Pretenţii. Încheierea nr. 2594/2013. Judecătoria DEVA

Încheierea nr. 2594/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 11309/221/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2594/2013

Ședința publică din: 21.05.2013

Instanța constituită din:

P.: A. E. B.

GREFIER: G. O.

Pe rol se află judecarea cauze4i civile formulată de reclamanta S.C. E.ON E. România S.A. în contradictoriu cu pârâta N. G. Z., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

Instanța constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 10.12.2012, reclamanta . SA, cu sediul în Șelimbăr, ., Jud. Sibiu, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul N. G. Z., domiciliat în S., Piața Unirii, ., ., obligarea acestuia la plata sumei de 315.21 lei reprezentând contravaloarea gazelor naturale livrate conform facturilor emise în luna ianuarie - aprilie 2011; 70.96 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a facturilor fiscale, calculate de la data scadenței facturii și până la data de 27.04.2012, precum și la plata în continuare a contravalorii penalităților de întârziere, până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea cererii, reclamanta, în esență, a arătat că în baza relațiilor contractuale existente, i-a furnizat pârâtului gaze naturale, pentru care a întocmit facturi fiscale. A mai arătat că deși termenul de plată a ajuns la scadență, pârâtul nu a înțeles să-și respecte obligația de plată asumată, astfel că potrivit dispozițiilor contractuale pârâtul datorează și majorări de întârziere. Arată că a efectuat și procedura concilierii directe, în condițiile art.720 ind.1 al.1 C.proc.civ., însă pârâtul nu a răspuns invitației sale.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codul civil și codul de procedură civilă și celelalte dispoziții legale aplicabile.

În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, creditorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune, creditorul a anexat cererii de chemare în judecată: situația facturilor pentru gaze neîncasate, centralizator calcul penalități, contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale, invitație la conciliere și facturile fiscale emise.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în fața instanței și a arătat că a achitat debitul restant înregistrat în evidențele reclamantei.

Acțiunea a fost legal timbrată conform dispozițiilor art. cu 39,62 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar anulate la dosar.

Pentru acest termen de judecată reclamanta a formulat note scrise prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecată întrucât pârâtul a achitat a debitului ce făcea obiectul acțiunii,inclusiv cheltuielile de judecată.

Potrivit art. 246 alin.1 Cod procedură civilă reclamantul, poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Instanța consideră că, deși pârâtul nu s-a mai prezentat în instanță la acest termen, absența sa nu constituie un impediment la consfințirea actului de dispoziție al reclamantului și constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 246 C.pr.civ., astfel că urmează să ia act de renunțarea reclamantei . SA la judecarea prezentei cereri având ca obiect pretenții formulată în contradictoriu cu pârâtul N. G. Z..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 246 C.proc.civ. ia act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA, cu sediul în Șelimbăr, ., Jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul N. G. Z., domiciliat în S., Piața Unirii, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2013.

Președinte,Grefier,

A. E. B. O. G.

AEB/O.G.

4 ex./21.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 2594/2013. Judecătoria DEVA