Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 4166/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4166/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 4800/221/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4166/2013
Ședința publică din data de: 16 octombrie 2013
Instanța constituita din :
PREȘEDINTE: A. L. S. – judecător
Grefier: A. G.-P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria D. a fost reprezentat de domnul procuror F. P..
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta P. M. A. și pe pârâtul M. D. P., având ca obiect decădere din drepturile părintești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat reclamanta, avocat F. M. pentru pârât și martorii P. Arcade, M. M., lipsă fiind pârâtul și martorul M. E..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În baza art. 321 Cod procedură civilă, instanța procedează la audierea martorilor prezenți, a căror declarații s-au consemnat la dosar, după ce în prealabil au depus jurământul prevăzut de art. 319 Cod procedură civilă, atrăgându-li-se atenția că mărturia mincinoasă este pedepsită de lege.
Apărătorul pârâtul declară că înțelege să renunțe la audierea martorului M. E. întrucât acesta este plecat din țară.
Reclamanta declară că nu se opune omiterii audierii martorului lipsă și că nu înțelege să-și însușească proba testimonială încuviințată la cererea pârâtului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu insistă în audierea martorului lipsă.
Instanța, având în vedere poziția părților și apreciind că, față de probele deja administrate, audierea martorului nu mai este utilă soluționării cauzei, revine asupra probei încuviințate și omite audierea martorului lipsă.
Reclamanta, apărătorul pârâtului și reprezentantului Ministerului Public declară că nu mai au alte cereri de probe de formulat.
Nemaifiind alte cereri, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea procesului și întrucât părțile nu solicită acordarea unui termen pentru dezbaterea în fond, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, având cuvântul pe fond, a solicitat admiterea cererii în sensul de a se dispune decăderea pârâtului din drepturile părintești, să se încuviințeze ca minorul să poarte numele de familie de P. și să se complinească consimțământul pârâtului ca minorul să poată călători în vacanțe, în străinătate, fără cheltuieli de judecată. În susținerea concluziilor, reclamanta a precizat că pârâtul nu s-a mai interesat de fiul său minor ceea ce denotă o gravă neglijență din partea acestuia. Relativ la numele de familie, a precizat că minorul își dorește să poarte numele de P. dintr-un puternic sentiment de apartenență față de familia cu care locuiește efectiv și care se îngrijește de el.
Avocat F. M. pentru pârât a solicitat respingerea capetelor de cerere privind decăderea pârâtului din drepturile părintești și încuviințarea ca minorul să poarte numele de familie al reclamantei, arătând că este de acord cu admiterea cererii privind posibilitatea pentru minor de a pleca în străinătate. Astfel, a subliniat că în speță nu există motive temeinice pentru a se dispune decăderea pârâtului din drepturile părintești, cu atât mai mult cu cât aceasta reprezintă o sancțiune împotriva părintelui care pune în primejdie gravă dezvoltarea minorului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei privind cererea de decădere din drepturile părintești și în consecință respingerea cererii de decădere a pârâtului din drepturile părintești ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu referire la celelalte solicitări, solicită ca soluția ce se va pronunța să se circumscrie interesului superior al minorului.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 02 iulie 2013, reclamanta P. M. A., domiciliată în municipiul D., Aleea Saturn, ., ., județul Hunedoara în calitate de reprezentant legal al minorului M. D. D., născut la data de 23 aprilie 2000 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. D. P., domiciliat în ., ., nr. 181, județul Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța:
În principal, să se dispună: (1) decăderea pârâtului din drepturile părintești în privința minorului D.-D. și ca o consecință a decăderii din drepturile părintești (2) să se încuviințeze ca minorul să poarte numele de familie de „P.” începând cu data pronunțării hotărârii și (3) să se constate dreptul minorului D.-D. de a călători în străinătate fără consimțământul pârâtului, care prezintă un dezinteres total față de minor;
