și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în fond.

În dezbateri, reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, arătând că este de acord să presteze întreținere însă aceasta să fie redusă la procentajul corespunzător cuantumului veniturilor realizate.

În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ, instanța de judecată, socotindu-se lămurită, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul P. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. A. reducerea pensiei de întreținere în cuantum de 167,5 lei lunar, datorată fiicei sale minore R. M. – R. la un nivel corespunzător cu veniturile realizate în prezent.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin hotărâre judecătorescă a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 167,5 lei lunar către fiica sa minoră R. M. – R. și, datorită împrejurării că din luna noiembrie 2012 nu mai realizează alte venituri în afara indemnizației pentru persoane cu handicap în cuantum de 33,5 lei lunar, apreciează că se impune și reducerea cuantumului pensiei de întreținere corespuinzător cu acest venit.

Cererea nu a fost motivată în drept..

În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosarul cauzei copia sentinței civile nr.2253/2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, copia actului de identitate și cuponul mandat poștal privind plata drepturilor bănești pentru persoane cu handicap.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în fața instanței și nu s-a opus în nici un fel admiterii cererii.

În cauză instanța a încuviințat și a administrat probe cu înscrisuri, și anume sentința civilă nr.2253/2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ (filele nr.8,9) și cuponul mandat poștal privind plata drepturilor bănești pentru persoane cu handicap (fila nr.4).

Examinând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.2253/2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ reclamantul P. (fost R.) N. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 167,5 lei lunar către fiica sa minoră R. M. – R. (născ. la 14.04.2000), pensie care a fost stabilită de instanță ținând cont de veniturile realizate de reclamant la aceea dată, aplicându-se cota stabiliă de de lege de ¼ din venit.

Mai reține instanța că în prezent reclamantul beneficiează în prezent de o indemnizație pentru persoane cu handicap în cuantum de 33,5 lei lunar (fila nr.4).

Astfel fiind, ceea ce este de analizat de către această instanță investită cu soluționarea prezentei cereri de diminuare a pensiei de întreținere este dacă, în raport de probele administrate, se impune sau nu reducerea cuantumului pensiei de întreținere stabilit irevocabil prin hotărârea judecătorească menționată mai sus.

Analizând materialul probator aflat la dosar instanța apreciează că cererea reclamantului P. N. este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează:

Din analiza dispozițiilor legale incidente în materia obligației de întreținere, instanța reține că, potrivit disp. art.529 Noul C.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti iar în conformitate cu prevederile art.44 din Legea nr.272/2004 copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, părinților revenindu-i în primul rând obligația de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătire profesională. Instanța mai reține că, potrivit prevederilor art.72 și urm. din Legea nr.448/2006, persoanele cu handicap, indiferent de gravitatea acestuia, au dreptul la integrarea sau reintegrarea în muncă

Raportând aceste dispoziții legale asupra cauzei civile de față, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada incapacității de muncă, împrejurare care să justifice reducerea cuantumului pensiei de întreținere. Astfel, reclamantul nu a dovedit cu vreun raport de expertiză medico – legală sau alt act medical că îi lipsește sau are afectată parțial capacitatea de muncă, simpla împrejurare că beneficiează de drepturi bănești pentru persoane cu handicap nu probează niciun grad de invaliditate și afectarea capacității de muncă și, în consecință, stabilirea în sarcina sa a plății lunare a unei pensii de întreținere în cuantumul stabilit prin sentința civilă nr.2253/2011 pronunțată de Judecătoria D. reprezintă o soluție legală și temeinică întrucât, chiar dacă instanța ar proceda la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere prin raportarea cotei prevăzute de lege la salariul minim brut pe economie, cuantumul pensiei de întreținere datorate tot nu ar scădea sub nivelul stabilit prin sentința civilă menționată.

Totodată, la adoptarea hotărârii instanța are în vedere și faptul că, în materia obligației de întreținere se aplică principiul respectării si promovării cu prioritate a intereselor superioare ale copilului, principiu consacrat în prevederile art.6 lit. a din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată cererea de reducere a pensiei de întreținere formulată de reclamantul P. N. (domiciliat în loc.B. – Chei, ..N., cu reședința în Mun.D., jud.Hunedoara, ., . contradictoriu cu pârâta R. A. (domiciliată în D., jud.Hunedoara, ., .).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,, P. F. S. Ș.

Red./Tehnred.P.F

4 ex./01.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1193/2013. Judecătoria DEVA