Cereri. Sentința nr. 1265/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 1265/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 1850/222/2013

Dosar nr. 185o/222/2o13 -revocare muncă în folosul comunității-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 1265

Ședința publică din data de o3 septembrie 2o13

Completul de judecată constituit din:

Președinte - C. N. C.

Grefier - P. D. C.

Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria D., este reprezentat de:

Procuror – A. F. C.

Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de către petentul M. S., cu sediul în .. 5/A, jud. S.-prin primar I. L., în contradictoriu cu intimatul F. G., domiciliat în M. S., ., jud. S., C.N.P.-_, având ca obiect revocare muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit reprezentantul unității petente și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei, stadiul judecății, precum și faptul că intimatul nu a înaintat la dosar întâmpinare în cadrul procedurii prealabile. Mai arată că, în temeiul art. 43 Cod procedură civilă, s-a procedat la verificarea existenței vreunui caz de incompatibilitate întocmindu-se în acest sens referatul corespunzător.

Instanța, verificând competența generală, materială și teritorială, se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu art. 94 din Noul Cod de procedură civilă și art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2oo1 privind regimul juridic al contravențiilor. Totodată văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară dezbaterile închise, potrivit art. 394 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele.

Prin acțiunea înregistrată la această instanță cu nr. 185o/222/2o13 din 2o mai 2o13, petentul M. S.–prin primar I. L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul F. G., înlocuirea cu amendă a sancțiunii prestării unor ore de muncă în folosul comunității la Primăria Municipiului S., jud. S. care i-a fost aplicată acestuia prin sentința civilă nr. 1841 din o7 septembrie 2o12 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 2739/222/2o12.

În motivare petentul a arătat că intimatul, deși a luat la cunoștință că trebuie să se prezinte pentru efectuarea orelor de muncă în folosul comunității nu s-a prezentat pentru executarea sancțiunii.

În dovedirea acțiunii petentul a depus la dosar sentința civilă nr. 1841 din o7 septembrie 2o12 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 2739/222/2o12 și mandatul de executare cu nr. 522 din o8 octombrie 2o12 și dovada de primire.

În drept invocă prevederile art. 21 din O.G. nr. 55/2oo2.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1841 din o7 septembrie 2o12 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 2739/222/2o12 s-a admis cererea formulată de către Inspectoratul Județean de Poliție B. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.05.2012, cu sancțiunea prestării a 10 ore de muncă în folosul comunității la primăria Municipiului S., jud. S. și tot prin aceeași sentință civilă s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 80 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.05.2012, cu sancțiunea prestării a 8 ore de muncă în folosul comunității la primăria Municipiului S., jud. S..

Pentru punerea în aplicare a sentinței menționate s-a emis în dosarul nr. 2739/222/2o12 mandatul de executare nr. 522 din o8 octombrie 2o12.

Conform art. 21 din O.G. nr. 55/2oo2 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, în cazul în care contravenientul, cu rea voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Văzând că intimatul nu s-a prezentat la Primăria Municipiului S. pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii cu toate că a fost înștiințat în acest sens, având în vedere și dispozițiile art. 21 din O.G. 55/2oo2, instanța va admite sesizarea și va înlocui sancțiunea prestării a 10 ore de muncă în folosul comunității la primăria Municipiului S., jud. S., aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 1841 din o7 septembrie 2o12 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 2739/222/2o12, cu sancțiunea amenzii în sumă de 100 lei, aplicată acestuia prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.05.2012 și sancțiunea prestării a 8 ore de muncă în folosul comunității la primăria Municipiului S., jud. S., aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 1841 din o7 septembrie 2o12 a Judecătoriei D. pronunțată în dosarul nr. 2739/222/2o12, cu sancțiunea amenzii în sumă de 80 lei, aplicată acestuia prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.05.2012.

Totodată va dispune revocarea mandatul de executare nr. 522 din o8 octombrie 2o12 emis de Judecătoria D. în dosarul nr. 2739/222/2o12.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul M. S., cu sediul în .. 5/A, jud. S. – prin primar I. L., în contradictoriu cu intimatul F. G., domiciliat în M. S., ., jud. S., C.N.P.-_ și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în număr de 10 ore la Primăria mun. S., jud. S., aplicată intimatului F. G. prin sentința civilă nr. 1841 din 07 septembrie 2012 a Judecătoriei D., jud. B., cu sancțiunea de 100 lei amendă aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.05.2012.

Înlocuiește sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în număr de 8 ore la Primăria mun. S., jud. S., aplicată intimatului F. G. prin sentința civilă nr. 1841 din 07 septembrie 2012 a Judecătoriei D., jud. B., cu sancțiunea de 80 lei amendă aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04.05.2012.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria D..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, o3 septembrie 2o13.

Președinte, Grefier,

Judecător C. N. C. P. D. C.

Red. CNC/Thred.PDC

Ex. 5/ 16.o9.2o13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1265/2013. Judecătoria DOROHOI