În subsidiar, (1) să se încuviințeze ca minorul D. D. să poarte numele de familie „P.” suplinindu-se astfel consimțământul pârâtului la schimbarea numelui de familie al minorului și (2) încuviințarea ca minorul D.-D. să călătorească în străinătate suplinindu-se consimțământul pârâtului la orice călătorie viitoare în străinătate a minorului, începând cu data hotărârii ce se va pronunța și până la majoratul minorului.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că prin sentința nr. 3690/2002 pronunțată de Judecătoria D., minorul D. D. i-a fost încredințat spre creștere și educare. A mai arătat că pârâtul nu a solicitat cu ocazia soluționării divorțului stabilirea unui program de vizitare al minorului și nici nu a plătit pensie de întreținere în favoarea acestuia de aproximativ 12 ani, perioadă în care nu i-a asigurat vreun sprijin material. Tot astfel, a susținut că pârâtul nu a păstrat legătura cu fiul său minor pe care nu l-a mai văzut de când avea 7 luni, precum și faptul că nu s-a preocupat niciodată de binele și bunăstarea lui și nici nu a vegheat asupra creșterii și educației acestuia, manifestând un dezinteres definitiv față de minor. În aceste condiții, a apreciat ca fiind injust și în detrimentul minorului ale cărui interese legitime sunt în mod vădit lezate, ca starea lui de bine, numele lui de familie și dreptul de a călători în străinătate să fie legate și condiționate de consimțământul pârâtului, fiind în interesul superior al minorului ca realitatea pe care acesta o trăiește în fapt de foarte mulți ani să corespundă situației sale legale și anume aceea de minor față de care tatăl nu și-a îndeplinit niciodată obligațiile legale și morale de părinte.
Mai exact a subliniat că neîndeplinirea pe o perioadă îndelungată a obligațiilor părintești denotă neglijență gravă din partea acestuia și aduce atingere interesului superior al minorului care se află în situația de a fi încă legat de el prin nume și prin obligația de a obține consimțământul pârâtului la orice călătorie în afara țării.
A mai arătat că, în calitate de mamă, i-a asigurat minorului D.-D. un cămin plin de căldură și dragoste părintească, alături de bunicii materni.
Cu referire la numele de familie al minorului, a subliniat că acesta își dorește să poarte numele său de familie, respectiv „P.” dintr-un puternic sentiment de apartenență și datorită unei legături puternice de familie pe care minorul a dezvoltat-o față de familia extinsă, incluzând-o pe ea, în calitate de mamă și pe bunicii materni.
Tot astfel, a subliniat că minorul își dorește să poată pleca în excursii, precum și în vacanțe în străinătate iar, pentru aceasta, atâta timp cât pârâtul nu este decăzut din drepturile părintești, este necesar consimțământul tatălui al cărui domiciliu este necunoscut, cu atât mai mult cu cât lipsa unei legături cu pârâtul și dezinteresul manifestat de către pârât față de minor ar face dificile și traumatizante pentru minor demersurile pentru a comunica cu pârâtul în vederea obținerii consimțământului de fiecare dată când minorul ar dori să plece în excursie sau în vacanță în străinătate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 508 și 491 Cod civil, art. 187 alin. 2, art. 6 lit. a, art. 8 și art. 38 lit. c din Legea 272/2004, cu precizare că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 508 alin. 1 cod civil și art. 38 lit. c din Legea 272/2004 este admisibilă cererea de decădere din drepturile părintești adresată direct instanței de judecată, cât timp Autoritatea Tutelară va fi citată în vederea efectuării anchetei sociale și depunerii raportului corespunzător, ocazie cu care poate cere la rândul său instanței decăderea din drepturile părintești în legătură cu minorul, pe calea unei cereri de intervenție principală formulată în temeiul art. 49 Cod procedură civilă.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu ancheta socială ce urmează a fi efectuată de autoritatea tutelară competentă și proba testimonială cu martorul P. Arcade.
Reclamanta a anexat cererii, în fotocopii, sentința civilă nr. 3690/2002 pronunțată de Judecătoria D., certificatul de naștere al minorului și actul său de identitate.
