Pensie întreţinere. Sentința nr. 5056/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 5056/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 7520/221/2011*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5056 / 2013

Ședința publică din data de 19 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. M.

Grefier: M. G. M.

Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanta L. M., reprezentant legal al minorului S. A. I., în contradictoriu cu pârâtul S. I. G., având ca obiect – majorare pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în fond și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.12.2013, care este parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 12.12.2013, respectiv 19.12.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ 24.06.2011, reclamanta L. M., cu domiciliul în localitatea D., ., ., ., în calitate de reprezentant legal al minorului S. A.-I., născut la data de 21.02.2006 în localitatea D., jud. Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. I.-G., cu domiciliul în localitatea D., ., ., . și reședința în localitatea D., ..E24A, ., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorului.

În motivarea cererii, reclamanta arată în esență că pensia de întreținere a fost stabilită prin sentința civilă nr. 583/09.02.2007 a Judecătoriei D. pronunțată în dosar nr._, la suma de 85 lei, în prezent insuficientă; că pârâtul realizează venituri salariale, însă refuză achitarea contribuției în raport de nevoile minorului.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Pârâtul S. I.-G. legal citat în cauză (adresa emisă de SPCLEP f. 65 dosar), nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la soluționarea cauzei pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea formulată.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în baza art. 15 lit.c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pe parcursul procesului, în scop probator s-a depus la dosar fotocopia certificatului de naștere al minorului (f. 3), fotocopia sentinței civile nr. 583/09.02.2007 a Judecătoriei D. pronunțată în dosar nr._ (f. 4), adresa nr._/30.09.2011 a Casei Județene de Pensii Hunedoara (f. 19), extras ORC referitor la . (f. 24), adresa nr._/05.07.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului D. (f. 64), adresa nr. 955/RP/09.07.2012 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara (f. 67).

Prin sentința civilă nr. 6715/11.09.2012 Judecătoria D. a respins acțiunea formulată. Împotriva sentinței, reclamanta a formulat recurs. Recursul a fost admis de Tribunalul Hunedoara prin decizia civilă nr. 366/R/18.04.2013 prin care s-a casat sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Dosarul a fost înregistrată la Judecătoria D. sub nr._ la data de 04.06.2013.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și proba testimonială fiind audiată martora C. E. M. R. (declarația la fila nr. 33 din dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 583/09.02.2007 a Judecătoriei D. pronunțată în dosar nr._ s-a dispus stabilirea în sarcina pârâtului și în favoarea minorului S. A.-I., născut la data de 21.02.2006 în localitatea D., jud. Hunedoara, plata unei pensii de întreținere în sumă de 85 lei lunar.

La stabilirea pensiei de întreținere datorate s-au avut în vedere nevoile minorului la acea dată și veniturile realizate de pârât.

În cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:

Potrivit prevederilor art. 499 din Codul civil “(1) Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.

(3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

(4) În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.” iar potrivit prevederilor art. 529 din același act normativ “(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

(2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

(3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.”.

Instanța reține că pârâtul nu are ale persoane în întreținere.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului: ”Părinților sau, după caz, altor reprezentanți legali le revine (...) responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viata necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați sa le asigure copiilor locuințã, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătura și pregătirea profesională.” De asemenea, conform dispozițiilor art. 531 din Codul civil, “(1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.”

Deși citat la mai multe termene de judecată în vederea administrării interogatoriului cu privire la veniturile pe care le realizează, pârâtul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată sens în care instanța va face aplicabilitatea art. 225 cod de procedură civilă considerând această împrejurare ca un început de dovadă în folosul părții potrivinice.

Din declarația martorului audiat în cauză, C. E. M. R. (declarația la fila nr. 33 din dosar) rezultă că pârâtul desfășoară activitatea de taximetrie pentru societatea Bum Company S.R.L.

Este adevărat că în evidențele fiscale ale Administrației Finanțelor Publice a Municipiului D. pârâtul, în prezent, nu figurează înregistrat cu venituri impozabile (fila 21) însă conform extrasului anexat de A.F.P. a Mun. D. la fila nr. 23 din dosar, a desfășurat activitate pentru societatea Bum Company S.R.L. astfel că instanța va corobora această probă cu declarația martorului C. E. M. R., (fila nr. 33 din dosar).

Totodată instanța reține că potrivit art. 527 al. 2 NCC “La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora”. Or, în prezenta cauză pârâtul nu a dovedit cu vreun raport de expertiză medico – legală că îi lipsește sau are afectată parțial capacitatea de muncă, și, în consecință, stabilirea în sarcina sa a plății lunare a unei pensii de întreținere în cuantumul stabilit prin aplicarea cotei prevăzute de lege la venitul minim net pe economie adiționat la aceeași cotă din pensia pe care pârâtul o realizează în prezent reprezintă o soluție legală și temeinică.

În luarea acestei decizii instanța are în vedere, în primul rând, interesul superior al minorului, pentru care părinții au obligația de a asigura cele mai bune condiții de creștere și educare, apte să ducă la o dezvoltare armonioasă a acestuia.

De asemenea, interesul superior al minorului, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția europeană. În acest sens, jurisprudența europeană (cauza Poego împotriva Italiei, Johansen împotriva Norvegiei, Frette împotriva Franței), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în special, că interesul superior al minorului poate, în funcție de natura și de importanța sa, să prevaleze față de cel al părintelui.

Având în vedere cele ce preced instanța va admite acțiunea și pe cale de consecință va obliga pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului S. A.-I., născut la data de 21.02.2006 în localitatea D., jud. Hunedoara, în cuatum de ¼ din venitul din pensie la care se adaugă un cuantum de ¼ din salariul minim net pe economie, începând cu data de 24 iunie 2011 după cum urmează:

- pentru perioada iunie 2011 – decembrie 2011: 215 lei/lună (avându-se în vedere pensia pârâtului și salariul minim stabilit prin H.G. nr. 1193/2010);

- pentru perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013: 220 lei/lună (avându-se în vedere pensia pârâtului și salariul minim stabilit prin H.G. nr. 1225/2011);

- pentru perioada februarie 2013 – iunie 2013: 229 lei/lună (avându-se în vedere pensia pârâtului și salariul minim stabilit prin H.G. nr. 23/2013);

- începând cu luna iulie 2013 și până la majoratul minorului: 237,75 lei/lună (avându-se în vedere salariul minim stabilit cu începere din luna iulie 2013, prin H.G. nr. 23/2013);

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta L. M., cu domiciliul în localitatea D., ., ., ., în calitate de reprezentant legal al minorului S. A.-I., născut la data de 21.02.2006 în localitatea D., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul S. I.-G., cu domiciliul în localitatea D., ., ., . și reședința în localitatea D., ..E24A, . și pe cale de consecință:

Obligă pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului S. A.-I., născut la data de 21.02.2006 în localitatea D., jud. Hunedoara începând cu data de 24 iunie 2011 după cum urmează:

- pentru perioada iunie 2011 – decembrie 2011: 215 lei/lună

- pentru perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013: 220 lei/lună

- pentru perioada februarie 2013 – iunie 2013: 229 lei/lună

- începând cu luna iulie 2013 și până la majoratul minorului: 237,75 lei/lună

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.12.2013.

Președinte, Grefier,

R. M. M. G. M.

RM/MGM, 4 ex./17.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5056/2013. Judecătoria DEVA