Cereri. Sentința nr. 734/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 734/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 1410/222/2013

Dosar nr._ înlocuire amendă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 734

Ședința publică din 15 mai 2013

Președinte – O. L.

Grefier – P. E.

Ministerul Public este reprezentat de

Procuror – I. A. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria D.

Pe rol judecarea acțiunii formulate de I. Județean de Poliție B. cu sediul în B., Bld. M. E. nr. 57, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. I. cu domiciliul în ., care are ca obiect înlocuire sancțiune amendă cu sancțiunea prestării unor ore de muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește reprezentantul unității reclamante și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța arată că a fost verificată competența generală, materială și teritorială și se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu prevederile art. 94 din Noul Cod de procedură civilă și art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Văzând că nu sunt alte probe de administrat iar unitatea reclamantă a solicitat în conformitate cu prevederile art. 223 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de înlocuire a sancțiunii amenzii aplicată pârâtului C. I. cu sancțiunea prestării unor ore de muncă în folosul comunității la Primăria comunei Șendriceni, jud. B..

JUDECATA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. cu nr._ din 09.04.2013, Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii de 200 lei aplicată contravenientului C. I. prin procesul verbal . nr._ din 13.04.2012 cu sancțiunea prestării unor ore de muncă în folosul comunității.

În dovedirea cererii s-a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.04.2012, înștiințarea de plată nr. 295 din 08.01.2013, somația nr. 295 din 08.01.2013, titlul executoriu nr. 7 din 08.01.2013, somația nr. 4018 din 18.07.2012, titlul executoriu nr. 303 din 18.07.2012, certificat nr. 921 din 12.02.2013 privind insolvabilitatea pârâtului emis de Primăria comunei Șendriceni.

În drept se invocă prevederile art. 9 alin. 3 și art. 391 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.04.2012 pârâtul C. I. a fost sancționat cu o amendă în sumă de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 24 din Legea nr. 61/1991.

În vederea încasării amenzii, Primăria comunei Șendriceni a început procedura de executare silită.

Prin certificatul nr. 921 din 12.02.2013 emis de Primăria comunei Șendriceni, se arată că pârâtul nu beneficiază de ajutor social, că nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile proprietatea pârâtului, acesta nu realizează venituri și nu există posibilitatea executării silite a debitului provenit din amenzi contravenționale cu care acesta figurează în evidențele primăriei.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Constatând din actele depuse la dosar că numitul C. I. nu poate fi executat silit deoarece acesta nu are venituri și nici bunuri în proprietate care să poată fi urmărite silit, instanța constată cererea întemeiată drept pentru care o va admite și va înlocui sancțiunea amenzii de 500 lei aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.04.2012 cu sancțiunea prestării a 50 ore de muncă în folosul comunității la Primăria comunei Șendriceni, jud. B..

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean B. cu sediul în B., Bld. M. E. nr. 57, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. I. cu domiciliul în . și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 500 lei aplicată pârâtului C. I. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.04.2012 cu sancțiunea prestării a 50 ore de muncă în folosul comunității la Primăria comunei Șendriceni, jud. B..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria D., jud. B.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. L. P. E.

Red. O.L

Thred. O.E.

Ex. 4

10.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 734/2013. Judecătoria DOROHOI