Pârâtul a formulat întâmpinare (fila 18 din dosar) prin care, pe cale de excepție, a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei D. de soluționare a cauzei față de dispozițiile art. 125 și 126 Cod procedură civilă și lipsa calității procesuale active a reclamantei de a solicita decăderea sa din drepturile părintești, față de dispozițiile art. 508 Cod civil.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea capătului de cerere privind decăderea sa din drepturile părintești ca fiind neîntemeiat, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri. În acest sens, a precizat că susținerile reclamantei nu corespund adevărului întrucât nu l-a neglijat pe minor achitând-i acestuia pensia de întreținere deși a fost plecat perioade lungi din țară. Mai exact, a subliniat că în data de 12 august 2011 i-a achitat reclamantei suma de 1000,00 lei, în data de 17 octombrie 2011 i-a trimis pentru minor suma de 1.000,00 lei, în data de 08 august 2013 suma de 200 euro și în data de 02 august 2013 mama lui i-a mai remis reclamantei suma de 200 euro pentru minor. Tot astfel, a subliniat că i-a dat reclamantei sume importante de bani pentru minor, situație în care îl surprinde atitudinea și susținerile acesteia că nu ar fi achitat niciodată pensia de întreținere și că nu ar fi luat legătura cu minorul, lucru neadevărat, întrucât a păstrat legătura cu fiul său până la un moment dat când reclamanta i-a interzis să-l mai viziteze sau să-l contacteze telefonic.
Raportat la argumentele menționate, a apreciat că nu există nici un motiv temeinic care să determine decăderea sa din drepturile părintești, nefiind în interesul superior al minorului să fie îndepărtat de el în așa măsură încât să nu-și poate exercita autoritatea părintească.
În ce privește capătul de cerere privind schimbarea numelui de familie al minorului, a precizat că nu este de acord întrucât nu există nici un motiv temeinic care să justifice acest lucru.
În final, a subliniat că este de acord cu cererea reclamantei ca minorul să călătorească în străinătate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 200 Cod procedură civilă.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu martorii M. M. și M. E. și interogatoriul reclamantei.
Pârâtul, a anexat întâmpinării, în fotocopii, cartea sa de identitate, dovada achitării prin poștă a pensiei de întreținere, ordin de transfer bancar și declarație M. A..
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (filele 28-31 din dosar) prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, motivat de faptul că Judecătoria D. este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul minorului, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în numele și pentru minor, iar autoritatea tutelară poate interveni pentru a solicita decăderea din drepturile părintești.
Cu referire la fondul litigiului, reiterând motivele arătate în acțiune, a subliniat că faptul plății unor sume de bani nu echivalează cu îndeplinirea obligațiilor legale și morale pe care pârâtul, în calitate de părinte, le are față de minor și nu schimbă realitatea pe care o trăiește minorul și pe care a trăit-o toată viața sa de până acum, aceea de copil crescut de o mamă singură, fără a beneficia de grija și atenția celui care trebuia să-i fie tată. Mai departe, a subliniat că scopul cererii sale este acela de a reglementa situația minorului pe hârtie pentru ca realitatea să fie reflectată și în evidența autorităților întrucât minorul nu are un tată în sensul legii decât un părinte biologic menționat în actul său de naștere.
Totodată, a solicitat să se ia act de consimțământul exprimat de către pârât în întâmpinare cu privire la capătul de cerere privind suplinirea consimțământului acestuia la fiecare călătorie viitoare a minorului în străinătate, în cazul în care capătul de cerere privind decăderea din drepturile părintești nu ar fi admis.
În final a solicitat respingerea probei cu interogatoriul său, întrucât niciunul din aspectele invocate de pârât prin întâmpinare nu este pertinent și concludent pentru soluționarea cererii și care să poată fi dovedit cu interogatoriul său.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 40,00 lei taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 15 lit. e din OUG 80/2013 (fila 15 din dosar).
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri, probe testimoniale, anchete sociale la domiciliile părților, interogatoriul reclamantei și a fost audiat minorul în camera de consiliu.
Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3690/05 decembrie 2002 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul civil nr. 4970/2002 s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți, iar minorul D.-D., născut la data de 23 aprilie 2000 a fost încredințat reclamantei spre creștere și educare, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia.
