Pensie întreţinere. Sentința nr. 2761/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2761/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 11383/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2761/2013
Ședința publică din 29.05.2013
Președinte: H. M. A.
Grefier: S. R. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul B. G., in contradictoriu cu parata B. O. având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea 29.05.2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu dispozitiilor art. 256 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin cererea reconventionala disjunsa din dosarul nr._ si inrtegistrata pe rolul aceleasi instante sub nr dosar_ /2013 la data de 12.12.2012, reclamantul B. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. O. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispuna obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in suma de ¼ din veniturile pe care aceasta le realizeaza din munca in Italia, aratand ca in timpul casatoriei cu parata a muncit 3 ani in Israle si jumatate an in Germania inbolnavindu-se si astfel nu a mai putut munci fiind incadrat in gradul III de handicap. Mai arate reclamantul ca a fost nevoit a urma tratamente si interventii chirurgicale costisitoare, recuperare, iar pensia este una mult prea mica fata de cheltuielile pe care le are.
In drept se invoca prevederile art.115 si art.607 din codul de procedura civila.
În probațiune, reclamantul a depus in sustinere acte medicale.
Pârâta B. O., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii civile formulate de reclamant ca neintemeiata si nelegala.
Arata in esenta parata ca relatia de casatorie a partilor a fost extrem de tensionata, reclamantaul avand un comportament inuman care a determinat-o a pleca de acasa. Mai sustine parata ca in anul 2011 a fost batuta de reclamant in nenumarate randuri, fiind nevoita a fusi de acasa, sesizand si politia si ajungand si la Seriviul de urgenta la Spitalului din D.. Sustine parata ca o vreme a luict la prietenti dupa care a plecat dinnou in Italia pentru a-si gasi un loc de munca, insa nu a reusit a-si gasi o ocupatie stabila.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantului (f65), declaratii de martori (68,69)
Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor invocate, a aprobelor administrate și a apărăilor formulate, instanța reține următoarele:
Casatoria partilor a fost desfacuta prin hotararea pronuntata in dosarul nr._ din care a fost disjunsa prezenta actiune formulata pe cale reconventionala.
Potrivit art.86 alin.1 din codul faimilei, in vigoare la acea vreme, obligația de întreținere există între soț și soție, iar în conformitate cu prevederile art.41 alin.2–5 din Codul familiei, această obligație continuă să subziste și după desfacerea căsătoriei, dacă unul dintre soți se află în nevoie datorită incapacității sale de muncă.
Obligatia legala de intretinere dintre fostii soti divortati sau fostii soti din casatoria desfiintata este in fapt o obligatie diferita de cea fondata pe obligatia de sprijin material reciproc din timpul casatoriei, in consecinta, conditiile celor doua tipuri de obligatii sunt si ele diferite.
Dreptul la intretinere presupune, in primul rand starea de nevoie a celui care pretinde intretinere, determinata de incapacitatea sa de a muncii si, de partea celui tinut sa acorde intretinerea, existenta mijloacelor necesare.
In ceea ce priveste incapacitatea de munca, art.41 alin.2 codul faimilei are in vedere dreptul la intretinere al fostului sot aflat in nevoie de cauza unei incapacitati survenite inainte de casatorie sau in timpul casatoriei.
Savarsirea unor fapte grave indreptate impotriva celui caruia i se cere intretinere atrage decaderea din dreptul de a beneficia de asistenta materiala, indiferent daca faptele au fost comise inainte sau ulterior desfacerii casatoriei.
Cuantumul pensiei de intretinere poate ajunge pana la maxim o treime din venitul net din munca al fostului sot.
În condițiile în care actele medicale de care se prevalează reclamantul dovedesc faptul că acesta suferă de o afecțiune medicală, însă niciunul dintre aceste acte nu stabilesc că acesta s-ar afla în incapacitate de muncă, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a se stabili în sarcina paratei o obligație de întreținere în favoarea reclamantului. Din actele medicale emise pe seama reclamantului rezulta ca acesta este suferind de diverse afectiuni medicale, diagnosticate si tratate dealungul timpului, chiar si in perioade de timp in care partile nu erau casatorite.
Pe de alta parte, in cauza nu s-a facut dovada ca parata ar realiza vreun venit, potrivit adresei nr._/08.05.2013 emisa de AFP D. unde parata isi are domicliul fiscal, rezulta ca in anul 2012 aceasta a fost inregistrata cu venituri impozabile de 1 lei si venituri din dividente de 8 lei.
Un alt aspect relevant in analiza cererii formulate este si comportamentul manifestat de reclamant fata de parata, din depozitia martorei M. D. (f69) martora declarand ca in luna ianuarie 2011 a vazut-o pe parata vanata, iar aceasta i-a spus ca reclamantul a agresat-o, precum si ca au mai existat si alte situatii ulterioare in care reclamantul ar fi agresat-o pe parata.
In lumina celor retinute mai sus, instanța constată că pretențiile formulate de reclamant sunt neîntemeiate, motiv pentru care va respinge acțiunea.
In temeiul prevederilor art.274 raportate la art.275 cod procedura ciivla, obliga reclamantul sa plateasca in favoarea paratei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariul avocatial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul B. G., cu domiciliul in localitatea Santuhalm ., judetul Hunedoara, in contradictoriu cu parata B. O., cu domiciliul in localitatea Santuhalm nr.72B, judetul Hunedoara.
Obliga reclamantul sa plateasca in favoarea paratei suma de 1.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.05.2013.
Președinte Grefier
M. A. H. R. C. S.
4ex/23.07.2013
HMA/SRC
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 5056/2013. Judecătoria DEVA → |
---|