De la divorțul părților, minorul a locuit împreună cu reclamanta și cu bunicii materni, neexistând o relație de afecțiune între acesta și tată, respectiv familia extinsă a tatălui. De altfel, întrucât pârâtul a plecat să locuiască în Portugalia, relațiile dintre tată și fiu s-au răcit considerabil, între cei doi neexistând o comunicare efectivă, contribuția tatălui la creșterea și educare minorului rezumându-se doar la expedierea unor sume de bani și aceasta cu caracter sporadic.
Procedând în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a solicita decăderea pârâtului din drepturile părintești, excepție unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2013.
Potrivit art. 508 alin. 1 Cod civil – „ Instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului”.
Din interpretarea teleologică a acestor dispoziții legale rezultă că facultatea de a solicita decăderea unui părinte din drepturile părintești aparține doar autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, nu și celuilalt părinte în întreținerea căruia se află minorul.
Astfel, o condiție importantă pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină parte în procesul civil o constituie calitatea procesuală. Mai exact, în orice acțiune în justiție, instanța este obligată să verifice calitatea părților, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Calitatea procesuală activă presupune existenta unei identități între persoana care formulează cererea de chemare în judecată (reclamant) și cel care este subiectul activ în raportul juridic dedus judecății. Cu alte cuvinte, calitatea procesuală semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere, însă, în speță, astfel cum s-a arătat anterior, nu există identitate între persoana reclamantei și cel care poate solicita instanței de tutelă să dispună, cu privire la unul din părinți, decăderea acestuia din drepturile părintești.
Prin urmare, excepția invocată este întemeiată urmând a fi admisă și, pe cale de consecință, cererea reclamantei de decădere a pârâtului din drepturile părintești va fi respinsă ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În cele ce urmează instanța va analiza punctual capetele de cerere formulate în subsidiarul acțiunii introductive:
(1) să se încuviințeze ca minorul D. D. să poarte numele de familie „P.” suplinindu-se astfel consimțământul pârâtului la schimbarea numelui de familie al minorului;
În conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. 1 Codul familiei (act normativ în vigoare la data nașterii minorului) potrivit cu care „copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților”, minorul a luat la naștere numele de familie de M..
Posibilitatea pentru acesta de a solicita schimbarea numelui de familie, după momentul nașterii sale, este reglementată de dispozițiile OG 43/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 și 3 lit. f din OG 43/2003- (1) Cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condițiile prezentei ordonanțe. … (3) Sunt de asemenea considerate justificate și cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri: … f) când părinții au divorțat, iar copiii încredințați spre creștere și educare unuia dintre părinți, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia”.
Pentru minor, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din același act normativ, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinți sau, cu încuviințarea autorității tutelare, de tutore. Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelară. Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de către unul dintre părinți, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicție ori este declarat judecătorește dispărut sau decăzut din drepturile părintești.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale cu cele prevăzute de art. 449 alin. 3 Cod civil rezultă că în lipsa acordului părintelui cu privire la schimbarea pe cale administrativă, instanța de tutelă este cea care poate suplini acest acord dacă motivele invocate în acest sens justifică o astfel de măsură.
În justificarea solicitării, reclamanta a arătat că minorul își dorește să poarte numele său de familie, respectiv „P.” dintr-un puternic sentiment de apartenență și datorită unei legături puternice de familie pe care acesta a dezvoltat-o față de familia extinsă, incluzând-o pe ea, în calitate de mamă și pe bunicii materni.
Dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația lor materială, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil.
De asemenea, interesul superior al minorului, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția europeană. În acest sens, jurisprudența europeană (cauza Poego împotriva Italiei, Johansen împotriva Norvegiei, Frette împotriva Franței), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în special, că interesul superior al minorului poate, în funcție de natura și de importanța sa, să prevaleze față de cel al părintelui.
În speță, din probele administrate rezultă fără dubiu că relațiile dintre pârât și minor, respectiv tată și fiu nu se bazează pe comunicare, afecțiune și sprijin – situație în care apare ca fiind justificată solicitarea ca minorul să poarte numele de familie a celor cu care acesta crește efectiv și de care are nevoie ca o componentă a dezvoltării sale ulterioare. Fiind audiat în camera de consiliu, minorul și-a exprimat dorința de a purta numele de familie al bunicului matern și care coincide cu cel al mamei sale. Prin urmare, acesta preferă la momentul actual să se identifice cu mediul socio-familial (inclusiv numele de familie) în care a crescut și este integrat fizic, afectiv, educativ și social, dintr-un puternic sentiment de apartenență față de mama sa și bunicii materni și dat fiind faptul că pentru el tatăl său este un străin.
În aceste condiții, instanța apreciază că dorința minorului de a purta numele de familie al mamei sale a fost exprimată la o vârstă cu privire la care se poate considera, în mod rezonabil, că personalitatea lui este suficient de structurată și că a dobândit maturitatea necesară pentru a-și exprima părerea cu privire la numele de familie pe care dorește să-l poarte în viitor.
În consecință, instanța de tutelă va admite această cerere în sensul că va încuviința schimbarea numelui de familie al minorului D.-D., urmând ca hotărârea pronunțată să complinească consimțământul tatălui la schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie al minorului din M. în P., cu precizarea că pentru realizarea acestui deziderat mama reclamantă va trebui să urmeze procedura reglementată de OG 43/2003.
(2) încuviințarea ca minorul D.-D. să călătorească în străinătate suplinindu-se consimțământul pârâtului la orice călătorie viitoare în străinătate a minorului, începând cu data hotărârii ce se va pronunța și până la majoratul minorului.
În prealabil, instanța reține că art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 18/1990 garantează dreptul copilului de a se deplasa în străinătate. În realizarea acestui drept, legiuitorul român a statuat în art. 17 din Legea 248/2005 că – „ Minorilor cetățeni români care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate li se eliberează pașapoarte simple electronice în următoarele condiții: a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal”, iar potrivit art. 30 alin. 1 lit. c din același act normativ, organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri: „ c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și care călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declarația celuilalt părinte, numai dacă părintele însoțitor face dovada faptului că i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013”.
În speță, prin sentința civilă nr. 3690/05 decembrie 2002 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul civil nr. 4970/2002, minorul a fost încredințat spre creștere și educare reclamantei, situație în care pentru a putea călători în străinătate nu este necesar acordul tatălui său, respectiv al pârâtului.
În aceste condiții, solicitarea reclamantei de a se încuviințarea ca minorul D.-D. să călătorească în străinătate suplinindu-se consimțământul pârâtului la orice călătorie viitoare în străinătate a minorului, începând cu data hotărârii ce se va pronunța și până la majoratul minorului, este lipsită de interes, urmând a fi respinsă ca atare.
Prin urmare, pentru cele ce preced, cererea subsidiară formulată de reclamantă va fi admisă în parte în sensul că hotărârea pronunțată va complini consimțământul tatălui pârât la schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie al minorului din M. în P., cu precizarea că pentru realizarea acestui deziderat mama reclamantă va trebui să urmeze procedura reglementată de OG 43/2003, urmând a fi respinsă în rest.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a solicita decăderea pârâtului din drepturile părintești și, în consecință:
Respinge cererea de decădere din drepturile părintești a pârâtului M. D. P. promovată de reclamanta P. M. A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. M. A., CNP_, domiciliată în municipiul D., Aleea Saturn, ., ., județul Hunedoara în calitate de reprezentant legal al minorului M. D. D., în contradictoriu cu pârâtul M. D. P., CNP_, domiciliat în ., ., nr. 181, județul Hunedoara și, în consecință:
Încuviințează schimbarea numelui de familie al minorului D.-D., CNP_, născut la data de 23 aprilie 2000 și complinește consimțământul tatălui pârât la schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie al minorului, din M. în P..
Respinge în rest cererea.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2013.
Președinte,Grefier,
A. L. S. A. G.-P.
A.L.S./A.G.P.
5 ex./16 octombrie 2013
| ← Curatelă. Sentința nr. 228/2013. Judecătoria DEVA | Curatelă. Hotărâre din 15-10-2013, Judecătoria DEVA → |
|---|
